Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2336/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2336
Ședința publică din 3 iulie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen DR.-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SRL RVî mpotriva sentinței civile nr. 1192 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamantul intimat lipsă, avocat, lipsă fiind pârâta recurentă SRL Râmnicu
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depun la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului avocațial în sumă de 500 lei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1192/PI/6.03.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa admis contestația precizată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata SRL, s-a constatat nulitatea absolută a Deciziei de concediere nr.107/24.09.2007 emisă de intimată și a fost obligată pârâta la plata despăgubirilor bănești egale cu salariul și celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat ca salariat pe perioada 1.09.2007 - 9.10.2007, precum și drepturile de concediu aferente anului 2007 pe perioada 1.01-2007 - 9.10.2007.
Totodată, a fost obligată pârâta la înregistrarea în carnetul de muncă al contestatorului a mențiunilor, în sensul radierii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă și înscrierea încetării acestuia pe motivul demisiei și obligată la plata către contestator a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Tribunalul a reținut că decizia de concediere nr. 107/24.09.2007 nu respectă prevederile art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii, în sensul că angajatorul nu a făcut descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, iar nerespectarea acestei dispoziții conduce la sancțiunea nulității absolute a deciziei de sancționare.
În decizia de concediere nr. 107/24.09.2007, emisă de pârâtă, s-a reținut, în sarcina contestatorului că nu a respectat procedura operațiunea operațională 02 - vânzare produse, de unde rezultă că nu s-a făcut descrierea faptei în sensul prevederilor instituite de legiuitor, respectiv ale art.268 alin.2 lit.a din Codul muncii, astfel că angajatorul a făcut referiri de ordin general la adresa reclamantului, fără a concretiza în ce constă abaterea disciplinară.
S-a mai reținut că a se reveni cu explicații în întâmpinarea depusă la dosar, în mod detaliat, contravine prevederilor art. 77 din Codul muncii, conform cărora, în caz de conflict de muncă, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, iar față de cele ce preced, reclamantul a făcut dovada nulității deciziei de sancționare.
Pe de altă parte, la dosarul cauzei există la fila 20, cererea de demisie a reclamantului ce îi poartă semnătura, fiind înregistrată sub nr. 191/24.09.2007.
Potrivit art.79 din Codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, situație în raport de care pârâta trebuia să ia act de actul de demisie al reclamantului și nu să purceadă la concedierea acestuia.
În conformitate cu art.283 alin.1 din Codul muncii coroborat cu art.78 alin.1 din Codul muncii, prima in ștanță a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere contestată și a dispus obligarea pârâtei la plata despăgubirilor bănești egale cu salariul indexat, majorat și reactualizat și cu celelalte drepturi bănești de care reclamantul ar fi beneficiat ca salariat pe perioada 1.09.2007 - 9.10.2007, precum și drepturile de concediu aferente anului 2007 pe perioada 1.01-2007 - 9.10.2007.
Totodată, potrivit art.8 din Decretul nr. 92/1976 s-a dispus radierea mențiunilor făcute în carnetul de muncă cu privire la desfacerea disciplinară a contractului de muncă și înscrierea încetării acestuia pe motiv de demisie, pârâta fiind obligată la plata către contestator a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SRL, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii contestației.
S-a susținut că, admițând contestația, sentința s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor legale, fapta fiind descrisă din decizie și constă în neprezentarea salariatului la convocarea pentru cercetarea prealabilă și că, s-au respectat prin decizie dispozițiile art.276 și art.268 din Codul muncii.
S-a mai susținut că în mod greșit s-a reținut că unitatea trebuia să ia act de demisia reclamantului, în condițiile în care reclamantul a produs o pagubă de 60.000 lei acesteia și trebuia să aibă în vedere aceste circumstanțe.
Prin motivele de recurs s-a solicitat și casarea sentinței invocându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă,
S-a susținut că, pentru capătul de cerere care vizează modificarea înscrierilor în carnetul de muncă, competența revine Judecătoriei, conform, art.8 din Decretul nmr.92/1976.
S-a respectat nerespectarea perioadei de preaviz de către reclamant și că demisia nu a fost formulată în temeiul dispozițiilor art.79(8) Codul muncii.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare ci doar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului.
S-a susținut că în mod corect s-a reținut excepția de nulitate absolută a deciziei de concediere și că s-au încălcat dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii. S-au invocat și aspecte legate de netemeinicia deciziei de sancționare, reclamantul neavând nici o culpă cu privire la faptele imputate și care s-au descris numai în întâmpinarea depusă de pârâtă.
Examinând cauza sub toate aspectele, conform dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există nici un motiv pentru modificarea sau casarea sentinței recurate, și că, recursul este nefundat pentru următoarele considerente:
Decizia de sancționare disciplinară reține că fapta pentru care se aplică sancțiunea constă în " nerespectarea procedurii operaționale 02 - vânzare produse ". Așa cum corect s-a reținut, modul în care a fost descrisă fapta, nu îndeplinește exigențele impuse de dispozițiile art.268 alin.2 lit.a Codul muncii, sancțiunea fiind nulitatea absolută.
Dispozițiile art.267 alin.3 Codul muncii nu au nici o relevanță în raport de cele de mai sus și prin întâmpinare ori prin motivele de recurs nu se m,ai pot invoca alte aspecte decât cele reținute în decizie.
Neprezentarea reclamantului la convocarea făcută pentru cercetarea prealabilă, nu constituie abatere disciplinară și singura consecință a acestei neprezentări este aceea că permite angajatorului să dispună sancțiunea fără cercetarea prealabilă.
Demisia, fiind conform art.79 Codul muncii actul unilateral de voință, angajatorul este obligat să ia act de aceasta, iar circumstanțele în care a fost depusă sau motivele sunt lipsite de relevanță.
unui prejudiciu de către salariat, nu constituie motiv pentru angajator să înlăture efectele demisiei.
Nu se pune nici problema nerespectării preavizului în condiția în care s-a emis decizia de concediere care a produs efecte până la anularea ei de către instanță, astfel că raporturile de muncă au încetat la data de 9.10.2007, când a expirat termenul de preaviz.
Prezentarea la locul de muncă al reclamatului nu mai era posibilă din moment ce a fost concediat, iar instanța a dispus plata drepturilor bănești până la data încetării raporturilor de muncă.
Prin urmare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a aplicat corect dispozițiile legale arătate mai sus și incidente în cauză.
Nu sunt întemeiate nici criticile cu privire la încălcarea normelor imperative privitoare la competența materială.
Obligarea pârâtei la modificarea înscrierilor în carnetul de muncă, este o consecință a constatării nulității deciziei de sancționare și a constatării efectelor demisiei, iar acest capăt de cerere are caracter accesoriu, conform dispozițiilor art.17 Cod procedură civilă și, având loc o prorogare legală de competență, nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive, recursul va fi respins ca nefondat și în baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs, către reclamantul intimat, în cuantum de 500 lei conform chitanței depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL RVî mpotriva sentinței civile nr. 1192 din 6 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamantul intimat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pt. JUDECĂTOR
- - - - - DR.-
În
VICEPREȘEDINTE
- - -
GREFIER,
Red./18.07.2008
Thred./18.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Carmen
