Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1849/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1849
Ședința publică din data de 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,--67, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1145 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, domiciliat în comuna R, sat, județul D, - domiciliat în comuna, sat nr. 170, județul
Recurs scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți G, -, ambii prin avocat din cadrul Baroului D, lipsă fiind recurenta-pârâtă SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru intimații-reclamanți arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți, solicită respingerea recursului pârâtei, menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond, obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către intimații-reclamanți.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 17.050 lei, la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu ce le-a fost acordat, a daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din 04.11.2008, i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu 19.12.2008, iar prin decizia nr. 18/21.01.2009 s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă.
A mai arătat că, prin decizia menționată, în articolul 7 s-a prevăzut doar plata unui singur salariu brut compensatoriu, la valoarea salariului avut în luna premergătoare concedierii, fără a se ține cont de prevederile contractului colectiv de muncă, art. 64 alin. 1 lit. a din acest contract prevăzând plata a 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, măsură justificată pe prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, deși exista un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu prevederi mai favorabile.
De asemenea, a mai arătat, că la plata singurului salariu compensatoriu acordat s-au aplicat deduceri în afara impozitului pe venit în cuantum de 16 %, deși acestea nu trebuiau reținute, astfel că se impune restituirea contribuțiilor deduse în mod nelegal din salariul compensatoriu acordat.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 281- 283 din Codul muncii și s-au atașat în copie decizia de încetare a contractului de muncă, adresa nr. 44752/ 2008 societății pârâte către reprezentanții salariaților, contractul colectiv de muncă încheiat la 21.12.2007.
În ședința publică din data de 23 martie 2009, tribunalul a admis cererea de conexare a dosarului nr- privind pe reclamantul - care a formulat o cerere similară cu cea a reclamantului G, având în vedere aceleași considerente, cu mențiunea că decizia prin care i s-a încetat contractul de muncă are nr.96/21.01.2009, iar suma reprezentând contravaloarea a 11 salarii compensatorii este de 14.300 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nedovedită, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este în concordanță cu dispozițiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cu hotărârea Consiliului de administrație al societății pârâte și conform angajamentului asumat de aceasta prin notificările transmise reprezentanților salariaților în cadrul procedurii concedierii colective.
A mai arătat pârâta, că din textul art. 64 din rezultă că acordarea compensațiilor în situația concedierilor pentru motive ce nu țin de persoana salariatului nu este o obligație a angajatorului, ci este o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de muncă, fiind condiționată de situația financiară a societății, care a avut disponibilități bănești și flux de numerar negativ în ultimul trimestru al anului 2008 și în perioada disponibilizării.
De asemenea, a precizat că prin notificarea nr.46613/2008 a încunoștințat salariații asupra faptului că analizându-se situația financiară prezentă și de perspectivă a societății și ținând seama de faptul că nivelul compensațiilor bănești este dependent și plătibil din fondul de salarii, nu poate acorda compensații bănești la nivelul a douăsprezece salarii brute din luna premergătoare concedierii, posibilitate reanalizată de Consiliul de administrație în ședința din 19.01.2009, în care s-a decis plata unor compensații la nivelul unui salariu de bază brut din luna premergătoare din luna concedierii colective.
În subsidiar, pârâta a solicitat, în cazul admiterii cererii privind plata celor 11 salarii compensatorii, a se reține că din pretențiile solicitate trebuie scăzut impozitul pe venit și contribuțiile legale datorate care, potrivit Codului fiscal se rețin la sursă. Astfel, în aplicarea art.55 din Codul fiscal și a art 68 lit. l din Normele metodologice, în mod legal s-a calculat, reținut și virat impozitul de 16 %, necontestat.
A arătat că potrivit art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 76/2002 nu s-a calculat și nu s-a reținut contribuția individuală la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Contribuția de asigurări sociale a fost calculată, reținută și virată potrivit art.26 din Legea nr.19/2000 modificată, care prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale printre care nu se includ plățile compensatorii acordate cu ocazia disponibilizării salariaților, iar contribuția de asigurări sociale de sănătate a fost calculată, reținută și virată potrivit dispozițiilor art.257 alin. 2 litera a din Legea nr.95/2006, fiind venituri asimilate salariilor, care se impun impozitului pe venit.
De asemenea, a mai arătat că potrivit Legii nr.346/2002 modificată din sfera sumelor exceptate de la plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris și plățile compensatorii, drept pentru care s-au calculat, reținut și virat aceste contribuții.
Pârâta a solicitat respingerea cererii privind daunele morale ca neîntemeiate și nedovedite, nefiind întrunite elementele care antrenează răspunderea pentru aceste daune, respectiv fapta ilicită, prejudicierea de ordin moral a fostului angajat, vinovăția angajatorului și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul moral pretins.
S-au depus, în copie: extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, notificarea nr.46613/2008, răspunsul adresat reprezentanților salariaților, cu nr.47509/17.12.2008, extras din procesul verbal al consiliului de administrație din data de 19.01.2009.
Au fost administrate probele cu înscrisuri și interogatoriu luat pârâtei, depunându-se atât răspunsul la interogatoriu, cât și fluxul de numerar pe anul 2008 și 2009 și bilanțul contabil pe anul 2008, precum și balanța de verificare sintetică pentru perioada septembrie - decembrie 2008 din care rezultă că în anul 2008 profitul obținut de societatea pârâtă a fost în cuantum de aproximativ șase milioane euro.
Reclamanții și-au precizat cererea în sensul că au solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, în cuantum de 240 lei pentru G și 202 lei pentru - și au depus și concluzii scrise, iar în ședința publică din data de 18 mai 2009 au arătat că înțeleg să renunțe la capătul de cerere privind acordarea de daune morale.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1145 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis în parte acțiunea precizată, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a unei compensații egale cu 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, s-a respins capătul de cerere privind restituirea contribuțiilor, s-a luat act de renunțarea la capătul de cerere referitor la daunele morale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au avut calitatea de salariați al societății pârâte, iar prin deciziile nr. 18/21.01.2009, respectiv 96/21.01.2009 s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă al acestora ca urmare a desființării locurilor de muncă determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective; că potrivit art.7 s-a acordat reclamanților o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, această măsură motivându-se pe prevederile art.78 din contractul colectiv de muncă la nivel național și pe posibilitățile financiare ale societății.
S-a mai reținut de instanța de fond, că reclamanții au contestat această măsură, precizând că potrivit dispozițiilor art.64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate li se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.
Din prevederile acestui text din contractul colectiv la nivel de unitate, rezultă că în situația concedierilor colective angajatorul poate acorda, în funcție de situația financiară, o compensație echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii în afara drepturilor cuvenite la zi.
Potrivit dispozițiilor art.236 aliniatul 4 din Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților " și doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, ceea ce nu este cazul în speță, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, conform art. 247 din Codul muncii.
A apreciat instanța de fond, că pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și invoca aplicarea prevederilor art.78 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
Cât privește susținerea pârâtei din întâmpinare în sensul că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, cu care salariații au fost de acord la data concedierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, legată de situația financiară a societății, instanța de fond a reținut, din interpretarea prevederilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, că nu este vorba de o condiție pur potestativă, ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte.
Astfel, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către pârâtă și din răspunsul acesteia la interogatoriu reiese că, în anul 2008, s-a înregistrat profit în cuantum de aproximativ șase milioane de euro.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că primul capăt de cerere este întemeiat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, să fie obligată pârâta la plata către reclamanți a diferenței de 11 salarii de bază brute din luna anterioară concedierii.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea contribuțiilor deduse din salariu compensatoriu acordat, reprezentând: contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, tribunalul a reținut că acesta este neîntemeiat, întrucât art. 26 lit. b din Legea nr.19/2000, nu prevede cu titlu de excepție neplata contribuției de asigurări sociale, fiind enumerate în mod expres care sunt categoriile de venituri asupra cărora nu se datorează această contribuție și în cadrul cărora nu intră salariile compensatorii.
Totodată, art.257 alin. 2 lit a din Legea nr. 95 /2006 prevede că această contribuție de asigurări sociale de sănătate se aplică asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit.
Câtă vreme s-a aplicat impozitul de 16 %, necontestat în cauză, iar aceste venituri sunt raportate la salariul de bază brut, este evident că sunt asimilate salariilor și deci, supuse și acestei impozitări.
Nici Legea nr.346/2002 modificată nu prevede la art.6 și următoarele, invocate de reclamanți, în concluziile scrise, în mod expres o scutire de plata contribuției de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, situație în care aceasta este datorată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea pârâtă, invocând disp. art.304 pct.7,8,9 Cod pr.civ. criticând-o ca netemeinică și nelegală, cu motivarea, în esență, că tribunalul nu a ținut cont de posibilitățile reale de plată ale societății, de faptul că aceasta nu are lichidități și că nu poate plăti 12 salarii compensatorii.
Se mai arată că sintagma "situație financiară" se referă la toate componentele situațiilor financiare și nu numai la bilanț.
De asemenea, se susține că, și în cazul în care se înregistrează profit, sumele se direcționează de către adunarea generală a acționarilor și nu poate fi automat folosit pentru plata unor drepturi salariale.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că sentința cuprinde motive contradictorii reprezentate de faptul că instanța de fond a constatat că societatea a reținut în mod corect contribuțiile legale din salariul compensatoriu, dar, în același timp, obligă societatea să plătească încă 11 salarii brute.
Se mai susține că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, sentința atacată și motivele de recurs, Curtea va constata că recursul este nefondat:
Intimații-reclamanți au avut calitatea de salariați ai societății pârâte, iar prin deciziile nr.18/21.01.2009 și nr.96/21.01.2009 s-a dispus încetarea contractelor individuale de muncă ale acestora, ca urmare a desființării locului de muncă determinată de reorganizarea activității angajatorului, în cadrul concedierii colective.
Societatea recurentă a acordat intimaților-reclamanți o compensație la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, această măsură motivându-se pe prevederile art.78 din contractul colectiv de muncă la nivel național și pe posibilitățile financiare ale societății.
Potrivit dispozițiilor art.64 alin.1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, salariatului i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în funcția de situația financiară a societății.
Potrivit dispozițiilor art. 236 aliniatul 4 din Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților " și doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă, or în speță există o reglementare expresă cuprinsă în art.64 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce impune aplicarea acestuia conform art.241 (1) lit.a din Codul muncii.
Tribunalul a apreciat în mod corect probele administrate și a constatat că recurenta a înregistrat profit, situație în care nu poate invoca o situație financiară precară.
În ceea ce privește susținerea că acordarea compensațiilor nu este o obligație a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, legată de situația financiară a societății, prevedere cu care salariații au fost de acord la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivelul societății, se constată că nu este vorba de o condiție pur potestativă ci de o condiționare a plății acestor compensații de situația financiară a societății pârâte.
Astfel, dacă situația financiară a societății pârâte este favorabilă, plata compensațiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către recurentă și din răspunsul acesteia la interogatoriu reiese că în anul 2008 s-a înregistrat profit.
Intenția societății recurente de a folosi profitul pentru alte acțiuni nu o poate exonera de executarea unei obligații asumate prin contractul colectiv de muncă.
Sentința instanței de fond nu cuprinde motive contradictorii, așa cum susține recurenta.
Faptul că tribunalul a obligat recurenta la plata diferenței de 11 salarii compensatorii nu contravine în niciun fel faptului că, aceeași instanță, reține că din sumele plătite cu titlu de plăți compensatorii se datorează contribuții la bugetele de stat, potrivit legislației în vigoare.
Nefondată este și susținerea recurentei că tribunalul a făcut o greșită aplicare a legii.
Corect a stabilit tribunalul că atâta vreme cât la nivel de societate s-a încheiat contract colectiv de muncă, dispozițiile acestuia sunt aplicabile în speță și nu cele ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național.
Potrivit disp. art.236 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și numai în cazul în care la nivel de angajator nu există un asemenea contract se aplică dispozițiile din contractul încheiat la nivel superior, în speța de față.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 Cod pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
Văzând și disp.art.274 pct.3 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B,--67, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1145 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G, domiciliat în comuna R, sat, județul D, - domiciliat în comuna, sat nr. 170, județul
În baza art.274 pct.3 Cod procedură civilă obligă recurenta-pârâtă la 2200 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 15 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
6 ex./26.10.2009
dosar fond- - Tribunalul Dâmbovița
judecători fond- G;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Pigui Ioana Cristina
