Plângere contravenţională. Sentința nr. 301/2016. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 301/2016 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 04-02-2016 în dosarul nr. 301/2016

ROMÂNIA

JUDECATORIA T.

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 301/2016

Ședința publică din 04.02.2016

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – A. L. P.

GREFIER – E. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petenta P. . intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal fãcut în ședințã publicã, la prima strigare a cauzei în ordinea de pe lista de ședință, se constatã lipsa pãrților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioarã a instanțelor judecãtorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005 instanța dispune lãsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o noua strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, în ordinea de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că sediul societății petente se află în com. Căpușu M. ., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei T. la data de 02.10.2015, sub numărul de dosar_, petenta P. . special C. N. I. și administrator judiciar RTZ & PARTENERS, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.09.2015 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ ca fiind nelegal.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență că, societatea deținea în data de 19.09.2015 rovinietă, iar pentru aceeași contravenție continuă s-au întocmit mai multe procese-verbale de contravenție, contrar prevederilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002.

În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, O.O. 15/2002 și ale Legii 85/2014.

Petenta a depus la dosar înscrisuri, constând în: certificat constatator, copie proces verbal de contravenție, Sentința civilă nr. 3099/2014 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesulului-verbal de contraventie ca legal si temeinic intocmit. În motivare s-a arătat că sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei organul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, aplicand sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvarșită, la modul și mijloacele de săvarșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.

În drept, au fost invocate disp. art. 205-206, art. 223 alin.3, art. 249 și art. 315 alin.1 Cod pr. civ., OG nr. 2/2001, OG 15/2002.

În probațiune, la dosar s-a depus raportul agentului constatator.

Petenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul din 04.02.2016 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei T., invocată de instanță din oficiu, reține următoarele:

Având în vedere prevederile art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, ce fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . 4), societatea petentă a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4500 lei, în temeiul art. 8 alin.1 și 32 din O.G. nr. 15/2002, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și 2 din același act normativ.

Prin procesul-verbal contestat a fost reținut faptul că, la data de 19.09.2015, pe DN 1 E60 km 484, Florești, jud. Cluj, vehiculul cu masa maximă autorizată de 35,5 tone, cu numărul de înmatriculare_, aparținând societății petente, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.

Potrivit art. 126 C.pr.civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are un caracter absolut.

În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.

Instanța reține că societatea petentă are sediul în ., localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Huedin.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art. 132 alin.1 și 3 C.pr.civ., va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei T. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huedin.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocata de către instanță din oficiu.

Declina competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de către petenta ..R.L, cu sediul în Păniceni nr.24, ..Cluj, cu sediu procesual ales în Cluj-N., . Mai nr.1-2, jud.Cluj (incinta . administrator special C. N.-I. și administrator judiciar RTZ&PARTNERS SPRL, J_, CUI_, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, CUI_ în favoarea Judecătoriei Huedin.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

A. L. P. E. C.

Red./Tehn./A.L.P./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 301/2016. Judecătoria TURDA