Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1152/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (5956/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr.1152/
Ședința publică de la 05 Martie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Opriș Daniela Elena
JUDECĂTOR 2: Pascu Mariana
JUDECĂTOR 3: Scrob
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.69/R din 08.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5956/2009), formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că nici una dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5430 din data de 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12056/3/AS/2009, s-a admis acțiunea formulata de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B,
A fost obligată pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze retroactiv, cu începere din 24.03.2006, pensia ce i se cuvenea reclamantului pe baza unui stagiu complet de cotizare de 20 ani,
A fost obligată pârâta la plata diferențelor dintre pensia cuvenită conform alineatului precedent și pensia efectiv încasată pentru perioada 24.03.2006 la zi și,
A fost obligată pârâta la plata sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr.69R/08.01.2010 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5430 din data de 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.12056/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 și 2 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000, "Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Recurenta a susținut că numai în cazul unor acte normative speciale stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și că, în cazul persoanelor pensionate în temeiul Legii nr.3/1977, stagiul complet este de 30 de ani, independent de grupa de muncă în care acestea au lucrat.
Însă, această interpretare este eronată, întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că intimatul-contestator nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977 sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977 care stipulează că: "persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, alin.2 al aceleiași articol "pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de: 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile", iar prin alin.3 "persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă".
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani, având în vedere faptul că intimatul-reclamant a lucrat peste 20 de ani în activități încadrate în grupa I de muncă, fiind impusă de principiile echității sociale și egalității în fața legii, precum și de argumentele de logică juridică a fortiori și ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.
De asemenea, s-a reținut că, prin decizia nr.40/22.09.2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile art.77 alin.2, raportat la art.43 alin.1 și 2 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
La data de 28.11.2010 intimatul Gaf ormulat cerere de completare a dispozitivului acestei decizii în sensul pronunțării instanței de recurs asupra cererii sale de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător conform chitanței depusă la dosar.
Curtea constată a fi fondată cererea formulată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiile art.2812alin.1 Cod procedură civilă dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cererii conexe sau incidentale se poate cere completarea hotărârii.
Aceste cerințe prevăzute de dispozițiile procedurale menționate sunt îndeplinite și în ceea ce îl privește și pe titularul cererii de completare întrucât prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs la fila 9 solicitat instanței respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acestei cereri.
Pe cale de consecință, se va admite cererea formulată și se va completa decizia nr.69/R din 08.01.2010 în sensul că va fi obligată recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.69/R din 08.01.2010, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (5956/2009), formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.
Dispune completarea deciziei nr.69/R din 08.01.2010 în sensul că:
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.03.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./ tehn.
2 ex./23.03.2010
Președinte:Opriș Daniela ElenaJudecători:Opriș Daniela Elena, Pascu Mariana, Scrob