Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1329/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1329/2009-
Ședința publică din 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, în reprezentarea MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații revizuenți, toți cu domiciliile alese în O,-, Cod poștal -, jud. B, intimații pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în, sector 5, B-dul. -, nr.12-14, Cod poștal -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O ambii cu sediile în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.128/LM din 06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 20 octombrie 2009, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 22 octombrie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 128/LM din 06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis cererea de revizuire formulată de revizuienții, și toți cu domiciliul ales în O,-, județul B în contradictoriu cu intimații MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, Bulevardul -, nr.12-14, sector 5, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR cu sediul în O,-, județul B, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5 și în consecință, a fost schimbată în tot sentința civilă nr. 260/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr- în sensul că:
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR, MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANȚELOR și în consecință, a fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR la plata în favoarea reclamanților a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu legal de odihnă egală cu indemnizația brută lunară anterioară plecării în concediu legal de odihnă pe anii 2005 - 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Pârâtul - chemat în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR a fost obligat să vireze sumele necesare plății primelor de concediu mai sus arătate. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronununța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 260/LM/2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de revizuienți, având ca obiect plata primelor de concediu legal de odihnă egală cu indemnizația brută lunară anterioară plecării în concediul legal de odihnă pe anii 2005-2006, actualizată cu rata inflației până la data plății.
Pentru a pronunța acesta hotărâre instanta a retinut că prin decizia nr. XXIII, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în dosar nr. 31/2005, s-a stabilit că se acordă magistraților și personalului auxiliar de specialitate prima de concediul aferentă numai perioadei 2001-2002, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 177/2002, fiind abrogate implicit și disp. art. 41/1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legi la o primă pentru perioada concediului de odihnă, concluzionându-se, în raport de aceste aspecte, că atât dreptul magistraților, cât și a celorlalte categorii de personal salarizat în baza Legii nr. 50/1996, a încetat să subziste, nemaiputând că fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
În susținerea cererii lor de revizuire, revizuienții și-au întemeiat cererea pe disp. art. 322 pct. 5. pr. civ. care stipulează că "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișare dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Ca și act în susținerea cererii de revizuire, a fost invocată și depusă la dosarul cauzei încheierea pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în camera de consiliu din 21 mai 2007, în dosar 31/2005, prin care s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale de tehnoredactare- din 12 decembrie 2005, în sensul că s-a înlăturat mențiunea "și personalul auxiliar de specialitate", cu următorul conținut "prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală de indemnizație brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, se acordă pentru magistrați numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
Instanța, având în vedere că hotărârea împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire s-a întemeiat pe decizia XXIII din 12 decembrie 2005, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, decizie cu privire la care a fost pronunțată ulterior, în camera de consiliu din 21 mai 2007, încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul acesteia, în sensul că s-a dispus înlăturarea mențiunii "și cu privire la personalul auxiliar de specialitate", a reținut că nu mai subzistă elementul probator pe care instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită și-a întemeiat soluția pronunțată.
De asemenea, avându-se în vedere încheierea mai sus arătată, prin care a fost îndreptată eroarea materială-/2005, dată în soluționarea recursului în interesul legii, ținând cont de dispozițiile art. 329 al. 3. pr. civ. potrivit cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță", precum și de faptul că prin OUG. nr. 177/2002 s-a înlăturat dreptul la prima de vacanță începând cu data de 1 ianuarie 2003 numai pentru magistrați și personalul juridic de specialitate asimilat acestora, iar nu și pentru personalul auxiliar de specialitate, în privința căruia dispozițiile Legii 50/1996 cu modificările și completările ulterioare, prin care a fost reglementată prima de concediu, a fost abrogată prin OG. 8/2007, a apreciat ca fiind întemeiată cererea de revizuire, a admis-o în temeiul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă și, în consecință, schimbat sentința civilă nr. 63/LM/2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, în sensul admiterii acțiunii formulate de către reclamanții revizuenți, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de Ministerul Finanțelor aceasta a fost respinsă având în vedere ca acestuia în calitate de ordonator principal de credite îi revine sarcina de a vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, lipsită de relevanță fiind din acest punct de vedere împrejurarea că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxei judiciare de timbru a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea acestuia în parte, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive în cauze și pe cale de consecință a respinge cererea de chemare în garanție.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză având în vedere faptul că raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Public, care are atribuții în ceea ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel că acesta din urmă nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor instituții și nici să includă în bugetul viitor sumele cuvenite angajaților altor instituții, obligație care revine pârâtului Ministerul Public, în calitatea sa de ordonator principal de credite a proiectului bugetului propriu pentru anul viitor.
Pe de altă parte, s-a mai susținut că potrivit dispozițiilor art. 60 - 63 Cod procedură civilă, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea jurisdicțională care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar cădea în pretenții. Aceste prevederi legale se întemeiază pe existența unei obligații de garanție care însă nu există în sarcina chematului în garanție față de angajații Ministerului Public.
Intimații, deși legal citați nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea de Apel Oradea apreciază ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 alin. (1) pct.2 din HG. nr.208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are printre alte atribuții, cea de elaborare a proiectului bugetar de stat, a raportului cu privire la Legea rectificării bugetare. Art. 25 din Legea nr. 379/2005 prevede că daunele stabilite prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de acest minister din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat pe anul viitor.
Ca urmare, din interpretarea celor expuse mai sus și în aplicarea Legii nr.500/202 se reține că sumele solicitate în speță sunt suportate din bugetul de stat, din sumele prevăzute cu această destinație, astfel că în mod corect instanța de fond a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză.
Sigur că, acest minister nu este plătitorul direct al drepturilor stabilite, însă are atribuții conform art. 19 lit. "h" din Legea nr.500/2002 de a dispune măsurile necesare pentru aplicarea politicii financiare a statului, cheltuirea cu eficiență a resurselor financiare. Drepturile stabilite fără implicarea acestui minister ar rămâne iluzorii, ori, executarea hotărârilor judecătorești este o parte a procesului statului, având astfel obligația de a lua măsurile necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, altfel s-ar contraveni art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Activitatea instanțelor, conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare, fără alocarea fondurilor necesare de către recurent, plata drepturilor acordate nu s-ar putea executa, neasigurându-se finalitatea procesului civil, cum corect s-a reținut de către instanța de fond.
Nu se contestă faptul că Ministerul Public este ordonator principal de credite, dar fără implicarea Ministerului Economiei și Finanțelor în sensul finanțării bugetului alocat Ministerului Public, alocarea fondurilor necesare plății drepturilor stabilite prin titluri executorii, procesul civil nu ar avea finalitate, contravenindu-se principiilor consacrate în art. 6 al și art. 1 din Protocolul nr.1.
Așadar, recurentul va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor acordate reclamanților, nu în virtutea unor raporturi de muncă între acesta și intimați, ci avându-se în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor prin atribuțiile ce-i revin, este cel obligat să asigure fondurile necesare plății sumelor la care au fost obligați pârâții - intimați, considerente față de care, apreciind că nu subzistă nici una din criticile invocate, Curtea de Apel Oradea în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul civil de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud. B, în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații revizuenți, toți cu domiciliile alese în O,-, Cod poștal -, jud. B, intimații pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în, sector 5, B-dul. -, nr.12-14, Cod poștal -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O ambii cu sediile în O,-, Cod poștal -, jud. B, împotriva sentinței civile nr.128 din 06 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red. dec. - /28.10.2009
Jud.fond: -
Jud.revizuire tribunal: -
Dact./28.10.2009
Ex.2
34 com./29.10.2009
recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O, str. -, nr.3. jud., în reprezentarea MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B cu sediul în B, sector 5,-, intimații revizuenți, toți cu domiciliile alese în O,-, Cod poștal -, jud. B, intimații pârâți: MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, cu sediul în, sector 5, B-dul. -, nr.12-14, Cod poștal -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR - O ambii cu sediile în O,-, Cod poștal -, jud. B,Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica