Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1678/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1678/
Ședința publică din 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de pârâții Consiliul Local S și Primarul municipiului S, cu sediul în S,-, județul M și chemații în garanție Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în str. G-ral, nr. 28-30, sector 1 și Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M,împotriva sentinței civile nr. 1669 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Văzând lipsa părților la termenul de astăzi și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în baza actelor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința civilă nr.1669 din 6 octombrie 2008, Tribunalul Mureșa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean M, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, și, prin reprezentant legal Sindicatul " " Târgu-M, în contradictoriu cu pârâții de stat " " S, Inspectoratul Școlar Județean M, Primarul Municipiului S, Consiliul Local al Municipiului S și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la calcularea și la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri egale cu majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 pentru perioada 01.01.2007-20.07.2007.
- a dispus că despăgubirile mai sus menționate vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată începând cu data scadenței lunare a fiecărei diferențe salariale și până la data plății efective a debitului.
Cererea de chemare în garanție formulată de Inspectoratul Școlar Județean M în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Educației, Cercetării și Taf ost admisă, obligându-i pe acestea să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești menționate.
În adoptarea acestei soluții, prima instanță a reținut, cu referire la excepția invocată în cauză, următoarele:
Inspectoratul Școlar Județean M dispune de calitate procesuală pasivă, conform art.11 alin. 5 din Legea nr.128/1997, art. 142 lit. g din Legea nr. 84/1995, art. 33 alin. 7 și art. 38 alin. 5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ, art. 2, art. 31 alin. 2 și art. 54 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de învățământ preuniversitar de stat pe județul M, deoarece acest pârât are atribuții specifice angajatorului, inclusiv în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești ale personalului didactic.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanții sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă, în funcția de cadru didactic în învățământul preuniversitar, având grad didactic I, iar prin anexa nr. 2 nr.OG 11/2007, au fost stabiliți coeficienții de multiplicare pentru personalul didactic din învățământul preuniversitar, inclusiv pentru profesorii cu grad didactic I, începând cu luna ianuarie 2007.
Prin Legea nr. 220/2007, anexa nr. 2 nr.OG 11/2007 a fost aprobată cu modificări, fiind rectificați coeficienții de multiplicare pentru profesorii cu grad didactic I din învățământul preuniversitar, fără a se modifica și prevederile art. 9 din nr.OG 11/2007 privind aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
În concluzie, prin Legea nr. 220/2007, legiuitorul a reglementat un raport juridic nou, de recalculare a drepturilor salariale, instituind drepturi salariale cu scadențe viitoare, constând în majorări salariale, iar nu în confiscări abuzive ale unor drepturi salariale licit dobândite anterior, deci problema retroactivității nu se pune. Același mecanism legislativ se întâlnește și în ipoteza acordării prin lege a unor despăgubiri în favoarea unor anumite categorii de cetățeni pentru prejudicii anterioare intrării în vigoare a legii, sau în ipoteza reconstituirii unor drepturi (cum ar fi dreptul de proprietate). În toate cazurile, valorificarea beneficiului acordat de lege (executarea raportului juridic nou instituit) se face pentru viitor.
Deci, legea nouă (Legea nr. 220/2007) nu se aplică faptelor și actelor juridice petrecute anterior intrării ei în vigoare ("facta praeterita") constând în faptul prestării muncii și în actul juridic al plății salariului pe perioada ianuarie - iulie 2007. Dimpotrivă, Legea nr. 220/2007 reglementează o "facta pendentia" și o "facta futura", constând în situația juridică nouă recunoașterii unor debite salariale (corelative dreptului la majorările salariale) și a scadenței acestora după intrarea în vigoare a legii noi, ca efect al rectificării de către legislativ a unor coeficienți de multiplicare salarială stabiliți inițial de Guvern.
Însă, pârâții au omis să aplice prevederile Legii nr. 220/2007, începând cu luna ianuarie 2007, încălcând și prevederile art. 154 - 155, art. 161 - 164 alin. 1 și 2 din Codul muncii, cauzând un prejudiciu salarial conform dispozițiilor art. 269 din Codul muncii.
În consecință, tribunalul a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea astfel cum aceasta a fost formulată.
Împotriva hotărârii anterior descrise au declarat recurs pârâții Consiliul Local S și Primarul municipiului S, solicitând modificarea ei integrală, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se că pretențiile reclamanților sunt nefondate și contrare principiului neretroactivității legii, consacrat de dispozițiile art.1 din Codul civil și ale art. 15 alin. 2 din Constituția României, deoarece legea menționată a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 17 iulie 2007, intrând în vigoare, potrivit dispozițiilor art. 78 din Constituție, la 3 zile de la acest moment. Prin urmare, sporul pretins de reclamanți se impune a se aplica începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 220/2007, iar nu și pentru perioada anterioară.
S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 281/1993, salarizarea personalului din unitățile bugetare se face de la bugetul public național, iar nu de la bugetul local, situație în care recurenții nu dispun de calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta aparținând Ministerului Economiei și Finanțelor, în virtutea prevederilor Legii nr. 50/2002 și ale nr.HG 208/2005 și nr. 386/2007, precum și Inspectoratului Școlar Județean, care, potrivit legislației specifice, are atribuții în asigurarea efectuării legale a plății drepturilor bănești cuvenite personalului didactic.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și Ministerul Educației, Cercetării și T au declarat, de asemenea, recurs împotriva hotărârii instanței de fond.
Recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP M, a solicitat admiterea recursului declarat, modificarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării cauzei, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor datorită lipsei calității procesual pasive a acestuia, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată, cu citarea și comunicarea în continuare, a tuturor actelor de procedură față de acest minister, la sediul
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor este inadmisibilă în materia litigiilor de muncă întrucât între acesta și reclamantă nu există raporturi juridice de muncă. În același context se arată că responsabilitatea finanțării învățământului aparține autorității administrației publice locale MEF neavând nici o astfel de atribuție legală potrivit art.167 din Legea învățământului nr.84/1995.
Pârâtul Ministerul Educației,Cercetării și Tai nvocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 și 9.pr.civ.
Prin memoriul de recurs s-a relevat de către recurent faptul că instanța de fond nu a motivat admiterea cererii de chemare în garanție a ministerului, sub acest aspect hotărârea încălcând prevederile art.261 pr.civ. Se precizează faptul că partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, numai dacă există un raport juridic. Ori, în cauza dedusă judecății calitatea de angajator conform codului muncii, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997. Finanțarea cheltuielilor de personal în favoarea unităților școlare din învățământul preuniversitar nu se face prin bugetul Ministerului Educației,Cercetării și T ci prin Consiliile locale.
Pe fondul pricinii recurentul a relevat că instanța de fond a încălcat prevederile legii 220/2007 și prevederile art.15 alin.2 din Constituție întrucât, legea a fost publicată în MO al României la 17 iulie 2007, nu prevede o dată ulterioară în textul ei și nu se înscrie în condițiile pentru retroactivitatea legii. Prin urmare în conformitate cu principiul efectului imediat al legii noi prevederile legii sus citate se aplică de la data intrării ei în vigoare și nu de la 1 ianuarie 2007.
Examinând recursurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
Chiar dacă între reclamanți și pârâții recurenți nu există raporturi juridice de muncă, nu se poate susține cu succes că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care acestea aparțin, astfel cum dispun prevederile art. 1 din nr.HG 538/2001 și ale art. 167 din Legea nr. 84/1995.
În plus, față de dispozițiile art. 36 și 63 din Legea nr. 215/2001, cei doi pârâți sunt implicați în procedura întocmirii și aprobării bugetului local, iar în calitate de autorități administrative cu organe proprii de conducere, au și atribuții specifice legislației finanțelor publice, fiind în mod inerent angrenați în procedura de efectuare către reclamanți a plății diferențelor salariale obținute de aceștia prin hotărârea judecătorească supusă examinării.
Prin urmare, în mod greșit se susține excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primarul și Consiliul Local
În ceea ce privește majorările salariale prevăzute de Legea nr. 220/2007 se constată, de asemenea, că prima instanță a dispus în mod corect acordarea acestora, nefiind încălcat principiul neretroactivității legii civile, invocat de către pârâții-recurenți, deoarece prin art. 9 din nr.OG 11/2007 s-a prevăzut aplicarea noii salarizări a cadrelor didactice începând cu luna ianuarie 2007.
Cum această ordonanță a fost aprobată cu modificări, prin Legea nr. 220/2007, însă doar sub aspectul coeficienților de multiplicare prevăzuți inițial - aceștia fiind majorați, iar nu și cu privire la data de început a aplicării noii salarizări (astfel cum s-a prevăzut prin art. 9 din ordonanță), este evident că prevederile legale menționate nu au fost aplicate în mod retroactiv.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța apreciază că acest recurent este responsabil pentru finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat în temeiul dispozițiilor art. 167 alin.1 și 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora această operațiune se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, finanțarea cuprinzând atât, finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară. Or, potrivit dispozițiilor art. 167 alin.5 din aceeași lege, în finanțarea de bază sunt cuprinse și cheltuielile de personal.
Aceeași responsabilitate a Ministerului Economiei și Finanțelor derivă, pentru perioada aflată în litigiu, și din prevederile art. 14 alin.4 din Legea nr. 486/2006, privind bugetul de stat pe anul 2007, precum și din cele ale art. 19 lit. a) din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, pârâtul-recurent coordonând acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, precum pregătirea proiectelor bugetare anuale și ale legilor de rectificare.
În plus, conform prevederilor art. 21 alin. 1 din Legea nr. 486/2006, cheltuielile privind despăgubirile acordate prin hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești, se acoperă de către Ministerul Economiei și Finanțelor, pe bază de documente legale, din sumele prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
Din coroborarea prevederilor legale menționate, rezultă că pârâtul-recurent are calitate procesuală pasivă în cauză, atât sub aspectul opozabilității față de minister a hotărârii atacate, cât și sub aspectul punerii acesteia în executare.
În ce privește cerea de chemare în garanție a Ministerului educației,Cercetării și T, este adevărat că prima instanță a admis în principiu cererea însă în cuprinsul hotărârii nu există motivare în fapt și în drept, lipsă care urmează a fi suplinită de către instanța de control judiciar. Astfel, potrivit art.142 din Legea învățământului M este organ administrativ descentralizat în teritoriu al, subordonat acestuia și ținut a pune în aplicare ordinele ministrului educației. Raportat la obiectul litigiului dedus judecății Maa plicat cadrul legal din domeniul salarizării personalului didactic, astfel că în conformitate cu art.60 pr.civ. în situația în care ar cădea în pretenții cererea de chemare în garanție a este fondată. Nu este de omis nici faptul că plata salariilor cadrelor didactice este asigurată de la bugetul de stat prin care virează sumele prin consiliile locale și primări, de unde ulterior se alimentează conturile unităților de învățământ preuniversitar.
Față de cele ce preced, recursurile deduse judecății se constată a fi neîntemeiate, astfel că, nefiind incident motivul de nelegalitate invocat și neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, instanța va dispune, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Ministerul Educației, Cercetării și T, cu sediul în B, str. G-ral, nr. 28-30, sector 1, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -.-, nr. 1-3, județul M, Consiliul Local S și Primarul municipiului S, împotriva sentinței civile nr. 1669 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, Secția Civilă în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Tehnored. BI/2ex
Jud. fond:;
-16.01.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat