Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1798/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1798
Ședința publică de la 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tamara Carmen Bunoiu
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
Judecător - -
Grefier
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data 31 martie 2008, privind judecarea recursurilor declarate de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI B și, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR G, împotriva sentinței civile nr. 2135 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, CURTEA DE APEL CRAIOVA și intimatul TRIBUNALUL GORJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndepolinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile din ședința publică de la data 31 martie 2008, au fost consemnate într-o încheiere separatî, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor de față:
Prin încheierea de ședință din 25.10.2007 a fost admisă cererea petenților privind efectuarea unei expertize contabile, a fost numit expertul, fiind stabilit următorul obiectiv: să se calculeze sporul de risc și solicitare neuropsihică, echivalentul a 50% din salariul de bază brut lunar pentru fiecare petent în parte, începând cu luna mai 2004, actualizat la data plății.
Raportul de expertiza contabila a fost depus la dosar la 01.11.2007, iar părțile nu au formulat obiecțiuni cu privire la concluziile acestuia în termenul ce le-a fost acordat în acest sens.
Prin sentința nr.2135 din15 noiembrie 2007, s-a admis acțiunea formulată de petenții, -, G, -, și, cu domiciliul procesual ales în Tg.J,-, judetul G, împotriva intimaților Tribunalul Gorj, cu sediul în Tg.J,-, judetul G, Curtea de APEL CRAIOVA, cu sediul în C, judetul D, Ministerul Justitiei și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediile în B,-, sector 5.
Au fost obligați intimații la plata către petenți a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada mai 2004 - 30.09.2007, sume nete ce au fost actualizate în funcție de indicele de inflație la 30.09.2007, sume ce urmează să fie actualizate la data plății efective, precum și acordarea acestui spor pe viitor, după cum urmează: - 56.452 lei, - 47.663 lei, () - 42.967 lei, - - 54.401 lei, - - 56.689 lei, - 52.446 lei, - 49.160 lei, - 55.561 lei, - 48.327 lei, G - 56.689 lei, - 53.759 lei, - - 40.589 lei, () - 52.525 lei și - 56.603 lei.
Pentru a se pronunța astfel s-au reținut următoarele:
Petenții îndeplinesc funcțiile de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Gorj, fiind salarizați în baza Legii nr.50/1996, astfel cum a fost completată și modificată ulterior prin nr.OG83/2000, nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/29.03.2006.
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996,Pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar."
Legea este actul juridic al Parlamentului elaborat în conformitate cu legea supremă - Constituția - potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative.
Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României, și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Legea nr.50/1996 are caracter de lege organică conform dispozițiilor art.73 pct.1 lit.e din Constituția României.
Art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000, însă acest din urmă act normativ - ordonanța guvernului - este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art.54 pct.2).
Abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 încalcă, alături de normele constituționale referitoare la delegarea legislativă și dispozițiile legale privind tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Potrivit art.108 alin.3 din Constituție,Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile stabilite de aceasta.", iar, prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la,Modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată."
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr.50/1996,deși, așa cum rezultă din dispozițiile art.56-62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificare, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin Legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
În același context, se reține că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitarea pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare, ca de exemplu, art.1 pct.Q3 din Legea nr.125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru abrogarea art.2 alin.3 pct.B lit.d din Decretul nr.247/1997.
Întrucât abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 este nelegală și, mai mult, subzistă rațiunile acordării sporului de risc și solicitare neuropsihică, tribunalul apreciază că pretențiile petenților sunt întemeiate.
Potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."
Sporul de 50% de risc și solicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 petenții au fost lipsiți de proprietatea acestui bun, or, lipsirea de proprietate se putea face doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG83/2000 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, cu atât mai mult cu cât în perioada respectivă drepturile salariale ale acestora au fost majorate, astfel încât abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare ca fiind lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, tribunalul reține că art.I pct.42 din nr.OG83/2000, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, încalcă norme constituționale și prevederi legale interne și este în conflict cu art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, urmând să dea preponderență acestui din urmă text legal.
Drepturile bănești solicitate de petenți pentru perioada mai 2004 - 30 septembrie 2007 au fost calculate prin expertiza contabilă efectuată în cauză, iar intimații nu au avut obiecțiuni cu privire la cuantumul acestora.
Despăgubirile cuvenite petenților trebuie sa cuprindă atât sporurile neacordate, cât și indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume, corespunzător art.161 din Codul muncii, respectiv prejudiciul efectiv si beneficiul nerealizat.
Având în vedere considerente expuse și dispozițiile legale evocate mai sus, tribunalul urmează să admită acțiunea și să oblige intimații la plata către petenți a sumelor reprezentând diferențe de drepturi salariale cu titlu de spor și solicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pentru perioada mai 2004 - 30.09.2007, sume nete ce au fost actualizate în funcție de indicele de inflație la 30.09.2007, sume ce urmează să fie actualizate la data plății efective, precum și acordarea acestui spor pe viitor, după cum urmează: - 56.452 lei, - 47.663 lei, () - 42.967 lei, - 54.401 lei, - - 56.689 lei, - 52.446 lei, - 49.160 lei, - 55.561 lei, - 48.327 lei, G - 56.689 lei, - 53.759 lei, - - 40.589 lei, - 52.525 lei și - 56.603 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI B și, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său, Ministerul Justiției a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj este nelegală pentru motivul de recurs prev. de art. 304, pct. 9 Cod pr. civ. A invocat faptul că tribunalul a reținut incorect că abrogarea realizată de OG 83/2000 este nelegală, solicitând să se constate că la emiterea acestei ordonanțe au fost respectate toate condițiile și limitările prevăzute de Lg. 125/2000. A mai solicitat să se constate că art. 47 din Lg. 50/1996 a fost abrogat cu respectarea tuturor dispozițiilor constituționale și legale, astfel că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate, iar soluția tribunalului este vădit nelegală.
În recursul său, a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, susținând că dispozitivul nu conține referiri la excepția ridicată.
A mai arătat că, în mod cu totul neîntemeiat, instanța de fond a respins excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Gorj, iar reținerea primei instanțe referitoare la fondul cauzei este total neîntemeiată, vizând doar obținerea unor hotărâri executorii privind mărirea salariilor magistraților, mod cu totul nejustificat.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată următoarele:
În ceea ce privește recursul Ministerului Justiției nu se pot reține ca fiind întemeiate motivele invocate, atâta timp cât potrivit art. 108 al. 3 din Constituție ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și condițiile prevăzute de aceasta. Însă prin art. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești și nu cu privire la abrogarea unor dispoziții. Din cuprinsul OG nr. 83/2000, rezultă că s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși, așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 ale Legii nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia. Astfel, legiuitorul a dispus expres cazurile când se pot modifica sau abroga textele de lege, în cuprinsul legii de abilitate.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 21/10.03.2008, ICCJ a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate din cadrul autorității judecătorești au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996.
Cu privire la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, nici acesta nu este întemeiat, în condițiile în care acest recurent potrivit art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 are calitatea de ordonator principal de credite având obligația de a elabora proiectul legii bugetare anule și de a se preocupa alături de celelalte instituții ale statului de asigurarea supremației legii.
În consecință, neexistând motive de casare și modificare a hotărârii recurate, urmează ca în baza art. 312 cod pr.civ. să fie respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarat de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI B și, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR G, împotriva sentinței civile nr. 2135 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, G, -, CURTEA DE APEL CRAIOVA și intimatul TRIBUNALUL GORJ.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2008
Președinte, - - - | Judecător, - --- | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.-
Tehn.2 ex
16.04.2008
Președinte:Tamara Carmen BunoiuJudecători:Tamara Carmen Bunoiu, Manuela Preda Popescu