Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 31/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 05-01-2016 în dosarul nr. 31/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 31
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. F. G.
GREFIER: C. P.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „cerere de valoare redusă„ formulată de reclamanta .> SA (J_, CUI_), cu sediul în București, bvd. D. P., nr. 10A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâtul S. G. L. (_), cu domiciliul în Slatina, ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.131 Cod proc civila, verificându-și competența, constată că este competentă general, material și competentă teritorial în soluționarea cauzei de fată, în temeiul disp. art. 107 al. 1 rap. la art. 94 pct. 8 lit. j, coroborate cu art. 1027 N.C.Pr.Civ. Apreciind probele solicitate de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată ca fiind pertinente, concludente si utile, putând duce la soluționarea cauzei, in temeiul art. 237, 255 si art. 258 N.C.Pr.Civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare asupra fondului.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 15.09.2015, sub nr._ reclamanta . a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul S. G. L. să dispună, obligarea acestuia la plata sumei de 705,05 lei reprezentând valoarea energiei electrice consumate și penalităților de întârziere în cuantum de 24,19 lei, cu cheltuieli de judecata.
În fapt a învederat că intre . (succesoare in calitate de furnizor de energie electrica a fostei ELECTRICA OLTENIA SA) si pârâtul S. G. L. s-au derulat raporturi contractuale in baza cărora i s-a atribuit codul de client_.
In baza relațiilor contractuale . a livrat către debitor energie electrica. Corelativ, s-a născut si obligația de plata a pârâtei conform facturilor emise de către societatea furnizoare si atașate prezentei, facturi care insa nu au fost achitate integral de catre debitor.
Inceperea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data in care debitorul a inceput sa consume energie electrica, insusindu-si totodată si toate obligațiile legale si contractuale care deriva din utilizarea serviciului de furnizare a energiei electrice.
In dovedirea recunoașterii si insusirii derulării contractului dintre debitor si societatea ., sta si faptul ca acesta a efectuat o . plați către societatea creditoare, asa cum rezulta si din situația financiara a debitorului, anexata la prezenta.
De asemenea, menționeaza faptul ca intre parti este încheiat un contract de adeziune, având in vedere ca prin Decizia nr. 57/1999 a ANRE, cu modificările si completările ulterioare, au fost aprobate contractele-cadru pentru consumatorii de energie electrica.
Intrucât acest act normativ a fost publicat in forma inițiala in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623/1999, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestuia si neinsusirea clauzelor prevăzute in acesta, mai ales ca prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, se prevede ca furnizarea energiei electrice se face numai pe baza de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe cale de consecința, rezulta ca acel consum care nu se realizează in baza unui contract intra sub incidenta Codului Penal.
In acest sens, arăta ca potrivit art. 7, litera c) din Contractul cadrul de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE 57/1999, actualizata:
« Consumatorul are următoarele obligații:
c) sa achite integral si la termen contravaloarea energiei electrice furnizate.... ».
De asemenea, potrivit art. 11, alin 1) si 2) din Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE 57/1999, actualizata:
(1) Factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadenta de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadenta fiind înscrise pe factura.
(2) Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadentei atrage penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadentei;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.
Totodată invedereaza faptul ca obligația de plata a consumatorilor pentru energia electrica consumata este expres prevăzuta de Legea energiei electrice, astfel
-potrivit prevederilor art.54 din vechea lege a energiei electrice nr.13/2007 în conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat sa plătească contravaloarea energiei electrice consumate."
-potrivit prevederilor art.59 din Legea nr.123/2012 a energiei electrice si gazelor
naturale: „In conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul si în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice."
Menționeaza faptul ca expedierea facturilor de energie electrica se realizeaza cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale si care se afla in proprietatea statului roman, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal in orice punct de pe teritoriul României, iar in cazul in care se considera necesar se poate depune dovada depunerii facturilor la ghișeele acestei instituții (prin borderouri de trimitere), având in vedere ca societatea creditoare respecta întreaga legislație in domeniu si astfel ca debitorului i s-a comunicat obligația de plata si implicit a recunoscut-o.
Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal-art.155 unde alin. 28 precizează că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Pentru serviciile prestate si neachitate la termen, s-au calculat penalități in valoare de 24,19 RON, conform contractului, respectiv art. 11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice, penalități egale cu nivelul majorării de intarziere datorat pentru neplata la termen a obligațiilor către bugetul de stat, conform reglementarilor legale in vigoare.
Facturile fiscale privind valoarea penalităților de intarziere sunt anexate prezentei acțiuni, iar in cuprinsul acestora se evidențiază expres modul de calcul, mentionandu-se facturile asupra cărora sunt calculate penalitățile, perioada de calcul, numărul de zile de întârziere si coeficientul de calcul aplicat-potrivit reglementarilor in vigoare la data calculului si valoarea acestora penalitățile, perioada de calcul, numărul de zile de întârziere si coeficientul de calcul aplicat-potrivit reglementarilor in vigoare la data calculului si valoarea acestora.
Potrivit art. 1.516, alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrala, exacta si la timp a obligației, iar conform art. 1.535, alin. 1 Noul Cod Civil, in cazul in care o suma de bani nu este plătită la scadenta, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenta pana in momentul plații, in cuantumul convenit de parti sau, in lipsa, in cel prevăzut de lege, fara a trebui sa dovedească vreun prejudiciu. In acest caz, debitorul nu are dreptul sa facă dovada ca prejudiciul suferit de creditor ca urmare a "întârzierii plații ar fi mai mic.
Creditoarea a încercat rezolvarea pe cale amiabila a litigiului, prin notificări si apeluri telefonice adresate debitorului, insa demersurile nu au avut nici un rezultat.
Reclamanta a înteles să invoce ca temei juridic subsidiar îmbogătirea fără justă cauză, având în vedere că pârâtul a realizat un consum de energie electrică, beneficiind de o prestatie, pentru care nu a achitat pretul reglementat în mod legal al consumului realizat.
In drept au fost invocate dispoz. art.Noul Cod de procedura civila: art. 150, alin. 1 si 2, art. 194-204, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662;Vechiul Codul Civil: art. 484, art. 493, art. 494, art. 969 si următoarele, art. 997, art. 1.073, art. 1.618,art. 1.691;Noul cod civil art. 1.270, art. 1.345, art. 1.516, art. 1.535;Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003): art. 120, alin. 7; Codul Fiscal: art. 155, alin. 28;Art. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004; Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ ,Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
In sustinerea cererii creditoarea a depus următoarele acte: mandatul de reprezentare încheiat între creditor și mandatar, situatia centralizată a soldului, facturile restante emise la care a fost anexat modul de calcul al debitului.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa de timbru si timbru judiciara mobil.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instantă și nuc a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea reclamantei în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:
Între părțile litigante s-au desfășurat relații comerciale conform contractului de furnizare a energiei electrice pentru consumatorii casnici nr. M/1/_/26.08.2013, filele 38-44, constând în furnizarea de către reclamantă a energiei electrice în favoarea pârâtului, aspect ce rezultă facturile aflate la filele 16-37, începerea derulării relațiilor contractuale realizându-se la data in care pârâta a început sa consume energie electrica, corelativ în sarcina sa născându-se obligația de plata a facturilor emise de către societatea furnizoare.
În executarea contractului dintre părți, reclamanta a prestat serviciile de furnizare energie electrică de comun convenite de părți, pentru contravaloarea cărora a emis facturile aflate la filele 16-37, fără însă că pârâtul să își îndeplinească obligația de plată a acestora la termenul stabilit, înregistrând, conform notei de calcul filele 14-15, un debit în valoare totală de 705,05 de lei .
În plus, instanța constată că, în cazul neachitării facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadentei pe temeiul art. 11 alin 1) si 2) din Contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici, aprobat prin Decizia ANRE 57/1999, reclamanta este îndreptățită să calculeze penalități de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare, penalități ce se datorează începând cu prima zi după data scadentei, în speță reclamanta calculând penalități în cuantum total de 24,19 lei, aspect ce rezultă din fișa de cont aflată la filele 14,15.
Față de situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că între părți s-a născut un raport juridic ce este supus regulilor răspunderii civile contractuale, iar conform prevederilor articolului 1270 din Codul civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. De asemenea, în temeiul articolului 1555 din Codul civil, dacă din convenția părților sau din împrejurări nu rezultă contrariul, în măsura în care obligațiile pot fi executate simultan, părțile sunt ținute să le execute în acest fel.
Prin urmare, în temeiul regulilor teoriei generale a obligațiilor, creditorul pretins al unui raport juridic trebuie să probeze în fața instanței existența dreptului de creanță, caz în care revine debitorului sarcina dovezii fie a nevalabilității raportului juridic, fie a stingerii obligației în modurile recunoscute de Codul civil, cel mai frecvent fiind acela al plății. De asemenea, în raportul juridic bilateral, fiecare parte trebuie să execute prestația sa, și numai dacă partea cocontractantă nu execută, atunci cealaltă parte poate invoca excepția de neexecutare, ceea ce nu e cazul în prezentul dosar, pârâta rămânând în pasivitate.
În concluzie, constatând că reclamanta a făcut dovada temeiniciei susținerilor sale, astfel cum pretind dispozițiile art. 249 c.p.civ., în temeiul dispozițiilor art. 1.030 c.p.civ., instanța va admite prezenta acțiune având ca obiect „cerere cu valoare redusă” și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 705,05 lei reprezentând valoarea energiei electrice consumate și penalităților de întârziere în cuantum de 24,19 lei.
Cu aplicarea art. 1.031 c.p.civ., reținând culpa procesuală a pârâtului și la solicitarea reclamantei, instanța îl va obliga pe pârât către reclamantă la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. C. V. S.A., ( J_, CUI_) cu sediul în mun. C., ., jud. D., cu sediul procesual ales în mun. București, .. 10A, Clădirea C3, ., în contradictoriu cu pârâtul S. G. L. (CNP-_), cu domiciliul în Slatina, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 705,05 lei reprezentând valoarea energiei electrice consumate și penalităților de întârziere în cuantum de 24,19 lei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru .
Executorie de drept în temeiul dispozițiilor art. 1030 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.01.2016.
Președinte, Grefier,
A. F. G. C. P.
red:A.F.G.
Tehnored.P.C
4ex/14.01.2016
| ← Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 17/2016.... | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 47/2016.... → |
|---|








