Plângere contravenţională. Sentința nr. 333/2016. Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 333/2016 pronunțată de Judecătoria SIGHETU MARMAŢIEI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 333/2016
Cod ECLI: ECLI:RO:JDSGM:2016:001._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
JUDECĂTORIA S. MARMAȚIEI
DOSAR NR._ cod operator 3153
SENTINȚA CIVILĂ NR.333
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24 FEBRUARIE 2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: L. G. U.
GREFIER: M. M. D.
Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petentul Ș. P.-C. împotriva procesului verbal de contravenție . nr. 1934 încheiat la data 23.10.2015 de intimatul M. S. Marmației-Poliția Locală
La apelul nominal făcut în ședința publică ne se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 94 punctul 4 Cod procedură civilă și art. 32 OG nr. 2/2001.
Raportat la faptul că nu s-au solicitat alte probe înafara înscrisurilor depuse la dosar, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată că nu este necesară estimarea duratei de soluționare în temeiul disp. art. 238 alin.1 Noul Cod Procedură Civilă, declară închisă cercetarea judecătorească și în baza actelor de la dosar lasă cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Prin plângerea înregistrată sub dosar nr._ /13.11.2015,petentul Ș. P. C. a solicitat instanței anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._,încheiat la 23.10.2015 de Poliția Locală S. Marmației, prin care i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 100 lei.
În susținerea plângerii petentul arată următoarele:
La data de 27.11.2013 a înstrăinat autovehiculul cu datele menționate în cuprinsul procesului verbal numitului M. M. G. domiciliat în .. Maramureș.
Petentul nu a vizitat niciodată M. S. Marmației.
Plângerea nu a fost motivată în drept, fiind timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru8fila 21).
Organul constatator, prin întâmpinare,a solicitat respingerea plângerii (filele27-28 ).
În susținerea întâmpinării se arată că procesul verbal a fost întocmit legal ,raportat la informațiile din baza națională de date.
Din actele de la dosar, rezultă următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._,încheiat la 23.10.2015 ,de Poliția Locală S. Marmației, i-a fost aplicată petentei o amendă contravențională în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prev.de art.15 lit a din HCL 7/2014.
Se reține astfel că, la data de 23.10.2015,ora 10,02,autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a staționat în parcarea publică cu plată situată pe . de Apșa din S. Marmației ,fără achitarea tarifului de parcare ,respectiv fără tichet de parcare ,abonament sau plata prin SMS.
Analizând, în conformitate cu art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acestea a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă, în sensul prev. de art. 17 din actul normativ indicat mai sus.
În privința temeiniciei procesului verbal instanța reține următoarele:
Obligația de a nu parca în astfel de locuri revine tuturor conducătorilor auto,indiferent că au calitatea de proprietar al autovehiculului, sau sunt doar utilizatori,conform dispozițiilor cuprinse în HCL 7/2014.
Petenta a susținut că la data menționată în cuprinsul procesului verbal nu a condus autoturismul menționat ,pe care l-a înstrăinat în anul2013, depunând la dosar contractul de vânzare –cumpărare pentru un vehicul folosit ,încheiat la data de 27.11.2013,având ca obiect autovehiculul cu datele menționate în cuprinsul actului constatator(fila 7).
Rezultă din acest act că ,cumpărătorul are domiciliul în .. Maramureș.
În aceste împrejurări, este evident că nu petentul a parcat autoturismul în locul și la data menționată în cuprinsul procesului verbal.
Cum răspunderea ,în situația acestei fapte ,aparține conducătorului auto(care nu întotdeauna este și proprietarul autovehiculului),agentul constatator avea obligația de a face demersuri pentru a identifica conducătorul autovehiculului la data și ora reținută pentru săvârșirea contravenției.
În consecință,instanța constată că plângerea petentului este întemeiată ,și urmează să o admită potrivit dispozitivului sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petentul Ș. P. C. cu domiciliul în ..218,jud. A.,CNP_ și în consecință:
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._,încheiat la 23.10.2015, de Poliția Locală S. Marmației.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare,la Tribunalul Maramureș.
Cererea de apel se depune la Judecătoria S. Marmației.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2016.
Președinte, Grefier,
L. G. U. D. M. M.
Red.și dact. L.G.U. 25.02.2016/2ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 261/2016. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 177/2016. Judecătoria SIGHETU... → |
|---|








