Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1891/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1891

Ședința publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție

-- --Vicepreședinte Instanță

-- -- Judecător

Grefier -

XXX

Pe rol judecarea recursului, declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2424/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul COPIILOR, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal. s-au depus concluzii scrise de către recurentă și întâmpinare de către intimat.

S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința 2424/09.12.2008, Tribunalul Mehedinția respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtului Palatul Copiilor.

Examinând acțiunea reclamantei în raport de actele dosarului și de susținerile părților, instanța a constatat următoarele:

Reclamanta a fost salariată a Palatului Copiilor din Dr.Tr.S, în calitate de profesor până la data de 01.09.2008, când i s- întocmit dosarul de pensionare.

Conform adresei nr. 661/09.10.2008 emisă de Palatul Copiilor Dr.Tr.S, reclamantei i-au fost acordate tichete cadou pentru perioada 01.01.2008-01.09.2008, iar pentru anii 2006-2007, cererea acesteia privind acordarea tichetelor cadou nu a fost aprobată.

Deși, reclamanta a susținut că pârâtul era obligat să-i acorde tichete cadou și pentru perioada mai 2006 - 31 decembrie 2007, această susținere este neîntemeiată.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea 193/2006, privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.

Art. 2.3 teza a II-a, din Normele Metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006, prevede că, angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli, denumită tichete cadou pentru cheltuieli sociale.

Potrivit art. 21 pct. 1 și 2 din Legea 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate, potrivit alin. 1, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

Prin urmare, creditele bugetare aprobate sunt repartizate de ordonatorii principali de credite și respectiv de ordonatorii secundari de credite.

În speță, în bugetul repartizat Palatului Copiilor Dr.Tr.S, de către Inspectoratul Școlar Județean M, pe anii 2006 și 2007, nu au fost prevăzute credite bugetare pentru acordarea tichetelor cadou, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Din acest motiv Palatul Copiilor Dr.Tr.S, nu a acordat tichete cadou salariaților săi pe anii 2006 și 2007.

În consecință, a ținut seama de dispozițiile legale sus menționate și de probele administrate în cauză, instanța a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtului să-i acorde tichetele cadou pe perioada mai 2006-31.12.2007 este nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta reclamantă, arată că a funcționat ca profesor titular la Palatul Copiilor până la data de 1.09.2008, dată, când i s-a întocmit dosarul de pensionare, că pentru perioada 1.01.2008-1.09.2008 i-au fost acordate tichete cadou, conform adresei Nr. 661/09.10.2008, iar pentru perioada mai 2006 -31.12.2007, Palatul Copiilor avea obligația acordării de tichete cadou în conformitate cu Legea 193/17.05.2006, iar retragerea sau suspendarea este nelegală.

În mod greșit, s-a reținut că dreptul stabilit printr-o lege rămâne la latitudinea angajatorilor care nu au luat în calcul ca în bugetele pe anul 2006-2007, sa aibă rubrică cu subcapitolul "tichete cadou".

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.1 din Legea nr. 193/2006 - societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.

Potrivit nr.HG 1.317 din 20 septembrie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă

1.1. parte din categoria angajatorilor prevăzuți la art. 1 din Legea nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, denumită în cuprinsul prezentelor norme metodologice angajatori:

b) instituțiile din sectorul bugetar, definite de legea privind finanțele publice și de legea privind finanțele publice locale, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii;

1.2. Tichetele cadou și tichetele de creșă sunt bilete de valoare.

2.3. persoane fizice care desfășoară o activitate într-o relație de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou " pentru cheltuieli sociale.

Astfel, așa cum reiese din prevederile Legii 193/2006, acordarea acestor tichete este reglementată ca o posibilitate a angajatorului de a folosi aceste tichete.

Pentru considerentele expuse în baza art. 312 cod proc. Civ. recursul va fi respins, sentința recurată fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 2424/09.12.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul COPIILOR, având ca obiect drepturi bănești

Pronunțată în ședința publică de la 09 Aprilie 2009.

PREȘEDINTE: Dorina Stoichin

- -

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Ioana Bodri

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.

Tehn. Red. /2 ex.08.05.2009

/

Președinte:Dorina Stoichin
Judecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Ioana Bodri

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1891/2009. Curtea de Apel Craiova