Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 273/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 273/2010-

Ședința publică din data de 10 februarie 2010

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Felicia Toader

- -

- JUDECĂTOR 3: Aurora Popa

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, județul S M și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, și intimații reclamanți, G, -, -, și, toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 99/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, având ca obiect: drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta recurentului pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și a intimaților pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE -consilier juridic, în baza delegațiilor nr. 1046 /2008 din 22.04.2009 emisă de recurentul pârât și a delegației nr. 510/III.1/2009 emisă de intimatul pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și intimata reclamantă -personal, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursul de față este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:

Reprezentanta recurentului solicită suspendarea sau amânarea prezentului dosar până la soluționarea cererii de lămurire de dispozitiv, cererea formulată în ceea ce privește hotărârea atacată cu prezentul recurs având numărul de dosar - și termen de judecată la data de 16 februarie 2010.

Intimata reclamantă prezentă solicită respingerea cererii formulată de reprezentanta părții adverse, apreciind că soluționarea cererii la care s-a făcut referire anterior nu are nici o legătură cu soluționarea căii de atac declarate în prezentul dosar.

Instanța, respingere cererea de suspendare formulată de reprezentanta recurentului, apreciind că soluționarea cererii l-a care s-a făcut referire nu are nici o legătură cu soluția ce urmează să fie pronunțată în litigiu de față.

Întrebate fiind, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, sens în care solicită cuvântul asupra recursului de față.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului declarat.

Reprezentanta recurentului solicită admiterea căii de atac exercitată de partea pe care o reprezintă, respectiv casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii promovate de părțile reclamante.

În susținerea recursului, reprezentanta recurentului arată că acțiunea reclamanților este inadmisibilă. Mai departe se arată că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești dispunând obligarea pârâților la plata către reclamanți a diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, adăugând la legea specială de salarizare deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.

Intimata reclamantă prezentă solicită respingerea recursului promovat de partea adversă, ca nefondat, menținerea hotărârii recurate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, fiind pronunțată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 99/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, G, -, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE, și în consecință, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților diferența de salarii, calculată pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege, pentru funcțiile de demnitate publică pe perioadele inserate în dispozitivul hotărârii recurate.

De asemenea, s-a dispus recalcularea sumelor cu indicele de inflație la data plății.

Pârâții au fost obligați să facă înscrierile necesare în carnetele de muncă ale reclamanților, precum și să acorde ultima valoare de referință sectorială și în viitor.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și în consecință acest pârât a fost obligat să asigure sumele necesare a acestor plăți prin inițierea unui proiect de rectificare de buget.

S-a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

S-a reținut că reclamanții sunt magistrați procurori în cadrul Parchetelor S Prin acțiunea formulată ei solicită obligarea pârâților la plata diferențelor salariale, rezultate în urma recalculării indemnizațiilor și salariilor pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, pentru perioadele arătate.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoare de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate, valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât, valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 12/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În consecință, pentru perioada 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 2004, această valoare de referință sectorială era de 2.380.592lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite și care fusese majorată la rândul său, în aceleași procente, prin dispozițiile OUG nr. 191/2002 și ale art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003.

Pentru perioadele 01.01.2005 - 30.09.2005 și 01.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică)iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

De asemenea, deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 ( acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG nr. 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de 46.764.000 lei la 01.01.2003, conform anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002; 46.613.000 lei la 01.10.2003, conform anexei 7/1 b la aceiași ordonanță; 49.409.780 lei la 01.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003; 52.374.367 lei la 01.10.2004, în baza creșterii de 6% prev de art. 3 lit. a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 01.10.2005, conform anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 01.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit " principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora " puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", s-au constatat a fi întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG nr. 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, s-a apreciat a fi întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 2/12.01.2006 și OG nr. 10/31.01.2007.

Așadar, plecând de la valoarea de referință sectorială de 2.380.592 lei la nivelul lunii decembrie 2004, văzând și prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamanților diferențele de drepturi salariale pentru perioadele efectiv lucrate, calculate pe baza valorii de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite de:

- 2 aprilie 2005 - 30 septembrie 2005 la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei,

- 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006 la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei,

- 1 februarie 2006 - 31 august 2006 la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei,

- 1 septembrie 2006 - 31 septembrie 2006 la valoarea de referință sectorială de 331 lei,

- 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007 la valoarea de referință sectorială de 358 lei,

- 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 365lei,

- 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007 la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform art. 1 din OG nr. 3/2006, care a prevăzut majorarea indemnizațiilor pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică în două etape, respectiv cu 5% începând cu 01.02.2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006;

- 347,67 lei pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007;

- 354,62 lei pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 și

- 393,62 lei pentru perioada 01.10.2007 - 31.12.2007 conform art. 1 și 3 alin. 3 cu anexele corespunzătoare din OG nr. 10/2007, care a prevăzut majorări în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007.

Curtea a mai reținut că potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor " prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". De asemenea, că potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc " ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Instanța a obligat pârâții să plătească diferențele de drepturi salariale cuvenite reclamanților, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere dispozițiile art. 1082 -1086 Cod civil.

Ca urmare a admiterii pretențiilor reclamanților pentru perioada 02.04.2005 - 31.12.2007, instanța a obligat pârâtul Ministerul Economiei și finanțelor să pună la dispoziția Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților, în considerarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002 pentru Ministerul Economiei și Finanțelor în special a celor privind pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale și ale legilor de rectificare bugetară, sens în care a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Față de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradeaa fost respinsă deoarece acesta nu are calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate de reclamanții personal conex pentru perioada 28 mai 2005-3 februarie 2007, subliniind că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești adăugând la legea de salarizare a personalului contractual conex.

Arată în acest sens faptul că până la data de 3 februarie 2007, când a intrat în vigoare OG nr. 8/2007, personalul conex nu a fost asimilat personalului auxiliar de specialitate, reclamanții dobândind calitatea de personal conex în baza art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004, ce a fost modificat prin OG nr. 8/2007, fiind asimilați în ceea ce privește salarizarea personalului auxiliar de specialitate.

Referitor la faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea și pe prevederile OUG nr. 137/2000, se arată că prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și alin.11, precum și dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale.

În continuarea arată recurentul faptul că în mod nelegal instanța dispus plata și pentru viitor drepturilor salariale solicitate, adăugând în acest fel la legea specială de salarizare a magistraților, personalului auxiliar de specialitate și a celui conex.

Apoi învederează că în mod nelegal s-a dispus obligarea acestuia la plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.

În acest sens arată că instanța de fond a reținut greșit că pentru perioadele cuprinse între 28.05.2005-31.12.2007 și în continuare, intimaților-reclamanți nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/2006 și OG nr. 10/2007, rezultând astfel diferențe între drepturile salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială și a coeficientului de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile de demnitate publică și drepturile salariale încasate în perioadele precizate.

Astfel, pentru perioada 15 aprilie 2005-30 septembrie 2005, valoarea de referință sectorială avută în vedere la calcularea salariilor magistraților s-a majorat progresiv în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005, potrivit cărora valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificările și completările prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.

În continuare se arată că la alin. 2 al acestui articol de lege se prevede că "pentru perioada ianuarie -septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1)".

OUG nr. 9/2005 pentru modificarea OUG nr. 43/2003 privind finanțele publice locale pe care intimații-reclamanți și-au întemeiat solicitările pentru această perioadă, nu face nici o referire la majorarea valorii de referință sectoriale utilizată la calcularea salariilor magistraților.

De la data de 1 aprilie 2006 intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, valoarea de referință sectorială fiind stabilită la 257 lei (Ron), această valoare de referință sectorială rămânând nemodificată și după ultima modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, respectiv cea intervenită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 100/2007.

În ceea ce privește majorările solicitate de reclamanți și acordate de instanța de fond în temeiul Ordonanței de Guvern nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bată pentru personalul contractual din sector bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, acestea s-au aplicat -în conformitate cu prevederile pct. 11,12 și 13 din Anexa nr. 2/2 la Legea nr.154/1998 -doar pentru indemnizațiile prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate.

În anexa II/2 care se referă la indemnizațiile persoanelor din cadrul organelor autorității publice, numite în funcții potrivit legii sunt prevăzute funcțiile de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, respectiv Procurorul General, Prim Procurorului General și Procurorului General.

Instanța de fond a ignorat această prevedere expresă a legiuitorului și, adăugând le lege, a reținut în mod neîntemeiat că "în baza art. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit principiului separației și echilibrului puterilor în stat se constată întemeiate pretențiile reclamanților", intervenind în felul acesta în competența puterii legislative și depășind în felul acesta atribuțiile puterii judecătorești.

Instanța a admis în același mod cererea intimaților-reclamanți pentru anii 2006-2007, ignorând faptul că același regim juridic se aplică și în cazul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Consideră astfel recurentul că reclamanții nu pot beneficia de creșterile salariale prevăzute de aceste texte din moment ce nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică.

Arată apoi că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât -dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal - la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferite.

Subliniază în continuare faptul că în mod nelegal s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Referitor la cererea privind obligarea pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigate în carnetele de muncă se arată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 92/1976, singura categorie de drepturi ce se poate transcrie în carnetele de muncă este retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta.

Recurentul și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu instanța apreciază recursul ca fiind nefondat pentru considerentele ce succed:

În mod judicios a apreciat instanța de fond ca fiind întemeiate pretențiile reclamanților pe baza analizării legilor succesive în materie coroborate cu normele Uniunii Europene potrivit dispozițiilor art. 292 din Legea 53/2003 Codul Muncii.

În acest sens este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, era reglementată de Legea 50/1996.

Prin Legea 154/1998 privind sistemul public de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere, a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.

Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate și valoarea de referință sectorială.

În acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar corelarea salariilor magistraților și a personalului auxiliar al autorității judecătorești cu salariile autorităților legislative și executive Guvernul a adoptat OG. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial la 20 septembrie 1999, rațiunea acestei ordonanțe fiind aceea de a stabili un criteriu de actualizare periodic a coeficientului de ierarhizare.

Conform art. 1 din această ordonanță, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.

OG 134/1999 a fost aprobată prin Legea nr. 714/2001.

Ulterior, prin legea bugetului de stat pentru anii 2000 și 2001, atât valoarea de referință universală cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în Anexa 1, pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998 au fost modificate.

OUG. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților aprobată prin Legea nr. 347/2002 a prevăzut în mod corect în Anexa I calculul indemnizațiilor magistraților începând cu 01 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare care ca urmare a majorărilor succesive a ajuns în anul 2004 la suma de - lei, aceeași valoare rezultând în urma majorărilor și la personalul auxiliar de specialitate din instanțe.

Începând cu anul 2005, deși OG. nr. 134/1999 era în vigoare - stabilind așa cum s-a reținut mai sus, egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorităților judecătorești, cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, iar în conformitate cu dispozițiile art. 74 al. 2 din Legea 303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate și suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, personalului din autoritatea judecătorească (judecători, procurori, grefieri) nu li s-au mai acordat creșterile salariale prevăzute de OG. nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică, nici creșterile salariale prevăzute de OG. 2/2006 și respectiv de OG. nr. 10/2007 la valoarea de referință sectorială stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, salariile acestora fiind calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de OUG. 177/2002.

În atare situație, este evident că în mod corect a apreciat instanța de fond ca întemeiate pretențiile privind plata diferențelor de salariu calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectate în raport de evoluția prețurilor de consum, conform ordonanțelor mai sus menționate, având în vedere că în anexele la OUG. 27/2006 și OG. 8/2007, prin ignorarea dispozițiilor Legii 303/2004 și a OG. 134/1999 s-a trecut o valoare de referință sectorială inferioară celei pentru funcții de demnitate publică.

Principiul egalității de tratament în salarizare, reglementat de articolul 5 din Codul muncii, implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor care se află în aceeași situație de erodare a salariului ca urmare a creșterii indicelui prețului de consum și a inflației, trebuind să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.

Ori, în condițiile în care reclamanții sunt într-o situație identică cu persoanele cu funcții de demnitate publică și cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul salariului afectat de inflație, ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul acordării adaosului salarial anual, prin stabilirea salariului pe baza unei valori de referință sectorială mai mică decât pentru funcțiile de demnitate publică, contrar prevederilor OG.134/1999 în lipsa unei justificări obiective, mai ales că, criteriul acordării indexărilor pe anii 2005-2007 constă în creșterea prețului de consum și a inflației față de anul precedent, astfel cum reiese și din expunerea de motive ale OG. nr. 9/2005, OG. 2/2006 și OG.10/2007.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, stabilit la articolul 14 că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată în special pe sex, rasă, culoare, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

Referitor la articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului invocat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine o discriminare în măsura în care se induc distincții între situații analoge și comparabile.

Dreptul instituit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de a nu fi discriminare, este încălcat nu doar atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situații comparabile, analoge, fără a oferi justificări obiective, rezonabile, ci și atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective și rezonabile, persoane aflate în situații diferite, necomparabile - cauza Thlimmenos /Greciei.

Este adevărat că, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite articole din OG. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, însă în cauză sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar al muncii, dispoziții care au caracter prioritar față de dreptul intern și anume prevederile Directivei Consiliului nr. 200/43/CE/19 iulie 2000 privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică și prevederile Directivei Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Totodată, art. 20 din Constituția României prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.

Art. 5 din Codul munciia stabilit că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului, este interzisă orice discriminare.

Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, în art. 26 stabilit că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare, la protecție egală din partea legii, lege ce trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală, efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, în paragraful nr. 1 stabilit că, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege, trebuie să fie asigurat fără nici o discriminare bazată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice, sau alt tip de opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională. nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate publică pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.

Față de cele expuse, în baza art. 5 din Codul muncii, art. 16 din Constituția României, art. 14 din, Protocolul nr. 12 al acesteia, art. 25 alin. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în mod corect s-a reținut că prin neacordarea valorii de referință sectorială majorată conform nr.OG 9/2005, nr.OG 2/2006 și nr.OG 10/2007 reclamanții au fost dezavantajați față de funcțiile de demnitate publică și față de celelalte categorii de bugetari, cu consecința restrângerii dreptului recunoscut de lege, al egalității de tratament în domeniul salarizării, fără ca această dispoziție să fie justificată obiectiv de un scop legitim.

În atare situație este evident că prin soluția dată, instanța nu schimbat sistemul de salarizare al procurorilor și a personalului auxiliar de specialitate și a celui conex, ci a acordat despăgubiri față de cele constatate.

Prin urmare, ceea ce a acordat instanța de fond nu au fost adăugări la lege, creări de noi norme pe cale judiciară, ci despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale încasate și cele rezultate prin aplicarea la valoarea de referință sectorială corectă a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege pentru funcțiile deținute, la care se adaugă sporurile, nefiind vorba astfel de o depășire limitelor puterii judecătorești, o încălcare a principiului separației puterilor în stat, ci de o reparare a prejudiciului cauzat prin actele normative apreciate ca fiind discriminatorii.

În măsura în care s-a fi dispus altfel, în sensul în care solicită recurentul, adică al respingerii acțiunii în acordarea de despăgubiri, cu motivul că instanțele nu au competență în materie, s-ar fi adus atingere implicit art. 6 al Convenție Europene a Drepturilor Omului, fiind încălcat liberul acces la justiție. Acordarea drepturilor până la înlăturarea situației constatate discriminatorii, este o măsură justă, benefică, pentru înlătura inițierea de noi litigii, iar în măsura în care sistemul de salarizare va fi corectat în sensul înlăturării celor constatate, încetează implicit și efectele prezentei hotărâri.

Corect a precizat instanța de fond că se impune și actualizarea sumelor cuvenite reclamanților, actualizarea fiind destinată să acopere prejudiciul efectiv produs reclamanților, datorită procesului inflaționist determinat de devalorizarea continuă a monedei naționale, raportat la executarea cu întârziere a obligației.

Nefondate sunt și criticile referitoare la acordarea acestor drepturi personalului conex.

Astfel, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, în art. 3 alin. 1 precizat că personalului auxiliar este format din grefieri, grefieri statisticieni, documentariști, arhivari, informaticieni, registratori, însă la alin. 3 s-a precizat că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate funcțiile de aprod și agent procedural, dispoziție completată prin Legea nr. 17/2006 în sensul includerii în categoria personalului conex și a funcției de șofer.

Pentru a clarifica semnificația dispoziției legislative în ceea ce privește personalul conex format din agent procedural, aprod și șofer, este nevoie de aflarea definiției cuvântului conex, aflată în Explicativ al limbii române. Conform acesteia, conexitatea exprimă ceva legat prin raporturi strânse, care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care merge împreună cu ceva, legat prin ceva comun, aspecte din care se reține fără dubiu faptul că personalul având funcțiile de aprod, agent procedural și șofer fac parte efectivă din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești.

În sprijinul celor de mai sus este și art. 4 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, care, prevede că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, este cel prevăzut de art. 3, deci include în această categorie și personalul conex, altfel s-ar fi menționat doar categoria celor cuprinși în art. 3 alin. 1 -grefierii, informaticienii, arhivarii, registratorii, exclusiv categoria celor de la alin. 3 ce cuprinde personalul conex.

Mai mult, Ordonanța de Guvern nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, și din cadrul altor unități din sistemul justiției, la art. 1 s-a prevăzut că se reglementează drepturile personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004, deci incluzând în această categorie și personalul conex, nu doar cei cu funcțiile stabilite la alin. 1, sens în care, în sprijinul celor expuse este anexa nr. Icp rivind coeficienții de multiplicare pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, care la punctele 13-15 includ în categoria personalului auxiliar de specialitate-șoferul, agentul procedural și aprodul.

Față de cele ce preced criticile fiind nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursl.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul B, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, județul S M și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, și intimații reclamanți, G, -, -, și, toți cu domiciliul procedural ales în S M,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 99/P din 8 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 10 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecători fond - -

- redactat decizie - judecător - 05.03.2010

- dactilografiat grefier -08.03.2010 - 60 ex.

-comunicat 09.03.2010- 58 ex.

- MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în B,-, sector 5

- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, județul

- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SATU MARE,cu sediul în S M,-, județul S M

- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

-

- -

-

-

-

-

-

-

-

-

- -

-

-

-

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Aurora Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 273/2010. Curtea de Apel Oradea