Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 193/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 193/2010

Ședința publică de la 08 FEBRUARIE 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Ana Doriani

- - - JUDECĂTOR 3: Mirela Pop

- - - grefier

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului promovat de pârâta "" SA B împotriva sentinței civile nr. 1438/LM/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că d-na avocat în calitate de reprezentantă a pârâtei recurente a înregistrat la dosar Concluzii scrise.

dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de 1 februarie 2010, care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul tribunalului Hunedoara sub nr- și precizată, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - "" SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la:

- plata diferenței dintre plățile compensatorii acordate și cele cuvenite conform planului social pe anul 2005, precum și sumele echivalente numărului de salarii medii nete conform art.50 din CCM, reactualizate la data plății efective;

- plata cotei de gaze pentru perioada 2005-2006;

- plata primei de murături pentru aceeași perioadă;

- cu cheltuieli de judecată.

In motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a fost încadrat în muncă la societatea pârâtă în perioada 15.07.1983 - 28.04.2006. Raporturile de muncă au încetat în urma reorganizării activității, achitându-se plăți compensatorii echivalente cu numărul de salarii medii brute în funcție de vechimea în societate. S-a susținut că, în mod greșit, la calculul sumelor acordate s-a avut în vedere salariul mediu brut pe anul anterior concedierii, întrucât, în conformitate cu pct.4 din Planul Social - anexă la Contractul Colectiv de Muncă, indemnizația de concediere trebuia stabilită pe baza celui din 2004, majorat în anii următori pe baza aceluiași procentaj cu care s-au majorat salariile prevăzute în CCM. In plus, s-a mai susținut că pârâta a omis să-și achite datoria prevăzută în art.50 din CCM, respectiv salariile medii nete, având în vedere vechimea în muncă.

In justificarea pretențiilor constând în contravaloarea cotei de combustibil și prime pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, s-au invocat prevederile art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007, care reglementau aceste drepturi, însă de care salariații nu au beneficiat.

Prin întâmpinare și precizările ulterioare, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția lipsei calității procesuale active și excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la excepția prescripției pârâta a arătat că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale ci în plata compensației aferente concedierii.

Astfel, s-a susținut că pretențiile reclamanților nu reprezintă drepturi de natură salarială ci despăgubiri, care se plătesc o singură dată, la încetarea contractului de muncă, ca măsură de protecție socială. Cum cuantumul acestora a fost expres prevăzut în cuprinsul deciziei de concediere, s-a invocat incidența art.283 alin.1 lit.a Codul Muncii raportat la faptul că decizia de concediere, nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost argumentată prin faptul că în plan procesual, calitatea activă a reclamantului trebuie să corespundă calității acestuia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional invocat, iar creanța pretinsă trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost încă acoperită. Ca urmare, creanța pretinsă nu poate fi limitată la alin.1 și 2 al art.176 din CCM pe ramură, articolul menționat instituind o reglementare unitară a adaosurilor la salariu, stabilind doar premisele acordării unui drept patrimonial, fără a da naștere la un drept cert al salariaților.

Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, au fost invocate prev.Legii nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conform cărora, competența în domeniul conflictelor de muncă, aparține tribunalului d e la sediul pârâtului. Sub acest aspect, s-a susținut că normele de competență stabilite prin Legea nr.168/1999 nu puteau fi abrogate prin noul Cod al muncii, care este tot o lege organică.

Cu privire la netemeinicia cererii de chemare în judecată s-a arătat în esență că indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum și criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori au fost negociate cu sindicatul prin planul social. La stabilirea sumelor fixe acordate s-a luat ca bază de calcul salariul mediu brut pe din anul 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin CCM în anul anterior disponibilizării și nu salariul mediu brut pe anul în curs, în care a avut loc disponibilizarea, acest fapt fiind expres precizat în art.4 din Planul Social, astfel cum a fost modificat prin amendamentul din 9.01.2006. S-a mai precizat că planul social încheiat la 21.04.2005 reprezintă o anexă a CCM, indemnizațiile de concediere fiind negociate cu tocmai în aplicarea disp.art.50 din CCM iar voința comună a părților a fost modificarea în favoarea salariaților a indemnizațiilor stabilite prin art.50 alin.1 din CCM și nicidecum de a cumula cele două indemnizații.

Referitor la cererea privind premiul pentru aprovizionarea toamnă - iarnă pentru anii 2005 - 2006 conform art.176 CCM/ramură, la nivel de angajator nu se mai prevede nimic în legătură cu acest adaos. Printr-o simplă comparare a contractului colectiv de muncă pe unitate cu cel încheiat la nivel de ramură se poate observa că, per total, primul a prevăzut drepturi și ajutoare mai mari iar art.176 alin.3 condiționează plata acestora de stabilirea criteriilor de acordare prin contractele colective încheiate la nivele anterioare.

Capătul de cerere privind contravaloarea cotei de gaze pentru ani 2005 - 2007 s-a solicitat a se respinge ca netemeinic întrucât la alin.3 al art.187 din se arată că acestea vor fi stabilite prin contractele colective de muncă inferioare, iar în art.176 alin.1 al CCM pe anii 2005, 2006, s-a precizat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997. Dacă s-ar fi apreciat că aceste clauze sunt ilegale, acțiunea trebuia introdusă în 6 luni potrivit disp.art.283 lit.e Codul Muncii.

Prin sentința civilă nr. 1438/LM/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active, precum și a necompetenței teritoriale, invocate de pârâta

A fost admisă în parte acțiunea în conflict de drepturi formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâtei

A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantului suma de 2.697 lei, reprezentând diferențe nete la plățile compensatorii acordate, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune la data plății efective și suma de 404 lei net, reprezentând suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă/iarnă, aferentă anului 2006. fost respinsă în rest acțiunea.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 500 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta -, SA B, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea pentru o nouă judecată Tribunalului București, iar în subsidiar admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii, precum și întoarcerea executării, dacă s-a realizat executarea silită a sentinței până la data pronunțării deciziei din recurs.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 Cpc raportat la art. 312 Cpc, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepțiile necompetenței teritoriale, prescripției și lipsei calității procesuale active a reclamantului, întrucât prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt imperative, iar plata drepturilor compensatorii nu reprezintă plata unui drept salarial, ci o măsură de protecție socială, sumele fiind prescriptibile în 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Ca urmare a inexistenței calității de creditor a recurentei, nu există nici calitatea de debitor a reclamantului, motiv pentru care este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale active invocată.

Pe fondul cauzei, a arătat că punctul 4 din planul social se referă la salariul brut din anul anterior, iar instanța de fond a interpretat greșit voința părților. Rațiunea modalității de calcul a indemnizației de concediere pe baza salariului mediu brut din anul anterior concedierii constă în faptul că salariul de bază brut acordat de într-un an de zile nu poate fi stabilit decât la finele anului respectiv.

Cu privire la cererea de a plăti prima de aprovizionare, recurenta susține că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate deoarece potrivit art.168 alin.3 din pe anul 1997, această suplimentare salarială a fost inclusă în salariul de bază, dispoziția regăsindu-se ulterior și în încheiate pe anii următori până în anul 2003, an începând cu care în încheiat la nivel de unitate nu se mai face această referire explicită deoarece toate primele inclusiv suplimentul toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază.

Cât privește aplicabilitatea clauzelor cuprinse în la nivel de unitate, recurenta a arătat că potrivit art.176 alin.3 din încheiat la nivel de ramură, condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în încheiate la nivele inferioare, iar potrivit alin.6 al aceluiași articol, s-a statuat expres că prin încheiat la nivel de unitate se poate stabili includerea acestor adaosuri, în salariul de bază.

Prin urmare, s-a concluzionat că din moment ce la nivel de unitate exista încheiat, în cauză nu mai este incident art.247 Codul muncii.

CURTEA, analizând sentința atacată prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă a reținut că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Hunedoaraa fost în mod legal respinsă de prima instanță, față de prevederile art. 284 alin 2 din Codul Muncii, care prevede competența teritorială a instanței de la domiciliul reclamantului în cazul cererilor referitoare la conflictele de muncă. Este o derogare de la regula generală prevăzută de Codul d e procedură civilă, justificată prin faptul că de cele mai multe ori salariatul este cel care are calitatea de reclamant, creându-i-se astfel o facilitate.

Art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilea competența de la sediul unității a fost implicit abrogat de art. 298 alin 2 din Codul Muncii, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul soluționării unui conflict de competență, prin decizia nr. 3048/23.04.2004 - Secția Civilă. A arătat instanța supremă în motivarea regulatorului de competență că aplicarea prevederilor Codului Muncii se impune atât în raport de împrejurarea că noua reglementare este ulterioara Legii nr. 168/1999, cât și având în vedere dispozițiile art. 298 alin 2 din Codul Muncii, care abrogă implicit art. 72 din Legea nr. 168/1999.

Legat de critica referitoare la greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, se constată că este de asemenea nefondată și că în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit. c din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariat.

În cauză, nu sunt incidente prevederile art.283 lit. a din Codul muncii, întrucât pretențiile invocate de reclaman ți nu decurg din încetarea contractului individual de muncă și nici prevederile art.283 lit. e din același act normativ, întrucât pretențiile formulate de reclaman ți nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.

Ne aflăm, însă, în prezența unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susținerilor pârâtei, reclamanții se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecății.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului se observă că în speță conflictul dintre părți privește modul în care pârâta - SA și-a executat obligațiile care îi reveneau din contractele colective de muncă în calitate de angajator. Cum în baza art.282 alin.1 lit. a Codul muncii pot a fi părți în conflictele de muncă salariații precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al Contractelor Colective de Muncă, reclamantul justifică în prezenta cauză calitatea procesuală activă.

În consecință, sub acest aspect, criticile formulate de pârâtă se constată că sunt neîntemeiate, urmând să fie respinse.

Pe fond însă, se constată că susținerile pârâtei sunt fondate, astfel:

Reclamantul a fost salariatul societății pârâte, raporturile de muncă dintre părți încetând la data de 24.08.2006, ca urmare a desființării posturilor ocupate de salariați urmare a disponibilizărilor ce au avut loc în cadrul societății(decizia nr. 162/28.04.2006).

Planul Social din 21.04.2005, parte integrantă a Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul unității, este aplicabil de la data încheierii sale până la data de 31.10.2010, deci și la data concedierii reclamantului.

Potrivit art. 4 din acest Plan Social, în funcție de vechimea în, angajații vor primi următoarele pachete, parte integrantă a negocierilor finale:

0,5 - 5 ani vechime.8 salarii

5 - 15 ani vechime.12 salarii

Peste 15 ani vechime.15 salarii

S-a făcut mențiune, pentru toate cele 3 intervale, ca pentru anul 2005 salariul mediu brut se va calcula pe baza celui din 2004, majorat pentru anii următori cu același procent ca și salariile.

Din interpretarea acestui articol din Planul Social reiese cu claritate că în anul 2006 pachetele financiare la care face referire se vor calcula raportat la salariul mediu brut aferent anului 2005, majorat în anii următori direct proporțional, cu același procent cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

În plus, articolul face referire la salariul mediu brut aferent unui an întreg, or acesta se calculează la terminarea anului, raportat la salariile medii lunare aferente fiecărei luni. Or, salariul mediu anual aferent anului 2006 nu se putea calcula decât la începutul anului 2007, după ce se stabilea salariul mediu din luna decembrie 2006, iar concedierea reclamantului a avut loc în luna iunie 2006 și în mod corect s-a avut în vedere salariul mediu brut aferent anului 2005.

Prin cererea adresată instanței de fond reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru anii 2005 și 2006, pretenții întemeiate pe prevederile art.176 din încheiat la nivel de ramură pe anii 2005-2006.

Criticile pârâtei referitoare la interpretarea greșită pe care instanța de fond a dat-o normelor incidente sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Ajutoarele solicitate de reclamant cu titlu aprovizionare toamnă - iarnă pe anii 2005-2006 sunt reglementate în art.176 din 288/02 din 15.02.2006, la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006.

Astfel, potrivit art. 176 alin.1 " Cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare.

(4) Cu minimum 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acordă oricare din adaosuri vor începe negocierile cu organizațiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă.

(5) În contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare pot fi stabilite, cu ocazia altor evenimente, și alte facilități sub formă de adaosuri, stimulente etc.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază."

Or, începând cu anul 1997, în contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate ( "" " ) s-a stipulat în mod expres faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază astfel că acordarea acestui supliment nu mai apare acordat separat.

În consecință, susținerile recurentei potrivit cărora aceste sume solicitate cu titlu aprovizionate toamnă - iarnă au fost incluse în salariul de bază sunt fondate, fiind dovedite cu actele depuse la dosar, astfel că instanța de fond a apreciat în mod greșit că ele sunt datorate de către societatea pârâtă, reclamantei.

În consecință, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va admite ca fondat recursul declarat de pârâta - recurentă - SA împotriva sentinței civile nr. nr. 1438/LM/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta "" Va menține în rest dispozițiile sentinței civile atacate.

Cererea recurentei de restabilire a situației anterioare executării sentinței atacate se privește a fi neîntemeiată și în consecință va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Conform art. 404 indice 2 Cod de procedură civilă în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.

Însă recurenta - SA nu a făcut vreo dovadă că a executat într-adevăr sentința civilă nr.1429/LM/05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, motiv pentru care Curtea va respinge cererea recurentei de restabilire a situației anterioare executării hotărârii primei instanțe, nefiind dovedită executarea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâtul "" B împotriva sentinței civile nr. 1438/LM/5.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- și în consecință:

Modifică, în tot, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ""

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 8.02.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Tehnored. /15.02.2010

4 ex.

Jud.fond- A,

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Ana Doriani, Mirela Pop

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 193/2010. Curtea de Apel Alba Iulia