Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 27/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.27/
Ședința publică din 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239 împotriva sentinței civile nr.80/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul -, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:pentru recurenta - pârâtă - avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul - reclamant -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-pârâtă a depus la dosar precizări însoțite de înscrisuri în două exemplare; după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar notificare de schimbare a denumirii societății, din, în, solicitând totodată să se ia act că renunță la excepția de necompetență teritorială. Precizează că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării și a înscrisurilor depuse la dosar de către intimatul-reclamant.
Curtea ia act că se renunță la excepția de necompetență teritorială invocată de recurenta-pârâtă prin reprezentant.
Întrebat fiind reprezentantul recurentei - pârâte precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei-pârâte.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Nu solicită cheltuieli de judecată, urmând ca acestea să fie cerute pe cale separată.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.
Prin sentința civilă nr.80/26.01.2009 Tribunalul Brăilaa admis în parte ca fondată cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești datorate pentru sărbătorile de C aferente anilor 2005, 2006, 2007 și sărbătorile de Paște aferente anilor 2006, 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele.
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr.2811/113/4.11.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta B pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie obligată pârâta să îi plătească drepturile salariale (primele datorate pentru sărbătorile de Paște și C în perioada 2006 - 2007 și prima pentru sărbătoarea de C aferentă anului 2005) precum și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut în esență că, în calitate de salariat al pârâtei, a fost prejudiciat prin neacordarea drepturilor bănești prevăzute de art.168 din Contractul colectiv de muncă. În drept au fost invocate prevederile art.236, 243, 283 alin.1 lit.c, 284 Codul muncii, art.7 și 30 din Legea nr.130/1996, art.969 alin.1 și art.970 alin.1 Cod civil, prevederile contractelor colective de muncă încheiate la nivelul unității și art.242 Cod procedură civilă.
Pârâta B, prin întâmpinare, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii și cea a prematurității cererii, motivată cu lipsa negocierilor anuale, prealabile acordării drepturilor. Pe fond, parata a susținut că pretențiile sunt nefondate față de decizia Comisiei paritare privitoare la intenția reală a părților la adoptarea art.168 din Contractul colectiv de muncă și față de interpretarea textului, așa cum a fost modificat în perioada 2003-2005, aceste drepturi fiind incluse deja în salariu. De asemenea pârâta a precizat că drepturile suplimentare amintite in art.168 din contractul colectiv de muncă au ca punct de referință "salariul de bază mediu" iar nu "salariul mediu brut" așa cum se susține în acțiunea introductivă. În drept au fost invocate prevederile art.115 lit.c Cod procedură civilă, art.9, 10, 168 din contractul colectiv de munca, anexa nr.2 din acest contract.
În cauza a fost administrată proba cu acte.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut următoarele:
1.Cu privire la excepția prescripției acțiunii față de termenul de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii:
Excepția este nefondată, având în vedere faptul că art.283 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâta, prevede un termen de 6 luni pentru formularea cererii de soluționare a unui conflict de muncă legat de neexecutarea contractului colectiv de muncă.
În cazul de față, obiectul cauzei îl constituie un conflict individual de muncă privind plata unor drepturi salariale neacordate, situație în care sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Caracterul de drept salarial al pretențiilor rezultă chiar din art. 168 din contractul colectiv de muncă, care le definește ca fiind "o suplimentare a drepturilor salariale", egală cu un salariu de bază mediu pe SA.
2. Cu privire la prematuritatea cererii:
Față de motivul invocat, respectiv nerealizarea negocierilor anuale înainte de sărbători, apărarea nu constituie o excepție care face prematură sesizarea instanței, ci ține de fondul cauzei.
3.Cu privire la drepturile bănești:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat ca angajatorul să fie obligat la plata drepturilor bănești datorate pentru sărbătorile de Paște și C prevăzute de art.168 din contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății.
Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă, încheiat la nivelul societății, prevăd că salariații, cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate.
Potrivit textului, cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalități de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
În aliniatul 2 al textului se prevede că în anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Conform art.977 din codul civil, interpretarea contractului se face după intenția comună a părților, iar potrivit art.978 din cod, atunci când o clauză nu este clară, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, nu în acela ce n-ar produce niciunul.
În situația de față, este evident că intenția părților a fost stabilirea dreptului salariaților la salariile suplimentare cu ocazia sărbătorilor, iar nu de a justifica neacordarea acestora.
Concluzia aceasta se impune și față de textul care obligă la negociere cu 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, în vederea stabilirii valorii lor concrete, a modalității de acordare, a condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
Este evident că în cazul în care părțile ar fi ajuns la înțelegerea ca pe anii 2005, 2006 și 2007 nivelul salariilor să fie cel negociat în 2003, pe motiv că drepturile suplimentare au fost incluse în salariu, păstrarea textului privitor la negocieri nu ar fi avut nicio rațiune.
În ceea ce privește negocierile, textul prevede "începerea cu ", ceea ce înseamnă că obligația este dată în sarcina angajatorului.
De altfel, realizarea negocierilor era în interesul conducerii pentru a nu fi expusă la eventualele acuzații de neîndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, în condițiile în care obligația de plată și cuantumul dreptului erau deja stabilite prin contractul colectiv de muncă, iar obiectul negocierilor era doar modalitatea de plată, care genera obligații pentru angajator.
Prin urmare, angajatorul nu poate justifica neplata drepturilor cu "redactarea neatentă" a textului.
Potrivit art.163 din Codul muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.165 din Codul muncii reglementează principiul inadmisibilității renunțării la drepturile salariale, precizând că semnarea actelor de plată nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispozițiilor legale sau contractuale.
Potrivit art.236 alin.4 din Legea nr.53/2003, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În consecință, dispozițiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii, nerespectarea lor se concretizează în prejudicii materiale pentru fiecare salariat în parte, iar neaplicarea lor de către angajator îi îndreptățește pe salariați să pretindă îndeplinirea obligației izvorâte din lege, în temeiul art.248 alin.3 din Codul muncii.
În ceea ce privește Decizia Comisiei paritare din data de 31.08.2007 invocată de către pârâtă instanța a reținut că în conformitate cu art.9 din părțile au posibilitatea de a interpreta clauzele din contractele colective de muncă prin consens însă rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În cazul de față nu s-a depus la dosar nici un înscris pentru a dovedi plata drepturilor, sarcina probei revenindu-i angajatorului conform art.287 Codul muncii.
De altfel, dacă drepturile ar fi fost plătite, invocarea prescrierii dreptului la acțiune nu ar avea nicio rațiune.
Având în vedere considerentele de mai sus, susținerile angajatorului pe fondul cauzei nu au fost primite.
Față de cele mai sus reținute, tribunalul a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu SA B, cu consecința obligării pârâtei la plata drepturilor bănești datorate pentru sărbătorile de C aferente anilor 2005, 2006, 2007 și sărbătorile de Paște aferente anilor 2006, 2007. Drepturile bănești vor fi calculate în funcție de "salariul de bază mediu" - avându-se în vedere dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă și art.155 din Codul muncii.
În conformitate cu art.1169 cod civil și art.274 Cod procedură civilă instanța a respins cererea prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât în cauză nu s-a făcut dovada efectuării acestora.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta B, pentru următoarele motive.
1. Primele de Paști și C au fost acordate de către prima instanță fără a se stabili cuantumul acestora.
Creanța nu este astfel, certă, lichidă și exigibilă iar hotărârea judecătorească nu se poate executa.
2. Instanța de fond nu a precizat în dispozitiv dacă aceste prime au ca punct de referință salariul de bază mediu sau salariul mediu pe
La calculul drepturilor suplimentare prezentat în acțiune, s-a avut în vedere, în mod eronat, salariul mediu brut pe și nu salariul de bază mediu pe, așa cum este stipulat în
A precizat că făcut aceste susțineri și prin întâmpinarea depusă la fond însă nu au fost observate și analizate de prima instanță.
3. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
4. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și Cul), potrivit alin. 1 al. Art. 168 teza finală din
5. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privința posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin înființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la., compusă din reprezentanții salariaților () și a societății, menită să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de către persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la. să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la. interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil. Prin decizia Comisiei Paritare, s-a relevat voința reală a părților.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG 9/2000.
În cazul prejudiciului constând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
8. Instanța de fond a făcut o analiză trunchiată a disp. art. 168 și nu o interpretare sistematică a întregului text și a probelor din dosar, încălcând disp. art. 236 alin. 4 din Codul muncii, nerespectând voința reală a părților. Odată incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003, aceste salarii s-au menținut în anii ulteriori. Instanța nu a observat că pentru anii 2004 - 2008 nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă la nivel de unitate cel din 2003 păstrându-și valabilitatea.
A solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, a invocat disp. art. 299 și urm. Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Recurenta a invocat ca și motiv de ordine publică necompetența teritorială a Tribunalului Brăila, însă a renunțat la acest motiv de recurs.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, Curtea nu îl reține ca întemeiat.
Într-adevăr, prima instanță nu a precizat un anumit cuantum al drepturilor solicitate ci a acordat aceste drepturi în mod generic, fără a se menționa dacă sunt drepturi brute sau nete. Însă modul cum se va face plata și cuantumul reprezintă probleme ce au legătură cu executarea sentinței astfel că nu pot fi reținute ca motiv de recurs. De altfel, există proceduri instituite de legiuitor tocmai pentru a se accelera derularea proceselor și care vizează lămurirea titlului (de exemplu, procedura prevăzută de art. 281 indice 1 Cod procedură civilă). Creanța este determinabilă astfel că primul motiv de recurs este nefondat.
Referitor la al doilea motiv de recurs, este reținut ca neîntemeiat pentru aceleași rațiuni, fiind o problemă de executare faptul că se raportează calculul primelor datorate la salariul de bază mediu pe.
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamantul beneficiar și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poată să își exercite dreptul niciodată.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din al, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor 2004 - 2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alin. 1 al prezentului articol
au fostintroduse în salariul de bază" iar prin Notă se prevede că "începând cu anul 2003drepturile suplimentarevor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, Curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arată că, potrivit disp. art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interesepentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp. art. 1084 - 1086 Cod civil. Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă. În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurenta în sensul că reclamanții ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 Cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficiul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de nr.OUG 9/2001.
În consecință, Codul muncii prin disp. art. 161 alin. 4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datoratese impunepentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, Curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuțiilor urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
Referitor la susținerea că prima instanță a făcut o analiză trunchiată a disp. art. 168 din contractele colective de muncă, aceasta nu poate fi reținută ca întemeiată.
Instanța de fond a argumentat corespunzător hotărârea și a analizat inclusiv statele de plată ale reclamantului din care rezultă că nu sunt evidențiate în nici o formă primele de Paști și de C astfel că nu se poate verifica susținerea recurentei în sensul că ar fi inclus primele în salariul de bază începând cu anul 2003. Recurenta ar fi trebuit să facă dovada că, în anii ulteriori, s-a menținut salariul de bază majorat în anul 2003 prin acordarea primelor și, indexările salariale s-au aplicat pe salarii de bază crescute. Ori, din statele de plată nu rezultă că ulterior anului 2003, s-au păstrat salariile din 2003 ca bază de pornire.
Neputându-se verifica acest aspect pe bază de probe, această susținere rămâne în stadiul de afirmație fără consecințe juridice.
Precizarea recurentei în sensul că nu s-au încheiat alte contracte colective de muncă în anii 2004 - 2008 este lipsită de suport întrucât la dosarul de fond se află contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2004, 2005, 2006, 2007 înregistrate fiecare cu număr separat la. B și nu doar acte adiționale de prelungire.
Față de toate considerentele mai sus expuse, în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta, B, cu sediul în nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 80/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 13 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător,
- - -
Grefier,
- -
dec.jud./20.01.2010
Tehnored./ 4 ex./ 25 Ianuarie 2010
Fond:-
Asistenți jud.-
Com.2 ex.părți/
Cu opinie separată
În sensul admiterii recursului declarat de pârâta, B și respingerii acțiunii formulată de reclamant.
Motivare opinie separată
Spre deosebire de colegii mei, consider că acțiunea formulată de reclamant este nefondată și trebuia respinsă, recursul declarat de societatea pârâtă fiind întemeiat, din următoarele considerente:
Prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate s-a stabilit că salariații societății pârâte beneficiază de prime cu ocazia sărbătorilor de Paști și de
Prin actele adiționale încheiate ulterior, aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, începând cu anul 2003.
Ulterior s-a negociat doar asupra salariului de bază ca întreg, fără ca primele să mai fie individualizate distinct.
Faptul că aceasta a fost intenția părților la momentul încheierii actului adițional este confirmat și de nota comisiei paritare a ( B) semnată inclusiv de reprezentantul salariaților -.
Potrivit art. 977 Cod civil "Interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar intenția acestora este arătată chiar de semnatarii contractului colectiv de muncă.
În consecință, nu se poate reține că reclamantul nu și-a primit drepturile cuvenite, ci acestea au fost acordate conform voinței semnatarilor, prin includerea lor în salariul de bază.
Judecător,
- -
opinia separată
Jud.-/25.01.2010
Tehnored./4 ex./25.01.2010
Com. 2 ex.părți/
25 Ianuarie 2010
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu
