Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 285/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIECIVILĂ NR.285/CM
Ședința publică de la 15 aprilie 2008
Completul specializat pentru cauze
Privind conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta - pârâtă SC SA - GRUP, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr.2180/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -.B,.25, județul C, având ca obiect drepturi bănești - suplimentări salariale de Paști și
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul contestator, avocat, lipsind recurenta pârâtă A
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art.87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru. Totodată aduce la cunoștința completului de judecată faptul că recurenta pârâtă a depus la dosarul cauzei la data de 11 aprilie 2008 concluzii scrise, raport de expertiză contabilă extrajudiciară și împuternicire avocațială din 10.04.2008 - avocat.
Apărătorul intimatului reclamant depune împuternicire avocațială din 10.04.2008, întâmpinare și chitanță onorariu avocat nr.414 din 10.04.2008.
Precizează apărătorul intimatului reclamant că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța în baza art. 150.pr.civ. declară încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimatul - reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru următoarele considerente;
Ca răspuns la prima critică a hotărârii apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin.1 din la nivel de, prin raportare la salariul de bază mediu pe societate și prin urmare solicită respingerea criticii pârâtei ca nefondată
Cu privire la cea de-a doua critică privind soluționarea excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, consideră că pârâta nu a formulat această excepție decât ca o apărare de fond și solicită respingerea criticii formulate ca nefondată.
Solicită totodată respingerea criticii privind nelegalitatea respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată, având în vedere că obiectul cererii introductive privește dreptul reclamantei la suplimentele salariale de Paști și C neacordate de pârâtă, drept solicitat în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care respectivul drept era datorat, așa cum este prevăzut de art. 166(1) din Codul muncii.
Același termen de 3 ani este prevăzut și de art. 283(1) lit.c Codul muncii, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate
Pe fondul cauzei apreciază că pârâta nu și-a dovedit susținerile privind acordarea suplimentelor salariale, neexistând nici un document care să ateste încasarea acestor sume.
Pentru motivele expuse, apărătorul intimatului - reclamant solicită respingerea recursului, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Curtea, cu privire la recursul civil de față;
Societatea Comercială SA - Membru Grup a declarat recurs la data 28 ianuarie 2008 împotriva sentinței civile nr. 2180 din 05 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt;
Reclamantul a chemat în judecată B, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la plata sumei de 9.330 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, precum și la 635,50 lei daune pentru neachitarea în termen a obligațiilor menționate.
S-a arătat că, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, salariatul urma să beneficieze de toate drepturile recunoscute prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, art. III alin. 3.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea, la art. 168 alin. 1, că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe
Deși aceste prevederi s-au regăsit în contractele colective de muncă, drepturile nu i-au fost acordate pentru: sărbătorile de Paști pe anul 2005, precum și pentru cele de C pe anii 2004 și 2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 166 Codul muncii, art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății.
Prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În apărare, pârâtă a solicitat să se constate că, în speță, este necesară interpretarea clauzelor contractului colectiv de muncă după voința reală a părților semnatare, iar nu după sensul literal al termenilor utilizați.
Astfel, s-a susținut că, începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții patronatului și cei ai federației sindicatelor au convenit ca, pentru toți salariații, drepturile salariale suplimentare de C și de Paști menționate prin art. 168 alin. 1 să fie incluse în salariul de bază, în acest sens fiind negociat și inserat și alin. 2 al acestui articol.
Textul art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a avut același conținut în cursul anului 2004, după care, în anul 2005, operat o modificare ce a avut scop, conform susținerilor pârâtei, exprimarea într-o manieră mai clară a intenției părților privitor la conținutul textului.
S-a susținut astfel că textul a fost explicitat în sensul că, includerea drepturilor salariale sus-menționate nu a fost o operațiune cu aplicabilitate temporară limitată (anume, doar pentru anul 2003), ci aceasta s-a realizat atât în anul 2003, cât și în anii următori.
Mai mult, cele două părți semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate - și - au urmat ulterior procedura prevăzută de contractul colectiv de muncă și s-au întrunit în cadrul Comisiei Paritare; aceasta a confirmat, prin Decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007, intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori.
Ulterior, la 31 august 2007, Comisia Paritară a adoptat Decizia înregistrată sub nr. 5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C prevăzute în art. 168 din al A".
Prin această ultimă decizie, a susținut pârâta, a fost complinită orice deficiență de ordin formal, decizia fiind semnată de toți membrii Comisiei Paritare. S-a confirmat astfel, că intenția reală a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților.
Societatea pârâtă a apreciat că, în subsidiar, acțiunea trebuie respinsă ca prematură, întrucât, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere potrivit căruia aceste drepturi nu au fost achitate, conform art. 168 teza finală, aceste suplimente nu se acordă automat la nivelul unui salariu de bază mediu pentru fiecare dintre salariați, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior fiecăruia dintre cele două evenimente.
Ori, cât timp nu au avut loc aceste negocieri care să stabilească valoarea lor concretă și modalitatea de acordare, nu se pot pretinde aceste sume.
A fost invocată, totodată, excepția prescrierii dreptului la acțiune, pe considerentul că salariatul pretinde acordarea unor drepturi menționate în contractul colectiv de muncă, fiind încălcate dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Această apărare a fost, însă, înlăturată, instanța de fond apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă), sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani.
Prin sentința civilă nr. 280/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanțaa fost admisă acțiunea formulată.
A fost obligată societatea pârâtă la plata, către reclamant, a drepturilor reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2005, 2006 și 2007, precum și celor de C pentru anii 2004 și 2005, 2006 calculate la nivelul salariului de bază mediu la nivelul societății și indexate în raport de indicele de inflație, la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 168 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul pe anul 2004, "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alin. 2 s-a menționat că "Pentru anul 2003 suplimentările de la alin. 1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu ".
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005 menține textul alin. 1 al art. 168, aducând o modificare de conținut alin. 2, în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, și în contractul colectiv de muncă pe anul 2006.
În fine, pentru anul 2007, textul păstrează același conținut ca în contractele precedente.
Societatea pârâtă a mai depus la dosar Actul adițional la Contractul colectiv de muncă al A nr. 8080 din 23 mai 2000, înregistrat la. B sub nr. 2643 din 11 mai 2005, care a conferit art. 168 alin. 2 forma menționată în contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2005.
Articolul 31 din Legea nr. 130/1999 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru. Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului - ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care, însă, trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o normă permisivă, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da eficiență unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își producă efecte până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de societatea pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizată după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut, în fiecare din aceste contracte, că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
S-a reținut, astfel, că interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost încheiat contractul și cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neînregistrate la direcția teritorială de muncă) nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Cât privește apărările referitoare la prematuritatea formulării acțiunii, invocate de pârâtă, instanța de fond a reținut că angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absența negocierilor dintre patronat și sindicat.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări. Pe cale de consecință, această apărare a fost respinsă ca nefondată.
În ce privește acordarea de daune, instanța de fond a reținut că reclamanta este îndreptățită și la plata sumelor indexate în raport de indicele de inflație, la data achitării lor efective, pentru acoperirea prejudiciului produs ca urmare a neachitării drepturilor la scadență.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat, în esență, următoarele:
1. Cu privire la excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată, recurenta apreciază că aceasta nu a fost soluționată de către instanță, atâta vreme cât nu s-a acordat părților cuvântul și nu se regăsește modul de soluționare în dispozitiv.
2. S-a învederat, totodată, că ajutoarele de Paști și C nu intră în sfera noțiunii de salariu reglementată de normele Capitolului V din contractul colectiv de muncă, astfel că dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie în termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e Codul muncii și nu în termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii și art. 145 din contractul colectiv de muncă.
3. Pe fondul cauzei, instanța de fond a respins în mod greșit apărările pârâtei recurente, care a susținut că începând cu anul 2003 au convenit a fi incluse în salariul de bază.
Pretențiile sunt nejustificate în condițiile în care societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Orice susținere contrară este lipsită de fundament, având în vedere, în esență, că începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază iar reprezentanții salariaților au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare precum și acordarea acestora către salariați.
Prin decizia nr. 3793 din 18 iunie 2007 Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori.
În interpretarea alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu trebuie să se ignore existența alin. 1 al aceluiași articol.
În măsura în care textul alin. 2 ar fi avut o aplicabilitate temporară, așa cum se susține prin cererea de chemare în judecată, nu s-ar mai fi justificat păstrarea sa în cuprinsul textului art. 168 din versiunea contractului colectiv de muncă din anii ulteriori anului 2003.
Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru următoarele considerente;
Ca răspuns la prima critică a hotărârii apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 168 alin.1 din la nivel de, prin raportare la salariul de bază mediu pe societate și prin urmare solicită respingerea criticii pârâtei ca nefondată
Cu privire la cea de-a doua critică privind soluționarea excepției prematurității formulării cererii de chemare în judecată, consideră că pârâta nu a formulat această excepție decât ca o apărare de fond și solicită respingerea criticii formulate ca nefondată.
Solicită totodată respingerea criticii privind nelegalitatea respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată, având în vedere că obiectul cererii introductive privește dreptul reclamantei la suplimentele salariale de Paști și C neacordate de pârâtă, drept solicitat în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care respectivul drept era datorat, așa cum este prevăzut de art. 166(1) din Codul muncii.
Pe fondul cauzei apreciază că pârâta nu și-a dovedit susținerile privind acordarea suplimentelor salariale, neexistând nici un document care să ateste încasarea acestor sume.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate în motivele de recurs, reține caracterul nejustificat al acestora pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
1. În referire la excepția prematurității cererii de chemare în judecată, Tribunalul, prin considerentele sentinței atacate, a clarificat-o, reținând în mod justificat că în lipsa negocierilor asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare, nu se poate nega dreptul salariaților asumat de părți prin contractele colective de muncă.
A judeca în sens contrar ar echivala cu îngrădirea accesului la justiție pentru garantarea și obținerea unor drepturi conferite prin contract.
2. O altă critică vizează modalitatea de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Pentru soluționarea judicioasă a acestui motiv de recurs se impune, cu prioritate, clasificarea teoretică a noțiunii de "salariu".
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155 Codul muncii ).
Prin contractul colectiv de muncă, la art. 168, s-a prevăzut că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paști și C de o suplimentare a drepturilor salariale a drepturilor salariale cu încă un salariu de bază mediu brut pe SA.
Rezultă, fără putință de tăgadă, din modalitatea de redactare a acestui articol din contractul colectiv de muncă, că dreptul suplimentar acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști și C este un drept de natură salarială.
Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare distinctă și anume aceea cuprinsă la lit. c al aceluiași art. 283 Codul muncii.
Nu trebuie omis faptul că tot în Codul muncii legiuitorul a statuat că "dreptul la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective era datorate", normă cuprinsă în art. 166 alin. 1 Codul muncii.
Regulile care guvernează prescripția în materia drepturilor salariale sunt dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În cauză, se pretind drepturi salariale reprezentând suplimentări salariale de Paști și de C începând cu decembrie 2004, astfel că, față de momentul depunerii acțiunii - septembrie 2007 - acestea se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii.
3. O ultimă critică vizează modalitatea de soluționare pe fond a pretenției deduse judecății.
Izvorul pretenției îl reprezintă dispozițiile art. 168 din contractul colectiv de muncă care dispune:
(1) Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C salariații SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA. Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor.
(2) În anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul (1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Această dispoziție a fost cuprinsă în contractul colectiv de muncă din anii 2004, 2005 și 2006, la dosarul Tribunalului fiind depuse extrasele din aceste contracte, care fac dovada dreptului pretins.
Dispoziția cuprinsă în alin. 2 al art. 168 din contractul colectiv de muncă nu poate avea decât o singură interpretare și anume că numai pentru anul 2003 aceste suplimente au fost incluse în salariu, nu și pentru ceilalți ani.
Rațiunea unei asemenea prevederi explicite este determinată de intenția comună a semnatarilor de a preîntâmpina pretinderea nejustificată a acestor sume aferente anului 2003, acestea nemaifiind datorate întrucât au fost incluse în salariu.
Argumentația folosită de instanța de fond este conformă cu intenția comună a părților semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Împrejurarea că în anul 2007 Comisia paritară Federația sindicală și au convenit să aducă o altă interpretare art. 168 alin. 1 și 2 nu are nicio semnificație juridică întrucât orice modificare a contractului colectiv de muncă se poate face cu respectarea aceleiași proceduri ca la încheierea contractul colectiv de muncă.
O asemenea obligație rezultă din dispozițiile art. 31 din Legea nr. 130/1996.
Pe de altă parte, nu a fost adus în fața instanței niciun litigiu având drept scop interpretarea și, pe cale de consecință, modificarea art. 168 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă în discuție, toate aceste demersuri fiind invocate pe cale de apărare prin întâmpinare în fața Tribunalului.
Pe cale de consecință, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 Cod procedură civilă, însușindu-și totodată motivarea instanței de fond.
În temeiul disp.art.274 Cod proc.civilă, recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul civil formulat de pârâtaSC SA - GRUP, cu sediul în B, - - nr. 239, sector, 1, împotriva sentinței civile nr. nr.2180/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în C,-, -.B,.25, județul
Obligă recurenta către intimat la 200 lei cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.jud.-/22.04.2008
- gref.-
2 ex./ 23.04.2008
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
