Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 212/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 212/
Ședința publică de la 27 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier șef sectie -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN B, împotriva sentinței civile nr. 10/10.01.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Lângă ÎNALTA CURTE de Casație Și Justiție și Ministerul Economiei și Finanțelor prin B, a intimatei reclamante
, precum și a intimaților pârâți Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov,Parchetul de pe lângă Curtea De APEL BRAȘOV,Ministerul Economiei Și Finanțelor prin B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinarea formulată de intimata reclamantă.
Se constată de asemenea că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele recursurilor, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 10/2008, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Justiție și Casație, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de pârât prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.04.2004-11.11.2004, excepție invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Justiție și Casație, prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, cu sediul in B,-, sector 5, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov și Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brașov să calculeze și să plătească reclamantei diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara pe perioada 12.11.2004-26.09.2005.
A obligat pe pârâții MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe langa Inalta C de Casație si Justiție, Parchetul de pe langa Tribunalul Brașov și Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brașov să plătească reclamantei sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior,reactualizate conform indicelui de inflație până data plății efective.
A obligat pe paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A obligat pârâții să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A respins pretențiile aferente perioadei 1.04.2004-11.11.2004 ca fiind prescrise.
A respins restul pretențiilor ca fiind neîntemeiate.
A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Justiție și Casație.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția necompetenței materiale, prima instanță a apreciat că pretențiile reclamanților izvorăsc dintr-un raport de muncă dintre procuror și parchetul în care a activat în perioada pe care se solicită despăgubirile. În aceste condiții, în raport de prevederile art1 alin 2 lit.i din OG 137/2000,discriminarea fiind produsă în raporturile de muncă, art.21 urmează a fi interpretat ca, în acest caz, dreptul comun îl constituie normele care reglementează materia dreptului muncii, ceea ce atrage incidența disp.art 284 din Legea 53/2003 rap. la art.2 pct.1. lit.c, instanța de drept comun fiind tribunalul. Pentru aceste motive va respinge excepția.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța constată că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit dispozițiilor Legii nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume, pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, acesta având, în principal, următoarele atribuții: "elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
În privința excepției prescripției parțiale dreptului la acțiune pentru petitul 1, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, a fost admisă, având în vedere dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul 167/58 potrivit cărora "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar potrivit art.3 din același act normativ, termenul prescripției este de 3 ani". Întrucât reclamanta a formulat și introdus cererea de chemare în judecată la data de 12.11.2007, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 1.04.2004-11.11.2004, sens în care va respinge ca prescrise aceste pretenții.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanta a avut în perioada 12.11.2004 și până în 26.09.2005 calitatea de procuror, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetul de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) " pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Caracterizat în mod indubitabil printr-o valoare economică, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, constituie un bun în sensul art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, alături de alte asemenea "bunuri" (pensie, părți sociale, acțiuni), potrivit practicii CEDO.
Pretenția reclamantei se bazează pe un serviciu deja prestat, constituind " un bun " în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
In concluzie, dreptul de proprietate invocat de reclamantă se analizează ca o valoare patrimonială, deci ca un bun, în sensul art.1 din Protocol.
Proprietatea asupra acestui bun conferă dreptul reclamantei de a nu fi lipsit de el în mod nejustificat, din perspectiva art.44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul 1 al CEDO.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică,
Securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Acest act internațional ratificat de România nu prevede limitări ale dreptului reclamat decât în condiții speciale, ce nu sunt întrunite în speță, astfel încât, în baza art.20 alin.2 din Constituția României, devin aplicabile dispozițiile art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO, ca fiind mai favorabile decât legislația internă.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța apreciază că a fost încălcat dreptul reclamantului privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De altfel, la data stabilirii acestui drept, prin art.47 din Legea nr.50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care judecătorii și celelalte categorii de personal își desfășoară activitatea, și care au fost caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceste condiții nu s-au schimbat ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție, în condiții de calitate și eficiență sporite.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin motivele de recurs formulate de MEF prin DGFP B este reiterată apărarea formulată și în fața instanței de fond potrivit căreia pretențiile din acțiune constituind drepturi salariale nu pot fi admise în contradictoriu cu această instituție întrucât între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă.
Prin motivele de recurs formulate de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. A fost reiterată excepția necompetenței materiale a instanței de fond potrivit art. 36 alin. 2 din OUG 27/2006.
Pe fond, prin motivele de recurs, hotărârea atacată a fost criticată pentru nelegalitate și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, recurenții invocă faptul că pretențiile din acțiunea dedusă judecății nu au nici o bază legală, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, iar acordarea pe cale judecătorească a unui drept care nu este prevăzut în nici o normă legală în vigoare nu poate fi privită decât ca o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 cu respectarea tuturor condițiilor și limitărilor prevăzute de Constituție, Legea 24/2000 și de Legea nr.125/2000.
În privința incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 și art.20 din Constituție, prin motivele de recurs se arată că norma internațională invocată nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Prin urmare, reclamanții nu sunt și nici nu au fost titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească și care să determine incidența art.1 din Protocolul 1.
Recursurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.383/2001.
Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea și a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, precum și a altor sporuri de care beneficiau magistrații.
În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.
În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.
Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.
Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006 au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursurile părților și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B și MINISTERUL PUBLIC împotriva sentinței civile nr. 10/2008 a Tribunalului Brașov pe care o modifică în parte în sensul că,
Respinge în tot acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Economiei și Finanțelor având ca obiect pretenții salariale echivalente cu sporul de 50%.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 27 Februarie 2008
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red CȘ 29.02.2008
dact AG 18.03.2008/ ex
jud fond CT /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu
