Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1408/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1408
Ședința publică din 14.12. 2009
PREȘEDINTE
Judecător
JUDECĂTOR 1: Alina Savin
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr. 714/R/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în contradictoriu cu reclamanții -, pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și consilier CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, TRIBUNALUL GALAȚI, având ca obiect " drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura completă
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare asupra recursurilor declarate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.714/4.05.2009 Tribunalul Galația respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinsă acțiunea împotriva acestui pârât pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții -, reprezentați legal prin -, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL GALAȚI, CURTEA DE APEL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților -, -, și sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar începând cu 27.02.2006 și până la reglementarea legală, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantelor - sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar începând cu 15.07.2008 și până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății, și reclamantei sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar începând cu 11.05.2006 și până la reglementarea legală, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
Au fost obligate pârâtele la efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Instanța de fond a reținut următoarele aspecte esențiale:
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost prestată de reclamanți în condiții de confidențialitate, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției și Libertăților.
Recurenta Curtea de Apel Galația adus următoarele critici soluției instanței de fond:
Hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea legii.
Curtea Constituțională, în ședința sa din 27.05.2009, a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte.
Astfel, Curtea Constituțională a statuat că în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.126 al.3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție, are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 al.4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Susținerea instanței de fond referitoare la existența unei discriminări directe între judecători și alte categorii de salariați din sistemul bugetar nu poate fi primită, întrucât Curtea Constituțională a tatuat faptul că, legiuitorul are opțiunea liberă la diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază, precum și să instituie sporuri la indemnizațiile și la salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Tot Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri că violarea principiului discriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, ceea ce nu este cazul în speță.
Recurenta Ministerul Justiției și Libertăților a criticat soluția instanței de fond pentru următoarele aspecte:
Un prim motiv de recurs incident în cauză este cel prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
Pronunțarea unei hotărâri, precum cea de față, prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Înalta Curte de Casație si Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă cu claritate că Decizia 46/15.12.2008 a, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Prin Decizia 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor normelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară au cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele expuse mai sus, cele reținute de instanța de fond " rezultă că poți fi discriminat într-un drept recunoscut de lege, este obligatoriu ca dreptul să fie clar recunoscut de lege.
Mai susține recurentul Ministerul Justiției și Libertăților că reținerea instanței de fond conform căreia toate cererile reclamanților vizează acordarea de drepturi bănești în mod preferențial pentru anumite persoane cu excluderea nefirească și fără o explicație logică a magistraților constituie un mod de încălcare flagrantă și ignorare totală a celor statuate de Curtea Constituțională prin deciziile arătate mai sus cât și a dispozițiilor Legii 47/1992 care la art.31 dispune " decizia prin care s constată neconstituționalitatea unei legi, ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Un alt motiv de recurs care trebuie reținut în cauză este cel prevăzut la punctul 9 al art.304 pr.civilă, potrivit căruia hotărârea este lipsită de temei legal.
Potrivit art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, protocoalele adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea 30/1994 statuează exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau altă situație", iar art. 16 din Constituție prevede la alin. 1 că "Cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Însă pentru a putea exista discriminare, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la tratament egal, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului fiind o condiție de validitate a acestei obligații. Ea presupune îndatorirea părților de a nu transmite date sau informații de care au luat cunoștință în timpul derulării raporturilor de muncă. În acest caz sistemul de salarizare nu este conceput după "principiul" potrivit căruia fiecărei obligații a salariatului derivată din raportul specific de muncă îi corespunde un drept.
Examinând sentința recurată prin prisma art.304, 306.pr.civ. și a motivelor de recurs invocate instanța reține următoarele:
Pe fondul litigiului, problema de drept a fost dezlegată cu privire la existența dreptului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 al.1 lit.d din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 al.1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 al.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Înalta Curte, prin considerentele deciziei, a arătat că acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr.8/2007).
In aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.l alin.4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
In virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.l din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 1 alin.2 lit.i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității satisfacătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfacătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă.precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute de alin. 1 este considerate discriminare în înțelesul acestei ordonanțe.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.l față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art.2 alin.1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr.324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fară deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr.303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art.2 alin.3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fară să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Salariul cuprinde, potrivit art.155 din Codul muncii și art.38 alin.4 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri la salariul de bază, competența, profesională calificarea, locul, rolul și importanța activității desfășurate, complexitatea atribuțiilor de serviciu, răspunderea și riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru anumite categorii de personal, etc.
Noțiunea de salariu are un sens extins, referindu-se și la indemnizațiile de bază cuvenite magistraților, parlamentarilor, demnitarilor,
Unul din principiile sistemului de salarizare este acela "pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală" consacrat de art.41 alin.4 din Constituție și art.6 alin.3 din Codul muncii.
C de-al doilea text legal a fost introdus prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.55/2006, în concordanță cu normele Uniunii Europene și precizează că: "Pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Munca poate fi egală deoarece funcția/postul sunt identice, ca atribuții de serviciu, impunându-se aceleași cerințe pentru salariații care le ocupă.
Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală, sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
În sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul acelorași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel.
Întrucât salariile (indemnizațiile) de bază se stabilesc în funcție de factorii amintiți mai sus, deosebirile existente întemeiate obiectiv și rezonabil între ramuri, domenii sau nivele diferite de activitate au o justificare legitimă, tară a fi vorba de existența unor discriminări.
În ceea ce privește însă sporurile, adică acele elemente accesorii și variabile ale salariului, care se acordă în funcție de condițiile în care se prestează munca, situația este cu totul alta.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art.41 alin.3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
-salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anurnit spor;
-salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, a, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-1 primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin.l din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art.l din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art.27 alin.l din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Decizia de neconstituționalitate din 3 iulie 2008 invocată de recurentă a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea deciziei 46/2008 dată în recursul în interesul legii și așa cum s-a pronunțat instanța supremă nu are înrâurire asupra speței de față.
Nu este primită apărarea recurentelor conform căreia recursurile in interesul legii nu mai au aplicabilitate datorită deciziei ulterioare acestor recursuri dată de Curtea Constituțională deoarece in chiar cuprinsul deciziei Curții Constituționale arată ca recursurile date de ICCJ în interesul legii în materie de salarizare rămân valabile și obligatorii.
În chiar cuprinsul deciziei 838/2009 a Curții Constituționale făcând referire la această problemă arată:
"Așa fiind, apare ca evident că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 din Codul d e procedură civilă".
De altfel, Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale, care sunt expres și limitativ prevăzute de art.146 din Constituție și de Legea nr.47/1992, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ, nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (Decizia nr.988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.784 din 24 noiembrie 2008).
Potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor". Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentalâ a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept.
Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională.
Față de toate aceste considerente urmează ca în baza art.312 al.1 pr.civ.să fie respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr. 714/R/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI SI LIBERTATILOR și CURTEA DE APEL GALAȚI, împotriva sentinței civile nr. 714/R/04.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
Grefier
Red./29.12.2009
Dact./8 ex/8.01.2010
FOND. -
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
