Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1690/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1690
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
**********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata - SA, împotriva sentinței nr. 6157 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu petenta, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta intimată - SA, reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat, lipsind intimata petentă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta intimată - SA, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că la data de 29 septembrie 2008, petenta a formulat cerere de chemare în judecată intimatei, solicitând ca ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata drepturilor bănești neacordate conform art.176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005,2006,2007 reprezentand aprovizionarea de toamna iarna, in luna octombrie, in cuantum de un salariu minim pe ramura pentru fiecare an in parte, pentru perioada lucrata, drepturi actualizate la data platii, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, a arătat că a fost salariat al intimatei A - Tg-, conform mențiunilor din carnetul de muncă.
Că, prin Contractele Colective de munca la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 se prevede in mod expres, Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Deși a fost legal citată la mai multe termene consecutive, intimata nu și-a formulat apărarea, sarcina probei revenind angajatorului conform art. 287 Codul Muncii, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6157 din 10 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenta și a obligat intimata -"" SA să plătească petentei drepturile salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării toamnă -iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, conform art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze naturale pentru anii 2005, 2006, 2007, pentru perioada 2005, reactualizate la data plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că etentul p. a fost salariat al intimatei asa cum rezulta din mentiunile efectuate in carnetul de munca ale acestuia.
Conform dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze,Cu ocazia unor evenimente anuale, Paste, Ziua meseriei, C precum si in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța considerat că intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.
Împotriva sentinței, la data de 08.12.2008, a declarat recurs intimata -"" SA, susținând că sentința este vădit lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune susține că drepturile prevăzute de art. 176 alin. 1 din CCM ramură nu pot fi considerate drept salarial, ci un venit reglementat ca măsură de protecție socială.
Că cererea petentei nu reprezintă o acțiune în plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, venituri cerute în temeiul unui contract colectiv de muncă (CCM ramură).
Precizează că acțiunea petentei se încadrează, sub aspectul prescripției extinctive, în ipoteza art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii, fiind deci aplicabil termenul de prescripție de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, raportat la data disponibilizării, înainte de data de 01.09.2007.
Pe fondul cauzei arătă că instanța a ignorat faptul că prin art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze este prevăzută posibilitatea transformării acestuia în element constitutiv al salariului de bază, cu efectul imediat al stingerii sale distincte pe viitor.
Acest lucru s-a petrecut chiar mai înainte de preluarea prin transfer în 2002-2003 personalului de la fosta sucursală "" Ba S NP.
În contractul colectiv de muncă încheiat între SNP și salariații reprezentați de la nivelul anului 2000 se stipula cu claritate la art.168 alin.2 teza II a faptul că " suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului 2412/1998, astfel că voința părților a optat pentru novarea dreptului recunoscut dintr-un element exterior salariului de bază, în parte constitutivă a acestuia.
Din examinarea sentinței, prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentința este afectată de motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art.176 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze: " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.
Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
Prin alin.6 se prevede:"Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază".
Dispoziții similare există și în art.170 din contractul colectiv de muncă la nivelul grupurilor de unități din industria petrolieră.
Recurenta pârâtă a preluat prin transfer în 2002-2003 personalul de la fosta sucursală " " Ba S NP, iar anterior acestei perioade în contractul colectiv de muncă la nivelul - 1998 s- prevăzut prin art.168 alin.2 " Suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază", conform telexului 2412/1998.
In cuprinsul acestuia s-a menționat că se majorează salariile de bază brute ale personalului începând cu 01.03.1998, pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din contractul colectiv de muncă.
În condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă-iarnă a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, cu începere din 1998, se constată că a fost îndeplinită condiția de la art.176 alin.6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și eronat a apreciat că nu au fost respectate prevederile art.176 alin.1și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, deși suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Ca atare, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta - SA, împotriva sentinței nr. 6157 din 10 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Modifică în totalitate sentința civilă în sensul că respinge cererea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3ex/IE/22.04.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Ligia Epure