Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale

Decizia civilă nr.1292/

Ședința publică din 19 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: George Popa

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Romeo Jirlăeanu

Grefier - - -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamanții -, domiciliat în G- -/1.31 și -, domiciliat în G- Bloc 40.7, împotriva sentinței civile nr.1255 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru recurenți, avocat, și intimata Universitatea - Dunărea de - G, prin consilier juridic, cu delegație la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul recurenților, solicită admiterea recursului formulat, pentru motivele invocate în recursul scris, casarea sentinței și în rejudecare a se admite acțiunea așa cum a fost formulată. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Consilier juridic pentru intimată, depune la dosar note de concluzii scrise pe care le dezvoltă oral în ședință publică, solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;

Reclamanții și - au chemat în judecată civilă pe pârâta Universitatea Dunărea de G solicitând ca, în baza probelor administrate, să fie obligată la plata sporului de doctor în cuantum de 15% în plus față de salariul de bază începând cu data de 22.05.2008 și până la data de 25.02.2009.

Au arătat în motivarea cererii că au urmat cursurile de doctor și au obținut gradul științific de doctor în pedagogie în urma susținerii tezei de doctor în Consiliul specializat D 40.13.00.04-57 (pentru -) și D 40.13.00.04-55 (pentru ) din cadrul Universității de Stat de Educație Fizică și Sport la data de 22.05.2008.

La data de 19.06.2008 au ridicat diploma de doctor de la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport fiind întocmit Procesul-verbal nr.5.

Având în vedere că titlul de doctor l-au obținut în altă țară, respectiv Republica M, au fost nevoiți să solicite echivalarea acestei diplome de către Ministerul Educației, Cercetării și, fiind emisă în acest sens Atestatul nr.40.418/25.02.2009 și Atestatul nr.40419/25.02.2009.

În baza de Doctor și a Atestatului de echivalare emis de Ministerul Educației, Cercetării și T, au formulat cerere scrisă către pârâta Universitatea Dunărea de G, primind numărul de intrare 1602/18.03.2009 și 1603/18.03.2009, solicitând în mod expres a le fi calculate și acordat procentul de 15% în plus la salariul de bază începând cu data de 25.02.2009.

La cererile sale li se răspunde prin adresele nr.10197/15.04.2009 și 10198 din 15.04.2009 faptul că Biroul de din data de 02.04.2009 având în vedere recomandarea misiunii de audit din data de 19.02.2009, s-a hotărât că plata sporului de doctor pentru doctoratele susținute în străinătate să se facă de la data echivalării diplomei de către Ministerul Educației, Cercetării și.

Acest lucru este o noutate pentru pârâtă întrucât până la solicitările sale, s-a acordat acest spor tuturor doctorilor cu doctorate susținute în străinătate de la data obținerii diplomei și nu de la data echivalării acesteia.

De altfel nici Legea nr.128/12.07.1997 nu prevede acest lucru, ci din contră arată în mod clar faptul că acest spor se va acorda personalului didactic din învățământul preuniversitar care are titlul de doctor și nu personalului didactic care are echivalat titlul de doctor.

Titlul de doctor este reprezentat de Diploma de Doctor din data de 22.05.2008 obținută la Consiliul Național pentru și Atestare, acesta fiind dovada gradului științific de Doctor cu care se identifică în fața oricărei entități abilitate, și nu Atestatul privind Diploma de Doctor emis de către Ministerul Educației, Cercetării și

S-au folosit în dovedirea cererii de proba cu înscrisuri.

În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.50 alin.10 din Legea nr.122/1997.

Pârâta, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. A arătat că diplomele de doctor produc efecte doar din momentul obținerii atestatului de echivalare a diplomei din România.

Prin sentința civilă nr.1255 din 14 august 2009, Tribunalul Galația respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții - și -, în contradictoriu cu pârâta Universitatea "Dunărea de "

S-a reținut în motivarea sentinței că Legea nr.24/1998 prevede parcurgerea unei anumite proceduri în vederea recunoașterii titlului universității străine.

Convenția Europeană cu privire la recunoașterea academică a titlurilor universitare se aplică doar statelor semnatare sau care au aderat ulterior, Republica M, nefiind menționată printre acestea.

Pentru aceste considerente s-a apreciat că solicitările reclamanților privind plata sporului pentru perioada cuprinsă între momentul eliberării diplomelor de către Republica M, și recunoașterea de către autoritățile române sunt neîntemeiate.

Impotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții - și -, criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;

- nu sunt precizate în motivarea hotărârii temeiurile de drept în baza cărora a fost considerată cererea neîntemeiată.

- Legea nr.128 din 12 iulie 1997 prevede acordarea sporului de 15% pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar cu titlu de doctor nefiind precizată o dată fixă de la care curge acest drept.

- nu se prevede în lege o procedură de acordare a sporului de la data atestatului pentru titlu de doctor obținut în Republica

Recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Așa cum rezultă din considerentele hotărârii instanței de fond se precizează expres faptul că dispozițiile Legii nr.128/1997 se completează cu prevederile Legii nr.24/1998 pentru ratificarea Convenției Europene, cu privire la recunoașterea academică a titlurilor universitare.

Reclamanții au obținut titlu de doctor în Republica M, și potrivit legislației în vigoare pentru valabilitatea diplomelor în România, acestea trebuie recunoscute și echivalate de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și din România.

Acest minister, stabilește modalitățile de recunoaștere și echivalare a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice eliberate în străinătate pe baza unor norme interne, ținând seama și de înțelegerile și convențiile internaționale.

In situația doctoratelor obținute în străinătate prevederea este identică, diploma respectivă neputând produce nici un efect decât după emiterea atestatului de recunoaștere și echivalare a acesteia de ministerul d e resort din România.

Pentru aceste considerente în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr. civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții - și -, împotriva sentinței civile nr.1255 din 14 august 2009 Tribunalului Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții -, domiciliat în G- -/1.31 și -, domiciliat în G- Bloc 40.7, împotriva sentinței civile nr.1255 din 14 august 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red. /11.12.2009

Tehn.

5 ex./18.12.2009

fond - - + asistenți judiciari și -

Președinte:George Popa
Judecători:George Popa, Virginia Filipescu, Romeo Jirlăeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Galati