Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1262/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 1262/

Ședința publică din 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, jud. C, )., cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, G cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, jud. T, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, )., )., toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați,-, împotriva sentinței civile nr.34/31.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL B, cu sediul în B,-, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, cu sediul în B, nr. 1-3 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul-, sector 5,

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că recurenții au solicitat judecarea în lipsă o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra cererii de recurs, înregistrată la Curtea de Apel Galați, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 34/31.10.2008 pronunțată de către Curtea de Apel Galați, s-a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, ( fosta ), -, G, (fosta ), în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin cererea introductivă înregistrată sub nr.1761/121/4.04.2008 pe rolul Tribunalul Galați, reclamanții, ( Fosta ), -, G, (Fosta ), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință salarială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică astfel:

- pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform nr.OUG123/2003;

- pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264.7 lei, conform nr.OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform nr.OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform nr.OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform nr.OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.

În motivarea acțiunii au arătat că îndeplinesc funcțiile de magistrați, personal auxiliar de specialitate și personal auxiliar conex de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Actele normative care reglementează salarizarea magistraților, judecători și procurori, a personalului instanțelor judecătorești și parchetelor mențin aceste drepturi salariale în continuare.

Au invocat acte normative ca fiind aplicabile în materia salarizării magistraților și a personalului auxiliar și conex din instanțele judecătorești și parchete, respectiv art.1 din Legea nr.50/1996, art.2, 9 Legea nr.154/1998, art.1 al.1 din nr.OG 134/1999, art.1 din nr.OG83/2000, nr.OG2/2000 în referire la anexele II - VIII din Legea nr.154/1998, art.2 al.1 din nr.OUG177/2002, art.2 al.3 din nr.OUG9/2005, art. 3 al.1 și anexa I la.OUG nr.27/2006.

Referitor la aceste ultime prevederi reclamanții le-au considerat ca fiind contrare dreptului fundamental, urmare a creării unei situații de discriminare între puterile statului prin stabilirea unei valori sectoriale de referință mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, aparținând puterii legislative și executive, în contradicție și cu drepturile recunoscute anterior și care nu puteau fi diminuate.

În acest sens au fost invocate prevederile înscrise în art. 3 al.4 din Constituția României, art. 74 din Legea nr.303/2004, principiile Codului muncii și prevederile art. 1 al.2 din nr.OG 137/2000, practica judiciară, punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii din 4 octombrie 2007.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca lipsită de obiect pentru anul 2004 și ca inadmisibilă pentru celelalte perioade.

A invocat excepțiile necompetenței materiale în favoarea Judecătoria Galați față de prevederile art. 27 al. 1 din nr.OG 137/2000 care fac trimitere la dreptul comun și de inadmisibilitate față de modalitatea de reglementare a drepturilor salariale cuvenite magistraților în baza nr.OUG177/2002, în referire la valoarea de referință sectorială stabilită succesiv prin prevederile Legii nr.631/2002, art.3 al.1 lit.e din nr.OUG123/2003, art.1 din nr.OUG23/2005 și nr.OUG27/2006.

Acordarea creșterilor salariale în baza actelor normative emise nu ar constitui o cauză de discriminare în sensul criteriilor arătate, drepturile fiind prevăzute ca atare prin legile speciale de salarizare pentru diferite categorii de personal.

Discriminarea presupune tratament inegal pentru persoanele aflate în aceeași situație ceea ce nu este cazul în speță, iar principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, tratamentul aplicat devenind discriminare doar dacă intervine în cazuri similare.

A mai arătat faptul că instanța investită cu litigiul nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice, acordarea drepturilor solicitate fiind de competența exclusivă a puterii legislative.

În ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate și cel conex de specialitate, salarizarea a fost realizată în baza Legii nr.50/1996 și nr.OG8/2007, aceștia beneficiind de drepturile salariale solicitate.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B, pentru ca în cazul admiterii cererii reclamanților, acesta să fie obligat la adoptarea unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă alocarea sumelor necesare plății.

Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale ce reglementează atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor în elaborarea bugetului de stat, pe baza proiectelor bugetare ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor de rectificare a lor.

În drept a invocat dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002, nr.OUG22/2002 și art. 60-63 Cod procedură civilă.

Chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că administrarea bugetului de stat se realizează în baza legii, după o procedură prin care ordonatorii principali de credite își fundamentează fondurile necesare.

Prin încheierea de ședință din 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați Secția civilă s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea spre competentă soluționare la Curtea de Apel Galați.

Pe rolul Curții de Apel Galați - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub nr.1761/121/26.06.2006.

Astfel investită cu soluționarea cauzei, curte reține următoarele:

În ceea ce privește excepția de necompetență materială, se constată că obiectul pricinii îl constituie pretențiile reclamanților vizând plata unor drepturi salariale de care ar fi fost lipsiți pe temeiul discriminării.

Un asemenea obiect atrage competența de soluționare a instanțelor specializate de dreptul muncii potrivit dispozițiilor speciale ale art.71 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă raportate la art.I din nr.OUG75/2008.

Au caracterul de conflicte de muncă, conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați inclusiv cele referitoare la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Chiar dacă temeiul acțiunii privește o situație de discriminare în sensul prevederilor art. 27 din nr.OG137/2000, izvorul pretențiilor reclamanților îl constituie modalitatea de salarizare a acestora ca efect al raporturilor juridice de muncă desfășurate între părți, și care atrage competența instanțelor specializate în materia litigiilor de muncă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de același pârât, aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În susținerea excepției pârâtul a invocat obiectul acțiunii, respectiv că prin acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau prin care se tinde la modificarea actelor normative, acțiunea are caracter inadmisibil în considerarea principiului separației puterilor în stat.

Pretențiile reclamanților s-ar circumscrie unei probleme de legiferare și reprezintă opțiunea legiuitorului să aprecieze și să stabilească ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.

Motivarea dată excepției de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă astfel expresia unor apărări de fond ce privesc fundamentul pretențiilor formulate de către reclamanți iar nu caracterul unor chestiuni prealabile, în legătură cu caracterul admisibil sau inadmisibil al acțiunii.

De altfel, a accepta o asemenea excepție după modul în care a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive invocată de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, excepția este nefondată față de dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002, ce prevăd atribuțiile ce revin acestui minister în referire la coordonarea activităților care sunt în responsabilitatea Guvernului privind sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.

Numai că, elaborarea bugetelor prin proiectele de legi se face pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget prezentate de ordonatorii principali de credite cât și a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, așa cum este și pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca atare, nu subzistă în orice condiții obligațiile de garanție ori despăgubire în sarcina Ministerului Finanțelor Publice care să fie determinate în mod direct și nemijlocit de admiterea acțiunii principale, fiind necesare pentru elaborarea proiectelor de legi care să cuprindă asemenea cheltuieli, de politici și strategii sectoriale ori de propuneri de cheltuieli detaliate avansate de ordonatorii principali de credite.

În ceea ce privește fondul cauzei, se rețin următoarele:

Conform adresei nr.1466/III/113/2008 din 28.05.2008 (fila 91 dosar fond), reclamanții și-au desfășurat activitatea în calitate de procuror și personal auxiliar de specialitate în cadrul pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați.

Pretențiile formulate în cauză de reclamanți vizează modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite, prin raportare în mod concrect la valoarea de referință sectorială și cuantumul diferit al acesteia față de cel recunoscut prin lege funcțiilor de demnitate publică aparținând puterii legislative și puterii executive.

Pentru magistrații - procurori în perioada de referință 2004 - 2007 sistemul de salarizare a fost reprezentat printr-o serie de acte normative respectiv nr.OUG177/2002, începând cu 1 ianuarie 2004 și nr.OUG27/2006 începând cu luna aprilie 2006 astfel cum a fost aprobată și completată prin Legea nr. 45/2007.

În referire la.OUG nr.177/2002, este adevărat că inițial, prin art.2 al.1 s-a prevăzut ca indemnizația pentru magistrați să se stabilească pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale.

Asemenea prevederi au fost însă modificate prin articolul unic din Legea nr.347/2003 de aprobare a nr.OUG177/2002, prin care s-a prevăzut ca indemnizațiile pentru magistrați să se stabilească pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa Iao rdonanței de urgență modificată și completată.

Așadar, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 347/2003, respectiv 25.07.2004, valoarea de referință sectorială pentru magistrați a fost prevăzută în mod distinct față de funcțiile de demnitate publică alese și numite prin anexa nr. I la.OUG nr.177/2002.

Asemenea prevederi au fost menținute prin dispozițiile art.3 alin.1 din nr.OUG27/2006 cu modificările și completările ulterioare, și anexa ordonanței de urgență.

Ulterior, valoarea de referință sectorială avută în vedere la calcularea salariilor pentru magistrați a fost corectată periodic în baza art. 3 alin.1 lit.e din nr.OUG123/2003, art.1 al.1 și 2 al.2 din OG nr.238/2005.

În ceea ce privește majorările aplicate în baza OG nr.3/2006, acestea au fost prevăzute doar pentru personalul care a ocupat funcție de demnitate publică stabilit potrivit anexelor II/2 la Legea nr.154/2008, în referire strictă la funcțiile de procuror general, prim adjunct al procurorului general și adjunct al procurorului general din cadrul pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Prevederi asemănătoare au fost stabilite prin art.1 nr.OG10/2007 în referire la anexele II/2 din Legea nr.154/2008 în referire la aceleași funcții.

Pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, salariul de bază a fost stabilit în anexa 2 la Legea nr.50/1996, pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, corectată periodic în raport de evoluția prețurilor de consum.

Un asemenea mod de calcul s-a păstrat până la adoptarea nr.OG8/2007 cu modificările și completările ulterioare, care a stabilit prin art. 3 al.1 pentru personalul auxiliar de specialitate și conex o valoare proprie de referință cuprinsă în anexele 1a, 1b și 1ale ordonanței de urgență.

A constituit astfel opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.

Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs reclamanții, (), G, (), (), considerând-o nelegală și netemeinică însă fără să indice în mod concret care sunt motivele de nelegalitate și netemeinicie.

Practic, recurenții reiau întreaga motivare în fapt și în drept a acțiunii introductive.

, se arată că în perioada anilor 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel atât magistraților cât și celor ce ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.

Începând cu data de 01.01.2005, majorările salariale pentru magistrați și cei ce ocupau funcții de demnitate publică alese și numite nu au mai fost aceleași. Astfel prin OG nr. 9/2005 salariile celor ce ocupau funcții de demnitate publică au fost majorate cu 25% pe când salariile magistraților au fost majorate cu doar 11% potrivit nr.OG 23/2005. De asemenea, pentru anul 2006 majorările salariale au fost de 4% de la 01.04.2006 și 5% de la 01.09.2006 pentru magistrați, potrivit nr.OUG 27/2006, respectiv de 5% de la 01.02.2006 și de 6% de la 01.09.2006 pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică, conform nr.OG3/2006, pentru anul 2007 de 0% pentru magistrați și de 5%, 2% și 11% pentru cei ce ocupă funcții de demnitate publică potrivit nr.OG10/2007 și pentru anul 2008 pentru magistrați de 45 iar pentru ceilalți de 11% potrivit nr.OG 10/2008.

Drepturile cu privire la salarizare, recunoscute de lege, la o anumită perioadă de timp, nu pot fi diminuate unilateral, nici chiar în cadrul unor negocieri sau cu acordul ambelor părți, încălcându-se principiile Codului muncii cu privire la teoria dreptului câștigat.

Ordonanțele nr. 27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhic actelor normative prevăzute în Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și Constituția României, privind categoriile de acte normative și normele de competență pentru adoptarea acestora, principiul aplicării valorii de referință sectorială egal pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive și judecătorești fiind stabilit prin legile menționate mai sus.

Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului, contravine atât Constituției cât și Codul muncii.

Astfel, magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin demnități publice, având în vedere că potrivit dispozițiilor nr.OUG 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi a judecătorilor, procurorilor și altor categorii de porsonal din sistemul justiției, republicată, cu modificările ulterioare, magistrații nu beneficiază de un salariu de bază, precum orice salariat sau funcționar public, ci de o indemnizație de încadrare lunară brută.

Din moment ce se află într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, din organele puterii legislative, executive rezultă că nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de cealaltă categorie în discuție.

În concluzie, sunt discriminați în sensul art.2 alin. 1- 3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât li s-a refuzat stabilirea aceleiași valori de referință sectorială ca și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite.

Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.

În consecință, au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Nu au indicat nici un temei de drept al recursului.

Intimatul pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanță a pronunțat o hotărârea legală și temeinică.

Analizând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenți sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza disp. art. 304 indice 1.c Cod Penal, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit Legii nr. 50/1996, art. 1 indice 1, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.

Ulterior, prin art. 2 din OUG nr. 177/2002, indemnizațiile magistraților erau stabilite tot pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

Însă, prin Legea nr. 347/10.07.2003 prin care s-a aprobat OUG nr. 177/2002, a fost modificat art. 2 care a căpătat un alt conținut și anume: "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență".

Aceeași prevede a fost preluată și prin art. 3 din OUG nr. 27/2006 iar prin această ordonanță s-a abrogat OUG nr. 177/2002

Prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 au fost abrogate disp. art. 1 indice 1 și dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr. 50/1996, precum și orice alte dispoziții contrare.

În consecință, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, nu mai există nici un prevede legală pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.

Art. 74 alin. 2 teza II din Legea nr. 303/2004 prevede că salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială iar la data intrării în vigoare a acestei legi, era în vigoare și OUG nr. 177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.

Nu se poate constata că s-a efectuat o diminuare sau o suspendare a drepturilor salariale ale reclamanților odată cu intrarea în vigoare a legii speciale de salarizare întrucât, acestea au fost majorate față de cuantumul prevăzut în legea anterioară, prin majorarea coeficienților de ierarhizare.

Astfel, prin stabilirea unei alte valori de referință sectorială decât ce prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite nu se încalcă dispozițiile Legii nr. 303/2004 deoarece legea specială nu conține nici o dispoziție contrară legi, ci dimpotrivă, Legea nr. 303/2004 prevede că drepturile salariale se stabilesc prin lege.

Mai mult, instanța arată faptul că atât OUG nr. 177/2002 cât și OUG nr. 27/2006 au fost aprobate prin lege, fiind respectate disp. art. 115 din Constituție și ale Legii nr. 24/2000 astfel că au căpătat forță juridică egală cu cea a unei legi.

În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.

Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.

Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

De asemenea, prin Decizia nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, arătându-se căautoritatea judecătorească nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.

S-a statuat instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a aplica justiția conform disp. art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În consecință, față de considerentele arătate, se va respinge recursul ca nefondat în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, jud. C, )., cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, G cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria de Vede, jud. T, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, )., )., toți cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați,-, împotriva sentinței civile nr.34/31.10.2008 a Curții de Apel Galați - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

: /07.12.2009

:DC/32 ex/08.12.2009

Fond:/

Asistenți judiciari:/

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1262/2009. Curtea de Apel Galati