Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2027/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA nr.2027
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții G, și, toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1574 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul
Cerere de recurs scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești, reprezentați de consilier juridic, conform delegației depusă la dosar, lipsind recurenții reclamanți G, și, intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, sub nr.16755 din data de 16 octombrie 2009, s-au depus concluzii scrise formulate de recurenții reclamanți.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Ploiești, arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația reprezentantului intimaților pârâți, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți, având cuvântul în fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantii G, (fosta ), procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, au chemat în judecată pe pârâții Statul Român- reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că, în calitate de deținători de certificate și autorizații ORNIS și gestionari de informații clasificate conform HG585 /2002 și a Legii nr.182/2002 intrată în vigoare la data de 10 iunie 2002 privind protecția informațiilor clasificate au fost și continuă să fie discriminați de pârâtul Statul Român, dar și de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în raport cu ceilalți funcționari publici și demnitari cărora statul, pentru că lucrează cu documente clasificate sau numai cu informații confidențiale, prin legi speciale le-a acordat sporuri salariale cuprinse între 15% și 30%, iar reclamanților refuză să le recunoască acest drept, cu încălcarea prevederilor disp. art.1 alin. 2 lit. e pct. 1 din OG137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare.
Reclamanții au solicitat să se dispună înlăturarea pe viitor discriminării la care au fost și continuă să fie supuși în raport cu funcționarii publici și demnitarii care gestionează informații clasificate sau doar confidențiale, prin acordarea și reclamanților unui spor de confidențialitate egal cu cel acordat prin Ordonanța nr.9 din 19 iulie 2001 pentru modificarea Ordonanței nr.57/2000 pentru salarizarea personalului CNSAS, de 30% calculat la salariul de bază brut; repararea prejudiciul cauzat ca urmare a discriminării față de funcționarii mai sus arătați și în continuare, atât timp cât vor continua să gestioneze documente clasificate, iar prin legi speciale nu li se va acorda un spor de confidențialitate egal sau mai mare; obligarea pârâților la plata dobânzilor legale (conform art.3 alin.3 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000) pentru fiecare sumă lunară aferentă sporului de confidențialitate datorată reclamanților începând cu data 10 iunie 2002; obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate (prin aplicarea coeficientului de inflație) începând cu data nașterii dreptului la despăgubiri - 10 iunie 2002 - și până la momentul efectuării plății drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării; obligarea pârâților la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în raport de alți salariați ai statului, funcționari publici și demnitari ( personalul din cadrul Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității) care primesc lunar un spor de confidențialitate de 30% calculat la salariul de bază brut, deși la rândul lor procurorii și judecătorii în exercitarea prerogativelor legale iau la cunoștință despre fapte, informații sau documente asupra cărora au obligația de a păstra confidențialitatea și cu toate că sub aspectul salariului de bază legiuitorul a stabilit egalitatea intre CNSAS și organele autorității judecătorești prin acordarea sporului de confidențialitate doar salariaților CNSAS a fost încălcat art.1 alin. 2 lit. e pct. I din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Au mai arătat reclamanții, că prin Legea nr.182/2002 și HG585/13 iunie 2002 s-a recunoscut că magistrații gestionează informații clasificate, dar nici de această dată nu le-a fost acordat sporul de confidențialitate, continuând să fie discriminați față de celelalte categorii de funcționari publici și demnitari.
S- mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamanți, că Statul Român și ceilalți pârâți refuzând să recunoască aceste sporuri salariale ca și ceilalți demnitari și funcționari publici, au încălcat dispozițiile art.1 alin.2 lit.c pct.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cât și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
S-a invocat în cuprinsul întâmpinării excepția de necompetență materială instanței de judecată și s-a solicitat declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, precum și excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 10 iunie 2002 - 07.2004.
Totodată, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru ca, în cazul in care se va admite cererea reclamanților să fie adoptat un proiect de rectificare bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Pe fondul cauzei, s- solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca inadmisibilă, întrucât prin acordarea sporului de confidențialitate reclamanților, în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr.446/2006 s-ar proceda la adăugarea la textul Ordonanței nr.27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, schimbând în acest fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
S-a precizat că actele normative în raport de care a fost invocată discriminarea (Legea nr. 444/2006 ), pe de o parte, își produc efectele începând cu date ulterioare datei de la care au fost solicitate despăgubiri de reclamanți, astfel că cererea acestora contravine principiului neretroactivității legii, iar pe de altă parte, aceste texte de lege privesc alte categorii profesionale - funcționari publici cu statut special ( cadre militare ) și nu personalul angajat în alte instituții publice.
La rândul său și pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, deoarece ministerul răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat doar pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite alocarea fondurilor necesare funcționarii lor.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.1574 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s- admis excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și s-a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă extinctiv pentru perioada 10 iunie 2002- 07.10.2004; s-a respins în rest ca neîntemeiată acțiunea. și pe cale de consecință și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocată de acesta prin întâmpinare, că acesta nu poate avea calitatea de ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor sunt ordonatori principali de credite - cum este cazul Ministerului Public - și nu repartizează sume de la buget în afara destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat.
Totodată, instanța de fond a apreciat că împrejurarea potrivit căreia ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Public, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă, Guvernul fiind instituția care răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea către ordonatorii principali de credite sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială instanței de judecată invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că reclamanții au solicitat satisfacerea unor pretenții pecuniare salariale, ca urmare a unei pretinse discriminări, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă, potrivit art.282 din Codul Muncii, între magistrați și ordonatorii de credite însărcinați cu plata drepturilor salariale.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată deoarece, conform art.3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul prescripției este de trei ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar în baza disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Or, după cum reiese din rezoluția de primire, acțiunea a fost înregistrată la data de 11.10.2007, ceea ce atrage concluzia că fost formulată cu depășirea termenului imperativ de trei ani prevăzut de Decretul nr.167/1958, privind pretențiile pentru perioada 10.06.2002- 07.10.2004.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut, că deși reclamanții au afirmat că sunt cu toții deținători de certificate și autorizații eliberate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, conform HG585/2002 pentru aprobarea naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și a Legii nr.182 /2002, aceștia nu au produs dovezi în acest sens.
A mai reținut instanța de fond, că în ceea ce îi privește pe reclamanții din prezenta cauză, cadrul legislativ ce reglementează salarizarea magistraților este OUG 27/2006 aprobată prin Legea nr.45 /2007 și anterior acesteia de OUG nr.177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003.
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit art.74 din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare aceștia au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din această ordonanță de urgență.
Totodată, instanța de fond a reținut că pentru a se constata existența unei discriminări între reclamanți pe de o parte și personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, personalul CNSAS, cel al Consiliului Național privind discriminarea, personalul Administrației Prezidențiale, etc, pe de altă parte, în ceea ce privește acordarea sporului de confidențialitate, trebuie pornit de la premisa existenței a două sau mai multe persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe care primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută prin argumente subiective.
In speță, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu ale magistraților-reclamanți față de cele ale celorlalte categorii de demnitari sau alte categorii profesionale ce beneficiază de sporul de confidențialitate, este diferit în raport de competențele, riscurile și răspunderile profesionale ale acestora, unii dintre aceștia fiind încadrați și în subordinea unor alte ministere, astfel că implică și sisteme de salarizare diferite, inclusiv acordarea unor sporuri de natura celui în raport de care a fost invocată discriminarea în prezenta cauză.
În concluzie, tribunalul a apreciat că nu se poate reține existența unei situații comparabile între activitățile desfășurate de reclamanții procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, care de regulă investighează infracțiuni ce nu implică în genere utilizarea de informații clasificate, și personalul CNSAS sau personalul militar și funcționarii publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, care prin natura activității principale desfășurate implică gestionarea și manipularea unor informații clasificate.
Instanța de fond a mai reținut că, așa cum se motivează și în Decizia nr. 447/15.09.2005 a Curții Constituționale, este dreptul legiuitorului să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază.
Astfel, numai legiuitorul poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de sporurile sau adaosurile prevăzute să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați, ale naturii și volumului activității pe care o desfășoară, ale importanței și riscurilor muncii lor și în privința oricăror alte elemente specifice, identitate care nu se regăsește în speță, ceea ce conduce la concluzia că nu se poate vorbi de o atingere adusă principiului egalității în fata legii sau a dreptului la salariu egal pentru muncă egală.
A apreciat instanța de fond, că admiterea prezentei acțiuni ar echivala cu modificarea prin adăugare de către instanță a legii speciale de salarizare a magistraților, schimbându-se sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor, ri instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului, prevederea unui spor la salariul de bază pentru gestionarea de informații clasificate fiind atributul exclusiv al legiuitorului, iar o mare parte din actele legislative invocate ca fundament al discriminării sunt adoptate în anii 2006-2007, astfel că nu pot justifica solicitarea acordării de despăgubiri decât ulterior apariției lor potrivit principiului potrivit căruia legea civilă nu retroactivează.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții G, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Au susținut recurenții, în esență, că în mod greșit s-a apreciat că în cauză nu se poate reține existența unei discriminări în raport cu alte categorii de salariați ai statului și chiar cu alte categorii de magistrați în raport de dispozițiile legale incidente în cauză. Sub un alt aspect, recurenții au arătat că se află în termenul general de prescripție în raport de data la care au luat cunoștință de existența discriminării.
Astfel, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de disp. art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat sub următoarele aspecte:
În motivarea acțiunii lor recurenții-reclamanți au invocat faptul că în calitate de magistrați dispun și supraveghează exercitarea pentru activități prin care se obțin informații confidențiale dar nu beneficiază de acest spor de confidențialitate, în timp ce persoanele care execută respectivele dispoziții beneficiază.
Recurenții din prezenta cauză sunt procurori iar drepturile și obligațiile acestei categorii de personal sunt reglementate de Legea 303/2004, respectiv Legea 304/2004 și Legea 317/2004.
Potrivit art.16 alin.1 din Codul deontologic al magistraților, aprobat prin Hotărârea nr.144/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul oficial nr.382/6.05.2005, magistrații au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate.
Nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară potrivit art.99 lit.d din Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședința din 13.10.2008 a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea sporului de confidențialitate judecătorilor, procurorilor și personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea.
Prin decizia nr.46/15.12.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și în interpretarea și aplicarea uniformă a disp.art.99 alin.1 lit.d din Legea 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1,2 din Codul deontologic al magistraților (.) constată că procurorii și judecătorii au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară.
Recurenții din prezenta cauză sunt procurori și în plus, deținători de certificate ORNIS, gestionând informații clasificate, supunându-se ca atare obligațiilor legale de respectare a confidențialității lucrărilor stabilite prin art.99 lit.d din Legea 303/2004, și întrucât decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii este obligatorie, potrivit art.329 alin.3 Cod procedură civilă, Curtea constată că recurenții sunt îndreptățiți la plata sporului de confidențialitate solicitat.
Prin urmare, Curtea constată că recursul este întemeiat sub acest aspect, sens în care conform art.312 Cod procedură civilă urmează să îl admită, să modifice în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, începând cu 11.10.2004 la zi și pe viitor și actualizarea sumelor cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății, precum și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea dobânzilor legale, Curtea constată că întrucât sumele cuvenite recurenților au drept fundament dispoziții legale interpretate unitar prin decizia în interesul legii, textele legale referitoare la justificarea dobânzilor legale (art. 1 9/2000) nu sunt incidente în cauză, dreptul recurenților neizvorând dintr-un contract, astfel încât se va respinge ca neîntemeiată această cerere.
Curtea apreciază ca neîntemeiate celelalte critici invocate.
Astfel, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 10.06.2002-11.10.2004, Curtea constată că acțiunea este prescrisă pentru această perioadă în raport de termenul general de prescripție de 3 ami și de data introducerii acțiunii (11.10.2007), prin prisma disp.art.1 alin.1 și art.3 alin.1 din Decretul 167/1958.
Referitor la situația Ministerului Economiei și Finanțelor, Curtea constată că prezenta cauză este un litigiu de muncă, în accepțiunea art.281 Codul Muncii, iar în raport de art.282 Codul Muncii, acest minister nu poate fi parte în acest proces întrucât nu are calitatea de angajator și nici nu poate fi obligat la plata către angajații unui alt minister, ambele ministere fiind ordonatori principali de credite.
În aceste condiții, în mod corect a stabilit prima instanță că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, respingând acțiunea față de el sens în care se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E:
Admite recursul declarat de reclamanții G, și, toți cu domiciliul ales în Câmpina,-, județul P, împotriva sentinței civile nr. 1574 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu sediul în P,-, județul P și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința și pe fond, admite acțiunea în parte.
Obligă pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova să achite reclamanților sporul de confidențialitate de 15% începând cu 11.10.2004 la zi și pe viitor, reactualizate cu indicele de inflație, cu cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă.
Respinge cererea de acordare a dobânzilor legale.
Respinge ca prescrisă acțiunea pe perioada 10.06.2002-11.10.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 29 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Violeta
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
14 ex./25.11.2009
dosar fond- - Tribunalul Prahova
judecători fond-;
operator de date cu caracter personal;
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Violeta
