Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 270/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 270/
Ședința publică din 14 Martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, T-M, în nume propriu și în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr.1503 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursurile au fost declarate în termenul prevăzut de lege, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că recurentul Ministerul Justiției a formulat în scris cerere de amânare a cauzei, invocând împrejurarea că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se află înregistrat recursul în interesul legii privind interpretarea neunitară a dispozițiilor care prevăd sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de recurentul Ministerul Justiției, nefiind întrunite cerințele prev. de art. 156 Cod procedură civilă, întrucât în data de 10 martie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii.
În raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1503 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureșs -au respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și M; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, I, și, împotriva pârâților Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și M obligând în solidar pârâții să plătească fiecărui reclamant sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din indemnizația de încadrare lunară brută, începând cu data de 1 iunie 2004 și în continuare. S-a precizat că sumele arătate anterior urmează să fie actualizate în funcție de rata inflației de la data scadenței lunare a fiecărei sume cuvenite și neacordate, până la data executării hotărârii.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, stabilind că acesta constă în plata unor drepturi de natură salarială,că textele legale care prevăd drepturile pretinse nu au fost legal abrogate, că dispozițiile legale prevăd obligația Ministerului Economiei și Finanțelor de a asigura resursele bugetare necesare efectuării plăților de către instituțiile publice a sumelor stabilite prin titluri executorii.
Pe fond, s-a stabilit că obligația de plată a sumelor solicitate de reclamanți a fost înscrisă în art. 47 din Legea nr. 50/1996, că toate elementele avute în vedere la adoptarea acestui act normativ se mențin și în prezent, că dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice, fiind contrară prevederilor art. 41 alin. 2, art. 16 raportat la art. 15 alin. 1 și art. 53 din Constituție, raportate la Protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a reținut și faptul că prin "abrogarea" textului indicat, reclamanților le-au fost încălcate drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, dreptul la tratament egal (dat fiind faptul că sporul amintit a fost menținut în cazul altor categorii profesionale). Afirmativa abrogare ar încălca și prevederile Directivei 2000(EC)78 privind tratamentul egal al forței de muncă, publicat în Comunității Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
S-a apreciat că sporul de 50% prevăzut de Legea nr. 50/1996 face parte din prevederile unei legi organice iar abrogarea acestuia prin ordonanță de guvern este inadmisibilă, situație în care dispozițiile OG nr. 83/2000, nu produc efecte juridice. În sprijinul acestei interpretări, instanța a invocat prevederi legale, practica Instanței Supreme și a Curții Constituționale, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind discriminarea în domeniul forței de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând casarea hotărârii, respingerea acțiunii formulate.
Prin recursul său Ministerul Justiției a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, arătând că textul legal avut în vedere de instanță (art. 47 din Legea nr. 50/1996) a fost abrogat, în prezent nu există justificare pentru acordarea sumelor solicitate de reclamanți, instanța a depășit atribuțiile conferite de lege, a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale.
Dezvoltând motivele de recurs invocate, pârâtul a arătat că OG nr. 83/2000 este un act normativ emis pentru legiferarea unor drepturi salariale, că prin acesta s-au abrogat prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996. Procedând astfel Guvernul s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 125/2000, referitoare la abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar actul normativ emis a modificat legi care nu fac parte din categoria celor organice, cum greșit a apreciat prima instanță. Mai mult, ulterior OG nr. 83/2000 a fost aprobată de Parlament, devenind Legea nr. 334/2001, situație în care nu se poate susține punctul de vedere al instanței.
Recurentul a arătat că abrogarea unei norme juridice are caracter definitiv, astfel că norma abrogată nu se reactivează după ieșirea din vigoare a actului de abrogare.
S-a susținut și faptul că în concepția recurentului, abrogarea parțială echivalează cu modificarea, iar în această interpretare OG nr. 83/2000 a operat în limitele determinate de Parlament prin Legea nr. 125/2000.
Contrar celor reținute de instanță prin sentința pronunțată, recurentul consideră că reclamanții nu trebuie să se considere discriminați față de alte categorii de salariați, întrucât aceștia sunt salarizați în funcție de specificul muncii, prin lege specială și nu trebuie folosite elemente de comparație fără relevanță în cauză.
Ministerul Economiei și Finanțelor, formulând recurs împotriva aceleiași sentințe, a solicitat modificarea în sensul respingerii ca inadmisibilă a acțiunii reclamanților, dat fiind faptul că între reclamanți și pârâtul recurent nu există raporturi juridice de muncă, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă și nu poate fi obligat la plata unor drepturi de natură salarială, reclamanților.
În drept, a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Analizând sentința pronunțată, prin prisma motivelor invocate de pârâții-recurenți și din oficiu în conformitate cu prevederile art. 304/1, art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Reclamanții au formulat cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Mureș sub nr. 1850/102/13 iunie 2007, împotriva pârâților Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu -M, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamanți a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data promovării acțiunii, actualizat la data efectuării plății și pentru viitor.
În motivare, reclamanții au arătat că sporul ce formează obiect al cererii de chemare în judecată este reglementat de art. 47 din Legea nr. 50/1996. La data stabilirii s-au avut în vedere condițiile în care magistrații își desfășoară activitatea, acestea fiind caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică, condiții care nu s-au schimbat nici în prezent.
În timp reglementările legale arătate au fost supuse unor modificări, astfel prin încălcarea dispozițiilor constituționale s-a emis OG nr. 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Reclamanții consideră că s-au încălcat norme de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr. 24/2000, din moment ce respectiva ordonanță a dispus în sensul arătat.
S-au încălcat și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 41 alin. 2 din Constituție, motiv pentru care reclamanții consideră că dispoziția de abrogare indicată nu poate produce efecte juridice.
S-a menționat și faptul că Legea nr. 125/2000, pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a precizat că acesta poate proceda la modificarea sau completarea unor acte normative (NU și la abrogare).
La dosarul cauzei s-au depus în copie carnetele de muncă ale reclamanților, din care rezultă că aceștia sunt judecători la Curtea de Apel Târgu -M, copii ale unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele din țară în cazuri similare, alte acte considerate utile soluționării cauzei.
Pârâtul de rând 1 formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, motivat de faptul că dreptul pretins de reclamanți, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost abrogat expres, ordonanța prin care s-a dispus abrogarea a fost ulterior supusă controlului parlamentar fără a se stabili eventuale contradicții față de legea fundamentală, iar susținerile reclamanților referitoare la afirmativa garantare, protejare a plății sporului pretins nu are suport, nu este prevăzută de acte normative în vigoare.
A susținut că după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 legiuitorul a luat măsuri pentru majorarea drepturilor salariale ale personalului din justiție.
În sensul celor susținute prin întâmpinare, pârâtul a invocat practica unor instanțe din țară, a depus copia unor hotărâri judecătorești.
După analizarea probelor administrate, a susținerilor părților formulate prin cererea de chemare în judecată și întâmpinare, a actelor normative invocate, instanța a pronunțat sentința civilă nr. 1528/2007, analizată în prezentul recurs.
Recursurile pârâților sunt nefondate și vor fi respinse, în consecință hotărârea pronunțată va fi menținută integral, pentru următoarele considerente:
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, solicitat de reclamanți prin acțiunea promovată, a fost prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Prin art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul României a fost abilitat, pentru perioada 20 iulie 2000 până la reluarea sesiunii parlamentare de toamnă, să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ce se cuvin magistraților și personalului din organele autorității judecătorești. Nesocotind prevederile legale indicate anterior, guvernul a procedat prin OG nr. 83/2000, la abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996. Această dispoziție din ordonanță nu poate produce efecte juridice, tocmai pentru că ea este în contradicție cu dispozițiile legale indicate.
În conformitate cu Titlul IV din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, pentru elaborarea actelor normative, completarea, modificarea, abrogarea actelor normative sunt evenimente distincte care pot fi dispuse și efectuate prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv.
Susținerea recurentului Ministerul Justiției, conform căreia abrogarea parțială a unui act normativ (cum s-a procedat prin OG nr. 83/2000) reprezintă o modificare a acestuia și deci se încadrează în limitele stabilite prin Legea nr. 125/2000, este nefondată din moment ce art. 57, 58, 62 din Legea nr. 24/2000 definește fiecare din evenimentele enumerate, arătând și modalitatea în care trebuie să se exprime legiuitorul în fiecare caz. Prin OG nr. 83/2000, abrogarea art. 47 nu poate fi interpretată ca o modificare și rămâne o intervenție a guvernului, efectuată printr-un act normativ de nivel inferior, intervenție neautorizată prin Legea nr. 125/2000 amintită anterior, inaptă să producă efecte juridice.
Sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, a constituit pentru personalul îndreptățit (magistrații și alte categorii de personal din organele autorității judecătorești) un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Acest bun a fost dobândit de persoanele îndreptățite de la data intrării în vigoare a Legii nr. 50/1996, iar prin afirmativa abrogare a art. 47 din actul normativ arătat, aceste persoane au fost lipsite, nejustificat de acest bun, fiind prejudiciate, fără a exista justificarea unei cauze de utilitate publică, fără a se asigura o compensație corespunzătoare.
Sunt nefondate și susținerile conform cărora după abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin acte normative ulterioare s-au majorat salariile și indemnizațiile persoanelor vizate de Legea nr. 50/1996, astfel încât s-au inclus și sporurile de 50% solicitate, din moment ce din expunerea de motive și cuprinsul Legii nr. 334/2002, ale OG nr. 27/2006, s-au prevăzut majorări ale indemnizațiilor (salariilor) care constituie un proces firesc de adaptare a acestora la situația economică existentă, pentru acoperirea pierderilor suportate de salariați în general, prin scăderea puterii de cumpărare generată de rata inflației, pentru respectarea prevederilor Legii nr. 154/1999.
Este necontestat faptul că toate condițiile (toți parametrii) avuți în vedere la data adoptării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 se regăsesc și în prezent în activitatea persoanelor vizate (inclusiv a reclamanților), aceștia fiind și în prezent expuși riscului și suprasolicitării neuropsihice, așadar dreptul reclamanților este actual și evident.
Prin sentința civilă pronunțată, instanța a efectuat o analiză amănunțită și pertinentă a susținerilor părților, a aplicat riguros prevederile legale în materie, a reținut o stare de fapt corespunzătoare.
De menționat este și faptul că Directiva nr. 89/391/CEE, implementată în sistemul legislativ românesc prin Legea nr. 319/2006, invocată și de prim a instanță, prin art. 6 prevăzut obligația generală a angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea angajaților sub toate aspectele legate de muncă. Din această perspectivă, art. 47 din Legea nr. 50/1996 se constituie într-un echivalent bănesc privind asigurarea securității și sănătății, iar sporul salarial indicat, fiind o compensație (în sensul îndeplinirii de către angajator obligației imperativ prevăzute de art. 6 alin. 1 în actul normativ amintit), pentru risc și suprasolicitare neuropsihică la care sunt supuși magistrații, se impune a fi menținut, cu atât mai mult cu cât pentru evitarea riscului magistrații sunt nevoiți să suporte cheltuieli suplimentare, cheltuieli interzise expres prin alin. 3 al art. 6 din Legea nr. 319/2006 și art. 7 alin. 6, care prevede textual că: "Măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situație obligații financiare pentru lucrători". Din acest punct de vedere, evident că acest spor trebuie acordat tocmai ca o măsură eficientă pentru combaterea riscurilor în profesie și pentru evitarea consecințelor negative ale suprasolicitării neuropsihice.
Sintetizând considerentele detaliate anterior, instanța de control judiciar stabilește că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, deoarece:
- afirmativa abrogare a art. 47 din Legea nr. 50/1996, dispusă prin OG nr. 83/2000 nu poate produce efecte juridice, deoarece guvernul nu avea abilitare legală pentru a interveni în această modalitate asupra Legii nr. 50/1996. Cum s-a arătat anterior prin Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost împuternicit să completeze sau să modifice actul normativ indicat, dar nu și să abroge dispoziții ale acestuia;
- "abrogarea" s-a efectuat cu încălcarea principiului stabilit de art. 56 din Legea nr. 24/2000, în sensul că această operațiune s-a efectuat printr-un act normativ inferior textului inițial;
- noțiunile de "modificare" și "abrogare" sunt definite de art. 57, respectiv 62 din Legea nr. 24/2000, acestea sunt evenimente care operează după reguli strict stabilite și nu pot fi confundate.
Dispozițiile OG nr. 83/2000 nu au produs efectele juridice asupra textului cuprins în art. 47 din Legea nr. 50/1996. Nici ulterior aceste dispoziții legale nu au fost legal abrogate, expres sau implicit.
În conformitate cu prevederile art. 124 din Constituție, revine instanțelor de judecată obligația de a stabili starea de fapt și de a interpreta (aplica) legea în cazul concret supus judecății, iar la pronunțarea sentinței recurate, instanța a procedat astfel, situație în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă.
Cum starea de fapt rezumată anterior rezultă din cuprinsul probelor administrate, iar în raport de acesta, instanța a aplicat corespunzător prevederile legale, în cauză nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Neexistând motive de casare de ordine publică dintre cele prevăzute de art. 306 Cod procedură civilă, recursurile formulate de pârâți vor fi respinse, în consecință hotărârea criticată va fi menținută integral.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în T-M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr. 1503 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2 exp./18.03.2008.
Jud. fond: -;
Asist.jud.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
