Plângere contravenţională. Sentința nr. 1483/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 1483/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 22-02-2016 în dosarul nr. 1483/2016

ROMANIA

Judecătoria SLATINA

Mun. Slatina, ., județul O.

Telefon: 0249/_

Fax: 0249/_

E-mail:_

DOSAR NR._

SENTINȚA NR. 1483

Ședința publică din data de 22.02.2016

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: L. C. M.

GREFIER: I. C.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect „plângere contravențională„ formulată de petentul D. G. M. –CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. O. situat în Slatina, .. 39, jud. O., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O..

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 08.02.2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 22.02.2016.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 07.07.2015 sub nr._ petentul D. G. M. a formulat plângere contravenționala. împotriva procesului verbe! de contravenție . nr._ întocmit de IPJ O. - Serviciul Rutier, proces verbal pe care îl consideră netemeinic.

În fapt, in data de 23.06:2015, ora 7.30 a fost sancționat contravențional cu suma

de 390 lei si aplicarea a 4 puncte de amenda, si 5 puncte penalizare, deoarece conducând

autoturismul marca Vollskwagen Golf a fost depistat având viteza de 71 km/h în localitate

si nu am purtat centura de siguranța.

În realitate nu se face vinovat de săvârșirea faptei deoarece nulitatea absoluta a procesului verbal de contravenție pentru următoarele considerente.

Un motiv de nulitate absoluta a procesului verbal contestat este ca in cuprinsul acestuia nu se regăsesc mențiuni cu privire la omologarea cinemometrului de control rutier, numărul casetei cu care s-a realizat filmarea, consemnări ce sunt obligatorii pentru ca doar astfel se pot face verificări cu privire la veridicitatea celor consemnate,

Pe fond, solicită sa se ia act de faptul ca, chiar daca se judeca în procedura civila, in cadrul procesual al plângerilor contravenționale, beneficiază de toate garanțiile prevăzute de art 6 din Protocolul nr.1 la CEDO privind prezumția de nevinovăție (a se vedea A. împotriva României 08-10-2007). Prezumția de nevinovăție este evident contrara oricărei prezumții de temeinicie a procesului verbal de contravenție, in sarcina probei nevinovatiei contravenientului ( Annuarie de la Convention, voi VI pag 783).

În aceste condiții solicită ca intimata sa pună la dispoziția instantei toate probatoriile care au stat la baza aplicării sancțiunilor contravenționale, respectiv înregistrările aparatului, verificarea metrologică a acestuia, atestatul operatorului și ordinul de serviciu pentru a se afla în localitatea respectivă.

Menționează că în timp ce se deplasa cu auto marca Volkswagen Golf pe DJ 546, în localitatea Teslui a condus autovehiculul menționat mai sus cu viteza de 71 km/h și că nu avea centura de siguranță.

Arată că acest aspect nu corespunde realității și circula cu viteza regulamentară, nu cu cea menționată în procesul verbal.

Consideră că acest aspect a fost reținut în mod eronat în sarcina sa, precizează că prezentul proces verbal nu a fost întocmit în mod legal, fiind necesar pentru înlăturarea dubiului și în condițiile în care fapta a fost filmată, să fie consemnat în cuprinsul procesului verbal de contravenție și în ideea descrierii complete a faptei în toate împrejurările sale, a autovehiculului pe care era instalat cinemometrul de control rutier, a denumirii, seriei acestuia pentru a putea corobora datele pentru a se putea efectua verificări care să concluzioneze că filmarea apare pe suport logistic verificat metrologic.

Normele de metrologie legală impun ca toate înregistrările ce ulterior pot constitui mijloc de probă în aplicarea legislației rutiere, să fie efectuate de operatori calificați, ca atare era necesară consemnarea în cuprinsul procesului verbal a existenței buletinului de verificare metrologică - aspect ce lipsește cu desăvârșire din cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat.

Solicită instanței să analizeze sub aspectul temeiniciei procesul verbal prin prisma prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și conform art. 20 din Constituția României, și să constate netemeinicia procesului verbal de contravenție, consideră că nu este vinovat de faptele reținute de către agentul constatator, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, cu exonerarea sa de la plata amenzii.

În drept, întemeiază plângerea pe prevederile Ordonanței nr. 2 din 2001 cu modificările ulterioare privind regimul juridic al contravențiilor, Codul de procedură civilă, precum și a actelor normative în vigoare.

În dovedire, solicită probele cu înscrisuri, martori.

Solicită judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 noul cod de procedură civilă.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului O. a depus întâmpinare la data de 30.10.2016, la plângerea formulată de petentul D. G. M., cu privire la care solicită respingerea ca neîntemeiată.

Solicită să se constatate faptul că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit, iar acest act de constatare face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.

Procesul-verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G. nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Potrivit art.269 alin. 1 codul de procedură civilă conform cărora, "înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului" procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.

În conformitate cu prevederile art. 270 alin. 1 Cod de procedură civilă „înscrisul autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii".

Prin urmare, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.

În conformitate cu dispozițiile art. 249 Codul de procedura Civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Prin urmare, petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.

În susținerea întâmpinării, solicită să se admită ca probă procesul-verbal de contravenție, înscrisurile anexate, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.

In conformitate cu prevederile art. 411, alin. 1, pct. 2 din Codul de procedură civilă, solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției. A atașat în copii conforme cu originalul planșe foto radar, suport CD, buletin de verificare metrologică, atestat operator, fișa de evidență auto.

Analizand procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

Prin procesul verbal . nr._/23.06.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, reținându-se că a condus autoturismul proprietate personală marca VW in localitatea Teslui, jud. O., cu viteza de 71 km/h.

De asemenea, s-a mai retinut in sarcina petentului nepurtarea centurii de siguranță în timpul mersului, pentru această ultimă contravenție fiind aplicată sancțiunea avertismentului.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art. 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta.

Motivul de nelegalitate invocat de petent în plângere care vizează necuprinderea în actul contestat a mențiunii omologării cinemometrului de control rutier și numărul casetei cu care s-a realizat filmarea sunt vădit neîntemeiate, având în vedere că OUG nr. 195/2002 (Codul rutier) nu cuprinde asemenea mențiuni obligatorii ale procesului verbal de contravenție, sens în care aceste aserțiuni ale petentului sunt fără relevanță.

In ceea ce priveste temeinicia actului sanctionator, instanta retine ca, desi actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de o prezumtie de temeinicie relativitatea acesteia permite rasturnarea sa prin administrarea unor probe concludente.

Astfel, dovezile administrate de petent in argumentarea temeiniciei plangerii pot releva o situatie de fapt contrara celei retinute prin actul atacat.

In cauza, petentul nu a facut dovada unei imprejurari exoneratoare de raspundere, nepropunand probe in sustinerea plangerii formulate, desi a fost citat cu aceasta mentiune.

De altfel, din plansa foto (fila 21-23) depusa la dosar rezulta viteza cu care a circulat petentul, iar din buletinul de verificare metrologica (fila 24) și atestatul opșeratorului radar (fila 24) rezulta valabilitatea inregistrarii și verificării metrologice a cinemometrului, precum și competența agentului constatator.

Simpla invocare a jurisprudentei CEDO, fara a produce si probe in sensul afirmatiilor facute in plangere, nu poate conduce la anularea de plano a inscrisului intocmit de un reprezentant al statului, intrucat ipoteza avuta in vedere de CEDO in cauza A. vs Romania a fost cu totul alta decat cea supusa judecatii in acest dosar, iar sarcina probei in procedura solutionarii plangerii contraventionale revine, in primul rand, contravenientului, si nu agentului constatator, avand in vedere ca prin exercitarea plangerii contraventionale cel dintai supune instantei legalitatea si temeinicia actului constatator al contraventiei, motivele de nelegalitate (de la art. 17 din OG nr. 2/2001) putand fi analizate si din oficiu de catre instanta.

De asemenea, petentul are posibilitatea sa administreze probe sub aspectul netemeiniciei actului sanctionator (al situatiei de fapt expuse), intrucat mentiunile inserate sub acest aspect au valoarea unei dovezi pana la proba contrara, prin prisma autoritatii cu care agentul constatator a fost investit de catre stat.

Acest aspect nu a fost facut de catre petentul din prezenta speta, desi a avut aceasta posibilitate.

Imprejurarea ca sarcina probei revine petentului sanctionat nu incalca dreptul la un proces echitabil si nici prezumtia de nevinovatie, asimilabila dreptului penal, din perscpectiva conventionala, intrucat plangerea contraventionala presupune o judecata contradictorie cu toate garantiile procesuale care decurg din aceasta, iar prin aplicarea de iure a celor sustinute de petent in plangere s-ar ajunge la situatii inadmisibile, in sensul imposibilitatii constatarii si sanctionarii unor fapte antisociale din punct de vedere rutier de catre organele statului a unor fapte apreciate de catre legiuitor ca fiind de un grad de pericol social redus.

Prin urmare, se impunea ca si petentul sa faca dovada celor afirmate in plangere, respectiv a faptului ca cele mentionate de agentul constatator au fost eronate si fara baza reala, lucru care nu s-a realizat, desi instanta a acordat aceasta posibilitate.

In ceea ce priveste sanctiunea aplicata, fata de prev. art. 5 si art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, instanta constata ca aceasta a dozata corespunzator, respectandu-se astfel proportionalitatea cu gradul de pericol social concret al faptei, având în vedere și fișa de cazier auto a petentului depusă de intimat la filele 25-27, de unde rezultă că petentul reprezintă un pericol social concret pentru siguranșa circulației rutiere, în condițiile în care a fost sancționat de foarte multe ori din punct de vedere contravențional, sens în care singura măsură impusă pentru acesta este aplicarea sancțiunii contravenționale aplicate deja de agentul constatator.

Pentru considerentele astfel expuse, in baza art. 34 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga plangerea petentului ca neintemeiata, mentinand procesul verbal de constatare a contraventiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul D. G. M. –CNP_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. O. situat în Slatina, .. 39, jud. O., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție O., cu sediul în Slatina, .. 19, jud. O., împotriva procesului-verbal . nr._/23.06.2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la sediul Judecătoriei Slatina.

Pronuntata in sedinta publica azi, 22.02.2016.

P., GREFIER,

L.-C. M. I. C.

Red. LCM

Tehnored. LCM/IM

4 ex./24.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1483/2016. Judecătoria SLATINA