Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2480/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMANIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.1634/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.2480/
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.111 din data de 20.10.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4694/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice-având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-reclamant a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod proc. civ.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-reclamant a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 111/20.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel - Secția a VIII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări sociale respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice.
În considerente a reținut că acțiunea referitoare la sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Ministerul Economiei și Finanțelor, este neîntemeiată.
În acest sens, Curtea a reținut că prin decizia nr.21 din data de10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor exprese ale art.329 alin3 Cod procedură civilă, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
În considerente, instanța supremă a reținut că prin Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să completeze și să modifice, iar nu să abroge Legea nr.50/1996, nici total, nici parțial, după cum nu a fost abilitat nici să modifice sau să completeze Legea nr.56/1996 care reglementa salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor Curții Supreme de Justiție, magistraților-asistenți și celorlalte categorii de personal.
Cu toate acestea, prin art. IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 s-au abrogat dispozițiile art.231din Legea nr.56/1996, fiind depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României și fiind astfel încălcate dispozițiile. art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin.1 din Constituția României.
În același sens, s-a reținut că art.81 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.142/1997, prevedea că magistrații beneficiază și de sporuri pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, iar sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, lege organică.
Nu se poate opune nici faptul că neconstituționalitatea abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 prin nr.OG83/2000, norme abrogate în prezent, poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești, întrucât Curtea Constituțională are în competență numai legile și ordonanțeleîn vigoare, iar verificarea constituționalității normelor abrogate revine, prin interpretarea "per a contrario" a art.147 alin.1 cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct.42 și în art. IX alin.2 din nr.OG83/2000 impune că instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996, care nici în prezent nu și-au încetat aplicabilitatea, efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidând incontestabil în faptul că dreptul consacrat legislativ de art.47 din Legea nr.50/1996 se cuvine și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza textului de lege.
De altfel, astfel cum rezultă și din motivarea recursului în interesul legii, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane-magistrați și personal auxiliar de specialitate, le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că neacordarea acestui spor ar duce în mod inevitabil la situația în care în sistemul judiciar ar exista, pe de o parte, magistrați și personal auxiliar care beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pe de altă parte, magistrați și personal auxiliar de specialitate cărora, deși desfășoară aceeași activitate și în aceleași condiții, nu li s-ar recunoaște acest drept, or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii profesionale, în condițiile în care nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 alin.1 din Constituție, nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și Protocolului nr.12 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
În consecință, potrivit considerentelor anterioare, Curtea de Apel a constatat că, față de interpretarea obligatorie conținută într-o decizie pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii, problema sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru categorii de personal din care nu face parte reclamantul - care îndeplinește funcția de agent procedural - nu mai poate fi pusă în discuție, ea fiind tranșată, cu efecte obligatorii, pentru instanțele de judecată, în sensul existenței sporului pretins.
Așadar, statuându-se, în mod irevocabil că dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică îl au doar judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate, nu și personalul conex - în speță, agenții procedurali, Curtea a apreciat că reclamantul nu este îndreptățit să beneficieze de sporul pretins.
Nu s-ar putea invoca, în sens contrar celor reținute mai sus, nici cadrul general european în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare sau principiul nediscriminării consacrat de art. 14 din Convenția Europeană ori art. 16 din Constituție, pe de o parte pentru că acestea nu se referă și la personalul din cadrul autorității judecătorești care dispune de condiții speciale de salarizare, pe de altă parte pentru că principiul egalității de tratament în salarizare pe care-l consacră, nu are conținutul pe care încearcă să îl acrediteze reclamantul.
Astfel, regimul juridic al salarizării este inevitabil diferit, criteriul activității îndeplinite fiind unul obiectiv, pentru că în caz contrar s-ar ajunge la situația absurdă în care să se pretindă ca toate activitățile profesionale să fie remunerate identic. Or, este pe deplin legitim ca tratamentul salarial să difere, el implicând o anumită strategie socio-economico-financiară, ce nu poate fi cenzurată sau controlată de instanța de judecată, uniformitatea reglementării, într-un atare domeniu, putând avea drept consecință negativă desființarea tuturor criteriilor de salarizare, ceea ce ar fi contrar scopului urmărit de legiuitor, prin pârghiile economice și financiare.
În consecință, față de absența oricărui temei al pretențiilor formulate de reclamant, de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, acordat altor categorii de personal din sistemul judiciar, acțiunea apare ca neîntemeiată, atât în ceea ce privește capătul principal de cerere, cât și cele accesorii.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, a respins, în tot, acțiunea formulată de reclamantul - agent procedural, ca neîntemeiată.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurentul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În motivarea recursului critică sentința civilă nr. 111/20.10.2008, pronunțată în dosarul -, de către Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII a Civilă privind Conflictele de Muncă și Asigurările Sociale, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, hotărâre pe care o consideră netemeinică și legală.
Recurentul consideră că soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ. instanța de recurs urmând să facă și aplicarea art. 3041pr. civ.
În mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul, având funcția de agent procedural, nu face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate ce are dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Recurentul arată că, deși a fost încadrat pe funcția de agent procedural în cadrul Tribunalului București - Secția a-VII- Comercială, atribuțiile pe care le-a exercitat au fost cele ale unui arhivar-registrator, astfel cum se arată și în anexa la fișa postului pe care recurentul a atașat-o prezentei cereri. Față de această situație, recurentul consideră că este îndreptățit să beneficiez de dreptul conferit de art. 47 din Legea nr.50/1996 privind acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Astfel, recurentul a atașat sentința civilă nr.2197/6.06.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman, hotărâre prin care a fost admisă o cerere de chemare în judecată având același obiect, în care instanța a considerat că din categoria personalului auxiliar de specialitate fac parte și agenții procedurali.
În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și admiterea acțiunii astfel cum aceasta a fost formulată.
În susținerea motivelor de recurs recurentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel, se reține, pe de o parte, că în mod corect a apreciat prima instanță, față de dispozitivul deciziei pronunțate de instanța supremă în interesul legii și prevederile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 care circumscriu categoria personalului auxiliar de specialitate juridică, respectiv grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, registratori și specialiști IT (din care nu face parte și reclamantul), că nu există temei pentru acordarea în favoarea acestuia, a sporului pretins.
De asemenea, soluția contrară nu poate fi autorizată nici de invocarea exercitării efective a unor atribuții specifice funcției de grefier-arhivar sau registrator, o atare situație putând constitui, eventual, temei al solicitării legitime de modificare a condițiilor de muncă conform atribuțiilor postului, iar nu al salarizării pentru o funcție pe care nu este încadrat, acesta fiind criteriul includerii într-o categorie profesională sau alta.
În consecință, potrivit celor expuse, se constată că în mod legal și temeinic a procedat prima instanță, considerând că nu există fundament al pretențiilor reclamantului, astfel că, nefiind incident motivul de modificare invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ. în aplicarea art. 312 alin. 1 din același act normativ, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.111 din data de 20.10.2008, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (format vechi nr.4694/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul București și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - - -
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 EX./23.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina
