Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 213/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 213
Ședința publică de la 08 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr.1352 din 19.07.2007 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind, -, CURTEA DE APEL IAȘI și intimat TRIBUNALUL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia încheierii de ședință pronunțată în Cameră de Consiliu la data de 7 aprilie 2008 prin care s-a admis cererile de abținere formulată de judecătorii și.
Consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I depune la dosar delegație și sentința civilă nr.263/ca din 22.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI în dosarul nr-, ca și practică judiciară. Arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B - PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE I solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la TRIBUNALUL IAȘI, reclamantele, -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea primilor trei pârâți la plata, actualizată, a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 11 iulie 2004, până la data de 1 februarie 2007 și obligarea celui de-al patrulea pârât la alocarea sumelor necesare efectuării plăților.
În motivarea acțiunii, reclamantele, -, și au arătat că, în perioada pentru care au formulat pretenții, au funcționat ca judecători la TRIBUNALUL IAȘI. Reclamanta - a funcționat ca judecător la Judecătoria Iași în perioada 11 iulie 2004-1 noiembrie 2006, dată de la care a fost delegată la TRIBUNALUL IAȘI, fiind ulterior transferată la aceeași instanță începând cu data de 1.06.2007.
Reclamantele și au funcționat ca judecători la Judecătoria Iași în perioada 11 iulie 2004-1 septembrie 2004, începând cu această dată funcționând la TRIBUNALUL IAȘI.
Reclamanta a funcționat ca judecător la Judecătoria Iași în perioada 11 iulie 2004-15 februarie 2006, începând cu această dată funcționând la TRIBUNALUL IAȘI.
Reclamanta - a funcționat ca judecător la Judecătoria Iași în perioada 11 iulie 2004-1 noiembrie 2005, începând cu această dată funcționând la TRIBUNALUL IAȘI.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Ulterior, prin art. 50 din G nr. 177/2002, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate G nr. 177/2002, dar nu și Legea nr. 50/1996.
Au apreciat reclamantele că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și trebuie acordat în continuare. Mai mult, condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică în care își desfășoară activitatea nu s-au schimbat, ci s-au acutizat o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană. La acestea se adaugă și presiunile indirecte venind din partea justițiabililor, care, abuzând de dreptul de petiționare, au formulat împotriva judecătorilor numeroase reclamații, sesizări și plângeri total nejustificate, care au drept consecință creșterea suprasolicitării neuropsihice și a stresului.
Au mai susținut reclamantele că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a arătat că art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamanți, a fost abrogat total și expres prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000. Abrogarea dispozițiilor legale reprezintă o opțiune a legiuitorului, iar legea de salarizare a personalului din organele judecătorești nu este o lege organică, ci o lege ordinară, deci se poate interveni printr-o ordonanță simplă.
Prin sentința civilă nr. 1352 din 19.07.2007, TRIBUNALUL IAȘIa admis acțiunea formulată de reclamantele, -, -, -, și în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL IAȘI, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pârâții TRIBUNALUL IAȘI, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantelor sumele reprezentând diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară pentru perioada 11.07.2004-1.02.2007, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Legea este actul juridic al Parlamentului, elaborat în conformitate cu legea supremă-Constituția-potrivit unei proceduri prestabilite și care reglementează relațiile sociale cele mai generale și mai importante, este actul normativ cu forță juridică superioară tuturor celorlalte acte normative și emană de la organul suprem al puterii de stat. Noțiunea de supremație juridică a legii constă în faptul că norma stabilită de ea trebuie să corespundă celor cuprinse în Constituția României și toate celelalte acte juridice emise de organele statului nu pot să o abroge, să o modifice sau să deroge de la ea, fiindu-i subordonate din punct de vedere al eficacității juridice.
Reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, iar Ministerul Justiției a invocat faptul că acest articol ar fi fost abrogat prin nr.OG 83/2000.
Legea incidentă în cauză are caracter de lege organică, conform dispozițiilor art. 73 pct. 1 lit. e din Constituție. Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost într-adevăr abrogat prin art. 42 din nr.OG 83/2000, însă abrogarea nu produce efecte juridice întrucât G nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr. 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (art. 54 pct. 2).
În aceste circumstanțe, este inadmisibil ca un drept general, stipulat într-o lege, să nu poată fi concretizat în practică. Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, Ministerul Economiei și Finanțelor susține că nu are calitate procesuală pasivă, având răspunderea elaborării proiectului bugetului de stat, însă numai în baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, printre care și Ministerul Justiției, aceasta necorespunzând cu răspunderea plății sumelor reclamate în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 72/1996, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite, prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. Mai mult, Ministrul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plății solicitate, sens în care nu poate fi obligat să aloce fondurile pentru efectuarea plății pretinse.
Mai motivează recurentul că stabilirea și acordarea diferitelor sporuri aferente unui raport de muncă sau a unor stimulente constituie atributul exclusiv al angajatorului, raportul de drept procesual putându-se lega valabil numai între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Ministerul Justiției susține, în primul rând, că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin nr.OG 83/2000.
Invocând dispozițiile art. 115 (114 în forma în vigoare în anul 2000) alin. 1, 2 și 3 din Constituție, art. 56 din Legea nr. 24/2000 și Legea nr. 125/2000, recurentul consideră că, în mod incorect, TRIBUNALUL IAȘIa reținut că abrogarea realizată de nr.OG 83/2000 nu poate produce efecte. Art. 115 din Constituția revizuită, care reglementează competența legislativă delegată Guvernului, permite abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, care nu este o lege organică, ci o lege specială de salarizare a unei anumite categorii de personal din sistemul bugetar.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondat. Calitatea procesuală pasivă a recurentului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Recurentul nu a fost obligat la plata unor sume către intimații reclamanți, cu care, într-adevăr, nu are raporturi juridice, și nici nu s-a dispus finanțarea, de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite. Acesta a fost obligat, de către instanța de fond, să includă în buget sumele acordate intimatei, în condițiile în care printre atribuțiile sale, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Față de recursul Ministerului Justiției, se reține că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești nu face parte din domeniile care se reglementează prin legi organice, prevăzute în art. 72 alin. 3 din Constituția României în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000. Așa cum susține recurentul, potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, deci și în domeniul salarizării personalului din organele autorității judecătorești.
În aceste condiții, Parlamentul a adoptat Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea. Astfel, potrivit art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 83 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996, care prevedea, în art. 47, că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, art. 1, pct. 42, s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea nr. 50/1996 a fost Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative, respectiv modificare și completare, nu și pentru abrogare.
În același sens, este și Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În consecință, față de considerentele expuse, care se substituie considerentelor primei instanțe, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1352 din 19.07.2007 pronunțată de TRIBUNALUL IAȘI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFEIR,
Red.
Tehnored.
02 ex.
29.04.2008
TRIBUNALUL IAȘI
Jud.
Jud.
Asupra recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Carmen Bancu - - | JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu - - | JUDECĂTOR 3: Iulia Miler I - |
Grefier, - - |
14 Aprilie 2008
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Iulia Miler
