Acordare daune interese (art 580 ind.3 alin.2 cpc). Decizia 294/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
instanță de apel
DECIZIE Nr.294
Ședința publică de la 05 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paula Păun
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
Grefier: - - - -
*****
Ministerul publica fost reprezentat de procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul -, domiciliat în Tg.J, str.-,.6,.1,.1,.4, județul G, împotriva sentinței civile nr.108 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, având ca obiect acordare daune interese.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul reclamant -, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Apelantul reclamant -, a arătat că își menține motivele de apel formulate în scris, solicitând admiterea apelului, conform motivelor scrise și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea Statului Român la recuperarea prejudiciului produs, prin arestarea nelegală și eroarea judiciară comisă în procesul penal.
Reprezentantul Ministerului Publica precizat că, pe fondul cauzei, apelantul reclamant are dreptate, numai că, între fond și excepție, primează excepția. A pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, întrucât acțiunea a fost tardiv introdusă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 27.11.2008 la Tribunalul Gorj, reclamantul - a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, în baza art. 504-506 pr. penală, să fie obligat la plata sumei de 300.000 lei daune morale, la plata sumei de 200.000 lei daune materiale indexate și să se constate că perioada de la data arestării preventive, 16.-03.2000 și până la finalizarea procesului penal prin decizia 7105/6.12.2006 a ICCJ, constituie vechime în muncă, în funcția de director general la SC.
În motivarea acțiunii, a arătat că, înainte de începerea cercetării penale împotriva sa,deținea funcția de director general la SC și a fost reținut ilegal la 26.05.1999 și arestat preventiv la 16.03.2000, fiind pus în libertate la 28.04.2000.
A precizat că prin 323/4.10.2005 pronunțată în dosarul 2855/2003, într-un al doilea ciclu procesual, s-a dispus achitarea sa în baza art. 11 pct. 1 lit. a raportat la art. 10 lit. a pr. penală, pentru infracțiunile prevăzute de art. 148 ind. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 pen., art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. 2 pen. și art. 291 cu aplic. art. 41 alin. 2 pen.; prin decizia 136/13.04.2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor și temeiul achitării, din art. 10 lit. a pr. pen. în art. 10 lit. d
C.P.P.A mai precizat că prin decizia 7105/6 dec. 2006 au fost respinse recursurile declarate de parchet și de inculpați.
S-a mai arătat că prin arestarea sa, reclamantul a fost ostracizat de societate, a pierdut funcția avută, iar familia a suferit, atât pentru lipsa sprijinului material, dar și pentru prejudiciul moral atras de arestare; că a suferit un grav prejudiciu profesional și de imagine, solicitând despăgubiri sub formă de daune morale, raportat la drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de Constituție, ce au fost afectate prin măsura preventivă și durata mare a procesului.
Cu privire la daunele materiale, a solicitat veniturile pe care le avea pentru funcția deținută înainte de arestare și stabilirea perioadei arestării ca vechime în muncă.
În susținerea cererii, s-a depus copia Certificatului emis de ICCJ la 14.02.2007 ( fila 5 ).
S-a depus de către DGFP G, în numele și pentru Statul Român, întâmpinare, prin care s-a solicitat respingerea cererii.
S-a mai depus, de către reclamant, procesul verbal încheiat la 15.09.12, Hotărârea 1/1999, actul adițional la contractul de muncă, fișa postului, certificatul nr. 4568/1999 eliberat de Camera de comerț și industrie, statutul SC -, copia carnetului de muncă ( acte depuse la filele 21-50 ale dosarului ).
La data de 23.02.2009 s-au depus precizări, de reclamant, cu privire la daunele materiale și daunele morale, precum și răspuns la întâmpinarea pârâtei.
În ședința publică din 19.03.2009, reprezentantul ministerului publica invocat, raportat la datele din cererea formulată de reclamant, excepția tardivității acțiunii, solicitând să i se pună în vedere reclamantului, să depună la dosar hotărârile judecătorești.
La 30.03.2009 reclamantul a solicitat repunerea în termen, pentru introducerea acțiunii în temeiul art. 504 - 506 cod procedură penală.
În motivarea cererii, s-a invocat că reclamantul a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, eroare provocată de certificatul eliberat de ICCJ, din care rezultă că data rămânerii definitive a hotărârii de achitare este 6 dec. 2007, iar în raport de această dată acțiunea este introdusă în termen.
S-au invocat dispozițiile art. 19 din Decretul 167/1958.
S-a depus la dosar copia deciziei civile 7105/6 dec. 2006.
Prin sentința civilă nr. 108 din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins cererea de repunere în termen, formulată de reclamantul - și acțiunea introdusă de reclamantul - în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca tardiv formulată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală 323/4 oct. 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în al doilea ciclu procesual, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a achitarea C.P.P. inculpaților -, și. Prin decizia 136/13.04.2006 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, de către Curtea de Apel Craiova, în sensul că a schimbat încadrarea juridică dată inițial faptelor și temeiul achitării, din art. 10 lit. pr. pen. în art. 10 lit. pr. pen. pentru toate faptele reținute față de cei trei inculpați.
Prin decizia 7105/6 dec. 2006 ICCJ, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inc. și împotriva deciziei penale 136/19.04.2006 a Curții de Apel Craiova.
Prin Cap. IV din Codul penal, se reglementează repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării pe nedrept sau al privării sau restrângerii de libertate în mod nelegal, fiind prevăzute atât cazurile care dau dreptul la repararea pagubei ( așa cum a fost interpretat art. 504 pr. penală prin decizia 45/10.03.1998 a Curții Constituționale ), cât și termenul în care poate fi introdusă acțiunea în repararea pagubelor menționate.
Reglementarea legală, ce stabilește în ce constau erorile judiciare pentru care poate fi angajată răspunderea statului, este art.504 Cod procedură penală raportat la art.52 din Constituția României, care statuează că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate pentru erorile judiciare.
Cazurile prevăzute de art. 504 pr.civ. (așa cum a fost reținut, ca fiind constituțional, prin Decizia nr.45 a Curții Constituționale) sunt singurele care conferă calitate procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Finanțelor, dispozițiile art. 998 - 999 civ. neputând constitui temei pentru antrenarea răspunderii Statului.
Potrivit art. 506 pr. penală, acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, impunându-se precizarea că stabilirea termenelor -limită până la care se poate introduce o acțiune, constituie una din limitările permise, ale dreptului de acces la o instanță.
Pentru a statua asupra împlinirii termenului de prescripție extinctivă, cu consecința pierderii dreptului de a obține o hotărâre judecătorească, ca urmare a nesesizării în termen a instanței de judecată, este deci necesar să se stabilească data nașterii dreptului la acțiune. În acest sens sunt dispoz. art. 7 alin. 1 din 167/1958, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și dispozițiile art. 1186 cod civil,potrivit cărora nici o prescripție nu poată să curgă înainte de a se naște acțiunea.
Pe de altă parte, potrivit art. 103 pr.civ. neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, în mod corespunzător și art. 185 pr.penală prevăzând că intervine sancțiunea decăderii ori de câte ori legea procesuală prevede un termen fix pentru exercitarea unui drept procesual, iar partea a lăsat să expire acest termen, fără a beneficia de el.
Față de gravitatea sancțiunii, este necesar a se stabili precis data de la care începe să curgă termenul.
În speță însă, raportat la faptul că reclamantul a avut calitatea de inculpat în procesul finalizat prin hotărârile judecătorești mai sus arătate, data nașterii dreptului la acțiune este cea prevăzută de art. 506 alin. 2 pr.civ. respectiv data rămânerii definitive a hotărârii instanței de judecată.
Se impune precizarea că împotriva deciziei Curții de apel, 136/19.04.2006, reclamantul nu a declarat recurs, iar decizia ICCJ, prin care a fost respins recursul celorlalți doi inculpați, s-a pronunțat la 6 decembrie 2006, astfel că,și în situația în care s-ar aprecia că data nașterii dreptului la acțiune este data pronunțării deciziei ICCJ, termenul de 18 luni s-a împlinit înainte de data introducerii acțiunii, respectiv 27.11.2008.
În virtutea dispozițiilor art. 19 din Decretul 167/1958, reclamantul a solicitat repunerea în termen, invocând că prin certificatul eliberat de ICCJ s-a certificat că prin decizia 7105/2007, pronunțată în dosarul -, s-au respins ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei nr. 136/19.04.2006 a Curții de Apel Craiova.
S-a apreciat că eroarea materială strecurată în certificatul respectiv, nu a fost de natură a-l împiedica pe reclamant să introducă în termenul prevăzut de lege, acțiunea și, în acest sens, se are în vedere că reclamantul a fost parte în litigiu, deci avea cunoștință de proces și nu era în imposibilitate de a cunoaște exact data pronunțării deciziei menționate.
Ca atare, s-a constatat că nu se impune repunerea în termen a reclamantului și, pe cale de consecință, acțiunea s- respins, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul, motivând în esență următoarele: s-a reținut în mod greșit că singurul temei care antrenează răspunderea statului pentru luarea măsurii arestării preventive și pentru erori judiciare comise în procesele penale, este art. 504 Cod pr. penală; în realitate, răspunderea statului poate fi antrenată și printr-o acțiune în răspundere civilă, întemeiată pe art. 1000 alin.3 Cod civil, pentru care nu este împlinit termenul de prescripție- care, în acest caz este de 3 ani-, după cum rezultă de altfel și din practica CEDO, astfel încât, prin respingerea ca tardivă a cererii, s-a încălcat art. 5 alin.3 din Convenție; având în vedere certificatul eliberat de ICCJ, din care rezultă că hotărârea de achitare este definitivă din 6.12.2007, acțiunea este în termen, întrucât nu se poate invoca, împotriva reclamantului, o eroare într-un înscris oficial al instanței supreme.
Apelul se va respinge, pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de prev. art. 295 Cod pr. civ. se constată că în cauză nu subzistă motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței atacate.
Astfel, prima instanță a examinat și s-a pronunțat în limitele investirii sale, conform art. 129 alin.6 Cod pr. civ. respectiv asupra cererii de reparare a pagubei materiale sau a daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, întemeiată pe dispoz. art. 504-506 Cod pr. penală.
Față de dispoz. art. 506 alin.2 Cod pr. penală,- care prevede că acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de achitare - și hotărârile judecătorești depuse la dosar - din care rezultă că reclamantul a fost achitat definitiv la 19 aprilie 2006, prin decizia Curții de Apel Craiova, iar la 6.12.2006, ICCJ a respins recursul celorlalți doi inculpați împotriva acestei decizii - raportat la data introducerii acțiunii, 27.11.2008, soluția de respingere a acțiunii, ca tardiv formulată, este legală și temeinică.
Ca atare, cererea fiind soluționată în cadrul procesual prev. de art. 504-506 Cod pr. penală, toate criticile aduse sentinței, ce vizează, eventual, alte temeiuri de drept ale cererii, ca de altfel și considerentele sentinței în acest sens, sunt irelevante.
Prima instanță nu a fost investită și nu a soluționat o acțiune în răspundere delictuală întemeiată pe Codul civil, așa încât, susținerea apelantului privind practica CEDO și încălcarea art. 5 alin.5 din Convenție, prin nerespectarea termenului de prescripție, de 3 ani, este neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, nu rezultă nici un dubiu cu privire la temeiul juridic al acțiunii reclamantului, acesta formulând, la data de 30.03.2009,- după invocarea excepției tardivității acțiunii, de către reprezentantul Ministerului Public, în ședința din 19 martie 2009 - cerere de repunere în termen "pentru introducerea acțiunii în temeiul art. 504-506 Cod pr. penală" (fila 68 dosar fond); în motivarea acestei cereri, reclamantul face trimitere la termenul de introducere a acțiunii, prev. de art. 506 alin.2 Cod pr. penală și arată că a fost în eroare cu privire la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, eroare provocată de certificatul eliberat de ICCJ.
În consecință, orice alte cereri și susțineri in apel, în afara cadrului procesual dedus judecății la instanța de fond, încalcă prev. art. 294 Cod pr. civ. și, ca atare, nu pot face obiectul examinării.
În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a cererii de repunere în termen, aceasta este nefondată; având în vedere motivele invocate de reclamant în susținerea cererii, soluția de respingere este legală și temeinică, instanța constatând, în mod corect, că nu există cauze "temeinic justificate", cum impune art. 19 din Decretul 167/1958 R, pentru care termenul de prescripție a fost depășit. Eroarea materială strecurată în certificatul eliberat de ICCJ, în sensul că în loc de 6 decembrie 2006, s-a scris 6 decembrie 2007, este evidentă și rezultă chiar din mențiunea din acest certificat, cu trimitere la data emiterii, 14 februarie 2007 - când, evident că nu se puteau certifica date din decembrie 2007. Această eroare materială evidentă, nu poate constitui o " cauză temeinic justificată" pentru depășirea termenului de introducere a acțiunii. Reclamantul a fost parte în acel dosar penal, deci avea cunoștință de proces și justifica interes pentru modul de soluționare al dosarului, nefiind în imposibilitate de a cunoaște data pronunțării hotărârilor.
Față de considerentele expuse, în baza art. 296 Cod pr. civ. apelul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr.108 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 05 noiembrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red. jud. -
. 4 ex./17.11.2009
Președinte:Paula PăunJudecători:Paula Păun, Paraschiva Belulescu
