Pretenţii. Sentința nr. 844/2016. Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 844/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 844/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 844
Ședința publică din data de 27.01.2016
Instanța constituită din:
Președinte - M. C.
Grefier - veronica burcin
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari ., . NR. 5 în contradictoriu cu pârâtul T. Ș., având ca obiect pretenții.
La apelul făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar (f. 4), lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța acordă cuvântul asupra competenței de soluționare a cauzei.
Reclamanta, prin apărător, arată că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, procedând la verificarea competenței, potrivit art. 131 C.pr.civ., la primul termen de judecată cu părțile legal citate, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul art. 94 C.pr.civ., raportat la art. 107 C.pr.civ., după care, acordă cuvântul asupra estimării duratei procesului.
Reclamanta, prin apărător, estimează durata de soluționare a cauzei la un termen de judecată, respectiv o lună.
Instanța, în temeiul art. 238 C.pr.civ., estimează durata cercetării procesului la 3 luni și, nefiind cererii prealabile de formulat, ori excepții de invocat, acordă cuvântul asupra probelor.
Reclamanta, prin apărător, solicită proba cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile de la dosar, considerând-o concludentă și utilă și, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, solicită ca instanța să aibă în vedere încercările sale de a soluționa amiabil neînțelegerile cu pârâta, inclusiv prin intermediul mediatorului. Solicită obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat din faza procesuală, cât și din fața premergătoare acesteia pentru toate demersurile întreprinse, având în vedere că, deși legea nu mai prevede obligația de a se apela la un mediator, reclamanta a făcut totuși aceste demersuri. Solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, în raport de înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ., constatând că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor administrate.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti sub nr._, la data de 13.11.2015, ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., . NR. 5 a chemat în judecată pe în pârâtul T. Ș., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 11.188,30 lei debit, din care suma de 6954,10 lei restante la întreținere aferente perioadei iulie 2013-august 2015 și suma de 4234,20 lei penalități pentru perioada iulie 2013-iulie 2015 calculate până la data de 23.10.2015, obligarea pârâtului la plata penalităților în cuantum de 0,2% pe zi întârziere calculate de la data de 24.10.2015 și până la data plății efective a debitului, fără ca acestea să poată depăși cuantumul debitului asupra cărora sunt calculate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a acumulat restanțe la întreținere datorită faptului că nu a mai plătit întreținerea.
În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile Legii nr.230/2007 și HG nr.1588/2007.
La cerere reclamanta a anexat înscrisuri-filele 9-49.
Pârâtul nu a depus întîmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța reține astfel cum rezultă din centralizatorul aflat la fila 11, coroborat cu listele de întreținere, că pârâtul nu a achitat în totalitate cotele de întretinere în perioada iulie 2013-august 2015, figurând cu un debit în cuantum de 6954,10lei.
Pârâtului îi revenea obligația de plată a cotelor de întreținere, în calitate de proprietar al apartamentului nr.44 din . nr. 5, ., ..
În ceea ce privește penalitățile de întârziere instanța reține că, prin procesul verbal al Adunării Generale din data de 28 septembrie 2003-f.18-19, s-a stabilit un cuantum al penalităților de întârziere de 0,2% pe fiecare zi întârziere, suma de plată fiind de 4234,20 lei penalități calculate până la data de 23.10.2015.
Conform dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Având în vedere toate aceste elemente precum și faptul că în prezenta cauză pârâtul nu a dovedit achitarea debitului solicitat de reclamanta prin cerere, văzând și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 230/2007 potrivit cărora asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, instanta va admite cererea si va obliga pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 11.188,30 lei debit aferent perioadei iulie 2013-august 2015, din care suma de 6954,10 lei restante la întreținere și suma de 4234,20 lei penalități calculate până la data de 23.10.2015.
În temeiul art.453 Cod de procedură civilă C.pr.civ. va admite în parte cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 300 lei constând în taxa servicii OCPI-100 lei și onorariu mediere-200 lei. În ceea ce privește apelarea la OCPI, instanța apreciază că era în sarcina reclamantei să facă dovada calității de proprietar al pârâtului, iar adresarea de către aceasta la OCPI a fost alegerea ei, reclamanta putând alege și alte mijloace care nu implicau cheltuieli, cum ar fi DGTLI. De altfel, prin certificatul emis de OCPI nu s-a dovedit calitatea de proprietar al pârâtului, nefiind carte funciară deschisă, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 8, astfel încât acest demers al reclamantei nu a avut nici un folos practic, calitatea de proprietar fiind dovedită prin înscrisurile eliberate de DGTLI Sector 4-f.63-64. În ceea ce privește cheltuielile cu medierea, la data introducerii acțiunii, medierea nu era o procedură obligatorie, astfel încât aplelarea la această procedură a fost alegerea reclamantei, neputând fi obligat pârâtul la această cheltuială, deoarece acesta nu a avut nicio culpă în această alegere a reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., . NR. 5 (C._), cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de avocat „C. C. R.”, situat în București, .. 2, .. 1, ., sector 1, în contradictoriu cu pârâtul T. Ș., cu domiciliul în București, . nr. 5, ., ., sector 4.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 11.188,30 lei debit aferent perioadei iulie 2013-august 2015, din care suma de 6954,10 lei restante la întreținere și suma de 4234,20 lei penalități calculate până la data de 23.10.2015.
Admite în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată și obliga paratul la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Respinge în rest cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea privind exercitarea caii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 4 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. C. V. B.
Red./Tehnored. Jud. M.C./4 ex.
← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 1379/2016.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 633/2016.... → |
---|