Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1221/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1221/
Ședința publică din 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Alina Savin
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursurilor declarate de reclamanții, A, G, G, G, cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Focșani, pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,B-dul -,nr.12-14,sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI,cu sediul în str.-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în B,--14, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP V, cu sediul în Focșani,-, jud.V împotriva sentinței civile nr.315/28.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 02.11.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 04.11.2009.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă 315/28.04.2009 TRIBUNALUL VRANCEAa admis acțiunea și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanții: - reprezentant legal reclamanți, a, G, G, și G împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC,Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe Lângă TRIBUNALUL VRANCEA, Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în B și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, pentru drepturi salariale.
Au fost obligați pârâții și chematul în garanție să aloce și să plătească fiecărui reclamant corespunzător perioadei efectiv lucrate sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară începând cu 29 2004 la zi și în continuare.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind creșterile salariale corespunzător indexărilor acordate celorlalți bugetari în anul 2007 și s-a dispus înscrierea mențiunilor legale în carnetele de muncă.
Instanța de fond a constatat și reținut următoarele:
Reclamanții:, a, G, G, și G, magistrați procurori în funcție sau care au funcționat la unitățile de parchet din Județul V, au chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și terorism și Direcția Națională Anticorupție, pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să le plătească sporul de confidențialitate de 30% din salariul de bază lunar pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare, precum și la plata drepturilor bănești reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale în anul 2007 altor categorii de bugetari, cu înscrierea mențiunilor legale în carnetele de muncă.
Cauza s-a aflat în al doilea ciclu procesual, fiind înregistrată inițial la 29.11.2007.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca în cazul în care se va admite cererea reclamanților, hotărârea să-i fie opozabilă și să aloce sumele necesare plății.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesual pasive avându-se în vedere calitatea sa de ordonator principal de credite și art.47 alin.4 din Legea nr. 500/2002 care-i interzice să utilizeze creditele bugetare aprobate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reținut următoarele:
Reclamanții sunt procurori care au funcționat sau funcționează la unitățile de parchet din Județul
Prin Decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii și în interpretarea unitară a disp.art.39 alin.1 lit.d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților s-a constatat că judecătorii, procurorii și magistrații asistenți au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară.
Potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă dezlegarea problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Rezultă că acest capăt de cerere, privind sporul de confidențialitate este întemeiat, însă în cuantumul stabilit prin Decizia nr.46 și nu cel pretins de reclamanți, fiind admis ca atare.
Referitor la capătul de cerere privind drepturile bănești aferente indexărilor acordate prin lege altor categorii de bugetari s-a reținut:
Reclamanții fundamentează această pretenție pe discriminare creată prin Ordonanțele nr. 10, 16 și 27 /ianuarie 2007 prin care s-au acordat în anul 2007 creșteri salariale de 18% altor categorii de bugetari, procurorii fiind excluși.
Prin Decizia nr.821/03.07.2008 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cum, potrivit art.145 alin.2 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii pentru instanțele judecătorești acest capăt de cerere este privit ca neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Va fi respinsă ca neîntemeiată și excepție lipsei calității procesual pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice avându-se în vedere că potrivit dispozițiilor legale prevăzute în Legea nr. 500/2002 are atribuții în elaborarea actelor normative de aprobare și de rectificare a bugetului anual și ulterior de a vira fondurile necesare. In considerarea acestor atribuții are calitate procesual pasivă și nu în considerarea calității sale de ordonator principal de credite pentru unitățile din sistemul pe care-l coordonează direct.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA și reclamanții, A, G, G,
a criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Instanța nu poate dispune plata sporului de confidențialitate de 15% din indemnizația brută lunară și în continuare.
Aceasta presupune a adăuga la legea specială de salarizare a magistraților. Numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
În ceea ce privește obligarea pârâtei DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM să opereze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă,Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet,privind activitatea desfășurată,vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie.
Ministerul Finanțelor Publice a criticat soluția sub următoarele aspecte:
Între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu a existat și nu există vreun raport de muncă, raporturi de muncă existând între reclamanți și MINISTERUL PUBLIC prin instituțiile subordonate.
Ministerul Finanțelor Publice nu încheie raporturi de muncă cu salariații Ministerului Public, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți.
Plata acestor sume din bugetul propriu al Ministerului Finanțelor Publice, așa cum se solicită, nu este legală deoarece,creditele bugetare acordate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite (art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002).
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA au invocat următoarele motive de recurs:
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, iar instanța de fond a admis-o în virtutea presupusului caracter discriminatoriu al prevederilor invocate.
Prin Decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Of.nr.537 din 16 iulie 2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că - deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor - totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art.1,art.2 alin.3 și art.27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia (cum s-a și întâmplat) în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare,instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală,neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative,este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003 ca și prevederile art.61 alin.1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Pe cale de consecință, apreciază că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției,constatând că dispozițiile art.2 și 27 din Ordonanța de Guvern nr.137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art.1 alin.4 din Constituție, reglementează principiul separației puterilor în stat, a art.126 alin.6, ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice pe calea contenciosului administrativ și a art.144 lit.a) și c) ce stabilesc competența Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor prevederi din legi sau ordonanțe în vigoare, raportat inclusiv la art.16 din Constituție ce se referă la egalitatea în fața legii,în măsura în care sunt interpretate în sensul că se dă în competența instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că dispozițiile art.2 și ale art.11 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, republicată, sunt neconstituționale, justificând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire anterior.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi,ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cale la puterii executive - reprezentate de Guvern.
Capătul de cerere privind plata și pe viitor drepturilor salariale solicitate este neîntemeiat.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, acțiunea reclamanților fiind nefondată.
Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul general, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976 -privind carnetul de muncă,Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet,privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare raportului de muncă,precum și precizarea modului de încadrare pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de muncă la pensie.
Reclamanții au criticat soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:
Consideră că sentința este nelegală întrucât a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind creșterile salariale constând în indexările acordate celorlalți bugetari începând cu anul 2007.
Pe fondul cauzei apreciază că sunt îndreptățiți la acordarea indexărilor salariale, începând cu anul 2007 și în continuare, potrivit OG10/2007, nr.OUG24/2000 și Legii 154/1998.
Menționează că, de aceste majorări salariale a beneficiat prin nr.OG16/2007 personalul, iar prin nr.OG10/2007 controlorii financiari din cadrul Curții de Conturi.
În speță, au arătat că sunt magistrați în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA, sunt salariați conform nr.OUG27/2006, în care se prevede în mod expres, în aart.11 și 35 că drepturile salariale vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Faptul că au fost excluși de la majorările de care au beneficiat în anul 2007 celelalte categorii de salariați, deși art.35 din nr.OUG27/2006 face vorbire despre indexarea drepturilor salariale în conformitate cu prevederile legii, fără o justificare obiectivă și rezonabilă constituire discriminare în sensul art.14 al CEDO (cazul THLIMMONOS contra Greciei din 06.04.2000).
Examinând sentința recurată prin prisma tuturor motivelor invocate și a celor de ordine publică conform art.304 Cod procedură civilă instanța de recurs constată următoarele:
Recursurile declarate de reclamanți, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA sunt nefondate pentru următoarele aspecte:
În cauză este vorba despre acordarea a două drepturi salariale respectiv de 15% confidențialitate și indexări aferente anului 2007.
Problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului pretins de reclamanți de către ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin decizia nr.46/15.122.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor,raportat la art.6 al.1,2 din Codul deontologic al magistraților și art.78 al.1 din Legea 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
În ceea ce privește indexările aferente anului 2007 instanța de recurs constată că, reclamanții susțin că au fost discriminați prin lege, în sensul că tuturor bugetarilor li s-au acordat majorări salariale în anul 2007, ei fiind excluși.
Curtea reține că art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și toate normele internaționale în materie de discriminare presupun existența unui drept fundamental sau a unui alt drept recunoscut de lege.
Nediscriminarea nu este un drept în sine, ci se referă la modul de exercitarea a unor drepturi, respectiv la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
Prin Decizia nr. 818/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Instanța supremă a arătat următoarele:
Salariul cuprinde, potrivit art. 155 din Codul muncii și art. 38 alin. 4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază.
Salariul de bază constituie elementul principal al salariului și se stabilește pentru fiecare salariat în raport cu mai mulți factori, cum ar fi: pregătirea profesională, competența, calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor
Unul dintre principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală", consacrat de art. 41 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, aprobată cu completări prin Legea nr. 94/2007, în concordanță cu normele Uniunii Europene, și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contractul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul), meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat, acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nicio justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a 2 salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care amândoi lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unul dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități, legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu, cât și a adaosurilor la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atât timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 ailn.1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre, nu se vor mai înlătura argumentele invocate de recurentele pârâte prin cererea de recurs privind adăugarea la lege, depășirea limitelor puterii judecătorești.
De asemenea, rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuții unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Prin Decizia nr.838/27.05.2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, Guvern și instanțele judecătorești, reținând că doar parlamentul și Guvernul, prin delegare legislativă,au competența de a institui,modifica sau abroga normele juridice cu putere de lege, rolul instanțelor judecătorești fiind de a realiza justiția,adică de a soluționa,aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența,întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În speță, practic reclamanții solicită să li se aplice niște majorări salariale de care, potrivit legii, nu au beneficiat, ca urmare acțiunea formulată de aceștia este nefondată.
Prin urmare, apreciem ca fiind corectă și legală soluția instanței de fond de respingere a acestui capăt de cerere.
Răspunzând celorlalte motive de recurs invocate instanța de recurs mai precizează următoarele:
Nu vor mai fi analizate susținerile privind neconstituționalitatea disp.OUG nr.137/2000 atât timp cât sporul de 15% a fost stabilit ca existent prin decizia dată în interesul legii de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și nici criticile referitoare la depășirea limitelor puterii judecătorești.
Cu privire la actualizarea cu indicele de inflație se are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art.1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice instanța constată că acesta este întemeiat pentru următoarele motive:
Ministerul Finanțelor nu poate avea calitate procesuală în cauză întrucât nu are raporturi juridice de muncă cu reclamanții, nefiind angajatorul acestora.
Chiar dacă banii pentru plata drepturilor salariale vin de la Ministerul Finanțelor aceasta nu înseamnă că această instituție trebuie chemată ca pârâtă în cauzele privind drepturi bănești.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție aceasta este nefondată.
Legea aplicabilă în cazul de față este Legea nr. 500/2002.
Conform disp. art. 19 din această lege, articol invocat și de către recurentă, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a exercita un control față de constituirea, repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului precum și cu privire la examinarea proiectelor de buget propuse de ordonatorii principali de credite.
De asemenea, potrivit acestui act normativ, instituția care are sarcina de a realiza prevederile bugetare și de a repartiza ordonatorilor principali de credite sumele de la bugetul de stat potrivit destinațiilor bugetare stabilite conform legii bugetare anuale este Guvernul.
Una din atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute de art. 19 litera g din Legea nr. 500/2002, este de a analiza propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetului și de a furniza Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării proiectelor legilor bugetare anuale.
Ori, disp. art. 28 din aceeași lege prevăd că proiectele legilor bugetare anuale se elaborează de către Guvern, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite care sunt cei arătați prin disp. art. 20.
Procedura prevăzută de art. 34 alin. 1 și 4 din Legea nr. 500/2002 este în sensul că ordonatorii principali de credite au obligația de a depune la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele, pentru anul bugetar următor iar Ministerul Finanțelor publice trebuie să le examineze și să poarte discuții cu ordonatorii principali de credite.
Atât timp cât proiectul bugetului de stat se aprobă prin lege, nu se poate institui o obligație în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, de a asigura fondurile necesare efectuării plății sumei solicitate, deoarece nu s-a făcut dovada îndeplinirii întregii proceduri prevăzută de legea specială în materie, procedură descrisă mai sus.
Pentru executarea hotărârii judecătorești obținute nu trebuie ca Ministerul Finanțelor să figureze ca și chemat în garanție în astfel de cauze. Statul își execută hotărârea judecătorească la care este obligat prin instituțiile sale, fiind o obligație instituită în baza legii.
Față de aceste aspecte va fi admis recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,va fi modificată în parte sentința civilă nr.315/2009 a Tribunalului Vrancea în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Față de celelalte recursuri acestea vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanți.
Respinge recursul declarat de pârâții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,--14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în str.-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, cu sediul în B,--14, sector 5 împotriva sentinței civile nr.315/28.04.2009 pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în parte sentința civilă nr.315/2009 a Tribunalului Vrancea în sensul:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 04 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/11.12.2009
Tehnored./9 ex./ 15 2009
Fond:-
Asistenți jud. - C-tin
Com.7 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Alina Savin, Virginia Filipescu
