Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - c/v aprovizionare toamnă iarnă -
- c/v cotă gaze -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 101
Ședința publică din data de 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Carmen Tomescu
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1363/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat, lipsind intimații reclamanți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurenta a depus în copie carnetele de muncă, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Avocat pentru intimata pârâtă, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr.1363/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-au respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și privind prescripția dreptului la acțiune invocate de intimată.
A fost admisă acțiunea, formulată de petenții, împotriva intimatei
A fost obligată intimata să plătească petenților drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, pentru anul 2008, actualizate la data plății.
A fost obligată intimata să plătească petenților ajutorul material reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale, respectiv, 4000 c gaze naturale, anual, pentru anul 2008, sume ce vor fi actualizate la data plății.
A fost obligată intimata la plata către petenți a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a respins-o, drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, astfel încât termenul de prescripție este de trei ani, conform dispozițiilor art. 283 lit. c Codul Muncii.
De asemenea, drepturile solicitate de petenți fiind de natură salarială, aceștia au calitate procesuală activă, fiind titularii acestor drepturi, astfel încât va respinge și excepția privind lipsa calității procesuale active.
Susținerea intimatei, în sensul că drepturile solicitate ar fi fost introduse în salariul de bază nu a fost dovedită și nu poate fi reținută din următoarele considerente:
O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.
În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 Codul Muncii.
În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art.154 Codul Muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.
În art. 159 din Codul Muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.
În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.
În această situație petenții nu au avut un salariu care să corespundă muncii prestate, pregătirii profesionale și nu au beneficiat de indexările și majorările acordate prin hotărâri de guvern sau la nivel de societate cu ocazia negocierilor.
În consecință, instanța a considerat că intimata nu a făcut dovada respectării clauzelor din CCM la nivel de unitate și nici a celor din CCM la nivel de ramură cu privire la acordarea suplimentărilor salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă pentru anul 2008 și la plata ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale de 4.000./anual pentru anul 2008 urmând să admită acțiunea, în sensul că va obliga intimata să plătească petenților ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cote de gaze naturale, respectiv, 4000 c gaze naturale, anual, pentru 2008, precum și drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze valabil pentru pentru același an.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs învederează că sub aspectul dispoziției legale incidente în materia prescripției extinctive, cererea reclamantului nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci o acțiune pentru plata altor venituri cerute în temeiul CCM.
Ca urmare, acțiunea reclamantului se încadrează sub aspectul prescripției extinctive în ipoteza art.283 lit. e Codul Muncii.
Cu privire la fondul cauzei, precizează că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, deoarece drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introduse în salariul de bază în conformitate cu art.168 din CCM/1998 dovadă în acest sens fiind adresa 2412/1998.
Ca urmare, Sindicatul a și renunțat din 1999 la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă.
Faptul că acest drept a fost inclus, se poate observa și prin corelarea modificărilor din cărțile de muncă.
Recurenta precizează că și ajutorul material reprezentând /val. cotei de gaze a fost introdusă încă din anul 1997 în salariul de bază al fiecărui salariat. Astfel, potrivit art. 176 al.1 din CCM/1997, începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând /val. a 4000. de gaze ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază, iar în CCM/1998, la acest articol s-a menționat, că acest ajutor material a fost compensat prin CCM/1997.
Prin urmare, nu au mai existat negocieri cu privire la acordarea acestui ajutor datorită introducerii în salariul de bază a acestui drept, din adresa nr.1818/1997 rezultând că la calculul fondului de salarii repartizat s-au avut în vedere și prev. art.176 din CCM.
Potrivit dispoz. art. 187 al. 2 din CCM/2006 la nivelul ramurii Energie Electrică, Petrol și Gaze s-a prevăzut că salariații vor beneficia de acest ajutor doar în măsura în care nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Contrar celor reținute de instanța de fond, acest ajutor putea fi introdus în salariul de bază și legea nu a fost încălcată, ci doar instanța a făcut o aplicare greșită a acesteia.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondate doar criticile recurentei vizând modul de soluționare pe fond de către prima instanță a cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă și cotă de gaze.
Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția drepului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.
Din modalitatea de redactare a art. 168 și 176 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat pentru aprovizionarea de toamnă, precum și cota de gaze sunt drepturi de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.
Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.
Critica recurentei privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanții au solicitat acordarea drepturilor bănești aferente aprovizionării de toamnă este întemeiată pentru următoarele argumente:
Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.
La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.
La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.
În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.
În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.
Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.
Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.
Este fondată și critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamantul a solicitat drepturile bănești aferente cotei de gaze pentru următoarele argumente:
În anul 1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.
Această obligație a fost îndeplinită, dovadă fiind în acest sens înscrisurile depuse la dosar de recurentă, din care rezultă că aceasta, în luna august 1997 făcut cunoscut tuturor sucursalelor, că fondul de salarii aprobat pentru anul 1997 cuprinde toate drepturile salariale prevăzute în CCM, iar la calcularea acestui fond de salarii s-au avut în vedere prevederile art.176 din CCM.
Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.
Este adevărat că,la art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol și gaze /2006 s-a prevăzut că salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.
Curtea constată astfel, că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.
Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.
Pe cale de consecință în conformitate cu dispoz. art.312 Pr. Civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii pe fond și a cererii privind cheltuielile de judecată.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.1363/03.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
Modifică în parte sentința.
Respinge acțiunea pe fond și cererea privind cheltuielile de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 13.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud. MP/25.01.2010
Tehn.red. IB /2 ex/
Jud F/ E și E
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Carmen Tomescu