Decizia 32/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI ---SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 32.
Ședința publică din data de 10.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
GREFIER - - - -
Pe rol pronuntarea asupra cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 1224/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV- Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant și intimatul - pârât Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.
Dezbaterile pe fondul cererii de apel au avut loc în ședința publică din data de 27.01.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03.02.2009, iar apoi la data de 10.02.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA,
Deliberand asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 1224/25.09.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția A IV -A Civilă a fost admisa cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții, și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, s-a dispus anularea înregistrării mărcii " La Familia" nr. - pentru clasele de produse și servicii 9 și 41, pentru înregistrarea cu rea-credință, si a fost respinsa ca neîntemeiată cererea de obligare a OSIM la radierea mărcii.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 08.06.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și OFICIULUI DE STAT PENTRU INVENTII SI, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea înregistrării mărcii " LA FAMILIA", marca verbala nr. - protejată pentru clasele 9 și 41, având ca titular pe începând cu data de 14.03.2003, precum și obligarea pârâtei OSIM la radierea mărcii " LA FAMILIA" nr. - din Registrul Național al, in motivarea cererii aratandu-se că reclamantul, împreună cu, au format formația " La Familia", ca sub această titulatură au compus și interpretat piese muzicale într-un interval de timp scurs din anul 1995 și până în prezent, ca primul album a fost disponibil pe piață în anul 1997, ca la data de 11.06.1997 a semnat, în calitate de membru al formației " La Familia" contractul de producție cu SC SRL, contract în urma căruia a fost produs și comercializat albumul LA FAMILIA DE CARTIER, ca acest album a fost promovat și comercializat sub numele artistic " La Familia", ca de atunci au urmat următoarele albume:,Nicăieri nu-i ca acasă" (1998 - CAT ), "DUMNEZEU E BAIAT DE CARTIER" (1999 CAT ), "CA LA NOI" (2000 - CAT ), " AI ÎN " (1999 - CAT ) și "-TE" (2001- CAT ).
Prima instanta a retinut ca in motivare s-a mai aratat ca la data de 14.03.2003 a formulat o cerere în nume propriu pentru înregistrarea mărcii verbale " La Familia", cerere admisă de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ca marca " La Familia" a fost înregistrată cu rea-credință - titularul depozitului național cunoscând la data depunerii cererii, existența formației reclamantului și a fonogramelor publicate în scop comercial d e acesta, că pârâtul cunoștea de existența formației " La Familia", iar acțiunea sa a urmărit eliminarea acesteia de pe piața muzicală, ca pârâtul este membru al formației " ", care a abordat același gen muzical ca și al reclamantului, respectiv genul, ca in albumul de debut al formației " ", intitulat "Născut și crescut în ", la capitolul, membrii acestei formații au menționat formația " La Familia", numele reclamantului și a lui fiind de asemenea menționate pe copertă, ca, așadar, din elementele de coperta ce au însoțit albumul formației, intitulat "Născut și crescut în ", editat și comercializat în anul 1996, reiese existența la acea dată a formației " La Familia", ca de atunci și până la acest moment, formația " La Familia" reprezintă un nume notoriu în peisaj muzical autonom, ca ulterior acestui moment, în anul 1997, fost editat și publicat și primul album, că pârâtul știa în mod fără echivoc de existența formației ce activa sub titulatura " La Familia", cu atât mai mult cu cât atât reclamantul, cât și au sprijinit în mod real și susținut formația și implicit și pe pârât, ca marca " La Familia" a fost înregistrată cu rea-credință urmărindu-se ca scop declarat eliminarea formației reclamantului, ca, așa cum au declarat în presă, membrii formației au recurs la această metodă de concurentă neloială ca o măsură declarată de eliminare a formației reclamante din peisajul muzical datorită unor neînțelegeri comerciale, ca, mai mult, membrii formației nu au negat niciodată că au apelat la această metodă în scopul eliminării formației " La Familia" in cadrul interviurilor și declarațiilor făcute după înregistrarea mărcii " La Familia", membrii formației au recunoscut scopul șicanator și speculativ al înregistrării mărcii, ca, mai mult, cu multe ocazii, aceștia au declarat că pretind anume sume de bani pentru recuperarea de către reclamant al mărcii " La Familia".
Prima instanta a retinut ca in motivarea cererii s-a mai aratat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 48 alin. 1 lit. C din Legea nr. 84/1998, în sensul că pârâtul a înregistrat marca " La Familia" cu rea-credință, iar orice persoană interesată poate cere Tribunalului București anularea mărcii, ca reaua-credință a pârâtului este demonstrată de următoarele situații la data depunerii cererii de înregistrare de către acesta, numele " La Familia" avea caracter de notorietate pe teritoriul României, în special în rândurile tinerilor; la data depunerii cererii de înregistrare de către pârât, exista deja cel puțin o colaborare cu formația reclamantă; acesta împreună cu membrii formației a declarat că a înregistrat marca "ca măsură de pedeapsă" și că pretinde o anumită sumă de bani pentru returnarea către reclamat.
Prima instanta a mai retinut ca la data de 20.02.2007 pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de anulare a înregistrării mărcii " La Familia" ca nefondată, aratand că în anul 1996 la sugestia dl., component al formației, reclamantul împreuna cu formează o trupa de hip-hop, ca numele formației celor doi a fost găsit și ales de pârât, care a fost de acord cu utilizarea acestuia ca nume de scena, în anumite condiții, ca la acel moment formația a acceptat să sprijine, să îndrume și să promoveze formația nou creată și denumită de "La familia", înțelegând să își aducă astfel un plus de imagine pozitivă, ca acesta a fost motivul pentru care s-a permis noii trupe folosirea ca nume de scena "La familia", deși nu le aparținea, iar condițiile în care le-a fost acordată această permisiune vizau realizarea acestui scop - un plus de imagine pozitivă pentru formația, iar faptul ca pârâtul, component al formației, este creatorul și titularul mărcii "La familia" a fost recunoscut în numeroase rânduri atât de către reclamant, cât și de, ca pârâtul a decis înregistrarea mărcii "La familia" deoarece era creatorul și titularul acesteia, utilizarea lui ca nume de scenă de către formația mai sus arătată făcându-se cu permisiunea sa și în condițiile arătate, ca interzicerea utilizării numelui "La familia" ca nume de scenă pentru formația amintită a fost anterioară înregistrării mărcii la. și a fost determinata de condamnarea penala a dlui, membru al acestei formații, interdicție respectata de către reclamant și dl., dovada în plus a recunoașterii drepturilor pârâtului asupra acestei mărci, ca demersul în justiție inițiat de reclamant îl apreciază ca fiind făcut cu rea-credință având în vedere pe de o parte recunoașterea pârâtului ca și titular al mărcii în numeroase rânduri, inclusiv prin propunerea făcută de reclamant de a-i cesiona această marcă contra unui preț, ca, de altfel, între părți au existat în cursul anului 2004 negocieri privind cesionarea mărcii, inițiate de către reclamant, însă părțile nu au căzut de acord asupra prețului cesiunii, ca susținerile reclamantului privind condiționarea "returnării" mărcii de plata unei sume de bani sunt nereale, pârâtul în calitate de titular al mărcii neavând motiv "să returneze" ceea ce îi aparține de fapt și de drept, ca nereale sunt și susținerile reclamantului privind scopul urmărit de pârât la înregistrarea mărcii și anume eliminarea de pe piață a formației din care reclamantul face parte, ca singurul scop urmărit de pârât la înregistrarea mărcii "La familia" a fost obținerea protecției conferită de lege titularului unei mărci, ca, de altfel, la data la care au început demersurile de înregistrare a mărcii și până în prezent formația respectivă este absentă din peisajul muzical, ca, in ceea ce privește notorietatea invocata de către reclamant, aceasta nu este relevantă în cauză având în vedere că titularul și creatorul mărcii a fost pârâtul.
Prima instanta a mai retinut ca la data de 17.04.2007, reclamantul a formulat cerere de renunțare la judecarea capătului de cerere privitor la constatarea înregistrării mărcii cu încălcarea unui drept de autor anterior constituit și întemeiat în drept pe dispozițiile art. 48, lit. e din Legea nr. 84/1998, arătând că renunțarea la judecată produce efecte numai fată de acest capăt de cerere.
Din probele administrate prima instanta a retinut că părțile, atât reclamantul cât și pârâtul, sunt membri importanți ai unor cunoscute trupe muzicale ce s-au impus de-a lungul anilor in peisajul muzical romanesc, adresându-se aceluiași gen de public, fiind totodată competitori pe piața muzicală, asa incat aprecierea conduitei părții acuzate de a fi acționat cu rea credință urmează a se analiza cu exigența sporită, în contextul obligației legale a comercianților de a-și desfășura activitatea cu bună credință și potrivit uzanțelor cinstite, în limitele unei concurente loiale, ca pârâtul a susținut netemeinicia cererii reclamantului afirmând că înregistrarea mărcii nu s-a făcut cu rea credință, ci a fost îndreptățit către un asemenea demers întrucât denumirea ii aparținea, fiind creatorul acesteia, iar reclamantul a folosit acest nume de scena in activitatea sa artistica numai la inițiativa și cu acordul pârâtului, ca, mai mult, pârâtul a afirmat că trupa reclamantului a fost practic descoperită și lansată cu acordul formației ce s-a implicat în promovarea formației nou create, iar utilizarea denumirii de către trupa reclamantului trebuia să se facă numai în condițiile stipulate de pârât, ca nerespectarea acestor condiții și implicarea celui de-al doilea membru al formației La Familia, dl, în chestiuni judiciare penale ce au condus la arestarea acestuia l-au îndreptățit, în opinia sa, pe pârât să preia numele de scena La Familia și să-l înregistreze ca marcă la OSIM, pentru clasele de produse si servicii 9 si 41, la data de 14.03.2003.
Apărările pârâtului au fost înlăturate de tribunal ca neîntemeiate, tribunalul retinand ca acestea nu au relevanta din perspectiva analizei atitudinii subiective a acestuia prin prisma bunei sau a relei credințe, că, deși îi revenea sarcina probei, pârâtul nu a putut dovedi împrejurările expuse cu privire la pretinsa sa paternitate asupra numelui de scena, a denumirii trupei reclamantului cu numele de scena La Familia și condiționarea folosirii acestei denumiri de către noua trupă numai în relație cu trupa, ca este de netăgăduit că, începând cu anul 1996, între membrii celor două formații au existat relații de colaborare, martorii audiați la propunerea pârâtului declarând în acest sens, ca, mai mult, printr-o strategie de marketing a casei de producție unde s-au înregistrat albumele, cele două formații au lansat și albume în comun până în anul 2003, iar colaborarea celor două formații concretizata prin lansarea unor albume comune, concerte susținute de cele două formații a constituit o politica a casei de producție si s-a desfășurat in beneficiul ambelor formații, așa cum a relatat si martorul, directorul casei de producție unde ambele trupe și-au lansat creațiile, nejustificând sau nedovedind un anume soi de protectorat al formației asupra trupei reclamantului sau de subordonare a acesteia din urma față de formația pârâtului.
Tribunalul a mai retinut ca, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, formația La Familia a căpătat propria sa identitate în peisajul muzicii hip hop, ca membrii trupei, constituiți în grupul artistic La Familia, au încheiat fără nici o intermediere sau impresariere din partea pârâtului sau a trupei
contractul de cesiune nr. 128, cu producătorul prin care cesionau
către producător drepturile patrimoniale ale artiștilor din grupul La Familia in conformitate cu prevederile art. 98 din Legea nr. 8/1996, ca, astfel cum rezultă dintr-o situație a vânzărilor înregistrată la data de 16.04.2007, formația a lansat sub denumirea La Familia, în perioada 1997-2003 un număr de 9 albume, pe coperțile acestora reieșind cu claritate numele de scena sub care interpreții și-au promovat muzica, ca, prin urmare, fata de înregistrarea de către pârât a aceleiași denumiri ca marcă în anul 2003, după o intensă promovare reprezintă un demers deliberat și în cunoștință de cauză, conduita pârâtului se inscrie în afara regulilor bunei credințe sau a uzanțelor cinstite între competitori, având ca scop blocarea reclamantului în cucerirea pieței muzicale, ca reaua credința a pârâtului constă în cunoștința pe care a avut-o la data efectuării depozitului în România ca semnul depus era folosit de membrii trupei reclamantului, iar înregistrarea acestuia în România a urmărit înlăturarea de pe piața a unui concurent, în condițiile eludării regulilor concurentei loiale, ca aceasta rezulta si din împrejurarea că de la data înregistrării mărcii pârâtul nu a folosit marca decât în scopul de a obține anumite foloase bănești de la reclamant, așa cum rezultă din extrasul înregistrării emisiunii de televiziune de pe 2.
Prima instanta a mai retinut ca marca este definită ca un semn susceptibil de reprezentare grafica servind la diferențierea de către public a produselor și serviciilor unui comerciant de produsele si serviciile similare ale altor comercianți, marca indicând așadar originea comercială a produsului, iar Curtea de Justiție a Comunităților Europene a subliniat la rândul său, prin hotărârile pronunțate, ca funcția esențială a mărcii este aceea de a garanta consumatorului sau utilizatorului date privind identitatea de origine a produsului sau serviciului desemnat de marca, permițându-i să distingă fără confuzie acest produs sau serviciu de cele ce au o altă proveniență, ca o altă funcție a mărcii o reprezintă și funcția de concurență, ce garantează ca toate produsele și serviciile ce o poartă provin de sub controlul unei singure întreprinderi, ca cele două funcții esențiale ale mărcii determină scopul legal al folosirii mărcii constând în utilizarea sa exclusivă pentru indicarea originii comerciale a produselor și serviciilor și nu pentru alte scopuri, cum ar fi îndepărtarea de pe piața a unui concurent existent sau potențial care folosește acea marca pe o alta piața națională, ca practicile cinstite în materie comerciala exclud preluarea unui semn distinctiv folosit de un concurent, în cunoștință de cauză, pentru îndepărtarea accesului acestuia pe o piața în care nu si-a protejat marca, din perspectiva atitudinii subiective a pârâtului neavând relevanta pretinsa justificare a demersului sau prin imaginea negativa pe care arestarea unuia dintre membrii trupei La Familia ar fi aruncat-o asupra trupei, ca nefolosirea mărcii de către pârât evidențiază faptul că înregistrarea acesteia a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege și anume acela de a distinge anumite produse si servicii de cele ale altor competitori, la acela de a indisponibiliza pe piața muzicală numele de scena folosit cu succes de reclamant, că pârâtul a avut un comportament neloial, ce se circumscrie noțiunii de rea credință, așa cum este circumstanțiată în dreptul mărcilor, atrăgând sancțiunea anularii înregistrării conform dispozițiilor art. 48 alin. c din Legea 84/1998.
Totodata, tribunalul a respins cererea de obligare a OSIM la radierea mărcii ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile prevăzute de Regula. 32 alin. 5 din HG 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 84/1998, potrivit cu care hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care, după caz, titularul a fost decăzut din drepturile conferite de marca sau prin care înregistrarea mărcii a fost anulata se va comunica la OSIM de către persoana interesată, iar OSIM va publica hotărârea în și va face mențiune despre aceasta în registrul național al mărcilor.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul aratand urmatoarele:
"Hotărârea apelata este netemeinică fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 5.pr.civ. a dreptului la apărare și a principiilor de drept index secundum allegata probata partium iudicare debet si idem este non esse non probari.
Instanța de fond a admis cererea de anulare a înregistrării mărcii "La familia" apreciind că înregistrarea acesteia la. de către apelant a fost făcută cu rea-credință care consta în comportamentul neloial al apelantului-pârât.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond reține:
Reținând calitatea de artist a părților, instanța analizează reaua-credință cu exigență sporită, în contextul obligației legale a comercianților;
Instanța de fond face o confuzie gravă, cu consecințe majore, între artist membru al unei trupe muzicale și comerciant.
O trupă muzicală nu a fost și nu este nicăieri în lume comerciant, iar părțile în litigiu sunt două persoane fizice care au acționat întotdeauna în această calitate.
Trupa muzicală nu există ca noțiune de drept nici în dreptul romanesc și nicăieri în lume, sintagma este o denumire convențională, uzitată în limbajul industriei muzicale peste tot în lume, și care desemnează maniera colectivă de interpretare sau execuție a unei opere așa cum este aceasta prevăzută de art. 99 din legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor.
Calitatea recunoscută în mod reciproc de părțile în litigiu, necontestată, este aceea de interpret în maniera colectivă și co-autor de piese muzicale.
Acesta este sensul unic pe care îl are sintagma de "membru al unei trupe muzicale".
O primă consecință, directă, a acestui fapt este aplicarea legii speciale și anume a legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor.
Legea nr. 8/1996 reglementează posibilitatea și condițiile în care artiștii interpreți și autorii de opere își pot valorifica patrimonial drepturile de autor și drepturile conexe de autor.
Nici una dintre părți nu a vândut pe piața muzicală opera sau interpretarea, ambele părți cesionând drepturile lor de autor și drepturile conexe caselor de producție conform legii nr. 8/1996.
Casele de producție sunt cele care au calitate de comerciant si in aceasta calitate au vândut opera și interpretarea muzicala.
Dovada acestui fapt este făcută cu prisosință de către reclamant prin contractul de cesiune încheiat împreună cu domnul cu casa de producție, depus la dosar, și de coperțile albumelor muzicale produse in baza acestor contracte de cesiune.
Operațiunea de cesionare a drepturilor de autor nu este în nici o ipoteză act sau fapt de comerț, fiecare dintre cele două categorii făcând obiectul unor reglementari distincte, astfel încât activitatea artistica a ambelor părți din litigiu nu are caracter comercial. Legea 8/1996 prevede o serie de drepturi patrimoniale inclusiv acela la remunerație, astfel încât încasarea unor sume de bani de către părți în baza acestei legi nu se confunda cu profitul ca element de identificare a comerciantului persoana fizica conform dispozițiilor Codului comercial.
Calitatea de necomerciant a părților și reglementarea activităților prin legea 8/1996 atrage 2 consecințe majore:
1) reaua și buna credință nu pot fi apreciate în contextul obligației legale a comercianților de a-si desfășura activitatea cu buna credință și potrivit uzanțelor cinstite, așa cum în mod greșit a procedat instanța de fond;
2) numele de scenă nu se confunda cu marca. Instanța de fond reține - în mod corect - ca reclamantul intimat a utilizat ca nume de scena denumirea "La familia" înregistrată ca marcă.
Numele de scena NU EXISTA CA VARIANTA A.
Numele de scenă este o noțiune inexistentă ca atare în legislația românească, sintagma fiind utilizată în limbaj uzual pentru a desemna numele sub care opera este adusă la cunoștință publică.
Potrivit art. 10 și respectiv art. 98 din legea 8/1996 prevăd autorul unei opere și respectiv artistul interpret au dreptul moral de a alege un nume (pseudonim) pentru aducerea operei/interpretării la cunoștință publică.
Pentru reclamant "La familia" a reprezentant pseudonimul sub care, împreună cu, a adus la cunoștință publică opera muzicala și interpretarea acesteia.
Subliniem faptul că reclamantul a formulat un capăt de cerere în temeiul legii nr. 8/1996 pentru încălcarea drepturilor de autor dar a renunțat la judecarea acestuia, ceea ce a făcut imposibilă discutarea în contradictoriu a vreunui aspect legat de dreptul moral la pseudonim/nume al reclamantului sau de încălcarea altui drept de autor.
Reclamantul, nici singur și nici împreună cu, nu au vândut nici un fel de produse sau servicii sub numele "La familia", activitatea de comerț fiind făcută de către casele de producție cu care reclamantul a încheiat contract de cesiune.
Apărările subsemnatului nu sunt relevante din perspectiva analizei atitudinii subiective a acestuia prin prisma bunei sau relei redințe;
Deși analizează pe câteva pagini susținerile reclamantului, instanța de fond se limitează la a arăta printr-o formulare vagă și imposibil de înțeles că înlătură apărările subsemnatului pentru ca nu sunt relevante din perspectiva analizei atitudinii subiective a acestuia prin prisma bunei sau relei credințe.
Or, instanța de fond era obligată să efectueze analiza atitudinii subiective a subsemnatului tocmai în raport și de aceste apărări.
Instanța recunoaște astfel, implicit, că a analizat reaua-credință a pârâtului numai prin prisma susținerilor reclamantului.
Instanța trebuia să arate în mod concret care sunt motivele pentru care apărările pârâtului au fost înlăturate, pârâtul neavând posibilitatea să "ghicească" în ce consta caracterul lor nerelevant, mai ales ca acesta nu se poate determina pe nici o cale fiind la libera apreciere a instanței.
Faptul că instanța a considerat fondate susținerile reclamantului nu exonerează instanța de motivarea în concret a deciziei de a înlătura apărările pârâtului.
De altfel, caracterul fondat al susținerilor reclamantului trebuie să rezulte ca o consecință directă a analizei pe care instanța o face susținerilor fiecărei părți din proces și nu prin identificarea unor susțineri fondate sau relevante și înlăturarea per a contrario a celorlalte ca nefondante/nerelevante.
Nu cunoaștem așadar motivul pentru care instanța de fond a considerat că apărările noastre trebuie înlăturate și sub acest aspect apreciem că instanța și-a încălcat obligația de a-și motiva hotărârea în fapt, consecința fiind încălcarea dreptului nostru la apărare.
Dacă însă instanța de fond ar fi analizat susținerile pârâtului ar fi constatat că:
Este de notorietate ca denumirea la "La familia" a fost dată de către pârât formației din care reclamantul făcea parte, aspect dovedit prin textul piesei "Foame de bani" și declarațiile martorilor audiați în cauză. Este de reținut că martorul arată că piesa "Foame de bani" s-a dorit o desprindere a formației reclamantului de și conturarea unei imagini proprii, independente, care să nu mai fie asociată cu.
Este de notorietate că dreptul pârâtului asupra denumirii a fost recunoscut de către reclamant în mod constant prin declarații publice, prin textul piesei "Foame de bani" și chiar prin inițierea unor negocierii pentru încheierea unui contract de cesiune de marcă. Considerăm că textul acestei piese este o dovadă importantă în cauză dat fiind că constituie practic o recunoaștere publică a dreptului pârâtului asupra denumirii "La familia". Primul vers al acestei piese este "-vă numele înapoi. ". In interogatoriul luat reclamantului acesta arată că textul se referă la și la denumirea "La familia" pretinzând însă că este vorba de o greșeală de exprimare, greșeală însă care nu a fost niciodată rectificată, piesa fiind difuzata și comercializată numai în această variantă. Mai mult, martorii audiați în cauză au confirmat că textul se refera la si denumirea "La familia" și că această piesă, cunoscută de pârât încă din 2002, reprezentat cauza destrămării prieteniei si colaborării dintre părți, pârâtul ulterior înregistrând denumirea "La familia" la OSIM. De altfel, martorul a arătat că această piesă a fost percepută nu doar de către pârât dar și de către anturajul lor ca o renunțare la colaborarea cu pârâtul, inclusiv prin refuzul de a mai purta un nume pe care îl primise de la pârât.
Este recunoscut faptul că formația din care face parte pârâtul ( ) a fost cea care a introdus pe piața muzicală formația reclamantului, a promovat-o și susținut-o, contribuind astfel în mod decisiv la cunoașterea ei de către public.
In mod nefondat arată reclamantul că pârâtul a urmărit eliminarea de pe piața muzicală a formației din care făcea parte.
Acest fapt este fals deoarece trupa din care reclamantul făcea parte și trupa din care pârâtul face parte ( ) nu au acționat niciodată ca și concurenți, din contra a fost cea care a creat și promovat formația "La familia" iar pârâtul a fost cel care i-a dat numele.
Implicarea în promovarea pe piața a formației reclamantului este recunoscuta atât de martorul, managerul general al casei de producție cu care cele două formații aveau contract, cât și de martorul, colaborator apropiat al formației reclamantului.
Ambii martori au arătat că au cunoscut formația reclamantului pentru prima dată prin intermediul care la acel moment promova trupa, prezentând-o ca având un bun potențial artistic.
Ambii martorii au arătat că membrii celor două formații erau legați printr-o foarte strânsă prietenie și că între ei nu a existat contract scris, însă faptic a fost cea care a promovat formația reclamantului și a făcut-o cunoscută publicului.
percepută de public asupra celor două formații a fost aceea că a fost protectoarea formației reclamantului, ca cele două formații se completau, imagine susținută inclusiv de casa lor de producție care a dus în mod constant o politica de evitare a oricărei concurente prin editarea succesiva si nu concomitenta de albume.
Mai mult, așa cum rezultă din mărturia managerului general al casei de producție, martorul, succesul de piață al celor două formații era inegal, de l la 4, în favoarea, concluzie trasă de martor din situația vânzărilor pe piață a albumelor celor două formații.
Așadar niciodată cele două formații nu s-au concurat, nu au fost percepute de public ca fiind concurente ci din contră, prietene, iar succesul de piață al - net superior - exclude orice posibil interes de eliminare de pe piață a formației reclamantului.
Subsemnatul apelant nu am dovedit împrejurările expuse cu privire la pretinsa paternitate asupra numelui de scenă "La familia" și condiționarea folosirii acestei denumiri numai în relație cu trupa.
Un prim aspect reținut în mod eronat de către instanța de fond este acela că am fi pretins condiționarea folosirii acestei denumiri numai în relație cu trupa. Această susținere nu a fost făcută de către pârât.
Considerăm că instanța de fond a reținut în mod greșit că nu am dovedit paternitatea numelui de scena. Această considerație apare ca o consecință fireasca a înlăturării susținerilor pârâtului fără nici un fel de analiza.
Înlăturând susținerile pârâtului instanța nu a analizat nici probele făcute de pârât.
Dacă ar fi analizat întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de fond ar fi constatat ca toți martorii audiați în cauză au arătat că paternitatea asupra numelui de scena aparține pârâtului.
În contraprobă nu există decât poziția reclamantului însuși ce în interogatoriu această paternitate.
Instanța a preferat să acorde valoare probatorie intrinseca susținerilor reclamantului în beneficiul său, înlăturând toate celelalte probe din dosar.
Condiționarea folosirii denumiri numai în relația cu nu trebuia dovedită pentru simplul motiv că pârâtul nu a susținut așa ceva.
Subsemnatul am folosit marca numai în scopul de a obține foloase bănești de la reclamant (rezultă din extrasul înregistrării emisiunii de televiziune l de pe 2);
Proba în baza căreia instanța de fond trage concluzia de mai sus este un extras, citat trunchiat (a se vedea ". " din text), dintr-un interviu dat în emisiunea tv "l de pe 2".
Valoarea probatorie a acestei declarații a fost completată de instanță cu presupunerea (nu o putem numi nici măcar prezumție pentru că nu este indicat faptul cunoscut ce a stat la baza concluziei) că declarația "i-am pus să dea banii" înseamnă în mod obligatoriu și de netăgăduit existența unui scop unic, nelegal, de a obține foloase bănești de la reclamant.
Instanța reține cele câteva cuvinte pentru a constata că pârâtul a urmărit prin înregistrarea mărcii numai scopul de a obține foloase bănești de la reclamant. Totodată instanța ignoră ca ambele părți au arătat că între ele a avut loc o negociere pentru cesionarea mărcii, fapt confirmat și de martorii audiați în cauză. In realitate, declarația amintită, redă, pe scurt, povestea negocierii cesiunii de marcă iar instanța trebuia să analizeze această probă în contextul întregului probatoriu.
Nefolosirea mărcii de către subsemnatul evidențiază faptul că înregistrarea acesteia a fost deturnată de la scopul prevăzut de lege la scopul de a indisponibiliză pe piața muzicală numele de scenă folosit cu succes de reclamant;
Nefolosirea unei mărcii de către titularul său cunoaște o sancțiune legală, consacrată de legea 84/1998 ce constă în decăderea din dreptul la marca. Atâta vreme cât reclamantul nu invocă decăderea din dreptul la marcă, sancționarea titularului mărcii cu anularea înregistrării mărcii este în afara posibilităților recunoscute de lege.
Este de esența unui drept, oricare ar fi el, posibilitatea de a fi sau a nu fi exercitat de către titularul său.
Instanța de fond consideră însă că neexercitarea de către titular a drepturilor conferite de marcă este dovada a relei-credințe a acestuia.
Procedând în acest fel instanța de fond adaugă la lege și sancționează, pe cale de consecință, nefolosirea mărcii cu anularea pentru înregistrare cu rea - credință.
Comportamentul subsemnatului constituie în materie comercială concurenta neloiala pentru că a urmărit îndepărtarea de pe piață a unui concurent existent.
Așa cum am arătat mai sus, nici una dintre părțile în litigiu nu au calitate de comercianți și nici de concurenți, procesul neavând nici un element de natură comercială.
Pe cale de consecință, comportamentul pârâtului a fost translatat în mod eronat de instanța în materie comercială.
Noțiunea de concurență - loială sau neloială - este în afara contextului legii nr. 8/1996, care guvernează activitatea autorilor și artiștilor interpreți, fiind specifică exclusiv comercianților.
Părțile în litigiu nu sunt comercianți și pe cale de consecință nu pot fi nici concurenți pe piața muzicala.
Pe piața muzicală sunt concurenți casele de producție. Dovada o face faptul ca atâta timp cat artiștii care compun cele două trupe muzicale au avut ca producător aceiași casă de producție ( ), nu a existat nici un fel de conflict între ele cu privire la numele de scenă sau înregistrarea acestuia ca marcă.
Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, abia după schimbarea casei de producție de către reclamant și după trecerea unei perioade de 3 ani, acesta a reclamat înregistrarea cu rea-credință a mărcii "La familia".
In limbajul breslei, artiștii (interpreți sau autori de opere muzicale) se numesc pe ei înșiși "colegi" sau "confrați" și nicidecum concurenți, iar sentimentul de invidie profesionala nu a dobândit protecție legală și nu poate fi confundat cu concurenta. A considera că actul artistic presupune concurență, înseamnă nu doar a depăși limitele legii 8/1996 în special și a legilor în materie comercială în general, ci și a trage în derizoriu actul artistic, indiferent care ar fi valoarea lui.
In drept ne întemeiem apelul pe dispozițiile act. 282 și urm. pr.civ. legea nr. 8/1996.
Având în vedere punerea în executare a hotărârii apelate de către OSIM în sensul anularii mărcii "La familia", solicităm Instanțe că admițând apelul și respingând cererea de chemare în judecată, să dispună înlăturarea efectelor produse de hotărârea apelată și să oblige OSIM la reînregistrarea mărcii pe numele apelantului - pârât."
Analizand lucrarile dosarului in raport cu motivele de apel invocate, curtea retine urmatoarele:
Solutia pronuntata de prima instanta nu a fost determinata de constatarea calitatii de comercianti a partilor, ci de constatarea relei-credinte a paratului la inregistrarea marcii "La familia", rea-credinta rezultata din imprejurarea ca paratul cunostea la momentul inregistrarii marcii imprejurarea ca sub numele inregistrat ca marca reclamantul si desfasurasera activitate artistica muzicala, devenind cunoscuti ca trupa muzicala sub numele mentionat.
Sub numele " La Familia" au fost aduse la cunostinta publicului operele muzicale si interpretarile grupului artistic cu acelasi nume constituit din reclamant si.
Nu este reala sustinerea apelantului in sensul ca prima instanta nu ar fi analizat apararile acestuia. Prima instanta a retinut care sunt apararile paratului, insa, pe de o parte a constatat ca unele din aceste sustineri nu au fost dovedite ("paternitatea asupra numelui de scena" si "conditionarea folosirii acestei denumiri de catre noua trupa numai in relatie cu trupa ) si, pe de alta parte, a constatat nerelevante din perspectiva bunei sau relei-credinte la inregistrarea marcii sustinerile privind paternitatea asupra denumirii, folosirea denumirii de catre parat ca nume de scena numai la initiativa si cu acordul paratului, descoperirea si lansarea trupei reclamantului cu acordul formatiei, conditionarea utilizarii denumirii de catre trupa reclamantului.
Prima instanta a analizat sustinerile paratului si le-a gasit in mod corect ca nefiind relevante in aparare, intrucat ideea unui nume de scena pentru o alta trupa muzicala nu da nici un drept celui care a avut ideea numelui asupra acestui nume. Nici eventualul ajutor dat de parat si formatia din care acesta face parte pentru promovarea trupei "La familia" nu confera vreun drept asupra denumirii "La familia" sub care aceasta din urma trupa a activat si a devenit cunoscuta publicului, atat timp cat intre acestia nu au existat raporturi de intermediere, raporturi care sa implice si un acord cu privire la dreptul asupra numelui de scena. Nici colaborarea dintre cele doua trupe muzicale nu da dreptul vreuneia dintre acestea sau vreunui membru al acestora cu privire la numele de scena al celeilalte trupe.
In schimb, marca este, potrivit art. 3 lit. a din Legea nr. 84/1998, "un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altor persoane", iar inregistrarea ca marca a unei denumiri confera titularului marcii dreptul de a interzice oricarei persoane sau grup de persoane sa desfasoare sub acea denumire o activitate care se inscrie intre cele cuprinse in clasa sau clasele pentru care marca a fost inregistrata.
Sub acest aspect, toate sustinerile paratului-apelant contureaza atitudinea subiectiva a acestuia la inregistrarea marcii, in sensul ca acesta, desi cunostea in mod direct imprejurarea ca o alta trupa muzicala isi desfasura activitatea artistica sub denumirea "La familia", a solicitat totusi inregistrarea ca marca a acestei denumiri, avand reprezentarea ca inregistrarea marcii va determina imposibilitatea trupei muzicale respective sa isi mai desfasoare activitatea artistica sub acea denumire.
In plus, in conditiile in care cunostea activitatea muzicala desfasurata de trupa reclamantului sub denumirea "La familia", apelantul-parat nu avea un interes legitim pentru inregistrarea acestei denumiri ca marca, fiind evident ca, facand parte din trupa apelantul-parat nu intentiona sa desfasoare vreo activitate muzicala sub denumirea "La familia", asa incat si sub aspectul interesului apelantului-parat la inregistrarea marcii se contureaza tot existenta relei-credinte.
Inregistrarea cu rea-credinta a marcii "La familia" de catre apelantul-parat este confirmata de atitudinea ulterioara inregistrarii. Astfel, apelantul-parat nu a folosit marca pe care a inregistrat-o, ceea ce confirma imprejurarea ca inregistrarea marcii nu s-a facut in scopul pe care legea il recunoaste marcilor, respectiv de a diferentia anumite produse sau servicii apartinand unei persoane fizice sau juridice de cele apartinand altor persoane. Totodata, apelantul-parat, asa cum in mod corect a retinut si prima instanta, a declarat in cadrul emisiunii "l " din 5.05.2005 ca le-a cerut bani componentilor trupei "La familia" pentru a "le da numele inapoi" (fila 30 din dosarul primei instante), ceea ce confirma imprejurarea ca inregistrarea marcii s-a facut in scopul de a impiedica desfasurarea activitatii muzicale de catre reclamant sub denumirea "La familia", scop care nu poate fi ocrotit de lege.
Sustinerea apelului-parat in sensul ca "declarația amintită (privind pretinderea unei sume de bani), redă, pe scurt, povestea negocierii cesiunii de marcă" confirma imprejurarea ca marca nu a fost inregistrata pentru a deosebi vreun serviciu sau produs al paratului de alte produse sau servicii apartinand altor persoane, ci de a impiedica desfasurarea activitatii muzicale a trupei "La familia" sub aceasta denumire, denumire sub care activase si era cunoscuta. Astfel, cesiunea marcii avea ca finalitate posibilitatea trupei "La familia" de a relua activitatea muzicala sub numele cu care fusese consacrata, lucru ce era impiedicat de inregistrarea ca marca, de catre parat pe numele sau, a denumirii "La familia".
Nu poate fi retinuta nici sustinerea ca nefolosirea marcii nu ar fi trebuit sa fie luata in considerare de catre prima instanta in aprecierea bunei sau relei-credinte la inregistrarea marcii, intrucat nefolosirea marcii ar avea ca sanctiune doar decaderea. Astfel, nefolosirea nejustificata a marcii un anumit timp atrage sanctiunea decaderii, insa folosirea sau nefolosirea nejustificata a unei marci dupa inregistrarea acesteia este de natura sa confirme atitudinea subiectiva avuta de titular la momentul inregistrarii marcii, atitudine ce rezulta din imprejurari concomitente sau anterioare inregistrarii marcii. In cauza elementele anterioare si concomitente sunt reprezentate de faptul ca paratul cunostea trupa "La familia" si imprejurarea ca activitatea muzicala a acesteia era cunoscuta publicului sub aceasta denumire, ceea ce determina lipsa unui interes legitim al paratului in inregistrarea ca marca a acestei denumiri si, ca atare, reaua lui credinta la inregistrarea marcii, iar aceste elemente care contureza reaua-credinta sunt confirmate de imprejurarile ulterioare inregistrarii, constand in nefolosirea marcii si pretinderea unei sume de bani pentru cesionarea ei.
In consecinta, curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-parat,domiciliat in B,-, -. A,. 3, sect. 2 impotriva sentintei civile nr.1224/25.09.2007 pronuntata de Tribunalul B - Sectia a IV-a Civila in dosarul nr- in contradictoriu cu intimatii-parati, cu domiciliul ales in B,-, -. 2,. 25, sect. 4 (la av. ) si Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, cu sediul in B,-, sect. 3.
Cu recurs.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 10.02.2009.
Presedinte Judecator Grefier
Red.MS/5 ex.
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu
