Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1427/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Cod operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 1427
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 3: Raluca Panaitescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva Sentinței Civile nr. 1131/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Grădinița PP nr. 16 A și Primarul Municipiului A, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că nu mai sunt alte cereri și probe de administrat, apreciază cauza în stare de a fi judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin Sentința Civilă nr. 1131/2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Grădinița PP nr. 16 A și Primarul Municipiului A, având ca obiect obligarea pârâților la prima de concediu pe anii 2004-2008, la consemnarea acesteia în carnetul de muncă al reclamantei, și obligarea pârâtului de II să vireze fondurile necesare plății unității școlare pârâte.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a acordat eficiență excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului A, reținând că acesta nu are capacitate procesuală și personalitate juridică, nefiind în raporturi obligaționale cu reclamanta.
Judecătorii fondului au admis și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în sens material pentru pretențiile bănești aferente perioadei 2004 -2005, față de termenul de prescripție de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii și momentul introducerii acțiunii, 12.06.2009. S-a observat astfel că, deoarece termenul de prescripție s-a împlinit, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 166 alin. 1 Codul muncii excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamantei este întemeiată, motiv pentru care a considerat necesară analizarea fondului acțiunii doar pentru restul perioadei pretinse.
Cu privire la fondul pretențiilor, tribunalul reține că reclamanta este angajată a unității școlare pârâte, fiind salarizată în baza unor legi speciale de salarizare specifice doar personalului didactic, nedidactic și didactic auxiliar învățământ.
Deoarece au lege proprie de salarizare, reclamantei nu îi sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel județean pe anul 2004, de care se prevalează pentru recunoașterea dreptului la acordarea primei de vacanță și nici dispozițiile art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, pe anii 2007 - 2010, deoarece art. 3 alin. 2 din contractul amintit și art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată interzic negocierea unor clauze de salarizare referitor la drepturile acordate salariaților bugetari.
În continuare, Tribunalul a apreciat că în speță sunt aplicabile prevederile Legii nr. 128/1997, privind statutul salariaților bugetari ale căror drepturi sunt stabilite prin dispoziții legale și care prin art. 50 alin. 12 nu recunoaște salariaților din învățământul preuniversitar dreptul la acordarea primelor de vacanță.
Tribunalul a mai reținut că prevederea contractuală invocată de reclamantă stabilește fără echivoc că primele de vacanță pot fi plătite numai în măsura în care fiecare angajator în parte identifică și dispune de resurse fără ca în alt scop să poată fi grevate fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal, și de la bugetele locale destinate pentru plata salariilor și a altor drepturi bănești ale personalului din învățământ, care sunt prevăzute de lege.
Prima instanță mai adaugă că în cauză reclamanta nu a invocat ori dovedit că angajatorul său ar dispune de atare venituri proprii care să poată acoperi plata primelor de vacanță.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termenul legal reclamanta, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 28.08.2009, solicitând modificarea în totalitate a sentinței supusă reformării în sensul admiterii acțiunii sale, așa cum a fost ea formulată în primul ciclu procesual.
Sintetizând motivele de recurs ale reclamantei, care, în opinia sa se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 9. pr. civ. Curtea reține că acestea au vizat în esență omisiunea judecătorilor fondului prevederile art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, potrivit cărora personalul din învățământ beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar dreptul la prima de concediu solicitată prin acțiune a fost recunoscut prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură aplicabil, fără să contravină prevederilor legale.
S-a mai susținut că lipsa actuală a fondurilor bănești sau prevederea lor în proiectele de buget este o problemă de executare a hotărârilor judecătorești și cade în sarcina angajatorului, neputând împiedica aplicarea dispozițiilor legale pe care instanța de judecată le valorifică în cadrul motivației sentinței.
Pârâții intimați nu s-au prezentat la judecată și nu și-au exprimat poziția procesuală prin întâmpinare, cu toate că au fost citați cu această mențiune în cursul procesului.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate, precum și a actelor de procedură efectuate în fața instanței de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 și art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea reține că acesta este întemeiat, cu următoarele argumente.
Reclamanta este angajată a unității școlare pârâte, făcând parte din categoria personalului didactic și didactic auxiliar, iar potrivit susținerilor sale, necombătute de către angajatoare, acesteia nu i-a fost achitată vreo sumă cu titlul de primă de vacanță, aferentă anilor 2006-2008.
Susținerile reclamantei potrivit cărora este îndreptățită la plata unor sume cu acest titlu apar întemeiate. Astfel, conform art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007,"prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu."Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
În schimb, dreptul invocat de reclamantă a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008. acestui contract au convenit"ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Cum existența dreptului nu a fost supusă vreunei modalități (condiție ori termen), în mod eronat prima instanță a interpretat clauza conținută de art. 37 din contractul colectiv de muncă mai sus menționat ca fiind condiționată de obținerea de către unitățile școlare a unor venituri proprii care să poată acoperii drepturile angajaților.
Mai mult, chiar dacă s-ar accepta că o asemenea condiție este subînțelesă, cu toate că, de regulă, limitarea ori condiționarea unor drepturi este expresă, iar dacă există vreo îndoială o clauză contractuală se interpretează în favoarea angajatului, Curtea consideră că nu reclamanta este ținută să dovedească existența veniturilor proprii ale pârâtei, așa cum în mod nejudicios au reținut judecătorii fondului. Dimpotrivă obligația de a-și proba în amănunt propria situație financiară revine angajatorului în considerarea prevederilor art. 287 din Codul muncii.
Instanța de recurs apreciază că în mod eronat judecătorii fondului, în orientarea lor spre soluția de respingere a acțiunii, au reținut că reclamantei nu i se cuvin primele de concediu ce fac obiectul demersului judiciar supus astăzi analizei pe considerentul că acordarea lor nu este prevăzută prin Legea nr. 128/1997 care reglementează salarizarea și statutul personalului didactic, precum și că in speță și-ar găsi aplicarea norma conținută de art. 12 din Legea nr. 130/1996.
Într-adevăr, în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 130/1996 prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, însă tot atât de real este și faptul că textul menționat trebuie interpretat în sensul că normele contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi înlăturate doar atunci când ele contravin unor prevederi legale exprese care reglementează un anumit cuantum al unui spor salarial ori al indemnizației de bază, nu însă și atunci când conferă salariatului bugetar drepturi suplimentare, care nu sunt prevăzute de lege. Un argument în plus în sensul arătat este faptul că însăși legea specială referitoare la stabilirea sistemului de salarizare al reclamanților conferă personalului didactic prin art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 facultatea de abeneficia de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de legeși de contractul colectiv de muncă.
În strânsă legătură cu cele mai sus menționate, Curtea reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu, ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate. Prevederea cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 130/1996 nu este aplicabilă în cauză, iar instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit aceste norme, împrejurare de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9. pr. civ.
Soluția primei instanțe de fond este greșită și cu privire la modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive a Primarului Municipiului Astfel, chiar dacă raportul de muncă supus analizei este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate în principal prin bugetele locale ale autorităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din OUG nr. 32/2001.
Într-adevăr, prin contractele colective de muncă la nivel de ramură învățământ la care s-a făcut referire mai sus, partenerii sociali care le-au negociat și încheiat au identificat fondurile bănești din care unitățile de învățământ vor plăti reclamantului primele de concediu ca fiind resursele proprii obținute de angajator, în înțelesul dat de prevederile art. 17 alin. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004. Cu toate acestea, Curtea observă că, în aprecierea asupra legitimării procesual pasive a Primarului Municipiului A, Tribunalul putea și trebuia să observe conținutul art. 39 și 40 din norme, prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional în aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Ori, potrivit art. 61 alin. 1 și art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală primarul îndeplinește o funcție deautoritate publicăși reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
Considerând că repartizarea fondurilor necesare plății către reclamantă a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă în lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă in speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului, instanța de recurs consideră că prevederile legale mai sus menționate conferă unităților administrativ teritoriale, reprezentate prin primar calitate procesual pasivă.
Dar în privința soluției pronunțată de Tribunal asupra prescripției dreptului la acțiune în sens material pentru drepturile bănești aferente perioadei 2004 -2005, aceasta este corectă deoarece incidența normelor imperative ale art. 166 alin. 1 Codul muncii cu privire la termenul de prescripției de trei ani, calculat de la momentul nașterii dreptului la acțiune, a fost judicios reținută. Mai mult, Curtea observă că soluția în discuție nici nu a fost criticată pe calea recursului de către reclamantă.
Pentru considerentele de fapt și de drept analizate, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin.1, Curtea va admite recursul reclamantei și va modifica sentința recurată în sensul că va admite acțiunea, obligând pârâții să calculeze și să plătească titularului cererii, din fondurile lor proprii ale unității de învățământ angajatoare, primele de vacanță aferente concediului de odihnă efectuat în perioada 2006-2008, actualizate în raport cu rata inflației, începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Cererea de alocare a fondurilor necesare unității școlare pârâtei, din bugetele locale de către Primarul Municipiului A nu va putea fi primită față de clauzele conținute de art. 37 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură identificat mai sus.
Cererea accesorie referitoare la mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantei, cu care tribunalul a fost investit prin prorogare legală de competență, va fi admisă în temeiul prevederilor Decretului nr. 92/1976.
În condițiile în care reclamanta nu a dovedit avansarea cheltuielilor de judecată solicitate, cererea accesorie având acest obiect va fi respinsă în temeiul art. 1169. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva Sentinței Civile nr. 1131/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Grădinița PP nr. 16 A și Primarul Municipiului
Modifică în parte sentința recurată în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâții să calculeze și să achite reclamantei, din fondurile proprii ale angajatoarei, primele de vacanță aferente concediului de odihnă efectuat în perioada 2006-2008, actualizate în raport cu indicele inflației, începând cu data nașterii acestor drepturi și până la plata lor efectivă.
Obligă pârâta Grădinița PP nr. 16 A să facă mențiunile corespunzătoare privind acordarea drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă al reclamantei.
Respinge cererea de obligare a pârâtului Primarul Municipiului A să vireze angajatorului drepturile bănești acordate prin prezenta și menține dispozițiile sentinței recurate în privința drepturilor salariale aferente perioadei 2004-2005.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /23.10.2009
Tehnored. /2 ex./26.10.2009
Prima instanță -, - Tribunalul Arad.
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu
