Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 117/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 117
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O, împotriva sentinței civile nr.820/31.08.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 C, CONSILIUL JUDEȚEAN O, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C- INSTITUȚIA PRIMARULUI, și intimații chemați în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C- INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL JUDEȚEAN O și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, lipsind recurentul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O, intimatul pârât GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 C și intimații chemați în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, după care,
Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de față.
Consilier juridic pentru intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C- INSTITUȚIA PRIMARULUI, CONSILIUL JUDEȚEAN O și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul O l
CURT E
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.820/31.08.2008, pronunțată de Tribunalul Olts -a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Județean O, Consiliul Local al Municipiului C, Primarul Municipiului C - Instituția Primarului.
S-a respins cererea de chemare în garanție a Ministerul Educației Cercetării și și Ministerului Finanțelor Publice
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, în numele reprezentaților - membrii de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul Grădinița cu Program Normal nr. 1 C, județul O, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, reprezentații au statutul de personal didactic și didactic auxiliar în cadrul pârâtelor - unități școlare potrivit tabelelor anexate cererii de chemare în judecată.
Față de solicitarea de acordare a primei de vacanță pe perioada 2005-2008, instanța a reținut că aceste drepturi se acordă numai în baza unor dispoziții legale sau a unor clauze contractuale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Aceste drepturi sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999 pentru funcționarii publici, iar pentru ceilalți bugetari prin legi speciale.
În cazul reprezentaților, Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, nu prevede dreptul la primele de vacanță.
Potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Astfel prin art.36 lit. g din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului O pe ramura învățământ, pe anii 2004-2005 părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii:, o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
În același sens fiind și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pe anii 2007-2008.
Ulterior, prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul județului O pe ramura învățământ, pe anii 2008-2009 s-a prevăzut la art. 36 lit. g că toți salariații pot primi o primă de vacanță în cuantumul salariului de bază din luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu, iar fondurile vor fi asigurate din veniturile proprii ale consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor din județul
Dispozițiile contractul colectiv de muncă, unic la nivel național pe anii 2007-2010 invocate de reclamant, se referă la posibilitatea acordării unei prime de vacanță în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
Față de dispozițiile invocate și răspunsurile pârâtelor în sensul că nu sunt prevăzute fonduri pentru plata primelor solicitate ce în cazul reprezentaților se pot acorda exclusiv din venituri proprii, s-a apreciat că cererea acestora este neîntemeiată.
Reclamantul nu a făcut dovada că reprezentații se încadrează in categoriile de personal care beneficiază prin lege de aceste drepturi, iar contractul colectiv de muncă invocate prevăd doar o posibilitate și nu o obligație cu privire la acordarea acestui drept în sarcina unității școlare, posibilitate condiționată de existența fondurilor.
De altfel, Legea 128/1997 nu prevede posibilitatea acordării primelor de vacanță cadrelor didactice.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
În motivarea recursului, se arată că sentința este netemeinică și nelegală, criticile fiind, în esență, următoarele: primele de vacanță a căror plată a fost suspendată periodic prin legile bugetului de stat sunt prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007, potrivit căreia aceste prime trebuiau acordate, pe lângă categoriile de personal expres nominalizate "și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale".
Personalul didactic beneficiază de concediu de odihnă, potrivit Legii nr. 128/1997, astfel că își găsesc aplicabilitatea și dispozițiile OUG nr. 128/1997, personalul având dreptul și la prime de vacanță.
Mai mult, potrivit art. 37 alin. 1 lit. din contractul colectiv de muncă "personalul din învățământ beneficiază de o primă de vacanță ce se acordă odată cu indemnizația de concediu" și aceasta în condițiile prevăzute de art. 1 alin. 3 din OUG nr. 146/2007.
Privitor la faptul că nu s-a făcut dovada existenței fondurilor necesare acordării primelor de vacanță, acesta nu poate fi un motiv de nerecunoaștere a unui drept patrimonial, cu atât mai mult cu cât drepturile de natură salarială ale personalului didactic se acordă de către consiliile locale din bugetele locale, școlile neavând bugete proprii, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Acordarea primelor de vacanță a fost suspendată în mod repetat, termenul general de prescripție de 3 ani fiind suspendat.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Recurenții-reclamanți, reprezentați de Sindicatul Învățământului Preuniversitar O, având calitatea de personal didactic și didactic auxiliar, susțin că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea lor dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2005-2008.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă,în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendatăprin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precumși alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007.
Este nefondată susținerea reclamantului în sensul că dreptul s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare.
Acesta este cazul personalului din învățământ, dreptul la primă de vacanță nefiind reglementat expres în niciun act normativ.
Legea nr. 128/1997 art. 50 alin. (12) prevede într-adevăr faptul că personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Deși recurentul - reclamant a solicitat plata unor prime de vacanță aferente anilor 2005-2008, în sprijinul susținerilor a invocat dispozițiile art. 37 lit. g din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii învățământ 2003-2004, care stabilește că părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de "o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii".
La negocierea acestei clauze, partenerii sociali au stabilit posibilitatea de a fi acordată în viitor o asemenea primă de vacanță, în condițiile în care dreptul va face obiectul unei reglementări legale.
În ceea ce privește critica privind lipsa fondurilor necesare acordării primelor, aceasta este nefondată. Instanța de fond a argumentat soluția, analizând fiecare dintre condițiile legale pentru a stabili dacă dreptul pretins de reclamant există. Argumentul determinant care a dus la pronunțarea soluției a fost lipsa unei reglementări legale, nu ideea inexistenței unor venituri proprii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă, iar sentința pronunțată va fi menținută ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
IDE
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant SINDICATUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR O, împotriva sentinței civile nr.820/31.08.2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 1 C, CONSILIUL JUDEȚEAN O, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMARUL MUNICIPIULUI C- INSTITUȚIA PRIMARULUI, și intimații chemați în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud.
Tehn. 2 ex. / Ianuarie 2010
Red./ /
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Cristina Raicea, Florica Diaconescu