Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 159/2010. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 159/
Ședința publică de la 18 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr. 1503/30.10.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 4 februarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 10 februarie 2010, apoi pentru 17 februarie 2010 și apoi pentru azi 18 februarie 2010.
CURTEA
Constata ca prin sentința civila nr 1503/2009 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B-,.104,.A,.8, în contradictoriu cu pârâta, cu sediul în mun.B,-, jud.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului următoarele sume:
- 1398 lei brut, reprezentând indexarea salariala de 12%;
- prima de vacanță pentru anul 2006, echivalentă cu un salariul minim pe societate, conform contractului colectiv de muncă;
- 3500 lei brut reprezentând rețineri abuzive.
A respins restul pretențiilor.
A respins cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, ca nedovedită.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al pârâtei, contractul individual de muncă încetând conform art.55 lit. b din Codul muncii prin acordul părților la data de 01.11.2008 poziția 85,.11. La data de 01.11.2008 reclamantul a fost angajat conform mențiunilor din cartea de muncă cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la SC SA B, fiind detașat la SC SA în aceiași zi (poz. 86 și 87 din carnetul de muncă). a încetat la data de 1.04.2009, iar două luni mai târziu, la 4.06.2009 raporturile de muncă cu SC SA B încetând conform art.55 lit.b Codul muncii.
Prin primul petit din cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata recompensei anuale aferentă anului 2007, calculată la nivelul unității salariu tarifar mediu, conform CCM.
Conform protocolului încheiat la data de 10.01.2008 între părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă al SC Sa s-a stabilit indexarea grilei de salarizare cu salariul al 13 - lea restant aferent anului 2007.
Prevederile contractului colectiv de muncă își produc efectele nu numai față de cei care l-au încheiat, ci față de toți salariații și angajatorii la care se referă. Contractul colectiv de muncă se aplică indiferent dacă salariații erau sau nu membrii de sindicat, ori dacă erau angajați sau nu la data aplicării contractului aplicabil, conform art.241 din Codul muncii.
În consecință, întrucât reclamantului i se aplică protocolul de modificare a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societății angajatoare, rezultă că salariul al 13-lea cuvenit pentru anul 2007 fost inclus în salariu și ca urmare petitul respectiv a fost respins.
Reclamantul a solicitat prin capătul doi din cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând indexarea de 12% aferent perioadei martie - august 2007, în cuantum de 1.398 lei brut, conform contractului colectiv de muncă.
Conform art.46 lit.f din Contractul colectiv de muncă, la salariul de bază al salariaților SC SA se adaugă tichetele de masă, conform anexei nr.15 la contract. Această anexă conține clauzele de acordare a tichetelor de masă.
Pârâta a invocat în apărare indexarea grilei de salarizare cu tichetele de masă aferente perioadei ianuarie - august 2007, conform protocolului încheiat la 10.01.2009. Analizând această apărare, instanța nu a reținut-o având în vedere faptul că potrivit art.1 din protocolul încheiat, tichetele de masă aferente perioadei martie - august 2007 vor fi acordate în 2008, sub forma de tichete cadou în perioada februarie - aprilie 2008. Reclamantul a solicitat acele tichete care au fost considerate tichete cadou, astfel încât, față de motivele mai sus arătate, instanța a admis acest capăt de cerere așa cum a fost formulat și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1398 lei brut, reprezentând indexarea salariala de 12%.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând reținerile salariale între 5-12%, efectuate nelegal în decembrie 2006. Întrucât reclamantul nu a înțeles să precizeze cuantumul drepturilor salariale neacordate de societatea pârâtă, instanța se află în imposibilitatea de a cerceta temeinicia acestei cereri. În consecință, în temeiul art. 1161.civ. instanța a respins petitul prin care se solicită obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând reținerile salariale efectuate în luna decembrie 2006.
S-a solicitat obligarea pârâtului la plata primei de vacanță pentru anul 2006-2007 calculată la nivelul unui salariu minim pe societate, conform contractului colectiv de muncă.
Din analiza Protocolului invocat de pârâtă în întâmpinare și depus în probațiune la dosar 46, instanța constată că prima de vacanță cuvenită reclamantului în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pentru anul 2007 fost inclusă în grila de salarizare conform art.2 din protocolul din 10.01.2008. Nu aceeași situație se poate reține în ceea ce privește prima pe anul 2006, care nu a fost inclus în indexarea arătată. Prin urmare, dreptul reclamantului câștigat în baza CCM la nivel de unitate trebuie respectat de angajator semnatar al contractului.
În ce privește petitul referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 5635 lei, rețineri salariale nelegale în cuantum de 25% aferente perioadei 1.11.2008 - 30.05.2009, instanța a constatat următoarele:
Angajatorului îi este interzis, prin dispozițiile art.164 alin. 2 din Codul muncii să facă orice rețineri din salariu, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs in termen pârâta, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Se susține ca au fost interpretate greșit dispozițiile art. 164., si ca in realitate nu este vorba despre o reținere nelegala din salariu, ci de aplicarea unor hotărâri date de Consiliul de Administrație, raportat la dispozițiile art 40 din M, care prevedeau acordarea a 75% din salariu, având in vedere dificultățile economice ale societății, nerealizarea planului, a fondului de salarii. Plata salariului pe perioada vizata in sentința s-a făcut legal cu respectarea la nivel de unitate care prevedea plata in acord global.
Susține ca pretențiile reclamantei privind restituirea reținerilor salariale nelegale in procent de 25%, trebuie respinse.
Un alt motiv de recurs vizează obligarea recurentei la plata sumei de 1398 lei brut reprezentând indexare salarială de 12%, pentru anul 2007 ( martie - august 2007). Instanța a ignorat protocolul încheiat in 10.01.2008 intre patronat si sindicat prin care s-a stabilit ca grila salariala sa fie indexata cu anumite adaosuri salariale printre care si contravaloarea tichetelor de masa. Prin urmare, solicita respingerea acestor pretenții.
Un alt motiv de recurs vizează plata primei de vacanta aferenta anului 2006, despre care recurenta afirma ca i-a plătit-o reclamantului, fiind virata pe card.
Solicita admiterea recursului si modificarea sentinței in sensul respingerii in integralitate a pretențiilor.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea recursului, reluând aceleași susțineri de la fond care se regăsesc si in argumentele instanței de fond ce au stat la baza admiterii în parte a acțiunii. In legătură cu plata primei de vacantă, face afirmația doar cu privire la prima de vacanta pe 2007, considerând îndreptățită obligația pârâtei la plata acesteia.
Analizând recursul formulat, instanța retine ca este întemeiat in parte.
În speța nu este vorba despre o reținere abuziva din salariu, ci de o plată a drepturilor salariale într-un anumit procent de 75% cu respectarea condițiilor de negociere intre patronat si sindicat, acest mod de plata fiind prevăzut in la nivel de unitate la art. 40., ca fiind plata in acord colectiv. Pe de altă parte, recurenta justifica acordarea salariului in acord colectiv pe toata perioada 01.11.2008-30.05.2009 prin emiterea hotărârilor Consiliului de Administrație din care rezulta ca măsura dispusa a fost necesara având în vedere dificultățile financiare ale societății, lipsa comenzilor, nerealizarea producției, nerealizarea normei de munca care au dus la nerealizarea fondului integral de salarii, plata acestora fiind dispusa in funcție de fondul de salarii realizat, de planul de producție realizat așa cum presupune norma de plata in acord colectiv.
Aceste hotărâri ale consiliului de administrație nu au fost contestate, deci sunt aplicabile pentru toți salariații societății, fara a se face distincție intre personal direct productiv si personal tesa. Chiar daca reclamantul face parte din categoria personalului tesa, fiind director tehnic nu pot fi ignorate deciziile consiliului de administrație depuse in probațiune, deoarece ar echivala cu o ingerință a instanței in modul de organizare si funcționare a societății comerciale, ce aparține exclusiv organelor de conducere abilitate ale acesteia. Numai in cazul in care instanța este sesizata cu pretenții in acest sens, deci in limita principiului disponibilității părților, instanța poate cenzura actele de administrare ale societăților comerciale, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza.
In consecința, se impune a fi modificate sentinta de fond in sensul respingerii pretențiilor privitoare la restituirea sumelor pretinse cu titlu de rețineri abuzive din salariu.
În ceea ce privește critica referitoare la acordarea indexărilor salariale pe perioada 01.03.2007-01.08.2007, instanța retine ca si aceasta este întemeiată.
Astfel, prin protocolul din 10.01. 2008 și anexa 15 acestuia, încheiat de SC SA cu sindicatul societății s-a prevăzut ca tichetele de masă aferente perioadei martie - august 2007 să fie acordate în 2008 ca tichete cadou pentru personalul indirect productiv și, iar in cazul in care societatea nu poate acorda tichete de masa, va fi indexata grila de salarizare cu 12%. drept pentru care devin aplicabile dispozițiile pct. 2 din acest protocol și pct. 5 din anexa 15 în baza cărora contravaloarea tichetelor de masă restante, aferente perioadei ianuarie - august 2007 se regăsește în indexarea cu 12% a grilei de salarizare începând cu ianuarie 2008.
De aceea susținerea reclamantului că indexarea salarială este distinctă de dreptul la acordarea tichetelor de masă nu are suport legal.
Acordarea alternativă a acestor drepturi rezultă din anexa 15 în care s-a apreciat că în cazul în care societatea nu poate acorda tichetele de masă, grila de salarizare va fi indexată cu 12 %. Susținerea reclamantei de la fond ca i se cuvin aceste tichete de masa deoarece s-a negociat ca ele sa fie acordate in anul 2008 sub forma tichetelor cadou, a fost greșit interpretata si cu depășirea limitelor negocierii concretizata in protocolul despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Din înscrierile drepturilor salariale în cartea de muncă rezultă că recurenta ales acordarea indexării salariale de 12%, începând cu ianuarie 2008, in contul tichetelor de masa din ianuarie - august 2007.
Drept consecință instanța va respinge aceste pretenții.
În ceea ce privește plata primei de vacanta pe anul 2006, critica recurentei este nefondata. Acest drept a fost prevăzut la art 46 lit d din la nivel de unitate pe 2006, fiind reluat in celelalte contracte colective de munca. Deși recurenta susține ca i-a plătit aceasta primă, respectiv ca a făcut dovada virării pe card, se constata ca aceasta dovadă nu există la dosar in probațiune nici la judecata în fond, nici la judecata în recurs, sarcina probei incumbându-i exclusiv recurentei.
Nu se poate retine din întâmpinarea intimatului în cadrul recursului ca acesta recunoaște plata ei, acesta afirmând doar ca insistă in plata primei pe anul 2007. Ca atare nu se poate prezuma ca a încasat prima pe 2006, plata, ca mod de stingere a obligațiilor trebuie dovedită si nu prezumată.
In ceea ce privește susținerea intimatului reclamant, cu privire la neîncasarea primei pe 2007, instanța, în lipsa promovării recursului de către această parte, nu poate verifica susținerea intimatului, atâta timp cât în dispozitivul sentinței s-a făcut mențiune cu privire la obligația recurentei pârâte de plată primei de vacantă doar pe anul 2006.
În baza art. 304 pct 9, 304 indice 1.Pr.Civ, raportat la art. 312.pr.civ. instanța va admite in parte recursul formulat, va modifica sentința in parte, in sensul celor din prezentul dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursul formulat de recurenta pârâtă SC SA împotriva sentinței civile 1503/2009 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge pretențiile reclamantului de obligare a pârâtei SC SA - la plata sumei de 1398 lei brut - indexare salarială de 12% pe perioada martie - august 2007;
- a sumei de 3500 lei brut reprezentând rețineri de 25% pe perioada 1.11.2008 - 30.05.2009.
Înlătură din dispozitivul sentinței prevederile referitoare la plata pretențiilor respinse ( suma de 1398 lei brut și suma de 3500 lei brut).
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 18 Februarie 2010
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier
- -
Red AP 19.02.2010
Tehnored AG 23.02.2010/5 ex
Jud fond L: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Mihail Lohănel, Cristina Ștefăniță