Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1029/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1029/
Ședința publică din 11 Iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și de pârâtul Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.419 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că ambele recursuri sunt declarate și motivate în termen legal, fiind scutite de plata taxei de timbru.
Față de actele și lucrările dosarului se constată că recursul este în stare de judecată, ca atare s-a reținut cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 419 din 12 martie 2008, Tribunalul Harghitaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H; a admis acțiunea reclamanților, și împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții, în solidar, să plătească fiecărui reclamant în parte suma de 1700 lei, reprezentând drepturi salariale neachitate, urmând ca aceste sume să fie actualizate cu rata inflației calculată de la data de 1 ianuarie 2006, până la data plății efective; a obligat Tribunalul Harghita să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților drepturile acordate prin prezenta; a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților solicitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în reprezentarea intereselor Ministerului Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
Primul recurent a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, casarea hotărârii, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și Direcției Generale a Finanțelor Publice H, iar pe fond, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului a arătat că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor drepturi de orice natură către salariații altor instituții.
În cauză nu s-a reținut și dovedit că Ministerul economiei și Finanțelor ar fi prejudiciat, într-o formă sau alta, dreptul și interesele salariaților altor instituții.
Direcția Generală a Finanțelor Publice H nu este ordonator principal de credite, iar între reclamanți și această instituție nu există un raport juridic.
Pe fond, au arătat că nu poate exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în baza acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit. Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005 nu are forța probantă a unui act normativ.
Nu există nicio prevedere legală care să acorde hotărârilor CNCD statut de izvor de drept, ele nefiind obligatorii pentru instanțe.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, modificată și completată prin OG nr. 77/2003 și aprobată prin Legea nr. 27/2004.
Al doilea recurent a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul respingerii cererii de chemare în judecată
În motivarea recursului a arătat că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme interne rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ.
Ceea ce nu s-a analizat este natura acestor stimulente, precum și obligativitatea recompensării tuturor judecătorilor în același timp. financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, inevitabil, nu se confundă cu salariul.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, conform art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că acest aspect a fost corect soluționat de către prima instanță, deoarece în virtutea prevederilor art. 1 din OG nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, ministerul răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri propriii, cum este și Ministerul Justiției, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare.
De altfel, aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă și din prevederile art. 42 alin. 1 din Legea nr. 511/2004 și ale art. 26 alin. 1 din Legea nr. 379/2005.
De asemenea, trebuie avute în vedere și prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil, drept ce presupune și punerea în executare a hotărârilor judecătorești într-un termen rezonabil. Or, chemarea în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor, precum și a organelor sale descentralizate din teritoriu, are tocmai menirea de a facilita executarea în cel mai scurt timp a obligațiilor de plată stabilite în sarcina ordonatorilor de credite.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
solicitate de reclamanți sunt drepturi de natură salarială în sensul art. 155 din Codul muncii, art. 40 alin. 2 lit. c Codul muncii, acestea fiind cheltuieli de personal potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Textul art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost completat prin Protocolul nr. 12 din Convenție (intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005). Art. 1 paragraful 1 din acest Protocol prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării (obligație pozitivă): beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare pe nici un criteriu(cum ar fi statutul persoanei). Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție (principiul nediscriminării) față de celelalte texte ale Convenției care garantează alte drepturi. Ca atare, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției pot invoca în mod independent și de sine stătător încălcarea principiului nediscriminării nu numai cu privire la drepturile prevăzute de Convenție, ci și la orice alt drept prevăzut în dreptul intern al statului respectiv.
Art. 2 alin. 1, art. 6 lit. a și art. 8 din OG nr. 137/2000 ocrotesc în mod deplin și egal toate drepturile sociale acordate în temeiul raportului de muncă. Deci, este incontestabil faptul că dreptul la stimulentele salariale sunt drepturi recunoscute de lege în domeniul economic. Faptul că, pentru plata acestor drepturi, sunt prevăzute anumite criterii de performanță profesională, nu afectează în nici un caz caracterul de drept de natură salarială (remuneratorie) a stimulentelor salariale, reclamanții având și o "speranță legitimă" pentru beneficiul acestui drept (în sensul practicii Curții Europene a drepturilor omului), cu atât mai mult cu cât nu s-a putut face dovada, în condițiile art. 287 din Codul muncii, a neîndeplinirii acestor criterii.
În fapt pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor salariale "cu ocazia sărbătorilor de iarnă" din decembrie 2005, în sensul că au considerat prioritar și peremptoriu criteriul vechimii în funcție până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Acest criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat însă numai judecătorilor, nu și celorlalte categorii de personal (nici chiar a personalului din aparatul Ministerului Justiției asimilat magistraților).
Deși criteriile de repartizare a stimulentelor prevăzute de Normele interne au caracter exemplificativ și de recomandare, ele au fost aplicate arbitrar. s-au acordat următoarelor categorii socio-profesionale: pentru întregul personal din aparatul propriu al Ministerului Justiției, indiferent de funcție sau vechime; din cadrul personalului instanțelor judecătorești, numai pentru judecătorii cu o vechime de 0-3 ani, consilierii de reintegrare, funcționarii publici, personalul contractual (aceștia din urmă fără deosebire de vechime).
Rezultă astfel că în cadrul personalului din justiție s-au aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categoria socio-profesională).
Ca atare, așa cum s-a stabilit și prin Hotărârea nr. 15 din 23 ianuarie 2006 Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, reclamanții au fost discriminați în mod indirect în sensul art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, în funcție de categoria socio-profesională (criteriul aparent neutru ce dezavantajează judecătorii și asistenții judiciari cu o vechime mai mare de 3 ani, criteriu care nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea scopului legitim al acordării de stimulente salariale).
Din aceste considerente, este inadmisibilă excluderea judecătorilor cu vechime peste 3 ani și a asistenților judiciari de la sistemul de stimulare salarială.
Pentru toate argumentele expuse mai sus, se constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, invocat de ambii recurenți, nu subzistă în cauză, hotărârea atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii și ferită de orice critici.
Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursurile declarate de pârâți urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului H, cu sediul în M C,-, județul H, împotriva sentinței civile nr.419 din 12 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Vicepreședintele instanței,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud.fond:;
-28.07.2008-
pentru, fiind în
concediu de odihnă, semnează
Grefier șef secție,
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
