Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1046/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6812/2009)
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.1046R
Ședința publică din data de 26.02.2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.6296 din data de 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 21688/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL PRAHOVA, ). și )., având ca obiect "drepturi bănești - spor de 15%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6296 din 15.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele (), și () în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova și Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, fiind respinsă în consecință acțiunea reclamantelor față de acest pârât, iar ceilalți pârâți au fost obligați la plata către reclamante a drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară, pentru perioada 1.08.2008 la zi,la plata dobânzii legale aferente sumelor cu acest titlu, calculată de la data scadenței până la data plății, precum și la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate în continuare.
Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație ca neîntemeiată și s-a dispus obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantele au calitatea de judecători la Judecătoria Mizil, respectiv P, începând cu data de 1.08.2008.
În ceea ce privește pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice s-a considerat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit art.281 Codul Muncii, părți într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că problema controversată privind categoriile de persoane care beneficiază de acordarea sporului de confidențialitate de 15% în raport de dispozițiile art.3 din OG nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, aprobata cu modificări prin Legea nr.444/2006, a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.46/15.12.2008 data în interesul legii.
S-a constatat că, prin aceasta decizie, Curtea a stabilit că în interpretarea si aplicarea unitara a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar.
S-a avut în vedere și această decizie precum și dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr. civ. conform cărora dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Cu privire la acordarea dobânzii legale aferente drepturilor bănești solicitate,instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1088 cod civil iar în ce privește actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, s-a arătat că o astfel de măsură nu se mai impune,de vreme ce prejudiciul suferit va fi acoperit prin acordarea dobânzii legale.
De asemenea, în conformitate cu Decretul nr.92/1976 pârâții care sunt depozitari ai carnetelor de muncă ale reclamantelor, au fost obligați să efectueze mențiunile corespunzătoare în privința acestui spor de confidențialitate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termenul legal, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr. civ. recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, a arătat că hotărârea este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
S-a mai arătat că, în ședința din data de 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art.146 lit.e) din Constituție.
Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 alin.(3) din Constituție, înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație si Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de reclamanți nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Totodată, s-a mai susținut că reclamantele, asemenea altor categorii profesionale, sunt salarizate în temeiul unei legi speciale, că drepturile salariale și alte drepturi de care beneficiază sunt stabilite exhaustiv în cuprinsul acesteia, neputând beneficia de alte drepturi neprevăzute de lege, astfel cum nici alte categorii profesionale nu beneficiază de drepturile reglementate de legea specială de salarizare a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate.
Așadar, nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, instanța nefiind abilitată să completeze dispozițiile legale, în cauză, acordarea sporului de confidențialitate ce nu sunt prevăzute cu legislația în vigoare constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești.
Recurentul a mai arătat că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal, deoarece instanța de fond a reținut în considerente decizia nr.46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în aplicarea și interpretarea unor texte de lege ce nu fac nicio referire la acordarea sporului de confidențialitate pentru categoriile profesionale pe ale căror statute le reglementează.
S-a mai susținut că deși acțiunea a fost fondată pe dispozițiile OG nr.137/2000, prima instanță nu a făcut nicio referire la deciziile Curții Constituționale invocate în apărare de către recurent.
S-au invocat și deciziile nr.818, nr.819 și 820/03.07.2008 ale Curții Constituționale asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată,în sensul admiterii acestora.
De asemenea, s-a arătat că prin decizia 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, si să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel încât în mod greșit prima instanță a reținut existența unei discriminări intre magistrați si alte categorii profesionale.
S-a mai susținut că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale care sunt obligatorii și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea acestui personal.
Instituirea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare; este vorba despre opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și drept urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce creșteri se acordă anumitor categorii de salariați.
Or, în cazul de față, obligarea Ministerului Justiției și a celorlalți pârâți la plata unor sume reprezentând un spor de confidențialitate de 15% ar constitui o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești, iar în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
S-a mai arătat că sentința este criticabilă și sub aspectul acordării sporului solicitat și pe viitor, având în vedere dispozițiile Legii nr.330/2009 iar cu privire la acordarea dobânzii legale s-a susținut că aceasta nu poate fi datorată decât cu începere din ziua cererii de chemare în judecată, deoarece de la această dată recurentul a fost pus în întârziere cu privire la obligația de executat.
Recurenta Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art.304 pct.7-9 Cod pr. civ. a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că,potrivit dispozițiilor OG.19/2006 și ale OG.6/2007 rezultă că, la acordarea sporului de confidențialitate, legiuitorul nu a avut în vedere și categoria magistraților,limitând foarte strict sfera beneficiarilor acestui spor, iar acordarea unor drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca fiind o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.
Cu privire la acordarea sporului de confidențialitate și pentru viitor,s-a arătat că instanța nu poate dispune pentru un drept viitor, drepturile solicitate pentru viitor nefiind creanțe certe, lichide și exigibile.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Ploiești, cât și din oficiu, potrivit art.3041Cod pr. civ. Curtea constată următoarele:
Reclamantele au calitatea de judecători la Judecătoria Mizil, respectiv Judecătoria Ploiești,astfel cum rezultă din înscrisurile atașate dosarului primei instanțe.
În baza art.147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Decizia Curții Constituționalenu produce efecte asupra sporului de confidențialitate de 15%,în ce privește pretențiile formulate de reclamante pentru perioada anterioară publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României.
Prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii (nr.46/2008), reclamantele au dobandit o sperantă legitimă de a obține recunoasterea creanțelor lor, în situația contrară încalcându-se articolul 1 din Primul Protocol Aditional coroborat cu articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în raport de solutiile irevocabile primite de alti reclamanti.
Potrivit dispozitiilor art.329 alin.1 și 3 din Codul d e procedură civilă, rocurorul p. general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, în momentul în care reclamantele s-au adresat instanței judecătoresti, întemeindu-se pe jurisprudența Sectiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, acestea aveau o sperantă legitimă de a obtine recunoasterea creanței lor, în acest sens fiind și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în cauza Aurel împotriva Romaniei 1, din 06.12.2007, a constatat încalcarea articolului 6 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, precum si a articolului 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie combinat cu articolul 14.
Se are în vedere și faptul că în ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat următoarea soluție: prin decizia nr. 46/15.12.2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondate criticile recurenților privind aplicabilitatea în timp a normelor care consacră sporul de confidențialitate pentru magistrați, prevăzut de art. 3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006.
Sunt fondate însă criticile recurenților referitoare la inadmisibilitatea acordării drepturilor bănești pentru perioada viitoare, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009 în vigoare din 12.11.2009.
Prin acordarea și pentru viitor a sporului de confidențialitate de 15% cât timp reclamanții își păstrează calitatea de magistrat, instanța de fond la data pronunțării sentinței nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamantă și angajator, pe de altă parte.
După data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, Statul Român avea obligația de a reglementa un spor 15% în favoarea personalului din justiție, obligație pe care și-a îndeplinit-o, stabilind reguli și criterii de aplicarea a cestui spor în mod etapizat, până la 30 decembrie 2009 și după 01 ianuarie 2010.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri și reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat, conform art.154 Codul muncii. În plus, art.161 din Codul muncii prevede că salariul se plătește cel puțin o dată pe lună. Așa fiind, plata salariului reprezintă o prestație periodică în sarcina angajatorului, scadentă cel puțin o dată pe lună, dar succesivă, iar acordarea și valoarea acesteia sunt condiționate de menținerea reclamanților în funcția actuală, de exercitarea atribuțiilor funcției de magistrat, de păstrarea aceluiași regim salarial. Or, în cauză prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009 au fost stabilite alte grile de salarizare pentru personalul din justiției, toate celelalte dispoziții contrarea fiind abrogate odată cu intrarea în vigoare a prezentei legi, respectiv 12.11.2009.
Cât privește critica referitoare la acordarea dobânzii legale, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât sporul pretins de intimații-reclamanți are natura juridică a unui venit salarial care trebuie achitat lună de lună, debitorul fiind deci în întârziere în momentul în care nu-și achită obligația de plată integrală a salariului cuvenit ca urmare a prestării muncii de către reclamante.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursurile în temeiul art.312 al.3 Cod pr.civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod pr. civilă și va modifica, în parte, sentința atacată în sensul că va obliga pârâții la plata drepturilor bănești cuvenite reclamantelor până la data de 12.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de către recurenții CURTEA DE APEL PLOIEȘTI și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.6296 din data de 15.10.2009, pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 21688/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimații MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL PRAHOVA, ). și )..
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Drepturile bănești cuvenite reclamantei reprezintă sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară ce se va acorda începând cu data de 01.08.208 până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare nr.330/2009.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
.red.
2 ex./23.03.2010
Jud.fond:
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Opriș Daniela Elena
