Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2117/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2117
Ședința publică de la 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
***********************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC SA B împotriva sentinței nr. 5490 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții G, .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SA B prin avocat, lipsind intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurenta a învederat că împotriva societății pârâte SC SA B s-a deschis procedura generală a insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 și a fost numit administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B, conform certificatului de grefă depus la dosarul cauzei.
De asemenea, a depus la dosarul cauzei decizia nr.2/31.03.2009 a administratorului judiciar prin care s-au menținut contractele de asistență judiciară încheiate de societatea recurentă anterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că pentru termenul de azi este împuternicit să reprezinte interesele societății, conform art.2 din această decizie, astfel încât nu solicită suspendarea cauzei.
Curtea, a constatat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului conform motivelor scrise pe care le-a dezvoltat și oral, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 5490 din 22 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a admis excepția nulității prevederilor art. 174 din CCM al intimatei.
A constatat nulă clauza prevăzută de art. 174 din CCM al SA.
A admis acțiunea formulată de petenții G, . și a obligat pe pârâta SC service SA ( în prezent SC SA să plătească c/val. alimentației de protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minim 1% din salariul minim brut de bază la nivel de unitate pe perioada 01.07.2005 - 01.02.2008, actualizat cu indicele de inflație, de la data plății efective și a sumei de 500 lei reprezentând cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că, petenții au fost salariații pârâtei, în perioada 01.05.2004 - 01.02.2008, iar la momentul preluării activității de sondări și agregate operațiuni speciale, a beneficiat, în baza art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă al SC S A de o indemnizație privind alimentație protecție efort ca urmare a faptului că și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă.
La data de 06.05.2004, pârâta a încheiat actul adițional nr. 3193, la Contractul Colectiv de Muncă nr. 9002/2003, prin care art. 174 din acest act a fost modificat în sensul că dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă.
Că, potrivit dispozițiilor art. 183, alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze personalul din activitățile de foraj, probe de producție, intervenții, reparații capitale sonde, mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi, la intrarea în schimb, alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice ce va fi stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de agent economic, iar potrivit alin. 3, nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin. 1.
Prin modificarea dispozițiilor art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, pârâta a încălcat prevederile art. 8, alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 24 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8, sunt lovite de nulitate.
A apreciat tribunalul că, față de dispozițiile menționate mai sus, clauza prevăzută în art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, este lovită de nulitate, reclamantului fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 183 din Contractul Colectiv de Muncă, la nivel de ramură.
Întrucât, Contractul Colectiv de Muncă nr.9002/31.10.2003, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, încheiat la nivelul societății pârâte este aplicabil și în prezent, în mod corect reclamantul a invocat nulitate clauzei prevăzute de art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, conform art. 283, alin. 1, lit. d din Codul muncii.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC SAB, susținând că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că, prin actul adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă al SA din 31.10. 2003 s-a încălcat dispoziția ce stabilește interdicția compensării în bani a dreptului la alimentație protecție efort.
Că, prin acest act adițional nu a fost modificată natura dreptului, ci doar modalitatea concretă a îndeplinirii obligației, ce incubă angajatorului, către salariați pentru o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurată în condiții grele și nu folosirea sumei în alte scopuri.
Recursul este fondat.
Verificând criticile formulate în recurs de pârâtă în raport de cererile formulate de părți, probele administrate cât și sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art. 304, ind. 1 Cod procedură civilă curtea reține următoarele:
Reclamanții, angajați în cadrul pârâtei, au beneficiat, în temeiul art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în perioada 01.05.2004. - 01.02.2008, de alimentație protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minim 1% din salariul minim de bază brut lunar actualizat pe.
Conform art. 174 alin. 2, din același act normativ "nu este permisă compensarea în bani a alimentației protecție efort", tocmai datorită scopului pentru care aceasta a fost acordată, respectiv protejarea salariatului printr-o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurate în condiții grele.
Prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004 a fost modificat art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în sensul că "Dreptul privind alimentația protecție efort este compensată prin acordarea tichetelor de masă."
Actul adițional, prin care s-au modificat prevederile art. 174 din Contractul Colectiv de Muncă, în sensul că, acordare a alimentației protecție efort, în valoarea unei sume zilnice reprezentând minimum 1% din salariul minim de bază lunara fost înregistrat la Direcția pentru, Familie și Solidaritate Socială din cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
În aceste condiții, clauza privind modalitatea de acordare a cestor drepturi, ce incubă angajatorului către salariații din activitățile de montaj -demontaj turle petroliere, curățirea rezervoarelor de țiței, săparea puțurilor pentru repararea coloanelor de sonde, sub forma tichetelor de masă, a devenit opozabilă tuturor salariaților, conform dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.
Cum prin cererea de chemare în judecată reclamantul a arătat că a primit tichete de masă, conform dispozițiilor contractuale, soluția tribunului prin care pârâta a fost obligată la plata unor sume de bani, în acest scop, este nelegală.
În considerarea celor prezentate urmează ca în temeiul art. 312, alin. 2 Cod procedură civilă să se admită recursul și să se modifice sentința în sensul că se respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA B prin administrator judiciar INSOLVENCY SPECIALISTS B, împotriva sentinței nr. 5490 din 22 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții G, .
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
3 ex/IE/04.05.2009
fond:
Președinte:Cristina RaiceaJudecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Corneliu Maria