Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1385/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1385
Ședința publică din 16 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Marinela Giurgincă
Grefier:- -
S- luat în examinare recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr.112 din 8 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta recurentei depune la dosar actul adițional nr.6, copia contractului de muncă la nivel de ramură pe anul 2006, copia contractului de muncă la nivel de ramură pe anul 2007 și note de ședință vizând explicații cu privire la majorările de salariu care au fost incluse în salariul de bază și trecute în contractul de muncă, solicitând acordarea unui nou termen pentru comunicarea acestor acte și intimatului reclamant și pentru a depune la dosar copiile statelor de plată.
Instanța, consideră că nu se impune amânarea cauzei, proba nefiind utilă și pertinentă cauzei având în vedere că nu se contestă sumele încasate și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Mai arată că menține în totalitate excepțiile invocate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 1900 lei cu titlu de drepturi salariale cu titlu aprovizionare de toamnă-iarnă, în luna octombrie a fiecărui an, în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, drepturi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că este salariata societății pârâte de mai mult de 3 ani, în baza unui contract individual de muncă și a unui contract colectiv de muncă negociat pe fiecare an.
Pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, erau îndreptățiți la toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă, încheiat la nivel de societate.
În conformitate cu prevederile art. 176 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul SA între reprezentanții angajatorului și reprezentanții sindicatului reprezentativ reiese că, "cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)", reclamanților li se cuvine câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, fiecare din aceste adaosuri având un cuantum minim de un salariu minim pe ramură.
Prin sentința civilă nr. 112/08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a admis acțiunea reclamantei și în consecință: pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1900 lei cu titlu de drepturi salariale cu titlu aprovizionare de toamnă-iarnă, în luna octombrie a fiecărui an, în cuantum de un salariu minim la nivel de ramură, conform contractului colectiv de muncă pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 drepturi reactualizate cu rata inflației la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă în care se prevede obligativitatea pârâtei de a acorda salariaților săi suplimentări ale drepturilor salariale în cuantum de câte un salariu minim pe ramură, " cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, C, Ziua Meseriei, precum și pentru luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă)", neîndeplinirea acestei obligații îndreptățind instanța să admită acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, pe cale de excepție, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
Motivându-și recursul, pârâta a arătat că le-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât instanța s-a pronunțat la primul termen de judecată în lipsa oricăror apărări din partea unității.
Pe cale de excepție a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă în termen de 6 luni, termen care a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și a lipsei calității procesuale active a reclamanților, având în vedere temeiul de drept pe care-și întemeiază acțiunea, respectiv dispozițiile art. 176 CCM și care stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial al salariatului constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, dar care nu dă naștere la un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani cu acest titlu, dreptul salariaților putând fi generat exclusiv ca rezultat al unei negocieri patronat-sindicat cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel inferior-în speță CCM SA. negocieri care nu au mai avut loc începând cu anul 1999. Sub aspectul netemeiniciei, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu reținerea greșită a situației de fapt, susținând că instanța nu s-a preocupat de analiza stării de fapt existente, în sensul includerii adaosurilor în salariul de bază al fiecărui salariat SA. această dispoziție fiind prevăzută în art. 137 din CCM:,prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, unele sporuri și/sau adaosuri pot fi incluse în salariul de bază" (normă existentă în mod similar și pentru anii 1997 și următorii).
La nivelul anilor 1998 s-a inclus acest ajutor privind aprovizionarea toamnă-iarnă în salariul de bază al angajaților, iar de atunci și până în prezent acest ajutor a fost plătit lunar ca parte integrantă din salariu. Mai mult decât atât, suma aferentă ajutorului privind aprovizionarea toamnă-iarnă a fost majorată ori de câte ori au fost majorate salariile.
Conform contractului colectiv de muncă SA din perioada 1998-2001, prevederea sus-citată a art. 168(3) a îmbrăcat următoarea formă:
" Fiecare din suplimentările de la alin. 1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază. Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă-iarnă a fost introdusă în salariul de bază", deci ajutorul pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă" a fost acordat salariaților în fiecare an, în modalitatea agreată de părțile semnatare al contractului colectiv de muncă SA, cu respectarea CCM, majorarea salariilor de bază ale personalului fiind menținută cu titlu permanent, iar inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit, în M SA din 1999 până în prezent, ca efect al introducerii în salariul de bază a ajutorului pentru "aprovizionarea toamnă-iarnă", înseamnă inexistența dreptului pretins de reclamanți prin cererea de judecată.
Cu privire la natura juridică a dreptului patrimonial prevăzut de ansamblul reglementării art. 176.M, acesta este a unuidrept afectat de o condiție mixtă, neîndeplinită.
Nefiind un drept pur și simplu ( "este pur și simplu acel drept subiectiv civil care conferă maximă certitudine titularului său, întrucât nici existența și nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare: un asemenea drept poate fi exercitat de îndată după nașterea lui condiționat"),acesta reprezintă un drept afectat de modalitatea condiție suspensivă iar neîndeplinirea condiției suspensive atrage inexistența dreptului însuși sau imposibilitatea de exercitare.
A mai arătat recurenta că cererea de chemare în judecată este formulată cu rea-credință și reprezintă un abuz de drept.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 81 alin.1 din Legea nr.168/1999, combinat cu art. 291 Codul Muncii și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 18.03.2009, recurenta a depus la dosar un înscris prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a art.298 alin.2 Codul muncii, rap. La art.62, art.63 și 83 din Legea nr.24/2000.
La termenul din 03.04.2009, în baz.a art. 29 alin 5 din Legea 47/1992 a fost suspendată judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 298 alin.2 teza finală din Codul Muncii prin raportare la prev. art.l alin.4 și 5 și art.73 alin.3 lit. p și art. 79 alin.l din Constituția României, dosarul fiind înaintat la Curtea Constituțională.
Prin decizia 1005 Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art.298 alin.2 ultima liniuță din Legea nr.53/2003 - Codul muncii.
Instanța de recurs conformându-se dispozițiilor hotărârii antemenționate, interpretând dispozițiile art.284 al.2 Codul muncii, consideră că intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare instituită prin art.72 din Legea nr.168/1999, în materie de competență teritorială absolută este evidentă, scopul fiind acela de a se ralia prevederilor internaționale referitoare la jurisdicția muncii prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului pentru eficientizarea actului de justiție în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
Poziția procesuală a intimatei a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.04.2009, prin care acesta,reiterând argumentele expuse in conținutul acțiunii introductive a solicitat respingerea recursului pârâtei, cu motivarea că sumele de bani reprezentând plăți compensatorii datorate in caz de concediere nu au fost calculate potrivit criteriilor prevăzute in Planul Social,anexă la contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și că drepturile bănești pentru aprovizionarea de toamnă iarnă sunt datorate de recurentă prin efectul art. 170/alin.1 din CCM la nivel de ramură.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea a constatat că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, argumentată în fapt și în drept, funcție de înscrisurile existente la dosarul cauzei și cu respectarea garanțiilor procesuale.
Referitor la motivele de recurs invocate, privind interpretarea clauzei art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, se va constata că recurenta nu a respectat aceste prevederi legale cu privire la acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, în detrimentul dispozițiilor art. 243 din Codul Muncii, potrivit cu care executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Din modul de formulare al dispozițiilor art. 176 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, nu rezultă că drepturile prevăzute de aceste dispoziții au fost incluse în salariile angajaților societății pârâte, și că ar fi intervenit o executare corespunzătoare a obligației angajatorului, iar pe de altă parte, angajatorul nu a probat susținerea sa referitoare la faptul că suplimentările prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM pe anii 2004 - 2008 se regăsesc în salariile angajaților, deși sarcina probei îi revenea, conform art.287 din Codul muncii.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect dispozițiile art. 176 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2008, respectând atât prevederile art. 977 Cod civil, cât și pe cele ale art. 982 Cod civil.
Referitor la excepțiile invocate, dispozițiile art. 283 lit. c Codul muncii se impun a fi coroborate cu dispozițiile art. 166 Codul muncii și din interpretarea lor unitară rezultă, că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale, chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție este de 3 ani conform art. 283 lit. c Codul muncii, nefiind incidente dispozițiile art. 283 lit.
Susținerile recurentei că adaosurile solicitate prin acțiune, nu sunt drepturi salariale în înțelesul art. 128 alin. 2 din CCM, ci sunt drepturi de protecție socială, nu pot fi reținute, având în vedere chiar sensul noțiunii de,suplimentare a drepturilor salariale",încercându-se a se da o interpretare per a contrario noțiunii de salariu, acțiunea nefiind prescrisă.
Plata drepturilor salariale este o obligație care derivă din contractul individual de muncă, fiind de esența executării acestuia și pretinzând drepturi de natură salarială, reclamantul nu solicită executarea unei clauze din contractul colectiv de muncă chiar dacă aceste drepturi își au izvorul în contractul colectiv de muncă.
De asemenea, prima instanță a soluționat cauza cu respectarea garanțiilor procedurale reglementate de Codul d e procedură civilă cât și de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, așa încât critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil nu poate fi reținută.
Curtea mai reține că,deși pârâta susține că suplimentările salariale pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă au fost incluse in salariul de bază al angajaților săi încă din anul 1998,context in care ele nu ar putea fi pretinse separat in temeiul alin.6 al art. 176 din contract,nici un înscris din dosarul cauzei nu atestă existența vreunei convenții a partenerilor sociali din unitatea pârâtă in acest sens.
In considerarea argumentelor de fapt și de drept mai sus prezentate,apreciind că nu poate fi vorba de un abuz de drept procesual al reclamantei,câtă vreme ea pretinde plata unor drepturi salariale ce i se cuvin in baza unor clauze contractuale exprese,Curtea va respinge ca neîntemeiat recursul pârâtei in temeiul art. 312 alin.1 pr.civ.,cu consecința evidentă a menținerii dispozițiilor sentinței recurate, considerată a fi legală și temeinică.
Se va lua act prin dispozitivul prezentei că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC "" B împotriva sentinței civile nr.112/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Irevocabilă.
16 octombrie 2009, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
.-/23.10.2009
Tehnored/DR/23.10.2009
2 ex.
Prima instanță-Trib.
Judecători::
Președinte:Maria BibereaJudecători:Maria Biberea, Florin Dogaru, Marinela Giurgincă
