Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1665/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1665
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantele, -, intervenientele, cu domiciliul ales la Judecătoria Filiași, str. - - nr. 208, împotriva sentinței nr. 94 din 6 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția a II-a civilă și pt. conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta u, pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,- sect. 5, Tribunalul Dolj, cu sediul în C,- și Curtea de APEL CRAIOVA, cu sediul în C, Bd. - nr. 4, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat cererea formulată de intimatul pârât Ministerul Justiției, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin decizie nr. 94/06 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, Secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții, -, F, intervenienții în nume propriu și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, B, Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiune reclamanții, -, F, și intervenienții în nume propriu și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj și Curtea de APEL CRAIOVA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% din salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de devalorizare monetară, începând cu data de 1.10.2000 și până la data de 1 septembrie 2004, dar și la plata dobânzii legale aferente acestui spor de la data nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, cu obligarea pârâților de a efectua mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Conform art. 47 din. 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin decizia nr. 21/10.03.2008 ÎCCJ a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Menționează că la data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 nu au mai beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, executarea acestui drept fiind suspendată.
Dreptul la sporul de 50% a devenit astfel unul condiționat de declararea ca neconstituțională a art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 sau ca inaplicabilă a abrogării, fapt ceea ce s-a întâmplat prin dec. 21/2008 a ICCJ. Realizarea condiției era una nesigură atât în ceea ce privește modalitatea de realizare, cât și în ceea ce privește momentul.
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept din recursurile în interesul legii este obligatorie. s-a precizat că nu s-a cerut anterior acordarea acestui spor pe perioada solicitată în prezenta acțiune, nepronunțându-se astfel nici o hotărâre a cărei autoritate să poată fi invocată.
Consideră că sunt îndeplinite dispozițiile art. 1004 și art. 1005.civil, referitoare la condiție, ca modalitate a actului juridic civil, texte de lege potrivit cărora: "Obligația este condițională când perfectarea ei depinde de un eveniment viitor și necert." - art. 1004.civil și " Condiția cauzală este aceea ce depinde de hazard și care nu este nici în puterea creditorului, nici într-aceea a debitorului" art. 1005.civil.
În condiția suspensivă s-a realizat la 10.03.2008 (efectele producându-se retroactiv potrivit art. 1015.civil) iar prescripția extinctivă începe să curgă numai de la data împlinirii condiției, s-a susțintu că prezenta cerere nu este prescrisă.
Pârâtul a formulat întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Analizând aceste susțineri, prima instanță a constat următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar la Judecătoria Filiași iar la data de 21 aprilie 2008 au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat ca pârâții să fie obligați la plata sporului de suprasolicitare neuropsihică de 50 % pentru perioada 1 oct. 2000/01 septembrie 2004 la zi, dar și plata dobânzii legale aferente acestui spor de la data nașterii drepturilor până de la data plății, cu obligarea pârâților să efectueze mențiune corespunzătoare în carnetele de muncă.
Conform art. 283 alin.1 lit.c Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform art. 166 alin. 1 Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Prin decizia nr. 21/ 10 martie 2008 Înalta Curte de Justiție și Casație a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a statuat că,n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernuluinr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință,dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost în vigoare în tot acest timp iar reclamanții aveau posibilitatea să formuleze acțiune prin care să solicite plata acestui spor.
Astfel că dreptul la acțiune s-a născut la data la care debitorii obligației nu au mai plătit acest spor și trebuia exercitat în termenul de 3 ani prevăzut de art.283 alin.1 lit. "e" din Codul muncii și art.166 Codul muncii.
Acest termen a fost depășit în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată deoarece de la data 01 septembrie 2004 până la data de 15 mai 2008 (data introducerii acțiunii) au trecut mai mult de 3 ani, și în consecință instanța urmează să respingă acțiunea ca fiind prescrisă.
În conformitate cu art.137 Cod procedură civilă, instanța nu mai analizat motivele care privesc fondul cauzei.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții, -, intervenientele, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-a arătat că:
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică, reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996, reprezintă un drept de creanță, este un bun, în înțelesul art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
S-a menționat că Legea nr. 50/1996 are caracter de lege organică. Abrogarea art. 47 din această lege prin OG nr. 83/2000, act normativ de nivel inferior legii, încalcă atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă cât și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin urmare, s-a susținut de către recurenți că această abrogare este nelegală, lipsindu-i în mod nejustificat, de proprietatea bunului (în speță, nefiind vorba despre o cauză de utilitate publică), astfel că li se cuvin atâtâ sporurile neacordate cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume corespunzător art. 161 din Codul muncii, respectiv, prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat.
În sprijinul celor susținute a fost invocată și Decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiției, care soluționat recursul în interesul legii și care a stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, respectiv, 1 2000.
În acest sens, motivarea instanței de fond, potrivit căreia dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 ar fi fost în vigoare în tot acest interval de timp nu își găsesc aplicabilitatea în practică, de vreme ce acestea au fost abrogate prin art. 1 pct. 24 din OG. nr. 83/2000, apreciindu-se că a fost întrerupt cursul prescripției, de vreme ce nu exista temei legal pentru solicitarea drepturilor ce li se cuveneau.
Mai mult, în procedura de reformă a justiției, prin anexa nr. 2 pct. VI/3.2 Guvernul României s-a obligat să efectueze și plata sumelor datorate ca drepturi salariale personlului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente anilor 2000-2004.
Acest act normativ reprezintă o recunoaștere a dreptului în sensul prevederilor art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958 și întrerupe cursul prescripției iar, potrivit art. 17, curge o nouă prescripție, ștergându-se prescripția începută înainte de a se fi emis HG nr. 232/2005.
S-au mai invocat actele normative de drept internațional la care România este parte precum și deciziile și actele normative adoptate de Uniunea Europeană prin instituțiile sale.
În acest sens, s-a arătat că stresul în muncă reprezintă, în Uniunea Europeană, oad oua problemă de sănătate și afectează 28% dintre angajați, Agenția pentru securitate și sănătate în muncă fiind preocupată de informarea și evaluarea stresului și de prevenirea riscului la locul de muncă.
Pe de altă parte, în prezent, s-a ajuns la crearea unei situații de discriminare în cadrul aceleiași categorii socioprofesionale. În acest sens, s-a invocat practica judiciară a Curții de Apel Timișoara (sentința civilă nr. 46, în dosarul nr-) și hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La dosar s-a depus o întâmpinare de către Ministerul Justiției și Libertăților, invocând, în principal, excepția de necompetență materială a Curții de APEL CRAIOVA de a judeca prezenta cauză în recurs.
S-a solicitat declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe fond, s-a arătat că, în mod corect s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
În ceea ce o privește pe recurenta l, Curtea constată că recursul formulat de aceasta este inadmisibil, aceasta nefiind parte în dosarul de fond.
Referitor la recusul formulat de ceilalți recurenți, se rețin următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, magistratii și personalul auxiliar beneficiaza de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar, pentru risc si suprasolicitare neuropsihica.
Acest articol a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000.
Prin Decizia pronunțată în recursul în interesul legii nr. 21/2008, magistratilor li s-a recunscut dreptul la sporul de risc si sporul de suprasolicitare neuropshica.
Asadar, în baza de calcul a indemnizatiilor magistratilor a fost inclus sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica. Conform dispozitivului deciziei pronunțată în recursul în interesul legiii nr. 21/2008, aceste ultime sporuri sunt recunoscute "si dupa intrarea in vigoare a nr.OG 83/2000".
Cu privire la acordarea acestor drepturi incepand cu data de 01.10.2000 Curtea constată că, pentru considerentele ce se vor expune ulterior, termenul de prescriptie nu a inceput sa curga decât din momentul pronuntarii recursului în interesul legii.
Până la momentul pronuntarii recusului în interesul legii, dreptul nu a existat și, deci, termenul de prescripție nu a curs și nu a început să curgă.
Pentru aceasta se au în vedere următoarele:
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislatiei civile. Cum Codul mucii nu conține prevederi privind prescriptia dreptului material la acțiune, se aplica dispozitiile Decretului nr. 167/1958 privind prescriptia exctinctiva.
Analiza cursului prescriptiei extinctive presupune, înainte de toate, cunoasterea momentului la care s-a născut dreptul la acțiune și de la care început să curgă termenul de prescripție.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958: "Prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune. ", iar potrivit art. 1886: "Nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.".
A sustine ca dreptul la actiune se naște atunci cand legea abroga expres un drept, înseamna să se impuna justitiabilului mai mult decat o diligenta rezonabilă, înseamna chiar obligarea justitiabilului să intenteze împotriva tuturor actelor normative o acțiune preventivă, ceea ce evident că nu poate fi admisibil.
Or, atata timp cât dreptul la acțiune nu s-a născut încă, nu se justifică nici cugerea prescriptiei extinctive și, cu atât mai mult, producerea urmărilor pe care le atrage împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune
De altfel, trebuie observat că prin nr. 21/2008, nu se recunoaste dreptul ci se constată faptul că nr.OG 83/2000 a fost adoptat cu nerespectarea de catre Guvern a legii prin care era abilitat să adopte ordonanțe. Astfel se precizeaza că "prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa modifice si sa completeze, iar nu sa si abroge Legea nr. 50/1996, nici total si nici partial. In acest fel, prin emiterea nr.OG 83/2000 au fost depasite limitele legii speciale de abilitare adoptata de Parlamentul Romaniei, încalcandu-se astfel dispozitiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constitutia Romaniei".
Asadar, motivul pe care se fundamenteaza recunoasterea dreptului magistratilor la sporul de risc si de suprasolicitare il constituie constatarea incalcarii dispozitiilor din legea de abilitare a guvernului de legiferare, adica depasirea limitei transferului dreptului de legiferare de la Parlament catre Guvern.
Nu se poate sustine ca dreptul la acțiune și, deci, termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data da 01.01.2000, in conditiile in care actul normativ care abroga drepturile magistratilor avea vicii de procedura, vicii care nu puteau fi descoperite la o analiza normala a nr.OG 83/2000.
In concluzie, avand in vedere toate cele de mai sus, rezulta fara nici îndoială că dreptul la acțiune nu se poate naște decât la data data pronunțării recursului în interesul legii nr. 21/2008.
Față de cele arătate anterior, date fiind considerentele arătate anterior, instanța constată că nu sunt îndeplinite în cauza de față condițiile prev. de art. 304 și 3041cod. pr. civ. și, întrucât nu există nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, conform art. 306 alin. 2 cod. pr. civ. în temeiul art. 312 cod. pr. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamantele, -, intervenientele, împotriva sentinței nr. 94 din 6 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția a II-a civilă și pt. conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantele și, pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Curtea de APEL CRAIOVA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. jud. L-/4 mai 2009
jud. fond,
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Ligia Epure
