Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 10001/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10001
Ședința publică de la 17 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Cristina Raicea
Grefier - -
****************
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâtul SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE C, împotriva sentinței civile nr. 1370 din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă C, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat, pentru recurentul pârât SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE C și avocat, pentru intimata reclamantă
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Avocat, pentru recurentul pârât SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE Cad epus la dosarul cauzei buletinul de determinare prin expertizare cu nr. 2689/15.09.2005 emis de Autoritatea de Sănătate Publică D, din care un exemplar se comunică și părții adverse.
Intrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat ori alte cereri de formulat, instanța, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurentul pârât SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE Cas olicitat instanței admiterea recursului, modificarea sentinței recurate; fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă C, depune în copie carnetul de muncă și a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 1370 din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr- s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE " ".
S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a diferențelor de 50% reprezentând spor pentru condiții deosebit de periculoase pe perioada 01.01.2005 - 01.01.2008.
S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 110 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta este angajata unității pârâte în calitate de asistent medical și își desfășoară activitatea in cadrul I din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " " C.
Potrivit buletinelor de expertizare întocmite de Direcția de Sănătate Publică D nr.26 din 15 09. 2005 și din 29. 03. 2004 rezultat că " personalul de la locurile de muncă expertizate își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase existând riscul de îmbolnăvire prin contagiune, risc ce nu poate fi eliminat în totalitate prin respectarea normelor de medicină a muncii și a măsurilor de protecție.
Prin Regulamentul aprobat prin nr. 721/07. 07. 2005 privind acordarea sporurilor la salariile de bază în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 115/2004 aprobat prin Legea 125/2005 s-a stabilit că sporurile pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, acest ordin constituind temeiul legal pentru acordarea sporului începând cu iulie 2005.
Reclamanta și-a desfășurat activitatea pe perioada 2005 - 2008 în cadrul aceluiași loc de muncă, însă cuantumul procentual al sporului a fost stabilit de către unitate la 50%, deși potrivit art. 13 al 1 lit. e din OUG nr. 115/2004, sporul ce poate fi acordat, în raport de condițiile concrete de la locul de muncă, este cuprins între 50 - 100% din salariul de bază.
De asemenea, potrivit lit. A pct. 4 din anexa 2 la Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază în baza prevederilor art. 13 din OUG nr. 115/2004 aprobată cu modificările și completările prin Legea nr.125/2005 se acordă un spor de 50-100% pentru personalul care lucrează în unitățile de pneumoftiziologie ( spitale și sanatorii).
Tribunalul a constatat că unitatea pârâtă a acordat reclamantei sporul minim de 50% pentru perioada solicitată prin cererea de chemare in judecată precizată, deși locul de muncă în care aceasta și-a desfășurat își desfășoară activitatea prezintă condiții deosebit de periculoase, existând risc de îmbolnăvire prin contagiune,experții medicali din cadrul DSP D învederând în cadrul expertizărilor efectuate că au existat la nivelul unității cazuri de boli profesionale în rândul personalului angajat.
Potrivit Anexei nr. 4.2 la CCM la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007 se acordă un spor de 50%-100% din salariul de bază personalului care lucrează în unități pneumoftiziologice.
Prin nr. 54984/22/15. 01. 2001 cu valabilitate prelungită succesiv până în anul 2005, sporul pentru condiții de muncă deosebit de periculoase a fost prevăzut în cuantum de 100%.
Tribunalul constatat că, în perioada de referință a cauzei de față, legislația în materie a prevăzut o cotă procentuală variabilă între 50 - 100%, iar unitatea angajatoare a stabilit acordarea sporului minim permis de legislație de 50 %, însă apreciază că reclamanta este îndreptățită să primească un spor de 100%, dată fiind nocivitatea deosebită a condițiilor de muncă, întrucât finalitatea acordării acestui spor constă în asigurarea unei protecții adecvate și eficiente a stării de sănătate a cadrelor sanitare ce lucrează în astfel de condiții, iar protejarea deplină a sănătății și vieții angajatului constituie un deziderat al statului conform dispozițiilor constituționale și a celor cuprinse în materia dreptului muncii cu caracter de principiu fundamental ( art.6 alin 1 din muncii care prevede: "Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiții de muncă adecvate activității desfășurate, de protecție socială, de securitate și sănătate în muncă, precum și de respectarea demnității și a conștiinței sale, fără nicio discriminare".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie " " C criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului a arătat că pentru anul 2005 nu s-a perfectat CCM la nivel de ramură sanitară și nici act adițional la contractul cadru din perioada 2001-2004, motiv pentru care spitalul a negociat pentru această perioadă cota de spor pentru condiții deosebit de periculoase în cuantum de 50 %.Pentru perioada 2006-2007,sunt aplicabile prevederile CCM la nivel de ramură sanitară nr.1639/23 02 2006 cât și legislația specială în materia sporurilor care prevăd acordarea unei cote variabile între 50-100% astfel că a negociat din nou cu sindicatul și a stabilit un procent de 50 % pentru a se încadra în bugetul de venituri și cheltuieli.
Recurentul a mai susținut că,în conformitate cu prevederile OUG nr.115/2004-art.13 alin.1 lit.e,pentru condiții deosebit de periculoase,sporul este de 50-100% din salariul de bază iar potrivit art.16 din Regulamentul pentru acordarea sporurilor la salariile de bază,aprobat prin nr.721/2005 sporurile prevăzute în anexele la regulament,se plătesc cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuielile de personal din aprobat,cu consultarea sindicatelor semnatare ale CCM la nivel de ramură sanitară. Nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare,de comun acord cu sindicatele reprezentative semnatare ale CCM la nivel de ramură sanitară.
Recurentul a mai arătat că sentința este criticabilă deoarece,din cuprinsul anexei 11 lit.A,II la contractul colectiv de ramură sanitară pentru perioada 2005-2007,rezultă că spitalul nu este inclus pe lista unităților finanțate integral din venituri proprii,din contractele încheiate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate,acestea intrând în categoria unităților sanitare cu paturi,deci în subordinea prin D,fiind finanțate parțial din contractele încheiate prin sistemul asigurărilor sociale de sănătate.
Recurentul a solicitat admiterea recursului,modificarea sentinței în sensul de a menține cota de spor de 50 % și nu de 100%,pentru perioada 2005-2007,respectiv de a admite cererea de chemare în garanție a și D pentru a asigura în bugetul propriu al spitalului sumele necesare suplimentare,pentru a deconta diferențele de spor deosebit de periculos pentru perioada 2005-2007.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate,a dispozițiilor legale incidente în cauză,precum și conform art.304 ind.1 Cod procedură civilă,Curtea constată și reține următoarele:
Reclamanta a chemat în judecată pârâtul solicitând obligarea acestuia la plata sporului pentru condiții de muncă deosebit de periculoase în procent de 100% pentru perioada 01.12.2004-01.12.2007
Ulterior,precizând acțiunea, reclamanta a arătat că solicită diferența de 50% pentru perioada respectivă, întrucât a primit acest spor în cotă de 50% și nu de 100%.
Conform art.50 din CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ Nr. 54.984/ 2001 la nivel de ramură sanitară și de asistență socială ()* pe perioada 2001 - 2002 publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, Nr. 2 din 7 februarie 2002, nregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu nr. 54.984/22 din 15.11.2001, pentru locurile de muncă cu condiții grele, deosebit de periculoase și periculoase, condiții vătămătoare, condiții de încordare psihică, din mediul rural, din zonele izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate etc. sporurile se stabilesc potrivit anexei nr. 5.
Anexa nr. 5 reglementează locurile de muncă și categoriile de personal, precum și mărimea sporului pentru salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase, condiții vătămătoare, condiții nedorite sau dificile, în condiții grele, pentru activități ce solicită o încordare psihică foarte ridicată, în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, iar la punctul 4 prevede că beneficiază de spor, conform anexelor, toate categoriile de personal care lucrează în secțiile și compartimentele exterioare (care au sediul separat de unitatea cu personalitate juridică), în profil TBC, boli infecțioase, psihiatrie, neuropsihiatrie infantilă, sanatorii, preventorii etc.
În anexa nr. 5.1 lit. A, pct.4 se prevede că salariații care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase beneficiază de por de 100% din salariul de bază respectiv personalul care lucrează în unități de pneumoftiziologie (spitale și sanatorii), Institutul de Pneumoftiziologie " ", personalul sanitar din secții și compartimente cu paturi TBC, TBC osteo-articular, TBC genital, TBC ganglionar, cabinete de consultații TBC, dispensare medicale de pneumoftiziologie (TBC), din laboratoarele sau compartimentele ce deservesc aceste paturi, personalul sanitar din secțiile, compartimentele cu paturi în care sunt îngrijiți bolnavi și din laboratoarele care deservesc aceste paturi, precum și personalul sanitar care lucrează în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului B, Institutul Național de și Centrele Județene de, care lucrează teste /. Personalul care lucrează în laboratoarele de bacteriologie BK, în laboratoarele de cercetare care manipulează culturi vii de BK, în compartimentul de producere a vaccinurilor sau a altor produse de degradare BK.
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCĂ la nivel de ramură sanitară și de asistență socială ()* pe perioada 2001 - 2002 care a prevăzut expres plata sporului în procent fix de 100% a fost prelungit succesiv respectiv prin actul adițional nr. 2596/10.12.2002 - până la data de 31.12.2003 și prin actul adițional nr. 61010/23.12.2003 până la negocierea noului contract colectiv de muncă unic la nivel național.
Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ulterior datei de 23.12.2003 a fost 2005-2006 din data de 31.01.2005 și de aici rezultă că CCM 2001-2002 fost în vigoare până la data de 31.01.2005 iar angajatorul trebuia ca până la această dată să acorde sporul în procent de 100%. Începând cu data de 01.02.2005 devin aplicabile dispozițiile legale cu privire la aplicarea acestui spor.
Dispoziția legală în vigoare la data de 01 02 2005, care reglementa acordarea acestui spor era art. 13 alin.1 lit. e din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar și care prevedea că, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea poate fi acordat, cu respectarea prevederilor legale,pentru condițiile deosebit de periculoase din leprozerii, anatomie atologică p., TBC, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea stabilite de Ministerul Sănătății, un spor de 50 - 100% din salariul de bază.
Ulterior, prin legea nr. 125 din 12 mai 2005 în vigoare din 17.05.2005 care aprobă și modifică OUG.nr.115/2004, s-a prevăzut că, n raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea poate fi acordat, cu respectarea prevederilor legale un spor pentru condiții deosebit de periculoase -leprozerii, anatomie patologică, TBC, dializă, personalul blocului operator, psihiatrie, medicină legală, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50 - 100% din salariul de bază.
Tot legea nr.125/2005 prevede că locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor prevăzute la alin. (1), precum și condițiile de acordare a acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Pentru sporurile prevăzute al alin. (1) lit. e) este necesar și avizul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor blice.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate și care reglementează sporul pentru condiții deosebit de periculoase se constată că acesta era reglementat între un minim de 50%, care s-a și acordat reclamantei, și un maxim de 100%.
sociali au negociat procentul sporului așa cum prevede art.13 alin.3 din OUG.nr.115/2004 și au stabilit un procent de 50 % care s-a acordat, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 21.04.2005 în ședința comitetului director al Spitalului, desfășurată cu participarea liderului județean al Sindicatului Sanitas D în care s-au stabilit locurile de muncă cu condiții deosebit de periculoase și procentul.
În concluzie, sporul pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 100% s-a cuvenit salariatei până la data de 31 01 2005, după această dată sporul în procent de 50 % fiind stabilit și acordat în limite legale și cu respectarea procedurii prevăzute de lege.
Față de aceste aspecte,Curtea în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, să admită recursul, să modifice sentința în sensul că va respinge acțiunea pentru perioada 01.02.2005-01.01.2008.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECȚIOASE ȘI PNEUMOFTIZIOLOGIE C, împotriva sentinței civile nr. 1370 din 12.03.2008, pronunțată de Tribunalului Dolj în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea pentru perioada 01.02.2005-01.01.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.-
Tehn./Ex.2/17.12.2008
/ și
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Lucian Bunea, Cristina Raicea