Actiune în constatare. Sentința nr. 853/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 853/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 17-02-2016 în dosarul nr. 853/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SIBIU
SENTINȚA CIVILĂ NR.853
Ședința publică din 17.02.2016
Instanța compusă din :
Președinte: VIRGILIIU C. F. – judecător
Grefier: L.-S. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind reclamanta-pârâtă reconvențională I. A. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.A. Șomandră & G. cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional R. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Sibiu, ., nr. 1, ., pentru acțiune în constatare,
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 03.02.2016 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.04.2014 sub nr._, reclamanta I. A. M. a chemat în judecată pe pârâtul R. I. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:
- să se constate că imobilul construcție apartament situat in Mun. Sibiu, .. 27 . CF Sibiu nr._-C1-U17, nr. Top 4068/2/1/3 si 4068/2/2/2, dobândit in timpul căsătoriei prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 6.10.2006 si autentificat de către BNP P. R. sub nr. 1006/6.10.2006, are calitatea de bun propriu al reclamantei, fiind achiziționat cu bani proprii proveniți din vânzarea unui imobil aparținând mamei acestuia M. M., suma de bani cu care a fost gratificata exclusiv reclamanta,
- sa se dispună intabularea dreptului de proprietate exclusiv asupra imobilului in favoarea reclamantei ca bun propriu,
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută la data de 7 februarie 2013, iar în timpul căsătoriei a dobândit imobilul indicat, acesta fiind plătit de mama reclamantei care dispunea de acești bani ca urmare a vânzării unui alt imobil.
Reclamanta a arătat că intenția mamei intenția mamei reclamantei a fost de a o gratifica pe aceasta exclusiv, aspect pe care toate părțile contractului l-au cunoscut, motiv pentru care, părțile au fost de acord a se menționa in cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, faptul ca întregul preț al imobilului a fost achitat de către mama reclamantei. anterior perfectării in forma autentica a actului de vânzare.
A mai arătat că valoarea actului de plata a prețului de către mama reclamantei este acela de dar manual, act cu titlu gratuit ce nu era supus condițiilor de forma prevăzute de art. 813 C.civ., iar, in sensul prevederilor art. 31 lit. b din Codul Familiei (in vigoare la data actului), câtă vreme nu s-a specificat in cuprinsul actului de vânzare-cumpărare intenția de gratificare a ambilor soți, este neîndoielnica voința mamei reclamantei de a o gratifica exclusiv pe reclamantă cu suma de bani achitata cu titlu de preț apartamentului.
Prin urmare, a arătat că dat fiind faptul că prezumția de comunitate este o prezumție relativa, ce poate fi răsturnata făcând proba contrarie, este neîndoielnic ca, in speța, suma de bani, plătită cu titlu de preț pentru apartamentul in cauza, are natura de bun propriu, reprezentând contribuția exclusiva a reclamantei, astfel ca, prin efectul subrogației reale cu titlu particular, calitatea de bun propriu se imprima si bunului in care se incorporează valoarea respectiva, adică apartamentului dobândit in timpul căsătoriei, fiind astfel răsturnata prezumția relativa de comunitate.
Ca urmare a celor prezentate reclamanta a arătat că apreciază ca bunul dobândit in timpul căsătoriei, fiind achiziționat cu bani ce proveneau integral din valorificarea unui bun personal al mamei reclamante, care a intenționat sa o gratifice exclusiv pe aceasta cu acești bani, prin efectul subrogației reale cu titlu particular, are calitatea de bun propriu reclamantei.
În motivarea în drept a cererii reclamanta a invocat disp. art. 31 lit. f) C.fam., art. 35 și art. 453 C.proc.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.420,88 lei, prin încheierea din data de 06.08.2014, ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar, taxa judiciară de timbru fiind redusă la 1.710,44 lei, iar plata acesteia eșalonată în 12 rate lunare.
Ulterior, după depunerea raportului de expertiză efectuat în cauză, cuantumul taxei judiciare de timbru a fost reapreciat la 4.550,58 lei, diferența de 1.129,7 lei fiind depusă la fila 205 din dosar.
În dovedirea celor susținute reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulată la data de 23.09.2014 (f.74), pârâtul-reclamant reconvențional R. I. a arătat că solicită respingerea acțiunii reclamantei, iar prin cererea reconvențională formulată la aceeași dată a solicitat:
- să se constata că în timpul căsătoriei cu reclamanta-pârâtă reconvențională, pârâtul a dobândit ca bun comun, bunul imobil - apartament compus din trei camere si dependințe, situat administrativ in Sibiu, .. 27, . CF nr._- CI- U17 Sibiu, nr. top. 4068/2/1/3 si 4068/2/2/2, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6.10.2006,
- să se dispună sistarea stării de codevălmășie asupra imobilului prin atribuirea acestuia către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata către pârât a sultei corespunzătoare conform cotei acestuia de proprietate de ½ din contravaloarea acestuia,
- să se dispună intabularea în cartea funciară a imobilului pe numele reclamantei, în urma sistării codevălmășiei.
- cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că bunul imobil a fost dobândit prin contribuție comună. În acest sens a arătat că înainte de încheierea căsătoriei, mai 1994, împreună cu reclamanta si cu rudele acestora, bunicii reclamantei, T. I. si T. P., mama reclamantei, M. M. si tatăl vitreg M. T., bunicul pârâtului, R. A., părinții pârâtului, R. S. si R. M. au făcut o înțelegere. Conform acesteia nunta părților urma sa fie organizata cu tot cu cheltuieli de către părinții pârâtului, aproape 400 de persoane, iar părțile urmau sa primească în proprietate ½ din imobilul proprietatea bunicilor reclamantei, situat administrativ în mun. Sibiu, ., județul Sibiu, înscris in CF nr. 4998 Sibiu, nr. top. 4050/23/1/1, cu obligația părților de a întreține bunicii reclamantei până la moartea acestora. Această înțelegere s-a materializat în fapt în ceea ce privește obligația sa, părinții pârâtului suportând toate cheltuielile cu nunta la care au participat aproximativ 400 de persoane, darul de nunta fiind în totalitate al părților ca parte din prețul imobilului pe care urma sa îl primească în proprietate. Tot în baza înțelegerii, pârâtul a arătat că împreună cu reclamanta au locuit în imobilul bunicilor reclamantei din 1994 pana in 2006, pe care l-au renovat (l-au zugrăvit, au pus parchet, au amenajat bucătăria etc), iar pe bunicii acesteia i-au întreținut si îngrijit cu toate cele necesare până la decesul acestora, în anul 2004, decedând bunica reclamantei, iar în anul 2005, bunicul acesteia. Pârâtul a precizat că în perioada în care a locuit în imobilul situat pe ., reclamanta a lucrat doar timp de 3 ani, în toată perioada pârâtul fiind cel care a întreținut casa lucrând în cadrul M.A.I. De asemenea a arătat că în toată perioada căsătoriei, părinții acestuia i-au ajutat cu bunuri, mâncare de la țară, porc de C., miel de Paste etc.
Pârâtul a arătat că deși după decesele bunicilor urma să intre în proprietatea a 1/2 din imobilul bunicilor, conform înțelegerii avute anterior încheierii căsătoriei, această înțelegere nu a mai fost respectata de către mama reclamantei, imobilul fiind vândut la data de 29 septembrie 2006 de către mama și mătușa reclamantei, moștenitoarele legale ale defuncților, în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat de către BNP P. R. nr. 989/29.09.2006, aflat la dosarul cauzei.
A arătat că totuși, în contraprestație, tot în contul înțelegerii sus menționate, având în vedere că părțile trebuiau să fie proprietari pe 1/2 din imobilul proprietatea bunicilor îngrijita de părți, mama reclamantei achita la o săptămâna de la vânzarea acestuia, prețul imobilului apartament cumpărat de părți la data de 6.10.2006, imobil care face obiectul prezentului litigiu. Așadar darul manual reprezentând prețul imobilului a fost efectuat în considerarea gratificării amândurora, atât a reclamantei, cat și a pârâtului, în baza înțelegerii expuse anterior. Aceasta a fost rațiunea pentru care pe actul de vânzare cumpărare au fost trecuți amândoi iar prețul perfectării actelor notariale a fost plătit de pârât și de reclamantă, bunul devenind unul comun.
A arătat că așa cum s-a exprimat și literatura de specialitate, voința dispunătorului ca bunul sa fie comun nu trebuie sa fie neapărat expresa, ea putând fi si tacită, dar să fie neîndoielnică. Daca mama reclamantei ar fi dorit sa o gratifice doar pe aceasta ar fi putut dona prin act autentic, în baza art. 813 Vechiul cod civil, reclamantei fíe apartamentul dobândit moștenire sau un altul cumpărat ulterior dezbaterii moștenirii, din banii obținuți din aceasta, ori este evident că nu aceasta a fost intenția mamei reclamantei la momentul cumpărării imobilului. Mai mult, a arătat că nu înțelege care a fost motivul demarării prezentei acțiuni din moment ce, imediat pronunțării divorțului dintre părți, au scos apartamentul la vânzare, urmând sa împartă banii obținuți în urma vânzării. A arătat că reclamanta s-a angajat ca în urma vânzării sa îi ofere pârâtului 12.000 Euro, pârâtul acceptând și această sumă, inferioară cotei de proprietate care i se cuvine din apartament, tocmai pentru a preîntâmpina un eventual litigiu. Pe de alta parte, a arătat că prin faptul că reclamanta arată în acțiunea introductivă de instanță că pârâtul locuiește și în prezent în imobilul în litigiu, aceasta recunoaște implicit dreptul pârâtului de proprietate asupra acestuia.
În drept, prin cererea reconvențională pârâtul-reclamant reconvențional a invocat dispozițiile art. 30 C.fam., art. 35 și art. 453 C.proc.civ.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 5.789,71 lei, prin încheierea din data de 27.01.2015, ca urmare a admiterii în parte a cererii de ajutor public judiciar, plata taxei judiciare de timbru fiind eșalonată în 15 rate lunare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 19.05.1994 căsătoria fiind desfăcută prin divorț conform Sentinței civile nr. 715/07.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. 12._ (f.12-13).
În ce privește legea civilă aplicabilă instanța reține că potrivit art. 33-34 din Legea nr. 71/2011 calitatea de bun propriu sau comun se determină potrivit noului cod civil atunci când acestea au fost achiziționate după . acestuia (01.10.2011) și potrivit Codului familiei atunci când bunurile au fost achiziționate înainte de . noului Cod civil.
În cauza de față instanța constată că imobilul a fost achiziționat anterior datei de 01.10.2011 astfel că dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale Codului familiei.
În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. 1 C. fam., bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Dispoziția legală enunțată instituie o prezumție relativă în privința calității de bun comun a bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei, fără a deosebi între modurile de dobândire, cu excepția celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai dacă dispunătorul a prevăzut expres și neîndoielnic că vor fi comune (art. 31 alin. 1 lit b C.fam.), precum și a celorlalte bunuri prevăzute de art. 31 C.fam., care sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Prin cererea formulată reclamanta-pârâtă reconvențională a invocat calitatea de bun propriu al imobilului-apartament motivat de faptul că suma achitată cu prilejul cumpărării acestuia cu titlu de preț a fost primită exclusiv de către aceasta cu titlu de dar manual de la mama sa.
Astfel, instanța reține că în cauză trebuie analizate două acte juridice distincte, relevante pentru stabilirea în final a calității de bun propriu sau comun a apartamentului.
Se invocă pe de o parte calitatea de bun propriu a sumei de bani primită, în temeiul art. 31 alin. (1) lit. b) C.fam. (conform căruia nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune), iar pe de altă parte calitatea de bun propriu a imobilului achiziționat cu suma de bani respectivă, în temeiul art. 31 alin. (1) lit. f) C.fam. (conform căruia nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare).
În ce privește suma de bani achitată cu titlu de preț, pârâtul-reclamant reconvențional a invocat calitatea de bun comun a acesteia, arătând că darul manual reprezentând prețul imobilului a fost efectuat în considerarea gratificării ambilor soți, în baza unei înțelegeri anterioare potrivit căreia părinții pârâtului au suportat cheltuielile cu nunta, iar familia reclamantei urma să transmită dreptul de proprietate asupra ½ din imobilul bunicilor reclamantei.
Instanța reține că darul manual reprezintă o categorie specială de donație pentru validitatea căreia se cer două elemente: acordul de voință pentru a transfera și dobândi un drept cu titlu gratuit și tradițiunea, predarea efectivă și reală a bunului dăruit.
În contractul de vânzare-cumpărare depus la filele 9-11 din dosar s-a menționat că vânzătorii imobilului declară că au primit prețul de 27.500 euro mai înainte de încheierea contractului de la mama cumpărătoarei-reclamante, numita M. M..
Existența contractului de donație sub forma darului manual prin care mama reclamantei-pârâte reconvenționale a achitat vânzătorilor imobilului suma de 27.500 euro este recunoscută de către ambele părți, singurul aspect disputat fiind acela dacă darul manual a fost făcut cu intenția de a gratifica ambii soți sau doar pe fiica donatarei.
Darul manual fiind un contract în formă nescrisă (singura condiție de formă cerută de lege pentru existența acestuia fiind tradițiunea bunului), intenția de a gratifica se dovedește în primul rând cu ajutorul prezumției legale relative prevăzută de art. 31 alin. (1) lit. b) C.fam., conform căruia nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, bunurile dobândite în timpul căsătoriei prin donație, afară numai dacă dispunătorul a prevăzut că ele vor fi comune.
În acest sens, și în literatura de specialitate (Fr. D., Tratat de drept civil. Contracte speciale, vol. III, ediția a IV-a, editura Universul Juridic, 2007, pag. 234-235) s-a reținut că dacă donația este făcută de către părinții unuia dintre soți ulterior încheierii căsătoriei, bunul se consideră ca fiind propriu, pentru a fi respectată voința donatorului, care, dacă nu a dispus altfel, nu poate fi presupus că a înțeles să avantajeze și soțul gratificat.
În cauza de față, prezumția relativă instituită de art. 31 alin. (1) lit. b) C.fam. în sensul intenției donatorului de gratificare exclusiv a fiicei sale nu a fost răsturnată.
Astfel, din răspunsurile la interogatoriul luat pârâtei-reclamante reconvenționale I. A. M. (f.134-136) rezultă că aceasta nu a recunoscut existența unei înțelegeri între familiile celor doi soți în sensul ca părinții pârâtului să îi gratifice pe ambii soți cu suma necesară pentru nuntă ca parte din prețul imobilului deținut de bunicii reclamantei, urmând ca și familia reclamantei să îi gratifice pe soți cu cealaltă parte din imobil (întrebările 1, 4).
De asemenea, prin răspunsurile la întrebările nr. 6 și 7 pârâta a arătat că intenția mamei sale a fost de a o gratifica doar pe aceasta, arătând că mama sa a acceptat ca în contractul de vânzare-cumpărare să fie trecut și pârâtul doar la insistențele reclamantei deoarece erau căsătoriți.
Fiind audiat martorul C. G. a arătat că nu știe cine a achitat prețul apartamentului dar știe că a fost achitat din banii încasați pentru vânzarea casei cu privire la care, din discuțiile purtate cu pârâtul, știe că a existat o înțelegere cu prilejul nunții celor două părți în sensul ca părinții pârâtului să suporte cheltuielile nunții iar soții să-i întrețină pe bunicii reclamantei pentru ca aceștia să le lase celor doi imobilul pe care îl dețineau.
Astfel, instanța nu poate reține ca relevantă declarația martorului C. G. în ce privește componenta subiectivă a contractului de donație având în vedere că acesta nu știe nici măcar cine a achitat suma de bani, neputând oferi detalii cu privire la intenția mamei reclamantei de a gratifica unul sau ambii soți.
Singurul element care ar putea contribui la conturarea unei concluzii asupra intenției donatarei este faptul declarat de martor că suma de bani obținută din vânzarea casei a fost oferită pentru achiziționarea apartamentului în considerarea unei convenții cu prilejul nunții și a darului făcut cu ocazia nunții de părinții pârâtului, însă având în vedere că este vorba de o probă indirectă (martorul relatând doar ceea ce i-a spus pârâtul și nu aspecte de care a luat cunoștință persona), aceasta nu poate constitui o probă suficientă de natură să răstoarne prezumția relativă de gratificare exclusivă a fiicei donatare.
Martorul S. M., propus de asemenea de pârât, a declarat că știe de existența unei înțelegeri între cele două familii cu ocazia nunții în sensul că părinții pârâtului au suportat cheltuielile nunții, urmând ca cei doi soți să stea în imobilul de pe . fiind doar să locuiască acolo. Martorul a arătat că nu știe dacă părțile s-au înțeles cu bunicii reclamantei să le vândă lor imobilul, și nu știe dacă intenția mamei și a mătușii reclamantei care au vândut apartamentul bunicilor și au cumpărat un apartament a fost ca ambii să fie proprietari, inclusiv pârâtul.
Se reține, astfel că declarația martorului S. M. nu oferă nici un element relevant cu privire la intenția mamei reclamantei de a gratifica, contrazicând în același timp și declarația primului martor în sensul că s-ar fi înțeles cu ocazia nunții asupra transmiterii proprietății asupra imobilului, și arătând asupra acestui aspect că înțelegerea a fost doar ca soții să locuiască în imobil.
Martorul Z. A. a declarat că mama reclamantei a intenționat să cumpere un imobil pentru fiica ei, în acest sens martora fiind consultată de părinții reclamantei cum să facă pentru a-și asigura banii în cazul unui divorț, în acest scop menționându-se în contract faptul că pârâtul recunoaște că banii au provenit de la mama reclamantei.
Și martora N. M. a declarat că mama reclamantei a vrut să treacă apartamentul doar pe numele fiicei sale, intenționând să-i cumpere un apartament mai mult fiicei.
În privința unei înțelegeri între cele două familii cu ocazia nunții, martorul Z. A. a arătat că nu știe dacă a existat vreo înțelegere ca familia pârâtului să fi suportat o parte din cheltuielile nunții pentru ca tinerii să primească vreun imobil, iar martora N. M. a declarat că nu a existat nici o înțelegere privitor la transmiterea proprietății asupra imobilului.
Astfel, instanța reține că declarațiile celor patru martori audiați în cauză (ca și interogatoriul luat reclamantei), nu numai că nu au fost de natură să contureze concluzia că intenția mamei reclamantei a fost de a gratifica ambii soți și astfel să răstoarne prezumția relativă instituită de art. 31 alin. (1) lit. b) C.fam., ci dimpotrivă au confirmat intenția mamei de a gratifica exclusiv pe fiica sa.
Astfel, în baza întregului material probator relevant asupra acestui aspect (prezumția legală relativă, declarațiile martorilor și interogatoriul reclamantei) instanța concluzionează că donația sub forma darului manual prin care mama reclamantei a plătit prețul apartamentului în cuantum de 27.500 euro a fost făcută cu intenția de a o gratifica exclusiv pe fiica sa, reclamanta I. A. M., suma de 27.500 euro constituind potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) C.fam. bun propriu al reclamantei.
Faptul că părinții reclamantului au efectuat cheltuielile necesare pentru nuntă nu este de natură să schimbe soluția cu privire la calitatea de bun propriu al sumei de 27.500 euro, în absența dovedirii unei înțelegeri care să facă legătura dintre cele două liberalități, acestea rămânând două acte separate și cu efecte juridice distincte.
Dealtfel, situația juridică a sumei achitate de părinții pârâtului cu ocazia nunții nici nu face obiectul cauzei, nefiind formulat nici un petit în acest sens, ci a fost adusă în discuție de către pârât doar ca un argument în susținerea faptului că intenția de a gratifica a mamei reclamantei ar fi fost manifestată în sensul pretins de pârât cu prilejul unei înțelegeri.
Nici faptul că reclamanta i-a oferit pârâtului o sumă de bani în cadrul negocierilor purtate în vederea stingerii litigiului nu poate fi considerată o probă în sensul recunoașterii dreptului pretins de reclamant, instanța urmând să respingă susținerile pârâtului în acest sens.
Odată dovedită calitatea de bun propriu a sumei de 27.500 euro, și având în vedere că potrivit susținerilor concordante ale celor două părți (atât din cererile formulate cât și din răspunsurile la interogatoriu) și din mențiunile inserate în contractul de vânzare depus la filele 9-11 din dosar rezultă că prețul pentru apartamentul situat în Mun. Sibiu, .. 27 . CF Sibiu nr._-C1-U17, nr. Top 4068/2/1/3 si 4068/2/2/2), a fost achitat din suma de 27.500 euro primiți de la mama reclamantei, rezultă că în privința imobilului apartament devin aplicabile dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. f) C.fam. conform cărora nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui soț, valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare.
În consecință, instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I. A. M. va constata calitatea de bun propriu al reclamantei a imobilului apartament situat în Mun. Sibiu, .. 27 . CF Sibiu nr._-C1-U17, nr. Top 4068/2/1/3 si 4068/2/2/2, și va dispune intabularea dreptului de proprietate exclusiv asupra imobilului în favoarea reclamantei, ca bun propriu.
Având în vedere că cererea reconvențională vizează constatarea calității de bun comun, sistarea stării de codevălmășie și partajarea doar cu privire la imobilul apartament, precum și soluția dată cu privire la cererea principală, instanța urmează să respingă cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional R. I. ca neîntemeiată.
Asupra cheltuielilor de judecată solicitate, vând în vedere soluția de admitere a cererii de chemare în judecată și respingere a cererii reconvenționale, pârâtul fiind partea care a pierdut procesul, în temeiul art. 453 C.proc.civ. instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 6.340,14 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (2.840,14 lei) și onorariu avocat (3.500 lei).
Având în vedere că solicitanta-reclamantă a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei judiciare de timbru cu 1.710,44 lei (prin încheierea din data de 06.08.2014 - f.65), precum și faptul că cererea acestora a fost admisă, pârâtul-reclamant reconvențional fiind cel care a căzut în pretenții, în temeiul art. 18 din OUG nr.51/2008 instanța va obliga pârâtul-reclamant reconvențional R. I. la plata către stat a sumei de 1.710,44 lei reprezentând sumă avansată cu titlu de ajutor public judiciar.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă reconvențională I. A. M., CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.A. Șomandră & G. cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant reconvențional R. I., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Sibiu, ., nr. 1, ..
Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional R. I. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă reconvențională I. A. M..
Constată calitatea de bun propriu al reclamantei a imobilului apartament situat în Mun. Sibiu, .. 27 . CF Sibiu nr._-C1-U17, nr. Top 4068/2/1/3 si 4068/2/2/2.
Dispune intabularea dreptului de proprietate exclusiv asupra imobilului în favoarea reclamantei, ca bun propriu.
Obligă pârâtul-reclamant reconvențional R. I. la plata către reclamanta-pârâtă reconvențională I. A. M. a sumei de 6.340,14 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul-reclamant reconvențional R. I. la plata către stat a sumei de 1.710,44 lei reprezentând sumă avansată cu titlu de ajutor public judiciar.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării acestei căi de atac cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
VIRGILIIU C. F. L.-S. C.
Red. V.C.F.22.02.2016
Tehnored.L.S.C.23.02.2016
Ex. 4 ..02.2016
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
