Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1474/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1474/R-CM
Ședința publică din 22 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgiana Nanu JUDECĂTOR 2: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 3: Jeana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanții, G, împotriva sentinței civile nr.64/F-CM/2 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile asupra recursului s-au desfășurat în ședința publică din data de 19 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi 22 octombrie 2009, când în urma dezbaterilor s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Constată că, prin acțiunea formulată la data de 15 aprilie 2008, reclamanții, G, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând contravaloarea primelor de vacanță actualizate până la data plății efective, cu dobânda legală aferentă acestor sume și anume pentru reclamanții, -, G, și pentru anii 2003-2006, respectiv în continuarea anilor pentru care primele de vacanță au fost încasate, pentru reclamanții, și pentru anul 2006 și pentru reclamanta pentru anii 2005-2006, precum și obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivarea acțiunii se arată că prin nr.OUG146/2007 s-a reglementat obligativitatea acordării sumelor de bani reprezentând prime de vacanță mai multor categorii de salariați din sistemul public.
Legiuitorul a recunoscut astfel obligația de plată a acestor prime inclusiv magistraților ale căror drepturi bănești erau reglementate de Legea nr.50/1996. Rațiunea prevederilor art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 constă în faptul că legiuitorul a intenționat să acorde prima de vacanță tuturor categoriilor de bugetari care au beneficiat de aceste drepturi, care au fost suspendate de la aplicare printr-o succesiune de acte normative din pricina constrângerilor bugetare din perioada 2001 - 2006 impuse anual de organismele financiare internaționale. Chiar în preambulul acestui act normativ legiuitorul justifică acordarea acestor drepturi prin înlăturarea inechităților dintre persoanele care au obținut primele de concediu în baza unor hotărâri judecătorești și cele care nu au primit aceste prime.
Dacă s-ar omite categoria magistraților de la plata acestor drepturi stabilite prin nr.OUG146/2007, nu doar că ar genera o situație inechitabilă în raport de categoria personalului auxiliar care ar primi primele de vacanță, având reglementare expresă, ci ar determina o nouă situație discriminatorie în raport cu celelalte categorii profesionale beneficiare ale acestor drepturi.
Art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr.30/1994 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și ale căror dispoziții mai favorabile sunt aplicabile direct în dreptul român potrivit art.11 și 20 din Constituția României, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurate fără nicio deosebire, bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, origine națională sau socială ori orice altă situație.
Se arară că, potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare, motiv pentru care au promovat acțiunea de față.
Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului general consolidat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Pe de altă parte, atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților în cauza de față revin Ministerului Justiției cu care aceștia au raporturi de muncă, situație în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă.
Același pârât invocă și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, arătând că legea bugetului de stat prin care s-au aprobat creditele bugetare ordonatorilor principali de credite conform destinațiilor bugetare stabilite este legea organică care poate fi modificată conform legii, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând atribuții legate de aceste modificări.
Se arată de asemenea că nu se poate da curs cererii reclamanților deoarece, admițându-se o astfel de acțiune, instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, singura în măsură să stabilească aceste drepturi fiind puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, iar cea care le aplică este puterea judecătorească.
Față de motivele invocate se solicită respingerea acțiunii formulate împotriva acestui pârât.
La rândul său, pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților, arătând că prevederile art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 nu au în vedere și categoria profesională a magistraților. Categoriile de personal bugetar care beneficiază de acordarea primelor de concediu, potrivit acestei ordonanțe, sunt enumerate limitativ.
Legea specială de salarizare a judecătorilor și procurorilor, respectiv nr.OUG177/2002 nu a mai prevăzut pentru magistrați beneficiul la acordarea primei de concediu, rezultând astfel că până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare a magistraților, respectiv nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, dreptul la prima de concediu nu a fost prevăzut prin lege specială.
Și prin Decizia nr.XXIII pronunțată de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996.
Referitor la pretențiile având ca obiect actualizarea sumelor solicitate cu titlu de prime de vacanță se arată că sunt nefondate, întrucât este vorba despre o cerere accesorie subsecventă primului capăt al acțiunii.
Pe de altă parte, potrivit art.1088 din Codul civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală calculată din ziua cererii de chemare în judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive ridicată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, avându-se în vedere calitatea de ordonator principal de credite a acestuia și rolul său în elaborarea proiectului bugetului de stat.
În baza dispozițiilor art.I alin.1 coroborat cu art.II alin.2 din nr.OUG75/2008, la data de 11 iulie 2008 fost scoasă cauza de pe rol și înaintată Curții de APEL PITEȘTI, spre competentă soluționare.
Prin sentința nr.64/F-CM/2 octombrie 2009, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând următoarele:
Referitor la inadmisibilitatea acțiunii invocată de același pârât, s-a constatat că, caracteristic personalului din autoritățile și instituțiile publice este că salariile se suportă din fonduri defalcate de la bugetul de stat, cu consecința stabilirii prin lege a modului de salarizare - art.157 alin.2 din Codul muncii.
Este însă atributul instanței de judecată a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării, în executarea raporturilor juridice de muncă, este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Aceleași considerente au fost avute în vedere și de Înalta Curte de Casație și Justiție la pronunțarea Deciziei nr.VI/2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat cu privire la aplicarea dispozițiilor art.11 alin.(1) din nr.OUG177/2002, art.28 alin.(4) din nr.OUG43/2002, modificată prin nr.OUG24/2004, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004.
Astfel, s-a arătat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat sporuri la indemnizația de încadrare brută lunară judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Pe fondul cauzei, avându-se în vedere apărările formulate de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea a reținut că, reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Curții de APEL PITEȘTI și solicită prin prezenta acțiune plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2003 - 2006, cu motivarea că acestea au fost acordate mai multor categorii de salariați din sistemul public prin nr.OUG146/2007.
Potrivit art.1 din nr.OUG146/2007, "prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001 - 2006".
La alin.2 al acestui text de lege se prevede că intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin.1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Față de dispozițiile acestui text de lege rezultă evident că nu s-a avut în vedere și categoria profesională a magistraților.
Categoriile de personal bugetar care beneficiază de acordarea primelor de concediu, conform nr.OUG146/2007, sunt enumerate limitativ în alin.2 al art.1 din actul normativ sus arătat.
Susținerea reclamanților că aceștia ar fi cuprinși la "alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale" este nefondată, atâta vreme cât legile speciale care au reglementat sistemul de salarizare al judecătorilor, respectiv nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006 nu au recunoscut dreptul la prima de concediu în favoarea acestei categorii profesionale, dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 nefiind aplicabile în speța de față. De precizat că această ordonanță de urgență are în vedere numai plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2006, care fusese reglementată prin acte normative a căror aplicabilitate a fost suspendată prin legile bugetare anuale. Or, în cazul judecătorilor, nu a existat niciun act normativ care să recunoască dreptul la prima de concediu pentru perioada 2003 - 2006 pentru care să fi operat suspendarea prin legile bugetare anuale.
Dreptul la prima de concediu în favoarea judecătorilor a fost reintrodus prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006, care își produce efecte pentru viitor.
De altfel, prin decizia nr.XXIII pronunțată în dosarul nr.31/2005 de Secțiile Unite al Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001 - 2002, astfel cum a fost reglementată prin art.411din Legea nr.50/1996. S-a reținut că dreptul la prima de concediu acordat magistraților, a existat în perioada anilor 2001-2002, reglementat prin art.411din Legea nr.50/1996, însă a fost suspendat în baza legilor bugetare anuale.
La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare nr.OUG177/2002, erau abrogate implicit și dispozițiile art.411din Legea nr.50/1996, situație în care dreptul magistraților și al celorlalte categorii salarizate în baza Legii nr.50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 1 ianuarie 2003.
Atâta vreme cât dreptul la prima de concediu al magistraților a încetat să mai subziste cu începere de la 1 ianuarie 2003, acesta nu mai poate fi pretins pentru anii 2003 - 2006.
Nu se poate pretinde de asemenea de către reclamanți, așa cum se arată în acțiunea formulată, că prin necuprinderea categoriei magistraților în prevederile nr.OUG146/2007 s-ar crea o situație discriminatorie în cadrul sistemelor autorităților judecătorești față de drepturile de salarizare ale personalului auxiliar, inclusiv cele privind prima de concediu, întrucât exercitarea acestor drepturi se referă la modul de aplicare al unor dispoziții legale care instituie drepturile respective și nu la examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare în sensul art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, modul de stabilire prin lege al unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a unor aspecte care țin de statutul profesional al unei categorii, nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o, ca nelegală, pentru greșita aplicare a dispozițiilor nr.OUG146/2007, în sensul că acestea nu ar enumera printre destinatarii primei de vacanță categoria magistraților din care fac parte reclamanții.
Astfel, nr.OUG146/2007 face referire la personalul auxiliar din sistemul justiției dar și la alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă, în baza unor legi speciale, prin urmare, în mod greșit prima instanță a considerat că magistraților nu li se cuvine plata acestui drept, deși erau beneficiari în temeiul Legii nr.50/1996, iar în prezent în temeiul Legii nr.45/2007, a acestor prime de vacanță.
Dimpotrivă nr.OUG146/2007 aprobată prin Legea nr.172/2008 ar fi trebuit interpretată în sensul înlăturării inechității constatată la nivel legislativ în ceea ce privește acordarea primei de concediu pentru perioada 2001-2006, magistraților.
Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
De asemenea, Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de recurs.
Recurentul magistrat a depus cerere de renunțare la judecata recursului (fila 27).
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prima de vacanță a fost instituită prin art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, articol ce a fost introdus prin nr.OG 83/2000 și a devenit aplicabil de la 1.01.2001, conform art.IX din acest ultim act normativ.
Potrivit acestui text de lege, agistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi au dreptul, pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În fapt, prima de concediu nu a fost acordată niciodată judecătorilor, ea fiind suspendată prin legile bugetului de stat.
fiind cu recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXIII/12.12.2005 pronunțată în dosarul nr. 31/2005, a decis, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, că rima p. de concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru anii 2001 și 2002.
În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că dispozițiile art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 au fost abrogate prin nr.OUG 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003 și că dreptul magistraților de a obține prima de concediu a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins, cu începere de la data de 1 ianuarie 2003.
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată acestei probleme de drept în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel încât, greșit s-a reținut că dreptul în discuție a fost acordat categoriei magistraților începând cu anul 2003, dar nu a fost plătit.
Față de conținutul Deciziei nr. XXIII/12.12.2005, concluzia nu poate fi decât aceea că prima de concediu a fost prevăzută pentru magistrați doar pentru anii 2001 și 2002 prin Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificată prin nr.OG 83/2000.
Acest drept a fost ulterior reintrodus pentru categoria profesională a magistraților prin art. 241din Legea nr. 45/2007 de aprobare a nr.OUG 27/2006. De altfel, începând cu anul 2007 prima a și fost plătită efectiv magistraților.
Așadar, pentru perioada 2003-2006 nu a existat un act normativ care să instituie pentru magistrați prima de concediu.
O altă susținere a intimaților-reclamanți este în sensul că suspendarea dreptului la prima de vacanță sau neplata a fost înlăturată prin nr.OUG 146/2007, act normativ, care, pretind reclamanții, le este aplicabil.
Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. 1 din nr.OUG 146/2007, modificată prin Legea nr. 172/2008, actul normativ reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, ntră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin.1: funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din justiție, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale, începând cu anul intrării acestora în vigoare.
Rezultă așadar că actul normativ se aplică acelor categorii de personal pentru care prin legi speciale a fost instituit dreptul la prima de concediu, însă aplicarea acestui drept a fost suspendată prin diverse acte normative, nu desființată.
Din interpretarea sistematică și literală a acestor dispoziții rezultă că nr.OUG 146/2007 nu este aplicabilă intimaților-reclamanți.
În fine, nu există situație de comparabilitate cu celelalte categorii de personal enumerate de ordonanța de urgență.
Inexistența situației de comparabilitate rezultă din modalitatea de reglementare a primei de vacanță în sensul că pentru reclamanți, dispoziția legală care a prevăzut-o nu a fost suspendată în ceea ce privește aplicarea sa, ci a fost abrogată. Or, pentru categoriile de personal enumerate de dispozițiile nr.OUG 146/2007, dispozițiile legale care au reglementat dreptul la prima de vacanță se aflau în vigoare în perioada supusă analizei, numai aplicarea acestora fiind suspendată.
În ceea ce privește cererea de renunțare la judecata recursului, se va avea în vedere că, admiterea ei este condiționată de acordul intimaților, aceștia neexprimându-l în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 246 alin 4 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr.64/F-CM/2 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr- este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții, G, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.64/F-CM/2 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL PITEȘTI cu sediul în Pitești,-, județul A și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.10.2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./4.11.2009
GM/7 ex.
Jud. fond:
Președinte:Georgiana NanuJudecători:Georgiana Nanu, Paula Andrada Coțovanu, Jeana
