Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ

ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1254

Ședința publică din 6 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf

JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu

JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu

GREFIER: - -

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 1478/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâtul intimat Școala cu cl. I-VIII nr.14 T, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 1478 din 03 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T și Școala cu cl. I-VIII nr.14 A fost obligată pârâta - unitate de învățământ la plata ajutorului de naștere copil, în favoarea mamei petiționare, membră de sindicat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că dreptul solicitat de către reclamantă nu se circumscrie noțiunii de drept salarial astfel cum este definit în art. 155 Codul muncii, ci este reglementat distinct atât în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2005 - 2006, cât și în contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010. în art. 51 lit. c cât și în art. 36 alin. 5 lit. f dreptul reclamat reprezintă un "ajutor" pentru nașterea copilului, conferit în condiții expres reglementate.

Obligația de plată a ajutorului de naștere în favoarea reclamantei rezultă din dispozițiile mai sus menționate coroborate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 130/1996, iar includerea fondurilor necesare plății ajutorului de naștere în bugetele locale pentru a fi apoi repartizate unităților de învățământ le incumbă angajatorilor în temeiul prevederilor art. 167 alin. 3 din Legea nr. 84/1995.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs in termenul legal pârâții Primarul Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA in data de 22.07.2009, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.

În motivele de recurs hotărârea este criticată pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă arătându-se că instanța a aplicat greșit legea în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocându-se dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora instituția primarului și consiliul local T nu are calitatea de ordonator principal de credite în privința pretențiilor reclamantei, banii pentru salarizarea personalului didactic provenind din fonduri de la bugetul de stat și nu de la bugetul local.

Prin notele de ședință reclamantul intimat s-a opus admiterii recursurilor, arătând că motivele sunt nefondate întrucât dispozițiile OUG nr. 32/2001 și ale HG nr. 538/2001 se referă la finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat care se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale.

Obiectul acțiuni este astfel supus dispozițiilor legale mai sus enunțate și în consecință calitatea procesuală pasivă și răspunderea în solidar revine ordonatorilor principali de credite asupra bugetului consiliului local.

Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate Curtea observă că asupra legitimării procesual pasive a Consiliul Local al Municipiului T și Primarului Municipiului T pledează conținutul art. 39 și 40 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004,prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional in aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Altfel spus,repartizarea fondurilor necesare plății către reclamantă a dreptului solicitat nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului.

Mai mult, în speță este vorba despre forța obligatorie a contractelor colective de muncă în respectarea dreptului solicitat de către reclamantă, cum corect a reținut prima instanță, însă acest aspect se referă la fondul cauzei față de care nu a fost invocat nici un motiv de recurs, cu toate că în motivarea cererii recurenții menționează că "în ceea ce privește fondul cauzei instituția nu poate fi obligată la plata acelei sume întrucât nu există raporturi contractuale de muncă între aceasta și membrii sindicatului reclamant", aspect care vizează excepția lipsei calității procesuale pasive analizate mai sus.

Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse,in baza art. 304 pct.9,art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâții Primarului Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului T împotriva sentinței civile nr. 1478/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /15.10. 2009

Tehnored / 15.10.2009/2 ex

Prima instanță: Tribunalul Timiș

Jud., jud.

Președinte:Aurelia Schnepf
Judecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1254/2009. Curtea de Apel Timisoara