Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2216/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 1633/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2216R
Ședința publică de la 06 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.236/06.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: TRIBUNALUL MEHEDINȚI, -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, -, B, G, având ca obiect - drepturi bănești spor de 30%
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocatul intimaților, ce depune împuternicire avocațială nr.-/03.04.2009, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 03.04.2009, de către intimați, întâmpinare, în trei exemplare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul avocatului intimaților în combaterea recursurilor.
Avocatul intimaților solicită respingerea recursurilor declarate de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca nefondate, și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 236/06.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând suma echivalentă sporului de 30% pentru perioada septembrie 2000 - august 2002 inclusiv, din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă, a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant, a obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății drepturilor reclamanților si a respins celelalte pretenții deduse judecății.
Pentru a pronunța această sentință, pe fondul cauzei, Curtea apreciat că potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, art. 28 pct.4 din OUG nr.43/2002 privind Parchetul Național Anticorupție, modificat prin art.28 pct.4 din OUG nr.24/2004 privind creșterea transparenței și exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, precum și intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a corupției coroborate cu prevederile art.11 din OUG nr.177/2002, procurorii ce au realizat urmărirea penală pentru faptele de corupție și au făcut parte în perioada în care aceste prevederi legale au fost în vigoare din completele specializate pentru judecarea infracțiunilor de corupție au primit un spor de 30% din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv 40%, acesta din urmă începând cu 01.05.2004.
Pentru perioadele menționate în cererea de chemare în judecată, reclamanții au avut calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, dar nu au efectuat urmărea penală pentru fapte de corupție și nici nu au făcut parte din completele de judecată ce au judecat aceleași fapte de corupție, în consecință nu au primit sporurile de 30%, respectiv 40% din indemnizația de încadrare brută lunară.
Cu toate acestea, potrivit funcției, au desfășurat aceeași activitate cu cea a procurorilor care au realizat urmărirea penală și au făcut parte din completele de judecată ce judecă fapte de corupție.
În consecință, prin neacordarea sporului menționat s-a încălcat principiul constituțional prevăzut de art.16 alin.1 din constituție (conform căruia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări), cât și art.5 alin.1 din Codul muncii, ce prevede că, în cadrul relațiilor funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații. Obligația angajatorului de a nu săvârși nici o discriminare directă sau indirectă față de salariați este dezvoltată și de OG nr.137/2000 - art.1 pct.2 lit.e, consacrând dreptul la salariul egal pentru muncă egală.
În speța dedusă judecății, a existat o discriminare din punct de vedere al remunerării, discriminare ce încalcă prevederile legale menționate. De altfel, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unei discriminări directe, potrivit prevederilor art.2 alin.12 din OG nr. 137/2000, între magistrații beneficiari ai sporului de 30%-40% din indemnizația de încadrare brută lunară ca urmare a efectuării urmăririi penale în faptele de corupție și participării în complete specializate pentru soluționarea infracțiunilor de corupție și pentru cei ce nu au avut posibilitatea efectuării urmăririi penale în fapte de corupție și de a participa în astfel de complete de judecată ce au judecat fapte de corupție.
Totodată, referitor la problema de drept dedusă judecății, prin Decizia nr. VI pronunțată la data de 15.01.2007 în dosarul nr.26/2006, ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, în aplicarea nediscriminatorie a dispozițiilor art.11 alin.1 din OUG nr.177/2002 și ale dispozițiilor art.28 alin.4 din OUG nr.43/2002, faptul că drepturile salariale prevăzute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistraților.
Cum, această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art.329 alin.3 din Codul d e procedura civilă și cum autorii acțiunii au calitatea de procurori, înseamnă că li se cuvine recunoașterea la plata sporului de 30% solicitat pentru perioada septembrie 2000-august 2002, calculat la indemnizația brută lunară.
În ceea ce privește cererea reclamanților de a li se acorda dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante, Curtea a apreciat-o întemeiată, constatând că aceasta se impune potrivit art.1082, art.1084, art.1088 cod civil și OG nr.9/2000, pentru a realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit prin neplata sumelor de bani datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă.
Obligația de a plăti dobânda legală operează însă de la data introducerii acțiunii, conform art.1088 Cod civil, respectiv 07.11.2007 și până la data plății efective.
În acest context al acordării dobânzii legale aferente sumelor acordate, solicitarea reclamanților de a li se acorda atât indicele de inflație, cât și dobânda legală este neîntemeiată, întrucât instanța nu poate proceda la aplicarea a două categorii de actualizare a aceluiași prejudiciu, ce echivalează de altfel cu o îmbogățire fără just temei.
De asemenea, în baza art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976, Curtea a obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CONSTANȚA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL IAȘI, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, să efectueze cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Curtea, în baza art.60-63 din Codul d e procedura civilă și art.2 alin.2 din HG nr.387/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis și cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate atât de pârâtul Direcția Națională Anticorupție cât și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Curtea a avut în vedere faptul că, în concret, chematul în garanție are funcția de reglementare și sinteză prin elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar realizării obiectivelor strategice în domeniul finanțelor publice, elaborând și implementând politica bugetară și fiscală a Guvernului, administrând veniturile statului, realizând un control financiar-public intern. Totodată, potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr.500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor acordă anual ordonatorilor principali de credite, în speță MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, fonduri bănești pentru salarizarea procurorilor, având astfel obligația de a asigura pârâților sus-menționați sumele necesare acoperirii salariilor. De asemenea, aceste sume sunt transferate la fiecare ordonator principal de credite prin intermediul direcțiilor județene de finanțe publice.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, a admis în parte acțiunea principală, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând suma echivalentă sporului de 30% pentru perioada septembrie 2000 - august 2002 inclusiv, din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă. Totodată, a obligat pârâții să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant. A obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, să aloce fondurile necesare plății drepturilor reclamanților. A respins celelalte pretenții deduse judecății.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termenul legal au declarat recurs motivat MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
În recursul său, recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE susține că prin sentința atacata a fost admisa cererea reclamanților in contradictoriu cu Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, TRIBUNALUL MEHEDINȚI, Parchetul de pe TRIBUNALUL MEHEDINȚI, Parchetul de pe TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Parchetul de pe Tribunalul I, Parchetul de pe Tribunalul Constanta si cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, primii parați fiind obligați la plata sporului in cuantum de 30% din indemnizația bruta lunara, si a dobânzii legale aferente, începând cu data scadentei si pana la data plații efective, iar Ministerul Economiei si Finanțelor, in calitate de chemat in garanție, fiind obligat la alocarea fondurilor necesare efectuării acestor plați.
Deși a reținut ca MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE are calitate procesuala, dar nu de obligat principal si solidar cu parații - angajatori, ci numai in raport de obligațiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, instanța a admis cererea de chemare in garanție, obligandu-1 la "alocarea fondurilor necesare".
Hotărârea primei instanțe nu este motivata si este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motive prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 si 9 din Codul d e procedura civila.
Pentru a admite cererea de chemare in garanție in contradictoriu cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE si a-l obliga la alocarea sumelor necesare plații drepturilor reclamanților, instanța de fond a reținut faptul ca instituția noastră "gestionează bugetul de stat", având in vedere dispozițiile art. 4 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, in conformitate cu care, angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat Ministerului Justiției se face in limita creditelor aprobate.
In baza acestei motivații si confundând bugetul de stat cu bugetele instituțiilor parate, prima instanța a admis cererea de chemare in garanție a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
S-a apreciat, de asemenea, ca argumentele prezentate de către instanța nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii, in sensul pe care aceasta noțiune îl are potrivit art. 261 alin.1 pct. 5 din Codul d e procedura civila - "hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde (5) motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Simpla enumerare a mai multor articole din nr.HG 386/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, precum si din Legea nr. 500/2002, nu poate fi considerata o motivare a hotărârii, respectiv a soluției de admitere a cererii de chemare in garanție.
In aceste condiții, s-a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare in garanție formulata de către MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE, in baza art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, in conformitate cu care, partea poate sa cheme in garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire.
In speța, este evidenta inexistenta identității dintre ceea ce a solicitat reclamantul paraților, si ceea ce solicita paratul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE de la MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, in calitate de chemat in garanție.
Dispozițiile legale pe care isi întemeiază paratul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE cererea de chemare in garanție (legi ale bugetului de stat, art. 4 din Legea nr. 500/2002), pot fi reținute ca temei pentru o astfel de cerere, atâta timp cat, legiuitorul a reglementat, prin nr.OG 22/2002, modalitatea de executare a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezintă singurul mijloc legal de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate instituțiile publice.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor - plata ale instituțiilor publice in temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotărâre judecătoreasca prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE in materie de buget.
Cererea de chemare in garanție este inadmisibila si din prisma dreptului muncii, atâta timp cat, drepturile revendicate de către reclamant deriva dintr-un raport de munca al cărui subiect nu este si instituția respectivă.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, întrucât nu exista identitate intre persoana chematului in garanție si persoana celui împotriva căruia s-a îndreptat intimatul-parat. Se au in vedere dispozițiile legale referitoare la finanțele publice, la bugetul de stat si la executarea titlurilor executorii de către instituțiile publice, pe care le-am citat in susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive de cererea de chemare in judecata, cu precizarea ca, potrivit Codului d e procedura civila, ceea ce determina participarea unei persoane la un proces este calitatea sa si nu opozabilitatea hotărârii cu care se finalizează acesta, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât intre titularii dreptului, respectiv, obligației ce rezulta din dreptul material dedus judecații.
Tot referitor la calitatea noastră procesuala pasiva, va solicitam sa aveți in vedere faptul ca, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE are calitatea de ordonator principal credite, iar in conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, donatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu si pentru bugetele instituțiilor publice ierahic inferioare.
Admițând chemarea in garanție, instanța a aplicat greșit si dispozițiile art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice care stabilește principiile, cadrul general si procedurile privind formarea, administrarea, angajarea si utilizarea fondurilor publice, precum si responsabilitățile instituțiilor publice implicate in procesul bugetar si care stipulează faptul ca, "proiectele legilor bugetare anuale si ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza politicilor si strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite in formarea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite si pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Prin urmare, este lipsit de relevanta, in speța, faptul ca, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cat aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatoriilor principali de credite - si nu la cererea persoanelor fizice angajați ai acestora - si a proiectelor bugetelor locale.
MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, in exercitarea atribuțiilor sale reglementate de lege, este titularul unei obligații de diligenta, aceea de a întocmi proiectul de a bugetului de stat pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, acesta urmând sa fie supus dezbaterii in parlament. Nici un moment MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE nu este deținătorul unei obligații de rezultat, constând in alocarea efectiva a unor sume către solicitanți, astfel ca o hotărâre judecătoreasca prin care acesta ar fi obligat la acest lucru, reprezintă in opinia noastră o modificare sau completare a legii, ceea ce echivalează cu încălcarea principiului separației puterilor in stat, principiu reglementat de art. 1 alin. 4 din Constituția României.
Astfel, parți in dosar trebuie sa fie numai reclamantul - persoana - fizica, si paratul - instituția publica angajatoare, urmând ca in cazul admiterii acțiunii, instituția publica parata, in calitate de ordonator principal de credite sa solicite MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE o rectificare bugetara in acest sens, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.
Având in vedere raționamentul de mai sus, precum si de prevederile legale expuse, se apreciază ca prima instanța a reținut in mod eronat mecanismul elaborării bugetului de stat, rolul instituției in cadrul acestuia, precum si obligațiile si competentele ordonatorilor principali de credite in materie, cu consecința admiterii in mod neîntemeiat a cererii de chemare in garanție.
de aceste considerente, se solicita admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE si respingerea cererii de chemare in garanție ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In condițiile in care MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANȚELOR ii revine obligația de a se încadra in cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata salariaților unor instituții publice apare ca fiind nelegala si imposibil de efectuat.
Potrivit Ordonanței de urgenta nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, "plata sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare
prezentei ordonanțe de urgentă, modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului justiției, Ministrului Economiei și Finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție."
Prin Ordinul comun nr. 3774/22.08.2008 privind modalitatea de eșalonare a plații sumelor prevăzute in titlurile executorii emise pana la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008 privind stabilirea unor masuri pentru soluționarea unor aspecte financiare in sistemul justiției, a fost reglementata modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție.
Astfel, potrivit art.1 alin.2 din respectivul ordin acesta se aplica atat pentru drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, cat si pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate pana la data plații efective, precum si pentru cheltuielile de executare.
Conform art.2 "Plata sumelor aferente fiecărui titlu executoriu dintre cele prevăzute la art.1 se va realiza eșalonat, in termen de 18 luni de la intrarea in vigoare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008, in trei transe stabilite dupa cum urmează: in luna octombrie 2008-30%;in luna martie 2009-40%;in luna octombrie 2009-30%.
Potrivit art.3 sumele aferente transei menționate la lit.a) vor fi alocate prin rectificare bugetara iar, conform art.4 sumele menționate la lit.b) si c) vor fi alocate prin bugetul aferent Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, înaltei Curți de Casație si Justiție si Ministerului Public, pentru anul 2009.
La art. 5 este reglementata modalitatea de centralizare a sumelor de către ordonatorii terțiari, secundari si principali de credite din sistemul justiției si atribuțiile acestora privind punerea in executare a hotărârilor judecătorești. După centralizarea datelor ordonatorii principali respectiv Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție si MINISTERUL PUBLIC urmând sa solicite alocarea fondurilor necesare plații sumelor in bugetele proprii, cu respectarea Legii nr.500/2002.
In același sens sunt si dispozițiile art. 25 din OUG 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, potrivit cărora "ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări."
Având in vedere dispozițiile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.75/2008 si Ordinului nr.3774/22.08.2008, drepturile salariale cuvenite personalului din sistemul de justiție, recunoscute prin hotărâri judecătorești, vor fi achitate eșalonat de ordonatorii de credite din sistemul de justiție, din bugetele acestora, urmând ca fondurile sa fie alocate prin legile de rectificare si prin legea bugetului.
Deoarece art.2 lit. a) din Ordinul nr.3774/22.08.2008 menționează faptul ca, prima transa in procent de 30% se va achita in luna octombrie 2008, prin Ordonanța de urgenta nr. 112/2008, s-a procedat la rectificarea bugetului pe anul 2008.
Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice si-a respectat obligațiile legale stabilite prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.75/2008, respectiv Ordinul nr. 3774/22.08.2008, in sensul ca a procedat la rectificarea bugetului Ministerului Justiției, alocând credite bugetare in suma de 280 milioane lei, pentru plata primei transe de 30%, așa cum se prevede la art. 2 din Ordinul comun nr. 3774/22.08.2009.
In același sens, pentru plata transelor aferente lunilor martie 2009 si octombrie 2009, sumele rezultate din titluri executorii definitive au fost prevăzute in proiectul de buget al Ministerului Justiției pe anul 2009.
La rândul său recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin recursul formulat, a susținut că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului material Ia acțiune al reclamanților - invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție prin întâmpinare, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, acțiunea fiind prescrisă.
Astfel, instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că dreptul la acțiune s-a născut odată cu pronunțarea Hotărârii nr. 185/2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Deși reclamanții au solicitat plata sporului de 30% pentru perioada septembrie 2000 - august 2002, totuși văzând că aceștia au înregistrat acțiunea la tribunal în luna ianuarie 2008, se reține că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de trei ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit.c din Codul muncii era împlinit.
Dreptul la acțiune cu privire la drepturi salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
In speță, fiind vorba de prestații succesive ale debitorilor pârâți constând în plata drepturilor salariale pretinse de reclamanți, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, conform art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Așa fiind, termenul de prescripție de trei ani aferent ultimei luni de plată indicate de reclamanți (august 2002) se împlinește în luna august 2005 (acțiunea fiind înregistrată în luna ianuarie 2008). în consecință, termenul de trei ani în care reclamanții puteau solicita realizarea drepturilor lor, anterioare lunii august 2005, este împlinit.
Susținerea instanței de fond că Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție enunțată este constitutivă de drepturi și că la data pronunțării ei a început să curgă un nou termen de prescripție distinct, este nejustificată.
Pe de altă parte, întreruperea cursului prescripției operează numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958, iar aceste cauze trebuie să survină până la împlinirea termenului de prescripție.
In consecință, excepția invocată de MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este întemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 -privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinse prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
Mai mult, nici una din cauzele legale care ar fi atras suspendarea cursului prescripției sau întreruperea acestuia nu sunt incidente în cauză.
Față de cele expuse, se reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada septembrie 2000 - august 2002 - invocată pe fondul cauzei - solicităm admiterea acesteia si respingerea acțiunii ca prescrisă.
Instanța de fond a dispus, în mod nelegal, plata drepturilor bănești solicitate, cu aplicarea dobânzii legale, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază, legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând dobânda legală - nu se justifică.
Neaplicarea dobânzii legale se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, "cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art.47 " creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Întrucât MINISTERUL PUBLIC este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Din aceste motive, se apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
MINISTERUL PUBLIC nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând dobânda legală putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
Deci, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - reprezentat prin Procurorul General, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia aplicării și plății dobânzii legale nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege.
Mai mult, aplicarea dobânzii legale apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Astfel, potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr.9/2000 - privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, "Părțile sunt libere să stabilească în convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești".
Or, în speță nu există nici o convenție între reclamanți și pârâți cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care actul normativ nu își găsește aplicabilitatea în speță, capătul de cerere privind plata dobânzilor legale fiind. inadmisibil.
Prin urmare, pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face invocate de reclamanți, eventuala obligare a acestora la plata acestor cu aplicarea dobânzii legale fiind lipsită de cauză juridică.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, cu aplicarea dobânzii legale, această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința anterior menționată în carnetele de muncă, se solicită respingerea acesteia, ca nefondată, deoarece în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.2 din Decretul nr. 92/1976 - privind carnetul de muncă " actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurată, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de munca, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de munca; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifară de încadrare, precum si alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele 1 și 2 de munca la pensie ".
Astfel, din dispozițiile legale anterior menționate reiese că singura categorie de drepturi bănești ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Sporurile acordate de instanța de fond sunt drepturi salariale ce șe adaugă la retribuția tarifară de încadrare și nu se includ în aceasta, deci sporurile și adaosurile salariale reprezintă o categorie de drepturi bănești ce nu pot face obiectul transcrierii în carnetele de muncă.
S-a solicitat instanței admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.4 și pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041din Codul d e procedura civilă, casarea sentinței civile nr. 236 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a -a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- si respingerea acțiunii, ca prescris formulată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 299 din Codul d e procedură civilă.
Intimații reclamanți au depus întâmpinare prin care arată, față de recursul declarat de recurentul-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, că acesta susține intr-un prim motiv de recurs ca hotărârea instanței de fond nu este motivata si este data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii (art.304 pct.7 si 9 proc.civ.)
Instanța de fond a admis cererea de chemare in garanție formulata de recurentul-parat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, având in vedere dispozițiile art.2 alin.2 din nr.HG387/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Economiei si Finanțelor, art. 19 si art.20 din Legea nr.500/2002, art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004, nr.HG736/2003 privind organizarea si funcționarea Ministerului Justiției.
Conform prevederilor mai sus enumerate, Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare bugetara, acordându-le anual acestora fonduri bănești pentru salarizarea procurorilor, având astfel obligația de a-i asigura recurentului-parat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție sumele necesare acoperirii salariilor.
Bugetul de stat nu se confunda cu bugetele instituțiilor publice, el este compus din totalul bugetelor instituțiilor publice.
de toate aceste aspecte, considera ca hotărârea instanței de fond este motivata prin prisma prevederilor legale reținute de aceasta solicita respingerea, ca neîntemeiat, a motivului de recurs invocat de recurentul-chemat in garanție (art.304 pct.7 si 9 proc.civ.) si menținerea, ca legala si temeinica, a hotărârii instanței de fond.
Este de esența dreptului procesual civil ca obiectul unei cereri de chemare in judecata sa fie altul decât cel al unei cereri de chemare in garanție si prin urmare, de acest aspect, motivul al doilea de recurs este neîntemeiat.
Obligația de garanție a Ministerului Ministerul Finanțelor Publice decurge din obligația sa de a gestiona bugetul de stat si de a le aloca ordonatorilor principali de credite, cum este si MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe Inalta C de Casație si Justiție, la cererea acestora, sumele de bani necesare plații drepturilor salariale prevăzute in titluri executorii.
Față de acest aspect, coroborat cu obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a adopta proiecte de rectificare bugetară, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în vederea plăți din bugetele proprii a drepturilor salariale cuprinse in titlurile executorii, ordonatorii principali de credite trebuie sa solicite obligarea instituției care gestionează banii publici - in speța Ministerul Economiei si Finanțelor - la alocarea sumelor corespunzătoare prin intermediul unei cereri de chemare in garanție.
Recurentul-chemat in garanție este si titularul obligației de rezultat a alocării efective a unor sume de bani, obligație ce deriva din competenta acestuia de a gestiona bugetul de stat.
Solicitarea de adoptare a unei rectificări bugetare din partea ordonatorului principal de credite nu se poate confunda cu solicitarea alocării efective a sumelor de bani necesare plații drepturilor salariale; prin urmare, simplul fapt ca se solicita de către ordonatorul principal de credite o rectificare bugetara nu înseamnă ca in mod automat se vor si aloca sumele necesare plații drepturilor salariale pentru care se solicita rectificarea bugetara. Prin urmare este necesara obligarea la alocarea efectiva a sumelor de bani, obligare ce se solicita prin formularea unei cereri de chemare in garanție având acest obiect.
Mai mult, solicitarea unei rectificări bugetare si solicitarea alocării efective a banilor nu se pot face fara sa existe un temei pentru aceasta, iar acest temei este tocmai hotărârea judecătoreasca prin care ordonatorul principal de credite este obligat sa achite anumite sume de bani, iar instituția care gestionează banii publici - Ministerul Finanțelor Publice - sa le aloce.
Aserțiunea recurentului-chemat in garanție ca nu ar exista identitate intre persoana chematului in garanție si persoana împotriva căreia s-a îndreptat intimatul parat este neconforma cu realitatea si nu justifica invocarea excepției lipsei calității procesuale pasive.
Decizia nr.39/09.01.2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, pronunțata in dosarul nr-, nu este data in soluționarea unui recurs in interesul legii si prin urmare nu este obligatorie pentru instanțele de judecata, in ceea ce privește soluția problemei de drept dedusa judecații.
În ceea ce privește OUG nr.75/2008, intimații arăta ca prevederile sale sunt aplicabile titlurilor executorii emise înainte de intrarea sa in vigoare, deci nu sunt aplicabile sentinței civile recurate care este posterioara in timp intrării in vigoare a sus menționatei ordonanțe.
Mai mult, din economia prevederilor Ordinului comun nr.3774/22.08.2008 pentru punerea in aplicare a OUG nr.75/2008, ca urmare a inserării in mod expres a obligativității alocării de către Ministerul Economiei si Finanțelor a sumelor de bani necesare plații drepturilor salariale ale magistraților pe baza solicitării ordonatorului principal de credite, consideram ca posibilitatea chemării in garanție a acestuia pentru a-si îndeplini obligația de alocare a sumelor necesare plații drepturilor salariale a căpătat deja o consacrare legala.
de cele de mai sus, se solicita respingerea, ca neîntemeiate, a excepției inadmisibilității cererii de chemare in garanție si excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocate de recurentul-chemat in garanție, iar pe fondul cauzei respingerea recursului, ca nefundat, si menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legala si temeinica, precum si sa obligarea pe recurentului-chemat in garanție la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, se invocă prevederile art. 308 din Codul d e procedura civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedura civilă, Curtea apreciază ca fondate recursurile formulate, pentru considerentele ce vor fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
In ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Prin urmare, obligațiile de plata ale MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTIȚIE in temeiul unui titlu executoriu (inclusiv hotărârea judecătoreasca) se realizează din sumele aprobate prin bugetul sau - fara nici o legătura cu competentele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE in materie bugetara.
Reclamanții intimați nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Ca atare, nici cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice nu este întemeiată, in baza art. 60 alin. 1 din Codul d e procedura civila, partea putând sa cheme in garanție doar o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, in cazul in care ar cădea in pretenții cu o cerere in garanție sau in despăgubire, ceea ce nu poate fi admis in cauza, in ce privește Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit art. 83 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Potrivit art. 295 alin. (1) din Codul muncii, dispozițiile acestuia se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă, cu dispozițiile legislației civile. Cum Codul muncii nu conține prevederi referitoare la prescripția dreptului material la acțiune, se aplică dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Analiza cursului prescripției extinctive presupune, înainte de toate, cunoașterea începutului și sfârșitului acestei prescripții, adică a datei de la care începe să curgă prescripția extinctivă și, bineînțeles, a datei la care ea urmează să se împlinească.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 " prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. ", iar potrivit art. 1886: " Nici o prescripție nu poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere."
In cauza, cererea de chemare in judecata a fost formulate si inregistrata sub nr-, la 06.11.2007, solicitandu-se obligarea pârâților la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând suma echivalentă sporului de 30% pentru perioada septembrie 2000 - august 2002 inclusiv, din indemnizația de încadrare brută lunară, actualizată cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.
In baza art 16 din Decretul nr. 167/1958, prescriptia se intrerupe: a) prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia; b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanta judecatoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act incepator de executare.
Prin HG nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 273 din 1 aprilie 2005, Guvernul României a recunoscut drepturile ce revin ca urmare a discriminărilor produse in sistem, prin plata sporului de 30-40%.
Acest act de recunoastere a dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia, produce efecte numai in raport de prescriptia neimplinita, la data formularii actului, manifestare de vointa facuta in sensul producerii unor efecte juridice.
Ca atare, dreptul la acțiune pentru sumele aferente perioadei 01.09.2000-28.02.2002 era prescris la data publicarii HG nr. 232 din 30 martie 2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, în Monitorul Oficial Partea I nr. 273 din 1 aprilie 2005.
Cum sumele aferente lunii martie 2002 urmau a fi plătite in luna aprilie 2002, astfel cum reiese din înscrisurile dosarului de fond, rezulta ca numai pentru drepturile aferente perioadei martie 2002 - august 2002, prescriptia s-a întrerupt, in baza art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de cel in folosul caruia curge prescriptia.
In ce priveste celelalte motive de recurs, cererea reclamanților de a li se acorda dobânda legală aferentă drepturilor salariale restante este întemeiată, potrivit art.1082, art.1084, art.1088 Cod civil și OG nr.9/2000, pentru ca realizează o reparare integrală a prejudiciului suferit prin neplata sumelor de bani datorate, cu atât mai mult cu cât aceste sume sunt drepturi bănești cuvenite din raporturi de muncă. Obligația de a plăti dobânda legală operează, așa cum temeinic a reținut prima instanța, de la data introducerii acțiunii, conform art.1088 Cod civil, respectiv 07.11.2007 și până la data plății efective.
Față de cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate prin sentința recurata în carnetele de muncă, s-au aplicat dispozițiile art.6 alin.1 din Decretul nr.92/1976, care stabilesc obligația angajatorilor de a efectua cuvenitele modificări în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
În consecință, potrivit celor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul d e procedura civilă, va admite recursurile formulate de recurentul chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice și recurentul pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și în consecință, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că:
Va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și va respinge cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Va admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei 01.09.2000-28.02.2002 și, în consecință, va respinge pretențiile, ca prescris formulate.
Va respinge cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.236/06.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: TRIBUNALUL MEHEDINȚI, -, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA, -, B, G, .
Modifica în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, respinge cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele aferente perioadei 01.09.2000-28.02.2002 și, în consecință, respinge pretențiile, ca prescris formulate.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție împotriva Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red.
tehnored.
2.ex./23.04.2009.
Jud. fond:
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
