Accesiune imobiliara. Jurisprudență. Decizia 75/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 75
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petrina Manuela Aștefănesei
JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu
Grefier: - -
***********************************
Pe rol fiind pronunțarea apelurilor formulate de reclamanta ȘI pentru MĂNĂSTIREA N, pârât MINISTERUL AGRICULTURII PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE și pârât ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ N, în contradictoriu cu intimații REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.803/C din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile pe fond au avut loc la data de 24 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea din acea zi.
CURTEA
- deliberând -
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 803/C/25.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar -, dispus:
- admiterea excepției lipsei calității procesual pasive invocată de prin N;
- respingerea excepției autorității lucrului judecat invocată din oficiu de către instanță,
- admiterea acțiunii având ca obiect constatare dobândire drept proprietate, obligare la plata de despăgubiri și revendicare formulată de reclamanta și pentru Mănăstirea N în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva B și Direcția Silvică P N cu consecința constatării ca dobândit de către reclamantă, prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale, a dreptului de proprietate asupra imobilelor construcții - cabane și chioșc de vară identificate cu C1, C2, C3, C4, C5 prin expertiza tehnică construcții care face parte integrată din prezenta hotărâre - care compun Complexul, situate pe suprafața de 4478,74. teren forestier reconstituit în proprietate reclamantei din V Mănăstirii
- obligarea pârâților, Regia Națională a Pădurilor - Romsilva B și Direcția Silvică P N să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele construcții menționate.
- obligarea reclamantei să plătească pârâților suma de 623 367 lei cu titlu de despăgubiri.
- respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulată de pârâtele reclamante Regia Națională a Pădurilor - Romsilva B și Direcția Silvică PNa vând ca obiect constatarea dobândirii de către acestea a unui drept de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite "Complexul " intervenit prin prescripție achizitivă și constituirea unui drept de servitute de trecere asupra terenului reclamantei până la calea publică,
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Tg. N sub nr- reclamanta Mănăstirea N - prin reprezentant legal a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B, Regia Națională a Pădurilor Romsilva B și Direcția Silvică N și a solicitat ca prin hotărârea judecătorească să se constate în favoarea Mănăstirii N, dreptul de accesiune asupra Complexului "" compus din cabanele forestiere 2,3,4, și chioșcul de vară acoperite cu draniță, situate în V Mânăstirii N, amplasate pe terenul proprietatea mânăstirii, precum si obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie clădirile arătate.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1890/1.11.2004 pronunțată de Judecătoria Tg.N, definitivă si irevocabilă a fost recunoscut dreptul de proprietate al Mânăstirii N asupra suprafeței de 90.700. teren pe care se aflau si clădirile arătate mai sus și a dorit să-și valorifice dreptul său de proprietate cu atât mai mult cu cât Direcția Silvică N, dar si alte instituții au organizat în aceste construcții petreceri, tulburând slujbele care se oficiază în Mânăstirii N din imediata vecinătate.
Direcția Silvică N, care are în administrare această casă de vânătoare nu a mai desfășurat în zonă nici un fel de activitate, întrucât toate pădurile din jurul acestei cabane "" au revenit în proprietatea Mânăstirii N și a altor unități de cult.
La termenul de judecată din data de 05.02.2007 pârâtele Regia Națională a Pădurilor Romsilva si Direcția Silvică N au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că au un drept real de superficie asupra terenului de sub clădirile denumite "Complexul " intervenit prin prescripție achizitivă și să fie obligată reclamanta să le permită trecerea pe terenul ei la calea publică.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topo-cadastrale și a unei expertize tehnice în construcții.
Conform raportului de expertiză tehnică pentru construcții întocmit de expertul tehnic (filele 175 - 181 dosar), valoarea construcțiilor asupra cărora s-a solicitat stabilirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară a fost stabilită ca fiind de 623.367 lei.
La termenul de judecată din data de 04.10.2007 pârâta - reclamantă Direcția Silvică Nai nvocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tg.N în soluționarea cauzei arătându-se că valoarea construcțiilor a căror accesiune este solicitată depășește pragul valoric stabilit prin art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, de 500.0000 lei, în cauză competent fiind Tribunalul Neamț.
Față de excepția invocată Judecătoria Tg.N, a reținut că:
Potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
În cauză, având în vedere că, valoarea obiectului cererii deduse judecății este de 623.367 lei, valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză și însușită de părți fiind peste valoarea de 500.000 lei arătată de art. 2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă, în baza art. 158 cod procedură civilă si art. 2 pct.1 lit. b Cod procedură civilă, s-a admis excepția de necompetentă materială și în consecință a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.
Tribunalul a dispus la termenul de judecată din data de 19.02.2008 asupra obligației ambelor părți de a achita taxa judiciară de timbru calculată în raport de valoarea obiectului dedus judecății atât cererea principală, cât și cea reconvențională fiind timbrate corespunzător, după soluționarea prin respingere ca nefondată a cererii de reexaminare a cuantumului taxei judiciare de timbru formulată de reclamanta-pârâtă Mănăstirea N, prin încheierea de ședință irevocabilă pronunțată la data de 03.03.2008.
În dovedire, părțile au înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din 27.05.2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția autorității lucrului judecat, pornind de la premisa că între aceleași părți dar cu calități inversate s-a purtat un litigiu având același obiect soluționat în esență prin respingerea ca lipsită de interes a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă Mănăstirea N - decizia civilă nr. 286/AC/02.10.2007 a Tribunalului (filele 15-17 dosar) definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 414 din 14.05.2006 a Curții de apel Bacău.
Analizând acțiunea civilă având ca obiect valorificarea dreptului de proprietate asupra acelor construcții ce formează Complexul "" în temeiul accesiunii reale imobiliare, dar și cererea reconvențională formulată de pârâtele-reclamante Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Direcția Silvică N având ca obiect constatarea unui drept de superficie asupra terenului aferent construcțiilor menționate și crearea unui drept de servitute în favoarea sa în vederea asigurării liberului acces la acestea, tribunalul a constatat următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg. N sub nr. 3462/17.11.2006, petenta Mănăstirea N, reclamantă-pârâtă în prezentul litigiu a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 5217/06.11.2006 emisă de Comisia Județeană N pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 4478,74 ha teren cu vegetație forestieră și asupra clădirilor situate pe acesta.
Prin sentința civilă nr. 23 din 09.01.2007 prima instanță a admis plângerea petentei și a obligat intimata Direcția Silvică N să delimiteze și să pună la dispoziția intimatei Comisia Locală Vânători N suprafața de teren menționată și clădirile aflate pe aceasta, obligând-o totodată pe aceasta din urmă să preia terenul și clădirile pentru a le preda petentei, iar intimata Comisia județeană Naf ost obligată să-i întocmească și să-i elibereze titlu de proprietate.
Sentința civilă a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 648/RC/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, care a reținut în considerente că, problema privind natura juridică a dreptului transmis unor unități de cult ortodoxe prin decretele regale de înzestrare din anii 1937 și 1938 făcut obiectul unei analize temeinice în practica judiciară - din care se pot enumera, cu titlu de exemplu, deciziile civile nr. 1380/A/2002, 1493/R/2002, 1495/A/2002, 1381/A/2002 și 1489/R/2002 pronunțate de Tribunalul Cluj, sentința civilă nr. 450/2003 pronunțată de Judecătoria Bicaz, decizia civilă nr. 43/A/2005 a Tribunalului Vaslui și decizia civilă nr. 1157/14.12.2006 a Tribunalului Dâmbovița - care este în sensul că acestea au primit un drept deplin de proprietate.
S-a invocat în susținerea acestui punct de vedere faptul că sintagma "deplină și perpetuă folosință" conduce la ideea transmiterii dreptului real de proprietate, deoarece dreptul de uzufruct nu are un asemenea caracter, și că nu se poate vorbi nici despre un drept real sui generis, ci de o modalitate specifică prin care s-a realizat împroprietărirea respectivelor unități de cult.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că termenul de "înzestrare" este folosit în cuprinsul Decretului regal nr. 1340/1938 cu sensuri diferite, ceea ce este de neadmis în cazul unui act normativ. S-a arătat, cu titlu de exemplu, faptul că în timp ce în art. I din Decret se preciza că "Statul este autorizat să atribuie în deplină și perpetuă folosință unor mânăstiri ortodoxe din țară, o suprafață de pădure în întindere de circa 18.800 ha și alte terenuri în suprafață de cel mult 600 ha din proprietățile sale, în scopul ca venitul acestor înzestrări să servească exclusiv pentru restaurarea clădirilor monumente istorice, aparținând acestor mânăstiri, precum și la întreținerea diferitelor școli, ateliere, tipografii, aziluri, orfelinate, instituții de asistență socială și sanitară existente sau care se vor înființa în aceste mânăstiri în conformitate cu dispozițiile art. 88 din statutul legii de organizare a Bisericii ortodoxe române", în alin. ultim al art. II din Decret se făcea referire la faptul că "La atribuirea suprafețelor de pădure în scopul de mai sus, se exclud pădurile înzestrate cu fabrici de cherestea, căi ferate, funiculare în exploatare, precum și terenurile ocupate cu pepiniere și reședințe de ocol". S-a explicat că nu poate fi vorba despre o deficiență în tehnica de redactare a acestui act normativ și că explicația o constituie faptul că termenul de "înzestrare" era un termen consacrat în actele de chiar de la înființarea primelor așezăminte monahale de pe teritoriul țării și că legiuitorul interbelic a dorit să se înscrie în tradiția acestor înaintași, fără a înțelege să rezerve în favoarea statului dreptul asupra nudei proprietăți pentru terenurile atribuite, cu atât mai mult cu cât art. 557. civ. descrie uzufructul ca fiind un drept real temporar, nu perpetuu.
Având în vedere cele reținute, tribunalul a subscris la practica judiciară în materie care a considerat că legiuitorul interbelic a efectuat o adevărată împroprietărire a unităților de cult însă într-o modalitate specifică, a unei donații cu sarcini, întrucât veniturile rezultate din exploatarea terenurilor forestiere primite trebuia să ia destinația prevăzută în art. I din Decret.
Chiar dacă în sistemul nostru de drept jurisprudența nu are statutul oficial de izvor de drept, atunci când instanțele de judecată ajung la soluții unitare în interpretarea și aplicarea anumitor texte de lege la spețe asemănătoare, practica judiciară se constituie într-o călăuză pentru judecătorul învestit cu soluționarea unei noi pricini similare, impunându-se cu autoritatea dobândită prin verificarea în timp a temeiniciei și legalității hotărârilor judecătorești ce o compun.
De altfel, însuși legiuitorul este interesat în existența unei practici unitare, în caz contrar Înalta Curte de Casație și Justiție fiind chemată ca, pe calea unei decizii de îndrumare pronunțată în urma unui recurs în interesul legii, să dea soluții obligatorii pentru instanțele judecătorești.
Ori, așa cum s-a arătat mai sus, toate instanțele care au analizat natura dreptului real transmis unităților de cult prin Decretele regale din anii 1937 - 1938 - inclusiv Tribunalul Dâmbovița, care prin decizia civilă nr. 1157/2006 a analizat un caz similar - au conchis că acesta a avut conținutul juridic al dreptului de proprietate.
Considerând că dreptul de proprietate al petentei izvorăște direct din lege - respectiv din Legea din 2 aprilie 1935 - discuția privind valoarea probatorie a "Borderoului populației și proprietăților." din 1948 și procesului - verbal din 1940 apare ca fiind lipsită de relevanță.
Având calitatea de proprietară deposedată, petentei N i se aplică prevederile art. 23 alin. 12din Legea nr. 1/2000 modificată - referitoarea la reconstituirea integrală a dreptului de proprietate - dar și prevederile art. 29 alin. 3 din lege conform cărora terenurile atribuite unităților de cult nu pot depăși, cumulat, suprafața de teren avută în proprietate de fondul bisericesc din județul pe raza căruia sunt situate - nu și prevederile alin. 31și 32ale aceluiași text legal referitoare la limitarea suprafeței ce se poate atribui la 30 ha pentru fiecare unitate de cult.
În acest sens este și interpretarea dată de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, care în Adresa nr. 19.509/VG/18.10.2001 a arătat că din punctul său de vedere înzestrarea realizată în baza Decretului regal nr. 1340/1938 a constituit de fapt o împroprietărire.
Tribunalul a apreciat că această interpretare este atât în spiritul legislației interbelice, cât și în spiritul caracterului reparatoriu al actualei legislații funciare, deoarece soluția contrară ar conduce la nesocotirea voinței legiuitorului interbelic, care a dorit ca respectivele terenuri forestiere și veniturile lor să aparțină unităților de cult nominalizate. Admiterea punctului de vedere al recurentelor și al intervenientei ar însemna de fapt legalizarea actului abuziv de deposedare a petentei de aceste terenuri săvârșit de regimul comunist.
Rezultă așadar, recunoscut în mod irevocabil dreptul de proprietate al reclamantei Mănăstirea N asupra suprafeței de 4478,74 ha teren cu vegetație forestieră, identificat prin expertiză judiciară administrată în prezenta cauză și pe care se găsesc amplasate construcțiile C1, C2, C3, C4 și C5 care compun Complexul "" asupra cărora pârâta-reclamantă Direcția Silvică Nas olicitat recunoașterea unui drept de superficie fundamentat pe sentința civilă nr. 1890/01.11.2004 a Judecătoriei Tg. N, irevocabilă prin decizia civilă nr. 426/2005 a Curții de Apel Bacău, prin care s-a constatat că aceasta este proprietatea Complexului "" și crearea pe cale litigică și a unui drept de servitute de trecere în favoarea sa.
Respingând ca neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat motivat tocmai de soluționarea pe excepția lipsei interesului a litigiului anterior formulat între aceleași părți și având același obiect, tribunalul reține admisibilitatea în fond acțiunii principale formulate de reclamanta Mănăstirea N în calitate de proprietară a terenului, în scopul valorificării dobândirii pe calea accesiunii imobiliare artificiale în condițiile art. 492 și următorul din Codul civil, a dreptului de proprietate colectiv, asupra construcțiilor ce alcătuiesc Complexul "". Această cerere, în condițiile în care deși prin sentința civilă nr. 1890/01.11.2004 a Judecătoriei Tg. N cu modificările aduse prin decizia civilă nr. 426/2005 a Curții de Apel Bacău, s-a constatat că pârâta Direcția Silvică PN" este proprietara construcțiilor" aceste hotărâri judecătorești nu au un efect constitutiv de drepturi consacrate jurisprudențial în materia dobândirii dreptului de superficie, potrivit căreia acest drept ca rezultat al dezmembrării dreptului de proprietate asupra terenului și, în forma sa deplină, al suprapunerii acestui drept cu dreptul de proprietate asupra construcției sau/și plantației sau lucrării, poate fi dobândit prin acte juridice - testament sau convenție, ori prin faptul juridic în sens restrâns al uzucapiunii posibilă dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Ori, nici una dintre aceste modalități nu există în cauză, hotărârea judecătorească constatoare și nu constitutivă de drept neproducând efectele dobândirii acestuia, ci doar pe acelea necesare reținerii calității de constructor de bună credință a pârâtei-reclamante Direcția Silvică P N la momentul edificării imobilelor, necesară pretinderii și obținerii unei juste despăgubiri corelativă manifestării de voință a proprietarului terenului de a dobândi în patrimoniul său bunurile imobile pe calea activării accesiunii imobiliare artificiale. Această calitate de constructor de bună credință a fost reținută chiar în cuprinsul deciziei civile nr. 426/2005 a Curții de Apel Bacău (fila 11 dosar) - hotărâre în baza căreia pârâta-reclamantă a înțeles să obțină recunoașterea în favoarea sa a unui drept de superficie și crearea pentru a face posibil exercițiul liber al acestuia a unei servituți de trecere, și nu este aptă de a conduce automat la dobândirea pe calea hotărârii judecătorești a dreptului de superficie, dispozițiile cuprinse în decizia nr.602 din 20.05.2008 a Curții Constituționale trebuind interpretate tocmai în lumina garantării justei despăgubiri.
Așadar, prin această decizie, Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea prevederilor art.31 al 3,4,7,8 și 9 din Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, prin a căror edictare s-au încălcat dispozițiile constituționale cu privire la expropriere - art.44 al 2 și 3 din Constituție - deși reține că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere persoanelor fizice și persoanelor juridice, nu împiedică constituirea unui drept de superficie în favoarea statului, în condițiile art.492 și următoarele din Codul civil, sau înstrăinarea construcțiilor cu titlu oneros persoanelor îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, nu instituie totuși o dispoziție obligatorie vizând constituirea dreptului de superficie, ci doar expune enunciativ o variantă privind valorificarea dreptului de proprietate numai după o justă și prealabilă despăgubire - condiție sine qua non a măsurii exproprierii ca modalitate legitimă a lipsirii de proprietate.
Cum, în cauză sau reținut întrunirea condițiilor valorificării dreptului de proprietate de către reclamanta-pârâtă Mănăstirea N prin modul originar al accesiunii imobiliare artificiale conform art.492 și următoarele din Codul civil, la care se face, de altfel trimitere și de că Curtea Constituțională și calitatea pârâtei-reclamante Direcția Silvică P N de constructor de bună credință, s-a dispus obligarea proprietarului terenului de a plăti conform opțiunii păstrării în patrimoniul său a imobilelor, exprimată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, a contravalorii materialelor și prețului muncii conform estimării realizate prin expertiza tehnică construcții administrată în cauză la care părțile au achiesat prin neformularea de obiecțiuni.
În această ordine de idei, cum instanța a admis cererea proprietarului terenului de a dobândi prin accesiune și dreptul de proprietate asupra construcțiilor, cu justa despăgubire a de bună credință, cererile acestuia din urmă de constituire în favoarea sa a unui drept de superficie și a unui drept de servitute de trecere au fost respinse, ca neîntemeiate.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive invocată în cauză de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice N, tribunalul a considerat-o întemeiată și a admis-o ca atare, întrucât această parte, în calitatea sa generică de reprezentant al statului, în cazurile expres și limitativ, stabilite prin lege în acest sens, nu are o atare calitate expresă în prezentul litigiu în materia dreptului de proprietate, în acest caz interesele și drepturile statului fiind apărate prin reprezentanții Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Regia Națională a Pădurilor Romsilva B și Direcția Silvică P N - persoane juridice a căror calitate procesual pasivă este indiscutabilă.
Împotriva sentinței s-a formulat apel în termen de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pârâta reclamantă Regia Națională a Pădurilor - Direcția Silvică P N și reclamanta și pentru Mănăstirea, cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.
Criticile formulate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale ( fl. 38-40 ) au vizat în esență următoarele aspecte:
- încălcarea de către instanța de fond a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 pr.civ. sub aspectul necomunicării raportului de expertiză prin care s-a stabilit valoarea de piață a "Complexului " la data de 31.03.2007, încălcare soldată cu punerea sa în imposibilitatea de a formula obiecțiuni și, implicit cu încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.
- realizarea unei analize a motivelor de fapt și de drept într-o formă neclară și neprecisă cu consecința unei soluții ce nu se bazează pe o interpretare judicioasă și coroborată a tuturor argumentelor și dovezilor aduse de părți.
- neanalizarea cererii reconvenționale și prin prisma interesului public invocat în constatarea dreptului de superficie constând în caracterul necesar al Complexului pentru realizarea obiectivelor pentru care. Romsilva a fost constituită, interes căruia trebuia să i se dea întâietate față de cel privat în virtutea rolului activ prev. de art. 129 alin.5 pr.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu timbru judiciar de o,3 lei și taxă timbru de 10 lei.-
La rândul său, Romsilva - Direcția Silvică PNa criticat hotărârea apelată ( fl. 6-7 ) sub următoarele aspecte:
- motivarea soluției vizează o altă situație juridică - dedusă judecății într-un alt dosar având ca obiect plângere la hotărârea Comisiei Județene de Stabilire a Dreptului de Proprietate - ce nu avea relevanță în cauză din moment ce situația juridică a terenului pe care este amplasat Complexul fusese clarificată încă din 2004 prin civ. 1890 Judecătoriei Târgu Neamț, iar clădirea menționată în acea hotărâre ( 23/9.01.2007 ) nu este specificată ca fiind din "Complexul ", ci casă protocol oaspeți.
- analizarea insuficientă a motivelor invocate în susținerea solicitării de constatare a dreptului de superficie, respectiv a necesității complexului pentru realizarea obiectivelor în considerarea cărora s-a înființat prin HG1105/2003.
- despăgubirile ce i se cuvin trebuiau actualizate în funcție de cursul oficial de schimb pentru euro la data plății, avându-se în vedere că la efectuarea expertizei în martie 2007 s-a valorificat un curs de 3,35 lei/euro.
Apelul a fost legal timbrat cu timbru judiciar de 4 lei și taxă timbru de 550 lei ( fl. 19, 47 ).
Motivele invocate de și pentru Mănăstirea ( fl. 10 ) în susținerea apelului declarat au vizat valoarea despăgubirilor la plata cărora a fost obligată la fond, apreciată ca disproporționat de mare față de dimensiunile construcției și locul amplasării sale. S-a solicitat admiterea unei expertize construcții pentru reevaluarea imobilului construcție în litigiu.
Examinând apelurile în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului precum și față de dispozițiile art. 292, 294-296.pr.civ. prezenta instanță reține următoarele:
1. Referitor la apelul declarat de reclamanta pârâtă și pentru Mănăstirea N se constată caracterul său neîntemeiat justificat de considerentele ce se vor dezvolta:
- * - cuantumul despăgubirilor, la plata cărora această parte a fost obligată la fond și pe care aceasta îl contestă ca unic motiv de apel, a fost determinat prin expertiza construcții ( fl. 175-181 Judecătoria Târgu -N nr- ); expertiza a fost înmânată acestei părți la termenul din 31.05.2007 ( fl. 183 d Jud. Tg. N ) și, nicicând până în apel, concluziile sale nu au fost contestate. Ori art. 212 alin.2 pr.civ. instituie un termen în care eventualele obiecțiuni vor putea fi formulate sub sancțiunea decăderii, sancțiune ce a operat de altfel, chiar dacă nu a fost expres constatată.
- * - pe baza cuantumului despăgubirilor stabilit de expertiza, la termenul din 4.10.2007 ( fl. 220 ) și în prezența reprezentantului acestei apelante, s-a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei și s-a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului Neamț; ori această parte, deși i s-a dat termen pentru a formula concluzii pe excepție, nu le-a formulat nici pentru termenul din 25.10.2007 ( fl. 222 ), nici pentru cel din 15.11.2007 ( fl. 224 ), fapt ce nu poate fi interpretat decât ca o achiesare la excepția invocată; mai mult, cum excepția a fost admisă prin civ. 2160/15.11.2007 ( fl. 224 judecătorie ) și cauza declinată la Tribunalul Neamț, împotriva acestei hotărâri ( întemeiată strict pe valoarea de peste 5 miliarde lei Rol ) reclamanta avea posibilitatea de a formula recurs, drept ce nu l-a valorificat însă. - * - apelanta reclamantă contrazice prin argumentele din cererea de apel vizând structura și compunerea construcțiilor ( "o căsuță --- formată din 4 camere" ), nu numai constatările expertizei, ci chiar propriile sale susțineri ( fl. 145 judecătorie ) - " cabană nr. 1. construcție cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, acoperiș tip șarpantă, învelitoare din țiglă, compus din Parter - bucătărie, magazie, cameră zi, 2 debarale, 2 dormitoare, 5 holuri, casa scării, 5 băi, centrală termică și terasă, - cameră zi, 3 dormitoare, 3 băi și balcoane; cabană nr.2 construcție cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, acoperiș tip șarpantă, învelitoare din draniță compus din 5 camere, 2 holuri, 3 băi, bucătărie, debara, magazie, beci și terasă; cabană nr.3 construcție cu fundație din beton, pereți din lemn, acoperiș tip șarpantă, învelitoare din draniță compus din 1cameră zi, 6 holuri, 5 băi, bucătărie, 4 camere; cabană nr.4 construcție cu fundație din beton, zidărie din cărămidă, acoperiș tip șarpantă, învelitoare din draniță compus din 3 camere, hol, baie, centrală termică și garaj; chioșc vară construcție cu fundație din beton, pereți din lemn cu glasvand din sticlă, acoperiș tip șarpantă, învelitoare din draniță compus din 1cameră - fapt ce denotă că modul în care înțelege a a-și exercita drepturile procesuale este contrar art. 723.pr.civ.;
Prin urmare, față de toarte aceste aspecte, se reține că orice critici vizând c/valoarea construcțiilor cu privire la care se poartă litigiul ( ce compun Complexul ) nu mai pot constitui temei pentru admiterea apelului, nefiind motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii.
2. Referitor la apelul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale se constată caracterul său neîntemeiat justificat de următoarele:
- * - susținerea cum că a fost în imposibilitate de a formula obiecțiuni prin necomunicarea expertizei construcții și, astfel, i s-a încălcat dreptul la apărare și, implicit, s-a încălcat și principiul contradictorialității, nu este reală. Astfel, la termenul din 31.05.2007 ( fl. 183 d judecătorie ), s-a dispus comunicarea raportului expertizei către pârâtele reclamante - Romsilva B și -Direcția Silvică N - și pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor Publice întrucât aceste părți au lipsit la acel termen. De menționat că - așa cum a reținut și în numeroase decizii de speță ( Ex.. 647/1.02.2005, nr. 3120/19.04.2005 ), - expertiza constituie un mijloc de probă și nu un act procedural și, prin urmare, nu există obligativitatea comunicării din oficiu de către instanță ( conform art. 86 alin.1 pr.civ. ); din contră, în virtutea diligenței procesuale și față de faptul că partea a fost încunoștiințată conform art. 208.pr.civ. de data când a început și continuat lucrarea, ei îi revenea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului ( conform art. 129 alin.1 pr.civ. )
Mai mult, cauza nu s-a soluționat la termenul următor, ci la mai mult de un an de la efectuarea expertizei, iar partea a fost citată la toate termenele și nicicând nu a invocat necomunicarea expertizei și nici nu a contestat sentința de declinare;
Este de menționat că partea a cunoscut toate actele procedurale și procesuale efectuate în cauză, dovadă stând tocmai faptul că, atunci când a apreciat, și-a exprimat punctul de vedere în legătură cu unele din acestea prin corespondență ( fl. 90-92, 99-102 tribunal );
- * - nici criticile privind modul de redactare a considerentelor - apreciate de apelantă ca neclară și neprecisă -, nu pot justifica reformarea hotărârii apelate atât timp cât acestea răspund cerinței prevăzute de art. 261 alin.1 pct.5 pr.civ, și dau instanței de control posibilitatea de a înțelege argumentele ce au justificat soluția pronunțată. Faptul că partea nu a înțeles logica primei instanțe nu poate fi sancționată cu reformarea hotărârii, atât timp cât ea corespunde cerințelor legale.
Astfel, s-a reținut de către prima instanță că reclamanta pârâtă a dovedit că este proprietara terenului de sub și din împrejurul construcțiilor ce formează Complexul ( C1, C2, C3, C5 și C5 ) drept care, conform art. 492-494.civ. îi dau dreptul de a dobândi pe calea accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra construcțiilor - față de opțiunea sa de a le păstra și nu demola; A mai reținut că, civ. 1890/2004 a Judecătoriei Tg. N - cu modificările aduse prin civ. 426/2005 a Curții de Apel Bacău ( fl. 6-13 judecătorie ), deși constată dreptul de proprietate a pârâtei reclamante Direcția Silvică P N, fiind pronunțată în cadrul procedurii prevăzute de art. 111.pr.civ. nu are caracter constitutiv de drepturi ( în sensul producerii efectului dobândirii dreptului de dreptului de proprietate asupra construcțiilor ), neîncadrându-se în nici una din modalitățile consacrate de lege - act juridic ( testament sau convenție ) ori fapt juridic ( posesie aptă de a uzucapa ); aceasta are doar ca efect atestarea calității de constructor de bună credință al pârâtei reclamante Direcția Silvică N, calitate care-i deschide posibilitatea prevăzută de art. 494 alin.3 teza a II-a civil și nicidecum pe cea valorificată pe calea reconvenționalei formulate în cauză ( ca o situație derogatorie de la cea prev. de art. 482.civil ).
- * - și nu în ultimul rând, critica vizând neanalizarea cererii reconvenționale și prin prisma interesului public invocat în constatarea dreptului de superficie nu va fi reținut ca întemeiat întrucât această parte nu justifică interesul personal și direct în invocarea sa din moment ce nu a avut calitate de parte în reconvențională, ci doar în acțiunea formulată de și pentru Mănăstirea.
3. În ceea ce privește apelul pârâtei reclamante Romsilva - Direcția Silvică P N se constată, de asemenea, caracterul său nefondat față de cele ce se vor dezvolta:
- * - doar aparent motivarea soluției apelate vizează o altă situație juridică ( așa cum s-a invocat de către pârâta reclamantă ) - respectiv cea care format obiectul dosarului soluționat prin civ. 23/2007 -, din moment ce prima instanță a avut în vedere la deliberare și dezlegările date situațiilor litigioase dintre părți prin civ. 1890/2004 a Judecătoriei Târgu Neamț;
Într-adevăr motivarea este deficitară prin nereferirea expresă la această din urmă sentință ca și titlu al reclamantei pârâte asupra terenului aferent construcțiilor ce formează Complexul, însă această omisiune nu este de natură a modifica nici situația juridică a terenului, nici soluția dispusă din moment ce:
- reclamanta pârâtă a fost pusă în posesie cu terenul - conform p-v din 15.02.2006 al BEJ G ( fl. 14 judecătorie ), situație confirmată de această parte prin întâmpinare ( fl. 98 judecătorie ) și necontestată de pârâta reclamantă Romsilva Direcția Silvică N;
- reclamanta pârâtă și-a intabulat dreptul de proprietate asupra respectivului teren la 12.01.2007 - conform Încheierii nr. 135/2007 ( fl. 103 judecătorie ) și documentației cadastrale aferente ( fl. 105-112 judecătorie ) în baza titlului constituit de civ. 1890/2004, definitivă și irevocabilă prin civ. 426/2005 a Curții de Apel Bacău ).
Mai mult, se poate chiar reține și că instanța de fond a fost ținută și de constatările cu putere de lucru judecat din considerentele civ. 414/2008 a Curții de Apel Bacău ( fl. 108-115 tribunal ) potrivit cărora prin civ. 23/2007 s-a recunoscut dreptul reclamantei și asupra suprafeței de 4478,74 ha teren pe care se aflau clădiri,inclusiv Complexul.
În ceea ce privește faptul că civ. 23/2007 nu a vizat Complexul, ci casa de protocol oaspeți, deși această susținere este reală, ea nu are din nou aptitudinea de a determina reformarea soluției, căci nu s-a contestat că respectivele clădiri menționate în acțiune și identificate și evaluate de expert nu s-ar afla pe terenul pentru care reclamantei pârâte i se recunoscuse dreptul de proprietate.
- * - apelanta este în eroare cu privire la motivele invocate în susținerea solicitării de constatare a dreptului de superficie; astfel, așa cum reiese din cererea reconvențională aflată la fl. 70-72 d judecătorie, cererea de constatare a dreptului de superficie asupra terenului de sub construcții s-a fondat numai pe prescripția achizitivă; într-adevăr s-a amintit de necesitatea complexului pentru realizarea obiectivelor în considerarea cărora s-a înființat, însă aceasta a avut doar caracter vag și general cu titlu de precizare al interesului în solicitarea de creare a servituții de trecere ( caracter menținut și în concluziile pe fond - fl. 164 tribunal ).
Mai mult, în condițiile în care crearea servituții de trecere era o cerere cu caracter accesoriu cererii de recunoaștere a superficiei asupra terenului, iar aceasta din urmă a fost considerată a nu fi întemeiată, nu se mai justifica a se răspunde argumentelor părții în susținerea cererii accesorii.
De asemenea, nici în apel nu se justifică analizarea acestui argument, întrucât prezenta instanță a constatat caracterul neîntemeiat al cererii principale de constatare dobândire superficie față de faptul că nu sunt întrunite condițiile prescripției achizitive ( respectiv posesia nu a fost sub nume de proprietar - vezi considerentele civ. 426/2005 alin.2 pagina 5 -, nu a fost continuă și netulburată din 1974 la zi - față de multitudinea de cauze în care s-a judecat, cel puțin din 2003 la zi, cu adevăratul proprietar reclamanta pârâtă din prezenta cauză ).
- * - nici criticile vizând modul în care trebuiau determinate despăgubirile ce i se cuvin ( respectiv prin actualizare în funcție de cursul oficial de schimb pentru euro la data plății ), nu vor fi reținute ca constituind un motiv întemeiat de apel, întrucât au cel mult caracterul unor obiective la expertiză ( ori la fl. 153 judecătorie această parte a precizat în ce limite dorește a se face evaluarea ), ori a unor obiecțiuni la aceasta ( obiecțiuni care nu au fost formulate nici după comunicarea raportului la judecătorie și nici la tribunal după declinarea cauzei ).
În contextul celor deja expuse, prezenta instanță urmează a dispune respingerea apelurilor ca nefondate, reținând temeinicia și legalitatea soluției pronunțate de prima instanță.
Drept consecință s-au respins și cererile de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ P N ȘI ȘI pentru MĂNĂSTIREA, împotriva sentinței civile nr.803/C/2008 a Tribunalului Neamț, ca nefondate și în consecință și cererile de acordare de cheltuieli de judecată în apel.-
Definitivă.-
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.-
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2009.-
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red.sent.
Red.dec./9 iulie 2009
Tehn.red.EG/9.07.2009
Președinte:Petrina Manuela AștefăneseiJudecători:Petrina Manuela Aștefănesei, Sorina Ciobanu
