Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 2855/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(242/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.2855/
Ședința publică din data de 30 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă SC SRL, împotriva sentinței civile nr.5952 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27021/3/LM/2007, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurenta reclamantă, prin avocat C, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.81618/21.10.2007 atașată la fila 26 dosar, lipsind recurenta pârâtă SC SRL.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de recurs.
Avocatul recurentei reclamante, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat și respingerea recursului formulat de recurenta pârâtă SC SRL ca nefondat; fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5952/29.09.2008 pronunțată în dosarul nr.27021/3/LM/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte cererea precizată și modificată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SRL și a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a drepturilor salariale cuvenite și neachitate în perioada 06.07.2005-martie 2007, în sumă brută conform contractului individual de muncă, cu deducerea reținerilor legale; s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea capătului de cerere privind plata salariului corespunzător pentru un număr de 2 zile de sâmbătă lucrate în fiecare lună pentru perioada 20.06.2005-12.03.2007; a obligat pârâta la plata către reclamantă a indemnizației de concediu de odihnă cuvenit și neefectuat pe anii 2005, 2006 și 2007; a obligat pârâta să comunice către Oficiul Forțelor de Muncă sumele datorate reclamantei cu titlu de salariu și virarea către bugetul asigurărilor sociale de sănătate a sumelor datorate și calculate la salariul cuvenit conform sentinței; a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță în baza art.139 pct.6 Cod pr.civilă, a analizat acțiunea precizată a reclamantei având în vedere disjungerea celor două capete de cerere și renunțarea la judecata în ceea ce privește plata salariului pentru munca prestată în zilele de sâmbătă. Totodată a reținut că angajatorul, în baza art.287 Codul muncii nu a făcut dovada achitării către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei 6.07.2005-martie 2007,în cuantumul negociat de părți ce rezultă din contractul individual de muncă, nr.5221/6.07.2005. Din suma brută menționată în contractul individual de muncă trebuie să fie efectuată operațiunea de deducere a reținerilor legale.
S-a mai constatat de către tribunal că angajatorul nu a depus acte din car esă rezulte că reclamanta și-a efectuat concediul de odihnă în anii 2005-2007 și i s-ar fi achitat indemnizația aferentă acestuia și în consecință, în baza art.141 pct.4 Codul munciia dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a indemnizației aferentă concediului de odihnă cuvenit și neefectuat pe anii 2005-2006 și 2007.
Astfel, potrivit art.30 din Legea nr.19/2000 s-a dispus obligarea pârâtei să comunice Oficiului Forțelor de Muncă sumele datorate reclamantei cu titlu de salariu. Pentru drepturile salariale neachitate s-a dispus obligarea angajatorului să vireze către bugetul asigurărilor sociale și de sănătate sumele datorate, art.28 din Legea nr.19/2000 modificată.
Față de prevederile art.5803Cod pr.civilă, s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere prin care s-au daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, întrucât potrivit de lege menționat, reclamanta avea posibilitatea să ceară aplicarea unei amenzi civile angajatorului. În situația în care angajatorul nu-și executa cele două obligații nominalizate la pct.6 și 7 din acțiune după curgerea termenului de 6 luni reclamanta avea posibilitatea să solicite daune interese.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal ambele părți, criticând-o pentru considerente diferite.
Recurenta-reclamantă invocând temeiul de modificare prevăzut de art.304 pct.5 Cod pr.civilă și dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, invocă greșita soluționare a cererilor pe care le-a reținut spre judecată, în sensul că pe unele le-a respins fără motivare, iar soluția pronunțată cu privire la cele pe care le-a admis nu se poate executa din cauza modului în care a fost formulată hotărârea.
Se arată de către recurenta-reclamantă în dezvoltarea recursului declarat că greșit s-a disjuns și s-a declinat competența privitor la soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata prestației reprezentată de instruirea practică a persoanelor care au urmat cursurile de pregătire pentru ocupația de reflexoterapeut, precum și cu privire la cererea de restituire a banilor plătiți pentru revistele nevândute.
S-a dispus disjungerea acestor două pretenții și înregistrarea lor într-un alt dosar, în care ulterior s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2
Procedând astfel, pretinde recurenta, instanța a comis ilegalități de ordin procedural și a creat o situație ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar unitar atât asupra soluției pronunțate în dosarul inițial, cât și a celei date în dosarul confecționat ulterior, în mod artificial și neprocedural.
De menționat este faptul că formarea dosarului separat pentru pretenția disjunsă a avut loc în timpul deliberării în dosarul de bază, ceea ce constituie o atestare necorespunzătoare realității, atât timp cât în acel dosar nu exista o cerere de chemare în judecată și nu avusese loc nicio dezbatere.
Formarea unui dosar separat putea avea loc doar după ce soluția de disjungere ar fi rămas irevocabilă, iar documentul pe baza căruia s-ar fi întocmit acest nou dosar ar fi fost copia acelei hotărâri irevocabile.
În situația creată de instanță, arată recurenta, exercitarea controlului judiciar asupra soluțiilor pronunțate ar urma să se facă disparat și cu multe incoveniente create de cursul diferit al celor două dosare.
Însăși soluția de disjungere este considerată greșită, deoarece pretențiile cu privire la plata prestației reprezentată de instruirea practică a persoanelor care au urmat cursurile de pregătire pentru ocupația de reflexoterapeut, precum și cu privire la cererea de restituire a banilor plătiți pentru revistele nevândute, au rezultat din derularea raporturilor de muncă dintre părțile în proces.
Izvorul obligației îl constituie fapta cauzatoare de prejudicii săvârșită de pârâtă, ceea ce nu înlătură caracterul de conflict de muncă al procesului inițiat pentru obținerea despăgubirii.
În motivarea recursului pârâtei, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.5,6 și 9 Cod pr.civilă, s-au arătat, în esență, următoarele aspecte:
Deși prin întâmpinarea depusă în cursul judecății în fond, s-a indicat faptul că sediul pârâtei se află în B,-, sector 1, toate actele de procedură au fost comunicate la o altă adresă, pârâta fiind pusă astfel în imposibilitate de a-și formula toate apărările, ceea ce atrage incidența dispozițiile art.105 alin.2 Cod pr.civilă.
Ori, conform art.87 pct.2 Cod pr.civilă, menționează recurenta-pârâtă, persoanele juridice se citează la sediul principal.
Nefiind citată la acest sediu, pârâta a suferit o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procedural îndeplinit cu nerespectarea legii.
Nu s-au propus noi dovezi în cauză.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază fondate recursurile pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Așa cum rezultă din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, la termenul din 24.09.2008, Tribunalul a pus în discuție disjungerea a două capete de cerere ale acțiunii formulate de recurenta-reclamantă, mai precis cele având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de bani plătită pentru publicațiile nevândute, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei cuvenită cu titlu de recompense pentru prestația de instruire a cursanților în vederea pregătirii în profesia de reflexoterapeut.
Deși autoarea acțiunii (recurenta-reclamantă), prin apărător, s-a opus disjungerii, instanța de fond a luat această măsură, dispunând formarea unui dosar separat.
După cum reiese din examinarea conținutului încheierii de la termenul amintit mai sus, prima instanță nu a motivat nici în fapt și nici în drept măsura disjungerii.
Procedând în acest fel, Tribunalul a încălcat dispozițiile imperative ale art.261 pct.5 Cod pr.civilă, care prevăd obligația ca orice hotărâre judecătorească, deci și o încheiere cu caracter premergător sau interlocutor să fie motivată în fapt și în drept în privința oricăreia dintre dispozițiile sale.
În plus, dispunând disjungerea unora dintre pretențiile deduse judecății, instanța de fond a acționat cu nerespectarea dispozițiilor art.165 Cod pr.civilă, potrivit cu care "în orice stare a judecății se pot despărți pricinile întrunite, dacă instanța socotește că numai una din ele este în stare de a fi judecată."
Date fiind aceste prevederi legale, măsura disjungerii poate fi concepută și dispusă doar dacă în prealabil, în aceeași cauză, ar fi avut loc întrunirea (conexarea) a două pricini în sensul de dosare de judecată.
Această concluzie se impune prin interpretarea logică, literală și sistematică a prevederilor art.164 și art.165 Cod pr.civilă, texte care se află într-o strânsă legătură. Or, art.164, atunci când face referire la întrunirea pricinilor, are în vedere noțiunea de proces, de dosar de judecată, câtă vreme indică cele trei elemente esențiale ale unei asemenea noțiuni, adică părți, obiect și cauză.
Pe cale de consecință, termenul de "pricină" folosită de legiuitor în conținutul art.165 Cod pr.civilă nu poate avea decât același înțeles cu cel prevăzut de art.164 Cod pr.civilă, și anume cel de dosar de judecată.
Cum, în speță, nu a avut loc anterior vreo întrunire (conexare) a unor pricini în sensul sus arătat, este evident că în mod greșit Tribunalul a dispus măsura disjungerii.
În lipsa unui text legal expres care să dea posibilitatea disjungerii unor capete de cerere, în sensul de pretenții deduse judecății, nu se poate lua o asemenea măsură pe parcursul unui proces civil, deoarece regula în această materie este judecarea și soluționarea unitară a tuturor capetelor de cerere ale unei acțiuni. Disjungerea unor pretenții de altele, în condițiile în care ele au fost formulate în cadrul aceleiași acțiuni, este o situație de excepție de la regula amintită și ca orice excepție, trebuie expres prevăzută de lege, căci excepțiile nu pot fi prezumate.
Mai mult, câtă vreme autoarea acțiunii (recurenta-reclamantă) s-a opus disjungerii, dar instanța de fond nu a ținut seama de acest lucru, a fost încălcat și principiul fundamental al disponibilității ce acționează pe plan procesual civil.
Toate cele ce preced demonstrează faptul că în mod greșit Tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului cauzei (dispunând nelegal disjungerea unora dintre capetele de cerere ale acțiunii), sens în care se impune admiterea recursului reclamantei și aplicarea sancțiunii prevăzute de art.312 alin.5 Cod pr.civilă, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Aceeași soluție trebuie dată și recursului pârâtei, însă sub acest aspect sunt aplicabile prevederile art.312 alin.1 teza I și art.304 pct.5 Cod pr.civilă, cu referire la art.105 Cod pr.civilă.
Examinarea conținutului actelor și lucrărilor dosarului primei instanțe, permite a constata că recurenta-pârâtă nu a fost legal citată pe parcursul judecății în fond.
În privința persoanelor juridice de drept privat, categorie din care face parte și recurenta-pârâtă, sunt aplicabile dispozițiile art.87 pct.2 Cod pr.civilă, care impun ca regulă citarea acestora la sediul lor principal.
În cauza de față, deși prin întâmpinarea depusă la data de 30.10.2007 (filele 47-48 dosar fond), recurenta-pârâtă a indicat faptul că sediul ei principal se află în B,-, sector 1, ea nu a fost citată la această adresă la nici unul dintre termenele de judecată din fața primei instanțe.
Or, conform art.85 Cod pr.civilă "judecătorul nu poate hotărâ asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților.", iar potrivit art.105 alin 2 Cod pr.civilă "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor."
Aceste dispoziții legale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât necitarea recurentei-pârâte la sediul ei principal a determinat-o pe aceasta să fie în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare, pricinuindu-i-se prin pronunțarea hotărârii recurate o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea (casarea) acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă și recurenta-pârâtă SC SRL, împotriva sentinței civile nr.5952 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.27021/3/LM/2007.
Casează sentința atacată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./26.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu
