Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1164/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 1164/
Ședința publică din 15 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în G,-, cam.23, județul H, împotriva sentinței civile nr.2 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2/03.09.2008 Curtea de Apel tg.M a Respinge, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin acțiunea înregistrată la data de 8 iulie 2008, reclamanta i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Harghita, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice H, solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor ce reprezintă sporul de risc pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 01 martie 2003, actualizate cu rata inflației calculată până la data plății efective, obligarea pârâtului Tribunalul Harghita să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei drepturile acordate, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plăților acestor sume.
În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâții, în mod netemeinic și nelegal, au refuzat plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, deși acesta a fost recunoscut magistraților prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și nu a fost abrogat.
S-a mai arătat că acordarea sporului solicitat este impusă de condițiile de muncă, iar în susținerea acțiunii s-a invocat și Decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, invocând excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Direcției Generale a Finanțelor Publice
Examinând acțiunea dedusă judecății, Curtea a reținut că, Ministerul Economiei și Finanțelor împreună cu organele sale descentralizate din teritoriu, dispun de calitate procesuală pasivă, deoarece potrivit Legii nr. 500/2002, G nr. 208/2005 și nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a acestora se justifică și prin dispozițiile art.1 din G nr.22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, astfel că va fi admisă pentru următoarele considerente relevate în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, acesta fiind, conform prevederilor art. 3, raportat la art. 7 din același act normativ - 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune, același termen fiind prevăzut și de art. 283 alin. 2 din Codul muncii.
De asemenea, dispozițiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 stabilesc că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, iar textul art. 12 precizează că în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
Cum în cauza dedusă judecății s-a solicitat repararea unui prejudiciu constând din însumarea unor adaosuri salariale, prin urmare este vorba de prestații succesive, dreptul la acțiune s-a născut la data încasării de către reclamantă a fiecărui salariu (diminuat cu sporul de risc pretins), la aceeași dată fiind cunoscute și persoanele vinovate de producerea pagubei invocate.
În acest context, pretențiile reclamantei sunt prescrise, deoarece vizează perioada 1 noiembrie 2000 - 1 martie 2003, iar acțiunea a fost promovată la data de 8 iulie 2008.
Nu prezintă relevanță, sub aspectul examinat, Decizia nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece în cuprinsul acesteia nu s-a reținut intervenirea vreunei cauze legale de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției, stabilindu-se doar că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Această constatare nu este însă de natură a înlătura efectele unei excepții de ordine publică, precum excepția prescripției dreptului material la acțiune, context în care aceasta va fi admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal reclamanta, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.
În motivarea recursului, reclamanta arată că se impune a se observa că OG 83/2000 a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru despăgubirea constând în sporuri salariale și că realizându-se această suspendare conform art.33 din Legea nr.50/1996, prescripția curge de la data de 06.07.2006.
Astfel, consideră că se impune respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și ecursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, Curtea reține următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut excepția prescripției dreptului material la acțiune, potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958, privind dreptul la acțiune, cu caracter patrimonial în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul la acțiune.
Dispozițiile art.8 alin.1 din Decretul nr.1958, stabilesc că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Având în vedere că pretențiile reclamantei vizează perioada 1 noiembrie 2000 - 1 martie 2003, acțiunea a promovat-o la data de 08.07.2008.
De altfel, dreptul la acțiune s-a născut la data însușirii de către reclamantă a salariului, acesta fiind diminuat de sporul de risc pretins, ca atare acest fapt a fost cunoscut de reclamantă.
Totodată nu se poate reține, intervenirea unei cauze legale de întrerupere sau suspendare a prescripției, atâta timp cât atât magistraților cât și personalului auxiliar de specialitate li se stabilea prin disp. OG 83/2000 și aprobate de Legea nr.334/2001, că aveau dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, constatare ce nu este de natură a înlătura efectele excepției de ordine publică precum excepția dreptului materiale la acțiune.
Astfel, drepturile de creanță sunt prescriptibile indiferent de izvorul lor concret, act sau fapt juridic, fiind supuse prescripției extinctive conform art.3 din Decretul nr.167/1958, iar termenul este de 3 ani.
În concluzie, entru p. considerentele anterior relevate, constatând că în cauză nu se regăsesc motivele de nelegalitate invocate prin recursul dedus judecății și, neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să-l pună în discuția părților, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei, conform prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul ales în G,-, cam.23, județul H, împotriva sentinței civile nr.2 din 3 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
27.05.2009
Jd.fd.,
Asist.jud. C-tin -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
