Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2080/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 2080
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA (fostă SC SA), cu sediul în B, str.tin, nr.11, bis, sector 1, prin administrator judiciar Insolvency Specialists cu sediul în B, B-ul, nr. 35, - SC. A,.2, sector 3 împotriva sentinței civile nr.586 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în M, nr.14, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru, prin cererea de recurs solicitându-se suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului și întoarcerea executării, iar la fond, prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, deliberând, pronunță următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, în prezent SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 3000 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, cu ocazia sărbătorilor de C 2005 și Paște 2006, beneficiu de care a fost lipsit prin neplata la timp a sumei, reactualizate în raport cu rata inflației de la data scadenței până la data plătii efective.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, constând in suplimentari salariale cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C, drepturi ce nu i-au fost acordate in perioada sus-menționata.
Prin sentința civilă nr.586 pronunțată la data de 10 martie 2009, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de Paște 2006 și C 2005 conform art.168 din CCM la nivel de societate, calculat la nivelul salariului mediu brut pe societate, din luna anterioară celei în care trebuia achitat dreptul, sume ce urmează a fi calculate și actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței până la data plații efective, cu ocazia executării silite.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei, însă, în perioada 2005-2006, nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentari salariale pentru Paste 2006 și C 2005.
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și in Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Prima instanță a mai reținut că, în perioada 2005-2006, reclamantul nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta este obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, cu motivarea că primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază în luna martie 2003, ca urmare a reașezării salariilor, astfel că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că nu există nicio dovadă a faptului că, incluse ori nu în salariul reclamantului, suplimentările salariale reprezentând prime de Paști și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art.163 din codul muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de includerea lor în salariu, ci de efectivitatea plății lor, fapt nedovedit de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantei, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paști în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate și, drept consecință, nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal și temeinic stabilită de instanța fondului.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile invocate, nefiind justificate, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal și temeinic stabilită de prima instanță, în raport de dispozițiile art.168 din CCM, astfel că recursul este nefondat, urmând să fie respins conform disp. art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, str.-.-, nr.11 bis, sector 1, prin administrator judiciar Insolvency Specialists cu sediul în B,
B-ul, nr. 35, - SC. A,.2, sector 3 împotriva sentinței civile nr.586 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în M, nr.14, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
Grefier,
Operator date cu caracter personal,
nr.notificare 3120
Th./Red.-CL/AV
2 ex./20.11.2009
f- Trib.
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta