Accesiune imobiliara. Jurisprudență. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.290
Sedința publică din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul Primarul comunei împotriva Sentinței civile nr.3400/PI/22.12.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate A și P T, având ca obiect accesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamantul apelant prin consilier juridic, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului apelant a depus taxa judiciară de timbru în cuantum de 2761 lei RON și timbru judiciar de 3 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul reclamantului apelant, având cuvântul, admiterea apelului, desființarea sentinței apelate cu consecința admiterii, în fond, a acțiunii, făcând referire la dispozițiile Legii nr.84/1995 - legea învățământului, respectiv art.166, potrivit căruia consiliile locale și primarii trebuie să asigure baza materială procesului de instruire și de educație a școlarilor, prin baza materială înțelegându-se, printre altele, clădirile pentru sălile de cursuri și spațiile aferente acestora, cu cheltuieli de judecată în apel și primă instanță.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3400/22.12.2006 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Primăria împotriva pârâtelor SC SA și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, având ca obiect accesiune imobiliară asupra imobileoor înscrise în CF 7872, constând în cantina intabulată pe nr.top.4234/3/196/2/2 și grădina intabulată pe nr.top.4234/3/296/2/5.
S-a reținut că în motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că este proprietara tabulară a terenului înscris în CF 7872, pe care sunt edificate construcțiile aflate în proprietatea pârâtei SC SA, iar edificarea acestor construcții și amenajări s-a făcut cu rea-credință.
S-a mai reținut că pârâta DGFP T nu a formulat întâmpinare, însă a arătat printr-un înscris depus la dosar că edificiile și amenajările pârâtei SC SA se află sub sechestru, în dosarul execuțional nr.2466/2000.
În raport cu probatoriul administrat în cauză, tribunalul a constatat că potrivit evidenței de carte funciară, imobilele la care face referire reclamanta sunt situate în localitatea, jud. T, fiind proprietatea pârâtei SC SA, cu titlu de edificare și sunt intabulate în CF potrivit încheierilor nr.16494/2002 și 19352/2004. Terenul pe care sunt edificate construcțiile și amenajările se află în proprietatea tabulară a Comunei.
a mai reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe disp.art.488 și urm. civ. care reglementează accesiunea imobiliară, ca mod de dobândire a proprietății, respectiv accesiunea imobiliară artificială.
În acest context, s-a constatat că textul art.492 civ. statuează că orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa și că sunt ale lui până se dovedește contrariul.
Una dintre prezumțiile relative care se naște din acest text este aceea care se referă la faptul că respectiva construcție a fost executată de către proprietarul terenului. În cauză însă, această prezumție este răsturnată, întrucât chiar reclamanta recunoaște în cererea introductivă că grădinița și cantina au fost edificate de pârâta SC SA, pe cheltuiala acesteia.
Totodată, tribunalul a mai constata în urma analizării părții a Ii-a a CF 7872 că dreptul de proprietate asupra terenului, în favoarea Primăriei, respectiv asupra construcțiilor în favoarea pârâtei SC SA, s-au realizat simultan, prin aceeași încheiere de carte funciară cu nr.16494/2002.
Ulterior, asupra unei părți din construcții s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei, prin încheierea nr.19352/2004. Din actele dosarului s-a mai constatat că cele două edificii - grădiniță și cantină - existau înainte de intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Primăriei, conform sentinței civile nr.23638/2002 și deciziei civile nr.781/2002 a tribunalului Timiș, pronunțate în dosarele nr.14958/2001, respectiv nr.3101/2002.
În plus, s-a mai constatat că încă din anul 2000, instituțiile administrației financiare abilitate au început executarea silită asupra imobilelor menționate, dar mai mult decât atât, prin sentința civilă nr.23638/2002 a Judecătoriei Timișoaras -a constatat că pârâta - debitoare SC SA a dobândit prin edificare și în temeiul -, dreptul de proprietate asupra construcțiilor existente în CF 2638, constând printre altele în grădinița evidențiată la nr.top.4234/3/196/36/2/5 și cantina, evidențiată la nr.top. 4234/3/196/36/2/2.
Or, raportat la aceste constatări și în lipsa unor dovezi privind reaua-credință, tribunalul a constatat că pârâta nu poate fi constructor de rea-credință. Această întrucât prin constructor de rea-credință se înțelege acea persoană care ridică o construcție sau face o plantație ori o altă lucrare pe un teren, cunoscând că terenul în cauză nu îi aparține, ci este în proprietatea unei alte persoane. Or, pârâta a edificat cantina și grădinița cu bună-credință, anterior anului 1990.
În aceste condiții, proprietarul terenului nu poate să invoce că a devenit proprietar al construcțiilor, cu obligația de plăti de rea-credință valoarea materialului și prețul muncii.
Temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.488 civ. dispune într-adevăr că tot ceea ce se naște și se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului, însă această ipoteză se aplică doar în privința de rea-credință. Pârâta, chiar dacă are datorii față de bugetul de stat, nu intră în sfera constructorilor de rea-credință, astfel că nu îi pot fi aplicate prevederile referitoare la această categorie și nu prezintă nici un fel de relevanță faptul că reclamanta este titularul contractelor de utilități.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamantul Primarul comunei susținând că reclamanta poate să invoce dreptul de accesiune imobiliară asupra construcțiilor din litigiu în baza 84/1995-republicată, a învățământului, cu argumentul că cele două edificii - grădinița și cantina - fac parte din baza materială de învățământ a localității și trebuie să fie incluse în domeniul public, urmând ca pârâta să fie despăgubită pentru aceste construcții.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând apelul declarat de reclamant, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.296 pr.civ.va constata că acesta este neîntemeiat.
Astfel, curtea ca constata că toate criticile aduse sentinței apelate de către reclamantă sunt neîntemeiate.
Într-o primă fază, prin acțiunea introductivă, reclamanta a încercat să acrediteze ipoteza de rea-credință în persoana pârâtei SC SA, însă din probele administrate s-a constatat că această entitate,respectiv antecesoarea pârâtei a edificat construcțiile anterior anului 1990, acesta aspect fiind confirmat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv prin sentința civilă nr.23638/2002 a Judecătoriei Timișoaras -a constatat că pârâta - debitoare SC SA a dobândit prin edificare și în temeiul 15/1990, dreptul de proprietate asupra construcțiilor existente în CF 2638, constând printre altele în grădinița evidențiată la nr.top.4234/3/196/36/2/5 și cantina, evidențiată la nr. top. 4234/3/196/36/2/2.
În acest context, existând prezumția de bună-credință, confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanta avea datoria ca, în baza art.1169 civ. să răstoarne această prezumție și să dovedească reaua-credință a, însă astfel de probe nu au fost prezentate instanței de fond.
Cu alte cuvinte, curtea va constata că pârâta deține u titlu tabular asupra construcțiilor din litigiu, care au fost edificate pe cheltuiala proprie și probabil cu acceptul autorităților locale din acea perioadă.
Prin urmare, reclamanta-apelantă avea datoria de prezenta probe fie cu privire la reaua-credință a pârâtei, constructorul edificiilor, fie alte dovezi care să permită eventual rectificarea cărții funciare, în acord cu condițiile impuse de ART. 34 din 7/1996-republicată, care statuează că
orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greșit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Cu alte cuvinte, în regim de carte funciară, chiar dacă se invocă incidența eventuală a art.488 și urm. pr.civ. reclamantul are datoria să prezinte dovezi cu privire la "fragilitatea" titlului tabular al pârâtului, or în speță, reclamantul nu a prezentat dovezi di care să rezulte că ar fi incidente una sau mai multe dintre cele patru ipoteze prev. de art.34 din 7/1996-republicată ce ar permite radierea dreptului de proprietate al pârâtei.
În acest context, curtea va constata că dispozițiile art.166 din 84/1995 a învățământului nu își găsesc aplicabilitatea întrucât reclamantul nu poate deposeda pârâta de proprietatea sa, fără aoj ustă și prealabilă despăgubire, în ipoteza în care justifică că imobilele din litigiu reprezintă bunuri de utilitate publică și că sunt necesare comunității locale, pentru acest scop. Un eventual demers în acest sens, ar putea fi inițiat numai printr-o procedură de expropriere pentru cauză de utilitate publică, ceea ce nu s-a solicitat însă în prezenta speță.
În virtutea acestor considerente, curtea, în temeiul prev. art.296 pr.civ. va respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamantul Primarul comunei, jud. T împotriva sentinței civile nr.3400/22.12.2006 pronunțată de tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ întrucât intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul Primarul comunei împotriva Sentinței civile nr.3400/22.12.2006, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
Președinte JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
PROF.-.DR.- - - -
Grefier
- -
RED.P/23.12.2008
DACT.B/6ex/12.01.2009
INST.FOND- - Tribunalul Timiș
Se comunică:
Reclamanta apelantă:
-Primarul comunei -str. - nr.445, jud.
Pârâte intimate:
- Agroindustriala A -,-, jud.
- prin administrator -T,-, jud. T
-P T - T, Bv. nr. 15, jud.
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup
