Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 185/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(6176/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr. 185/
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, împotriva încheierii de ședință din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă SC SA - Membru Grup, a depus la dosar motivele de recurs și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin încheierea de ședință din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de pârâta SC SA - GRUP, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Pârâta a declarat recurs, criticând decizia precitată, în esență, sub următoarele aspecte:
- din conținutul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că pentru invocarea unei excepții de neconstituționalitate a unei prevederi legale trebuie îndeplinite mai multe condiții;
- în primul rând, excepția trebuie să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești;
- în al doilea rând, este necesar ca excepția să aibă ca obiect prevederi cuprinse într-o lege sau ordonanță în vigoare;
- în al treilea rând, prevederile contestate să nu mai fi fost declarate neconstituționale anterior;
- în al patrulea rând, prevederile contestate să aibă legătură cu soluționarea cauzei;
- toate aceste condiții sunt îndeplinite în cauză;
- instanța a dat o interpretare greșită normelor ce reglementează admisibilitatea excepției și, totodată, și-a depășit atribuțiile;
- greșita interpretare a legii rezidă în nerespectarea prevederilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul cărora rezultă că instanța își poate exprima și argumenta opinia asupra excepției de neconstituționalitate numai în cazul în care decide să sesizeze Curtea Constituțională;
- dimpotrivă, în cazul în care decide să nu sesizeze Curtea Constituțională, instanța va pronunța o încheiere motivată;
- în acest caz motivarea trebuie să privească rațiunile prevăzute de alin. 1, 2 sau 3 și nicidecum rezolvarea excepției, acest atribut fiind rezervat exclusiv Curții Constituționale;
- procedând astfel, Tribunalul și-a depășit atribuțiile, exercitând un abuz de putere;
- dispozițiile legale neconstituționale sunt cele ale art. 222 și 282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alineatul 2 din Legea nr. 54/2003;
- ele contravin prevederilor art. 1 alineatul 3, art. 9, art. 16 alineatul 1 și 2, art. 20 alineatul 1 și 2, art. 24 alineatul 1, art. 40 alineatul 1, art. 41 alineatul 5 și art. 53 alineatul 1 și 2 din Constituția României;
- de asemenea, sunt în contradicție cu prevederile principiilor și articolelor ce alcătuiesc blocul de constituționalitate român, respectiv dispozițiile din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților, în special cele ale art. 6 din acest ultim act normativ;
- textele de lege a căror constituționalitate este contestată reprezintă o încălcare a garanțiilor dreptului la apărare și implicit a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din CEDO, precum și o încălcare a principiului efectivității juridice consacrat atât în jurisprudența CEDO, cât și în cea a Curții Constituționale.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a proc. civ. și făcând aplicațiunea corespunzătoare a prevederilor art. 304/1 proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele de către instanța de control judiciar și dau posibilitatea unei eventuale compliniri a considerentelor hotărârii atacate, dat fiind caracterul devolutiv al căii de atac a recursului prevăzută de lege în materia conflictelor de muncă) va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a procedat corect atunci când a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată în cauză de către recurenta-pârâtă SC SA, făcând o justă aplicațiune speță a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată.
Potrivit acestui text legal:
"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Din conținutul acestui articol rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la rezolvarea unei excepții de neconstituționalitate este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, nerespectarea fie și a uneia dintre acestea conducând la respingerea cererii de sesizare. Printre acestea se află și cea care impune ca textul legal cu privire la care s-a invocat excepția "să aibă legătură cu soluționarea cauzei".
Această cerință decurge din conținutul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 republicată, recurenta fiind de acord și ea că este necesar a fi respectată în asemenea situații.
Trebuie definit ce se înțelege prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei", sintagmă esențială pentru a stabili cazurile în care cererile de sesizare a Curții Constituționale sunt admisibile, fiind evident, printr-o interpretare "per a contrario", că în situațiile în care textul contestat pe calea excepției nu are legătură cu rezolvarea pricinii, nu se poate dispune sesizarea Curții Constituționale.
O normă legală are legătură cu soluționarea unei cauze atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea judecătorească ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini. Mai precis, de norma respectivă depinde soluția ce se va pronunța în proces, și anume dacă pretențiile deduse judecății vor fi admise sau respinse în fond ori pe calea unei excepții dirimante.
Or, prevederile legale a căror constituționalitate este contestată de către recurentă - art. 222 și 282 din Legea nr. 53/2003, art. 73 din Legea nr. 168/1999 și art. 28 alineatul 2 din Legea nr. 54/2003 - nu îndeplinesc cerința legală de a avea legătură cu soluționarea cauzei. Ele reglementează aspecte care nu vizează fondul prezentei pricini, ci țin de chestiuni colaterale acesteia. Mai precis, art. 222 și 282 din Legea nr. 53/2003 se referă la problematica reprezentării salariaților în conflictele de muncă, art. 73 din Legea nr. 168/1999 vizează chestiunea termenului în care pot fi formulate cererile în justiție din materia conflictelor de muncă, iar art. 28 alineatul 2 din Legea nr. 54/2003 reglementează unele dintre atribuțiile ce revin organizațiilor sindicale.
Indiferent de modul în care ar fi interpretate toate aceste texte, ele nu pot influența în nici un fel și sub nici o formă soluția ce se va pronunța în cauză, esențială pentru aceasta fiind doar modalitatea în care sunt interpretate și aplicate prevederile unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate, act juridic care însă nu poate fi supus controlului de constituționalitate.
Toate cele ce preced demonstrează netemeinicia criticilor exprimate în motivarea recursului și justifică respingerea ca nefondată a acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA - GRUP, împotriva încheierii de ședință din 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet specializat pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./21.01.2010.
Jud. fond:,.
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
