Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1102/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1102
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 3: Marin
Grefier
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC DE CERCETARE, ȘI PE SA, împotriva sentinței civile nr. 3164 din 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurent pârât SC de Cercetare, Inginerie Tehnologică și Miniere pe SA, prin consilier juridic R lipsind: intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că recursul este declarat și motivat în termenul legal, și s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare la motivele de recurs care se comunică recurentei și nu solicită termen pentru observare,după care,
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s- acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Consilier juridic R, pentru recurenta pârâta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 3164 din 20.10.2009 a admis acțiunea, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC de Cercetare, Inginerie Tehnologică și Proiecte de SA
A obligat pârâta către reclamantă la plata diferențelor salariale dintre sumele corespunzătoare contractului individual de muncă respectiv 1200 lei și cele efectiv încasate pe perioada martie - iunie 2009.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art 154 alin 1 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat in baza contractului individual de muncă.
Art 164 Codul Muncii, este cel ce impune imperativ că nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Apărările societății formulate in sensul că salariatei i s-ar fi acordat drepturile in conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă, nu pot fi primite cit timp drepturile salariale sunt prevăzute prin contractul individual de muncă încheiat intre părți, și care produce depline efecte juridice.
In cauza dedusă judecății, contractul individual de muncă are prevederi mai favorabile dacit CCM, și salariul, ca element esențial al contractului individual de muncă nu poate fi redus pentru nici un motiv fie acesta grevat chiar pe o cauză de forță majoră.
Pe de altă parte, chiar dacă salariatul ar achiesa la o reducere a drepturilor salariale printr-un act adițional la contractul individual de muncă, această atitudine ar contraveni nterdictiei prev de art 38 Codul Muncii, potrivit căruia " orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților, sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
In consecință, constatând dreptul salariatei la un salariu convenit prin contractul individual de muncă, constatând că situația in fapt consemnată prin cererea introductivă s-a modificat prin plata unor sume cu ocazia încetării raporturilor de muncă, tribunalul a admis acțiunea și a obligat societatea pârâtă la plata diferențelor salariale dintre sumele convenite prin contract și cele efectiv încasate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC de Cercetare, Inginerie Tehnologică și Proiecte de SA C, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivând recursul, pârâtul a arătat că instanța de fond, la pronunțarea soluției de admitere a acțiunii, nu a avut în vedere că societatea, în calitate de angajator, a aplicat prevedrile Codului Muncii și CCM 2008-2011.
A susținut recurentul că este o societate comercială pe acțiuni, cu capital majoritar de stat, care își asigură veniturile din surse proprii și că, în perioada martie-mai, ca urmare a neplății datoriilor către bugetul consolidat al statului, societatea a căzut sub incidența Legii nr.30/2006, astfel că nefiind eligibilă nu a putut participa la licitații pentru a obține lucrări care fac obiectul activității societății, nerealizând astfel venituri din care să fie plătite salariile.
A menționat recurentul că, pentru a depăși situația financiară deosebită, cu aprobarea Consiliului Tehnico-, au fost luate o serie de măsuri concrete, constând în trimiterea cu acordul scris al personalului neproductiv (din regie), prin rotație, în concediu fără salariu, o perioadă de o lună de zile sau aplicarea CCM pentru personalul productiv, care nu a avea acoperire cu lucrări de proiectare prin retribuirea timp de 3 luni cu salariul mini pe unitate de 600 de lei, această din urmă măsură fiindu-i aplicată inclusiv reclamantei care a primit 600 de lei, deși pentru această sumă nu a prestat nicio muncă, din motive neimputabile ei.
Totodată, s-a arătat că angajatorul a aplicat art.41 alin.2, care prevede că, în mod excepțional, " modificarea contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de cod", iar situația reglementată de art.159 alin.3, în conformitate cu care "angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară", dispoziții ce "se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei", constituie o excepție, ca o măsură de protecție a reclamantei, considerându-se situația financiară a societății drept provizorie.
Recurentul a susținut, de asemenea, că a făcut și aplicarea dispozițiilor art.2 pct.10 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2008-2011, potrivit cărora în cazul în care una sau mai multe specialități ( minieră, electro-mecanică, mediu, topo-cadastru, geologie, geotehnie, construcții) nu au acoperire în lucrări pe o perioadă de timp, pentru menținerea specialiștilor se va urma procedura cuprinsă în acest articol, care prevede parcurgerea mai multor etape, inclusiv aceea de a asigura salariatului salariul minim brut pe unitate pe o perioadă de 3 luni.
În drept, au fost invocate disp.art.304 pct.9 pr.civ.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, motivând în esență că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a disp.art.164, care impune imperativ că nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat, instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.
Astfel, se constată că prin actul adițional nr.6104/09.02.2009 la Contractul individual de muncă, reclamanta și angajatorul, pârâtul din prezenta cauză, au convenit asupra unui salariu de bază lunar brut de 1.200 de lei.
Din statul de plată pe luna iunie 2009 rezultă că, în perioada martie-iunie 2009, ( când reclamantei i-a încetat contractul de muncă), reclamantei i-au fost plătite, cu titlu de salariu de bază brut lunar, sume mai mici decât salariul stabilit prin actul adițional menționat, reducere la care nu se putea ajunge decât dacă s-ar fi operat o reținere din salariu pe aceste luni ori ar fi intervenit o modificare a contractului individual de muncă cu privire la salariu conform art. 41 alin.3.
Nu poate fi primită însă teza reținerii operate din salariu, întrucât așa cum corect a reținut și instanța de fond, potrivit art.164 alin.1 " nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege".
Or, în speță, angajatorul nu invocă dispozițiile vreunui text de lege pentru a justifica reducerea salariului reclamantei, ci o împrejurare de fapt, respectiv situația financiară dificilă a societății, care nu constituie însă, potrivit legii, o situație de excepție care să permită operarea unor rețineri din salariu.
În ceea ce privește modificarea contractului individual de muncă în ceea ce privește salariul, potrivit art.41 alin.1 și 2. " contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților", dar " cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și condițiile prevăzute de prezentul cod".
În cauză, în mod cert nu a intervenit o modificare a contractului individual de muncă cu privire la salariu prin acordul părților, la dosar nefiind depus un act adițional din care să rezulte un astfel de acord, astfel încât rămâne de verificat dacă modificarea unilaterală a contractului individual de muncă de către angajator s-a realizat în condițiile art.41 alin.2, ca o măsură de excepție luată " în cazurile și condițiile" prevăzute de Codul Muncii.
În acest sens, recurentul invocă prevederile art.159 alin.3, considerând că situația financiară dificilă a societății justifică, cu titlu de excepție, plata salariului minim brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară, conform prevederilor art.159 alin.3.
Potrivit art.159, "(1) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
(2) Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
(3) Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.
(4) Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștință salariaților prin grija angajatorului."
Așadar, din prevederile textului de lege enunțat nu rezultă că acesta s-ar constitui într-o excepție de la regula plății salariului stabilit de părți prin contractul individual de muncă sau o excepție care să justifice modificarea unilaterală a contractului individual de muncă de către angajator cu privire la salariu, ci instituie, la rândul său, regula conform căreia în negocierea, stabilirea și plata salariilor trebuie să se plece, ca nivel minim, de la salariului de bază minim brut pe țară, indiferent de situația financiară a angajatorului.
Mai mult, chiar dacă s-ar admite susținerea recurentului, în sensul că art.159 alin.3 constituie una dintre situațiile de excepție de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, la care se referă art.41 alin.2, că situația financiară dificilă a societății ar justifica aplicarea, cu titlu de excepție, a prevederilor art.159 alin.3, totuși reducerea salariului nu s-ar putea face decât în condițiile prevăzute de CCM la nivel de unitate pentru o astfel de situație de excepție.
Așa cum a arătat recurentul în motivele de recurs, cazul în care una sau mai multe specialități nu au acoperire în lucrări pe o perioadă de timp este prevăzut l art.2 punctul 10 din CCM la nivel de societate pe anii 2008-2011, textul reglementând procedura ce trebuie parcursă într-o astfel de situație.
În acest sens, se prevede: "1.Administrația, prin serviciile de specialitate împreună cu sindicatul, va identifica specialitățile cu acoperire și va redistribui specialiștii fără acoperire către acestea, în acest sens renegociindu-se drepturile salariale, conform cu noua fișă a postului; -
3.În cazul inexistenței posibilității de redistribuire a salariatului conform pct.1 sau refuzului acestuia de a accept oferta, administrația îi va propune efectuarea concediului de odihnă corespunzător perioadei lucrate, iar după efectuarea concediului de odihnă, i se va asigura salariul minim brut pe unitate pe o perioadă de 3 luni".
Or, în cauză, nu a fost urmată această procedură, la dosar neexistând dovada inițierii unor demersuri pentru identificarea de către administrație, prin serviciile de specialitate, împreună cu sindicatul, a specialităților cu acoperire, pentru redistribuirea salariaților fără acoperire, după cum nu există nici dovada renegocierii drepturilor salariale ale acestora.
Cum potrivit punctului 10.3 din CCM la nivel de societate pe anii 2008-2011, salariul minim brut pe unitate pe o perioadă de 3 luni se asigură numai în situația în care nu exista posibilitatea de redistribuire a salariatului conform pct.1 sau a refuzului acestuia de a accepta oferta, iar în cauză nu s-a făcut dovada parcurgerii etapei prevăzute la punctul 1, nu justifica reducerea salariului la nivelul prevăzut la punctul 3, în alte condiții decât cele prevăzute în CCM la nivel de unitate pe anii 2008-2011.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că recursul este nefondat, astfel încât în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC DE CERCETARE, ȘI PE SA, împotriva sentinței civile nr. 3164 din 20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-.
03.02.2010
/
Președinte:Florența Carmen CojocaruJudecători:Florența Carmen Cojocaru, Lucian Bunea, Marin
