Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 199/
Ședința publică din 29 februarie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 1501 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că ambele recursuri au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1501 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureșs -au respins excepția necompetenței materiale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și M; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2004 - 05.06.2004; s-a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și M, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat în solidar pârâții să plătească fiecărui dintre reclamanții, și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare lunară brută sau salariul de bază lunar, după caz, începând cu data de 26 iunie 2004 și în continuare; a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea reclamantei a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare lunară brută sau salariul de bază lunar, după caz, începând cu data de 11 mai 2007 și în continuare. Restul pretențiilor reclamanților au fost respinse. S-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție și excepția lipsei calității procesual pasive a chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Ministerul -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor. A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare plății drepturilor bănești obținute de reclamanți prin hotărâre.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială,că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Împotriva sentinței civile menționate, Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ Baî naintat în termen legal recurs solicitând casarea integrală a acesteia și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente, Curtea de Apel București, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, cu invocarea motivelor prev. de art.304 pct.3,4,9 pr.civ.
Prin memoriul de recurs s-a relevat că, potrivit art.36 din OUG nr.27/2006, privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, competența soluționării cererilor vizând acordarea unor drepturi salariale revine Curții de Apel București. Este vorba deci de o competență materială specială, dată instanței menționate, pentru soluționarea unor conflicte de drepturi salariale, vizând numai personalul judecătoresc precum și cel asimilat acestuia.
În opinia recurentului, instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, dispunând în mod nelegal obligarea Ministerului Public la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, în condițiile în care actul normativ care prevedea acest spor a fost abrogat, prin OG nr.83/2000.
În ce privește fondul cauzei, Ministerul Publica apreciat că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății, făcându-se referire specială la dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, abrogat prin ordonanța menționată.
În termen legal, s-a promovat recurs și de către DGFP M, în nume propriu și pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitându-se modificarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea pricinii, respingerea cererii de chemare în judecată precum și a cererii de chemare în garanție ca inadmisibile, ministerul neavând calitate procesual pasivă în cauză.
În drept, s-a invocat motivul prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea dispozițiilor legale în materia dedusă judecății.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu în limitele prev. de art.306 pr.civ. curtea reține următoarele:
Cu privire la competența materială a instanței de fond, este de reținut că tribunalul are plenitudine de jurisdicție materială raportat la disp.art.27 din OG nr.137/2000, reclamanții având calitatea de persoane discriminate și dreptul de a pretinde despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile pârâte, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii. În acest sens, sunt relevante și disp.atrt.1 alin.2 și art.295 din Codul muncii, precum și ale art.5 din același act normativ, care interzic discriminările în cadrul raporturilor de muncă.
Ca atare, dispozițiile art.36 alin.2 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, nu își au aplicabilitatea în cauză.
Cu privire la motivul prev. de art.304 pct.4 din por.civ. acesta are în vedere situația în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în cele ale autorității legislative sau executive. Acest motiv de casare care este de ordine publică nu trebuie interpretat extensiv, însă se aplică și în situația în care hotărârea se bazează în drept pe un act normativ abrogat. Sub acest aspect, astfel cum se va releva ulterior în cuprinsul prezentei decizii, potrivit normelor de tehnică legislativă, prin ordonanțele de urgență emise de guvern, nu se pot preconiza abrogări totale sau parțiale unor acte normative care reglementează salarizarea magistraților prin lege organică, guvernul fiind abilitat a aduce doar modificări sau completări unor atare acte normative (legi organice).
Reclamanții, și, au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 1755/102/06 iunie 2007, împotriva pârâților Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-M, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, DGFP M și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâților la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data promovării acțiunii, actualizat la data efectuării plății și pentru viitor. Au solicitat obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății, iar pârâtul de rând 2 să fie obligat și la înscrierea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
În motivare, reclamanții au arătat că sporul ce formează obiect al cererii de chemare în judecată este reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. La data stabilirii s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, acestea fiind caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții care nu s-au schimbat nici în prezent.
În timp reglementările legale arătate au fost supuse unor modificări, astfel prin încălcarea dispozițiilor constituționale s-a emis OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții consideră că s-au încălcat norme de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, din moment ce respectiva ordonanță a dispus în sensul arătat.
S-au încălcat și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 41 alin. 2 din Constituție, motiv pentru care reclamanții consideră că dispoziția de abrogare indicată nu poate produce efecte juridice.
S-a menționat și faptul că Legea nr. 125/2000, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a precizat că acesta poate proceda la modificarea sau completarea unor acte normative (NU și la abrogare).
La dosarul cauzei s-au depus în copie carnetele de muncă ale reclamanților, din care rezultă că aceștia sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni, copii ale unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din țară în cazuri similare, alte acte considerate utile soluționării cauzei.
Pârâtul de rând 1 formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, motivat de faptul că dreptul pretins de reclamanți, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat expres, ordonanța prin care s-a dispus abrogarea a fost ulterior supusă controlului parlamentar fără a se stabili eventuale contradicții față de legea fundamentală, iar susținerile reclamanților referitoare la afirmativa garantare, protejare a plății sporului pretins nu are suport, nu este prevăzută de acte normative în vigoare.
A susținut că după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 legiuitorul a luat măsuri pentru majorarea drepturilor salariale ale personalului din justiție.
În sensul celor susținute prin întâmpinare, pârâtul a invocat practica unor instanțe din țară, a depus copia unor hotărâri judecătorești.
După analizarea probelor administrate, a susținerilor părților formulate prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare, a actelor normative invocate, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1501/2007, analizată în prezentul recurs.
Recursurile pârâților sunt nefondate și vor fi respinse, în consecință hotărârea pronunțată va fi menținută integral, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prim a instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursurile formulate de pârâți vor fi respinse, în consecință hotărârea criticată va fi menținută integral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, B-dul - nr.14, sector 5 și a Ministerului Economiei și Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1501 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./25.03.2008.
Jud. fond: -;
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
